Arhive pentru ‘imitatiunea lui cristos’

Logodnicii. Pentru iubitorii de literatură universală

Logodnicii. Pentru iubitorii de literatură universală

Nimic nu se compară cu mireasma unei cărți bune sau a unei biblioteci deschise!

Din păcate, romanul Logodnicii nu se (mai) bucură de o mare popularitate la noi în țară, nefăcând parte din materia pentru studiul literaturii universale (cel puțin când am studiat eu Literatura universală pentru examenul de Bacalaureat, nu era printre operele analizate, dacă îmi amintesc bine. Iar din ceea ce am văzut prin programele școlare, nici acum!). Totuși măiestria lui Alessandro Manzoni (1785-1873) continuă să fascineze și în afara granițelor Italiei. Tradus și în limba română, opera s-a bucurat de mai multe ediții încă din vremurile comuniste. Cred că le-a scăpat comuniștilor sacrul cuprins în această capodoperă a literaturii universale. Altfel, ar fi pus-o pe lista cărților interzise și nu ar fi îngăduit prezența ei în librării și în biblioteci și mai ales în mâinile noastre. 

Mi-am amintit de acest roman văzând un articol publicat de părintele Giandomenico Mucci SJ în revista de spiritualitate „La scala” (nr.4/2019 p. 215-218). Analiza realizată de părintele iezuit – un studios și un scriitor de vază, renumit pentru cultura și spiritualitatea din articolele sale publicate în revista „La Civiltà Cattolica” – prezintă sursele de inspirație ale lui Manzoni: Sfânta Scriptură, Colecții de predici și, mai ales, celebra carte de spiritualitate, Imitațiunea lui Cristos (despre această carte care a schimbat milioane de vieți, puteți citi AICI o prezentare realizată de același autor). Plecând de la lucrarea publicată de Giovanni Marras (Imitazione di Cristo fonte dei Promessi Sposi, Cagliari 2002), părintele Giandomenico prezintă șapte din cele 227 de puncte din opera Logodnici care sunt „inspirate”, uneori în mod direct, aproape ca o citare, din Imitațiunea lui Cristos

Cei care vor să citească sau au citit deja Logodnicii, pot găsi în tabelul de mai jos (în limba italiană) cele șapte asemănări, care pot fi izvorul unei aprofundări și în limba română. 

Să ne amintim că romanul Logodnicii face parte din operele preferate de Sfântul Părinte Papa Francisc. Din cartea lui Saverio Gaeta Papa Francisc – viața și provocările (carte apărută și în limba română la Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare), am aflat câteva dintre preferințele Sfântului Părinte. Astfel știm că tabloul său preferat este La crocifissione bianca, de Marc Chagall, iar din muzică preferinţa sa este uvertura Leonora nr. 3 şi simfoniile lui Ludwiv van Beethoven (în versiunile lui Wilhelm Furttwangler), alături de operele lui Wagner. Din literatură, Sfântul Părinte ne spune că preferă poezia lui Friederich Holderlin, Logodnicii lui Alessandro Manzoni, Divina Comedie a lui Dante Alighieri şi operele lui Feodor Dostoievski.

În mijlocul luptelor împotriva Bisericii și a credinței, e bine să redescoperim cât creștinism există în cultura universală și totodată câtă cultură există în creștinism. Biserica și neamul omenesc nu au doar un trecut comun, ci muncesc împreună, armonios, pentru un viitor comun, un viitor mai bun. 

Conciliul al II-lea din Vatican a evidențiat această legătură între Biserică și societate, între credință și neamul omenesc, între religie și cultură, prezentând „Multiplele raporturi între evanghelia lui Cristos și cultură”: 

Între mesajul mântuirii și cultura umană există legături multiple. Căci Dumnezeu, revelându-se poporului său până la deplina manifestare de sine în Fiul întrupat, a vorbit conform culturii proprii diverselor epoci. 

De asemenea, Biserica, trăind în decursul timpurilor în condiții variate, s-a folosit de resursele diferitelor culturi pentru a răspândi și a explica mesajul lui Cristos în propovăduirea ei la toate neamurile, pentru a-l cerceta și a-l aprofunda, pentru a-l exprima mai bine în celebrarea liturgică și în viața multiformă a comunităților de credincioși. 

Însă, în același timp, Biserica, trimisă fiind la toate popoarele din toate timpurile și locurile, nu este legată în mod exclusiv și indisolubil de nici o rasă și de nici un neam, de nici un fel anume de viață, de nici un obicei vechi sau nou. Mereu fidelă propriei tradiții și, în același timp, conștientă de misiunea sa universală, ea poate intra în comuniune cu diferitele forme de cultură, ceea ce le îmbogățește atât pe acestea cât și pe ea însăși. 

Vestea cea bună a lui Cristos reînnoiește necontenit viața și cultura omului căzut; combate și îndepărtează erorile și relele izvorâte din mereu amenințătoarea seducție a păcatului. Ea purifică și înalță fără încetare moravurile popoarelor. Prin bogățiile de sus, ea dă rodnicie din interior calităților spirituale și înzestrărilor fiecărui popor și fiecărei epoci, le întărește, le completează și le reface în Cristos[129]. Astfel, Biserica, împlinindu-și propria misiune[130], prin însuși acest fapt contribuie la cultură și civilizație și le stimulează, și prin acțiunea ei, chiar și liturgică, îl educă pe om la libertatea interioară (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 58).

Iar în alt punct, același document conciliar ne amintește: 

„După cum este important pentru lume să recunoască Biserica drept realitate socială a istoriei și ferment al ei, tot astfel Biserica nu ignoră cât a primit de la istoria și de la evoluția neamului omenesc. 

Experiența veacurilor trecute, progresul științelor, comorile ascunse în diversele forme ale culturii umane, prin care se manifestă mai deplin însăși natura omului și se deschid noi căi spre adevăr, toate acestea folosesc și Bisericii. Într-adevăr, încă de la începutul istoriei sale, el a învățat să exprime mesajul lui Cristos cu ajutorul conceptelor și limbilor diferitelor popoare; mai mult, s-a străduit să-l ilustreze cu înțelepciunea filozofilor, și aceasta pentru a adapta evanghelia, în limitele cuvenite, atât la înțelegerea tuturor cât și la exigențele înțelepților. Această propovăduire adaptată a cuvântului revelat trebuie să rămână legea oricărei evanghelizări. Fiindcă în acest fel se poate dezvolta la orice popor capacitatea de a exprima într-un mod ce îi este propriu mesajul lui Cristos și, în același timp, este promovat un schimb viu între Biserică și diferitele culturi ale popoarelor[102]. Pentru a spori un astfel de schimb, Biserica, mai ales în vremurile noastre când schimbările sunt atât de rapide și modurile de a gândi atât de variate, are în mod deosebit nevoie de ajutorul unora care, trăind în lume, îi cunosc bine diferitele instituții și domenii de activitate și le înțeleg adânc mentalitatea, fie că aceștia sunt credincioși sau necredincioși. Întregul popor al lui Dumnezeu, și mai ales păstorii și teologii, au datoria, cu ajutorul Duhului Sfânt, să asculte cu atenție diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze și să le aprecieze la lumina cuvântului divin, pentru ca adevărul revelat să poată fi perceput și înțeles tot mai profund și să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată. 

Având o structură socială vizibilă, care este tocmai semnul unității sale în Cristos, Biserica se poate îmbogăți și se îmbogățește și din evoluția vieții sociale, nu pentru că i-ar lipsi ceva în alcătuirea ce i-a fost dată de Cristos, ci pentru a o cunoaște mai adânc, a o exprima mai bine și a o adapta mai fericit la vremurile noastre. Ea însăși își dă seama cu recunoștință că primește un ajutor variat din partea oamenilor de orice rang sau condiție, ajutor de care beneficiază atât comunitatea cât și fiecare dintre fiii ei. Într-adevăr, oricine contribuie la dezvoltarea comunității umane în sfera familiei, a culturii, a vieții economice și sociale precum și politice, atât naționale cât și internaționale, aduce un ajutor deloc neglijabil, conform planului lui Dumnezeu, și comunității bisericești, în măsura în care aceasta depinde de lumea exterioară. Mai mult, Biserica mărturisește că mult ajutor i-a venit și îi poate veni chiar din opoziția acelora care i se împotrivesc sau o prigonesc.

Biserica, fie că ajută lumea, fie că primește mult de la ea, tinde spre un singur scop: să vină împărăția lui Dumnezeu și să se realizeze mântuirea întregului neam omenesc (GS, nr. 44-45).

Aici poate fi citit documentul conciliar Gaudium et spes în limba română.

Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

„Orice desăvârșire în această viață
își are partea ei de nedesăvârșire
și nu-i cunoaștere sau cugetare înaltă
nescutită de taine și umbre.
Cunoașterea smerită de sine
e o cale mai sigură spre Dumnezeu
decât iscodirea adâncurilor științei.
Nu că știința sau cunoașterea
oricărui lucru ca atare nu ar fi bună în sine,
rânduită și vrută chiar de Dumnezeu;
ci pentru că mai de preț e conștiința curată și o viață cinstită”. 

Capitolul IIIÎNVĂȚĂTURA ADEVĂRULUI

1. Ferice de cel luminat nemijlocit de învățătura adevărului însuși, nu de tâlcul întrezărit al unor chipuri și vorbe trecătoare. Părerile și simțurile omenești înșală într-adevăr adeseori, vederea lor e scurtă. Ce rost poate avea să iscodești cu mintea, până în pânzele albe, lucruri ascunse ori învăluite în negura tainei, de vreme ce la ceasul judecății nimeni nu-ți va cere vreodată socoteală de necunoașterea lor? Mare nesăbuință e să ții morțiș la cercetarea și iscodirea fără rost a unor lucruri nefolositoare, ba chiar păgubitoare, lăsând deoparte tocmai pe cele mai trebuincioase și mai folositoare. Ca, ochi având, să nu vedem.

2. De ce ne-ar păsa atât de mult de deosebirea filosofică dintre fire și speță? Cel căruia Cuvântul etern îi vorbește se poate lipsi de felurimea și sumedenia părerilor omenești. Toate își trag obârșia dintr-un singur Cuvânt, toate se rostesc într-un glas; e însuși izvorul și începutul care pe noi, acum, ne cheamă ca să ne vorbească. Fără El nimeni nu poate dobândi înțelegere, fără El nu-i cu putință o judecată dreaptă. Cel pentru care toate sunt una, pe toate la un rost aducând, și una văzând întru toate, acela poate fi statornic în sufletul său, întemeiat cu totul pe pacea lui Dumnezeu. O, Dumnezeule, adevărul meu, fă să fiu una cu tine, întru iubire fără sfârșit! Searbădă e citirea, searbădă ascultarea din cărți: tu singur ești tot ce-mi doresc și tot ceea ce vreau. Învățații să păstreze tăcerea, amuțească gura făpturii înaintea feței tale: vorbește-mi, Doamne, tu singur.

3. Cu cât mai adunat întru sine va fi cineva – cu cât mai limpezite cugetul și inima lui – cu atât mai ușor îi va fi să priceapă lucruri mai multe, mai înalte și mai nepătrunse, căci, pentru el, lumina înțelegerii vine de sus. O minte limpede, curată și statornică nu se risipește în mijlocul îndatoririlor zilnice – oricât de multe ar fi chemată să facă, căci pe toate le săvârșește cu gândul la Dumnezeu, străduindu-se să scuture, din lăuntrul său, toată căutarea de sine. Ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap, dacă nu tocmai pofta neînfrânată a inimii, lăsată în voia ei? Omul drept și evlavios își lămurește mai întâi pe dinăuntru rostul faptelor sale, abia apoi trece la ceea ce are de săvârșit și săvârșește pe din afară; și nu se lasă mânat încotro l-ar îmbia imboldurile stricate ale firii ci, el însuși stăpân, le ține pe toate cu tărie sub cârma și îndrumarea dreptei judecăți. Care luptă este mai aprigă decât a aceluia care vrea să se biruiască pe sine? într-adevăr, aceasta s-ar cuveni să fie grija noastră dintâi: să ne biruim pe noi înșine, zi de zi să sporim în putere, pas cu pas și ceas cu ceas, înaintând pe calea binelui.

4. Orice desăvârșire în această viață își are partea ei de nedesăvârșire și nu-i cunoaștere sau cugetare înaltă nescutită de taine și umbre. Cunoașterea smerită de sine e o cale mai sigură spre Dumnezeu decât iscodirea adâncurilor științei. Nu că știința sau cunoașterea oricărui lucru ca atare nu ar fi bună în sine, rânduită și vrută chiar de Dumnezeu; ci pentru că mai de preț e conștiința curată și o viață cinstită. Și tocmai fiindcă numeroși sunt cei ce se silesc să adune cunoștințe, mai curând decât să ducă o viață dreaptă și sfântă, atât de des vedem cum atâția ajung să rătăcească drumul și să aducă la urmă rod puțin sau deloc.

5. O, atâta silință de și-ar da – pentru a plivi și stârpi viciile și a răsădi în sufletele lor virtutea -, câtă strădanie irosesc fără oprire în dezbateri, n-ar fi atâtea rele și atâta smintire în rândul credincioșilor, și nici atâta delăsare în mănăstiri. Căci de un lucru putem fi siguri: în ziua judecății nu vom fi întrebați ce cărți am citit, ci ce fel de fapte am săvârșit, nimeni nu va cerceta cât de iscusiți am fost în vorbire, ci cât de creștinește ne-am trăit zilele pe pământ. Spune-mi, unde s-au dus toți cei care, până nu de mult, erau socotiți drept mari învățători și domni, cei care, până mai ieri, pe când trăiau încă, se bucurau de o faimă înfloritoare pentru știința lor de carte? Scaunele lor sunt goale și au fost date altora, și mă întreb dacă cineva își mai amintește de ei. Cât timp au fost în viață, treceau drept bărbați de vază dar iată, nimeni, acum, nu-i mai pomenește.

6. O, cât de repede se stinge și amuțește toată slava lumii! Ce bine ar fi fost dacă viața le-ar fi fost pe potriva științei de carte! Atunci, cu adevărat, citirile și învățătura lor ar fi avut un rost. Și câți în această viață nu se pierd, cu toată știința lor zadarnică de carte, pentru că prea puțin se sinchisesc de slujirea lui Dumnezeu! Și tocmai pentru că în loc să se smerească pe sine le place mai curând să treacă drept oameni de vază, în fumurile gândului lor se mistuie până ce pier. Cu adevărat mare e cel ce are în suflet dragoste mare. Cu adevărat mare este cel care se socotește pe sine mic și toată fala și slava lumii o socotește fără preț. Săbuit cu adevărat este acela care toate bunătățile pământului le socotește gunoi, ca să-l câștige pe Cristos (Fil 3, 8). Și învățat cu adevărat e cel care se leapădă de voința sa, spre a putea face numai voia lui Dumnezeu.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Dumnezeu, care a vorbit odinioară, vorbește fără întrerupere cu Mireasa Fiului său iubit, iar Duhul Sfânt, prin care glasul viu al evangheliei răsună în Biserică și, prin ea, în lume, îi călăuzește pe credincioși spre tot adevărul și face să locuiască în ei cu îmbelșugare cuvântul lui Cristos (cf. Col 3,16)” (Dei verbum: Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, nr.8).

Să ne rugăm: O, Isuse, dăruiește-ne un spirit cu adevărat creștin; fă să avem o inimă creștină și condu-ne pașii pe căile vieții de credință. Dăruiește-ne harul să îndreptăm spre tine toată cunoașterea noastră și toate eforturile noastre pentru a împlini mereu voința ta. Prin tot ceea facem să-ți fim plăcuți și să te iubim și să simțim iubirea ta în această viața și în viața veșnică. Amin 

Să reținem: O, Dumnezeule, adevărul meu, fă să fiu una cu tine, întru iubire fără sfârșit!

Să practicăm: Caută să faci voința lui Dumnezeu în toate

Aici puteți citi Capitolul II: SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE

Capitolul IV: BUNA CHIBZUINȚĂ A FAPTELOR NOASTRE… (va urma, vineri 2 octombrie 2020).


Ajută un copil! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!
(https://paxlaur.com/2020/09/01/o-carte-care-a-schimbat-milioane-de-vieti/)

Aici puteți citi:

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII

Capitolul II: SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București: http://www.librariasfiosif.ro/carte.php?id_produs=5).

Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

„Urmându-l pe Isus cel sărac, 
nu se descurajează în lipsa bunurilor vremelnice, 
nici nu se trufesc în belșug; 
imitându-l pe Cristos cel smerit, 
nu devin căutători de glorie deșartă (cf. Gal 5,26), 
ci se străduiesc să placă lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor, 
gata oricând să părăsească toate pentru Cristos (cf. Lc 14,26)”

(Din Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam Actuositatem, nr. 4).

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului 

Capitolul II. SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNŞINE
PĂRERI ÎNALTE

1. Dorința de a cunoaște e firească la tot omul; dar la ce-ar folosi știința de carte fără frica lui Dumnezeu? Fără îndoială, mai câștigat e țăranul slujind lui Dumnezeu cu smerenie, decât filosoful semeț care, lăsându-și propriul suflet în paragină, se încumetă să iscodească mersul stelelor. Omul care se cunoaște pe sine însuși temeinic știe bine să se umilească: pe el n-au cum să-l încânte laudele oamenilor. La ce mi-ar folosi înaintea lui Dumnezeu, care mă va judeca după faptele mele, să am cunoștință de toate câte sunt pe lume, dacă inima mea ar fi lipsită de dragoste?

2. Silește-te să-ti înfrânezi năzuința nesăbuită de a cunoaște, căci multă risipire și multă amăgire stau cuibărite în aceasta. Celor cu știință de carte le place mereu să se afle în văzul lumii și să treacă în văzul oamenilor drept înțelepți. Multe sunt însă lucrurile a căror cunoaștere nu aduce câștig sufletului, sau îi priesc doar prea puțin; mare nesăbuință, prin urmare, este să-ți irosești vremea cu lucruri ce nu sunt de folos mântuirii. Nu vorba multă satură sufletul omului; în schimb viața cinstită și dreaptă dăruiește pace cugetului, după cum o conștiință curată dă o mare încredere în Dumnezeu.

3. Cu cât vei ști mai mult și cu cât vei cunoaște mai bine, cu atât mai aspru vei fi judecat, dacă viața pe care o duci nu va fi la înălțime. Ferește-te așadar de a te umfla în pene pentru destoinicia sau știința ta de carte, ci, mai degrabă, teme-te pentru tot ceea ce ți-a fost dat să cunoști. Iar dacă ți se pare cumva că știi sumedenie de lucruri, nu uita că mai multe și mai nenumărate sunt cele despre care nu ai habar. Nu te făli așadar cu nimic ci, mai curând, mărturisește-ți mărginirea. Cum ai putea să te socotești mai presus decât altul, când în jurul tău se găsesc atâția mai învățați și mai pricepuți în cunoașterea legii decât tine? De vrei cu adevărat să știi și să deprinzi un lucru de folos, învață-te să treci nebăgat în seamă și socotit drept bun de nimic!

4. Cea mai înaltă și mai folositoare învățătură este adevărata cunoaștere și disprețuire de sine. Mare înțelepciune și desăvârșire este să te socotești pe tine însuți bun de nimic, iar pe ceilalți să-i vezi întotdeauna mai buni și mai vrednici ca tine. Chiar dacă ai vedea pe altul greșind pe față, ori căzând în păcat, nu te grăbi să te socotești pe tine însuți mai bun, deoarece nu poți ști cât timp ai să poți fi în stare să ții tu însuți calea dreaptă. Slabi suntem cu toții din fire: însă mai slab și mai șubred decât tine nu socoti pe nimeni.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: Cei care au această credință trăiesc în speranța descoperirii fiilor lui Dumnezeu, amintindu-și de crucea și învierea Domnului. 

În peregrinarea acestei vieți, ascunși cu Cristos în Dumnezeu și eliberați de robia bogățiilor, tinzând spre bunurile ce rămân în veac, ei se dedică total, cu suflet generos, pentru răspândirea împărăției lui Dumnezeu, pentru a pătrunde și desăvârși sfera realităților pământești cu spiritul creștin. În greutățile vieții acesteia, ei își află tărie în speranță, considerând că „nu se pot măsura suferințele ceasului de față cu mărirea viitoare care se va arăta în noi” (Rom 8,18). 

Împinși de iubirea care vine de la Dumnezeu, ei fac bine tuturor, mai ales fraților în credință (cf. Gal 6,10), lepădând „orice răutate și orice vicleșug și prefăcătoriile și invidiile și toate clevetirile” (1Pt 2,1), atrăgându-i astfel pe oameni la Cristos. Iubirea lui Dumnezeu „revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5) îi face pe laici capabili să exprime realmente în viața lor spiritul fericirilor. Urmându-l pe Isus cel sărac, nu se descurajează în lipsa bunurilor vremelnice, nici nu se trufesc în belșug; imitându-l pe Cristos cel smerit, nu devin căutători de glorie deșartă (cf. Gal 5,26), ci se străduiesc să placă lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor, gata oricând să părăsească toate pentru Cristos (cf. Lc 14,26) și să îndure prigoană pentru dreptate (cf. Mt 5,10), amintindu-și de cuvântul Domnului: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să își ia crucea și să mă urmeze” (Mt 16,24). Cultivând între ei prietenia creștină, ei își dau unii altora ajutor în orice nevoie (Din Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam Actuositatem, nr. 4).

Să ne rugăm: O, Isuse, potolește-mi dorința de a ști atât de multe și vindecă-mă de neglijența de a face atât de puțin pentru mântuirea mea. Fă, Doamne, ca toți să te cunoască, să te cinstească și să te iubească și să fie mereu călăuziți de tine. Amin. 

Să reținem: Toți suntem slabi din fire: însă nu socoti pe nimeni mai slab și mai șubred decât.

Să practicăm: Pentru a-l cunoaște și a-l iubi mai mult pe Dumnezeu citește în fiecare zi un capitol din Noul Testament.

Capitolul III: Învățătura adevărului … (va urma).


Ajută un copil! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos puteți afla AICI: Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Aici puteți citi: Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București: http://www.librariasfiosif.ro/carte.php?id_produs=5).

%d blogeri au apreciat: