Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Martie 2013

Vă doresc un Paşte personalizat!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2013

invierea Domnului_muzeul LouvreDumnezeu l-a întărit cu puterea sa pe Isus din Nazaret,
care pe unde a trecut a făcut bine tuturor (Fap 10,38).

Zilele trecute, mai exact cu o săptămână în urmă, s-a realizat un sondaj televizat în care oamenii erau întrebaţi despre sărbătoarea pe care o trăim: Paştele. Un reporter se apropia de diverşi trecători şi-i întreba: „Ce înseamnă paştele pentru dvs.?”. Am fost copleşit de tristeţea acestui sondaj care a adunat răspunsurile cele mai diferite şi neaşteptate de la o ţară cu un popor ce se declară creştin, o ţară în care, conform recensământului, 98% dintre cetăţeni sărbătoresc Paştele. Au fost întrebaţi aproximativ o mie de oameni şi iată rezultatele: 70 au spus că de Paşte sărbătorim naşterea Domului! Total pe lângă! Alţii, 40 la număr, au fost mai sinceri şi nu au dat niciun răspuns, ci au dat din umeri adăugând: nu ştiu. Alţii au dat răspunsuri care nu au nimic în comun cu învierea lui Cristos: au vorbit despre cumpărături şi cadourile aduse de iepuraş, despre faptul că se taie un miel şi se vopsesc ouă etc. Foarte puţini din cei o mie au menţionat învierea lui Cristos, centrul credinţei noastre, de fapt, centrul credinţei lor, pentru că ei se defineau creştini. Trist, prea trist pentru o zi de sărbătoare, pentru un popor creştin.

Iată că noi suntem adunaţi acum, când participăm la sfânta Liturghie, în faţa sfântului altar, locul unde zilnic Cristos trăieşte patima, moartea şi învierea sa. Suntem în locul străjuit de lumânarea pascală pe care am aprins-o aseară de la focul binecuvântat şi care tronează solemn în biserică în tot timpul pascal în amintirea lui Cristos cel viu, lumina lumii, şi a botezului nostru. Trăim această viaţă de credinţă – conştienţi sau mai puţin conştienţi – înconjuraţi de semne şi simboluri. Şi iată că în acest context bogat în semnificaţii vine în faţa noastră acelaşi reporter şi ne întreabă: Ce înseamnă Paştele pentru dvs., pentru tine? Avem obiligaţia să răspundem la această întrebare. Haideţi să fim sinceri şi să vedem ce a însemnat acest Paşte pentru noi. Aceasta este întrebarea la care vreau să-mi răspund şi să ne răspundem astăzi împreună: ce este Paştele pentru mine?

Paștele este poate un timp cu zile libere, vacanțe și concedii: nu se lucrează și nu se merge la școală. Este adevărat, dar nu e suficinet. Este un timp în care cei dragi, familiile se reunesc, se revăd. Adevărat este, dar tot insuficient. Paştele mai este poate pentru unii dintre noi un timp în care putem alerga după cumpărături, e un prilej bun de a schimba cadouri, după cum este şi o ocazie potrivită pentru unii, mai ales unele gospodine, de a exersa arta culinară şi altele din domeniul gastronomiei. Iarăşi este adevărat, aceste lucruri sunt bune și se întâmplă de Paște, dar nu sunt suficiente. Dacă Paştele nostru se rezumă la astea, nu l-am trăit suficient.

Mai mult chiar, aş îndrăzni să spun că dacă întrebaţi fiind ce este Paştele am răspunde că este învierea lui Cristos, răspunsul nostru ar corect, dar insuficient. Paştele trebuie să fie mai mult. La această întrebare astăzi Biserica ne cheamă să avem un răspuns personalizat: Paştele este învierea Dumnezeului meu, este învirea lui Cristos al meu, este învierea mea. Numai în această măsură putem spune că trăim cu adevărat sărbătarea pascală; numai în acest fel personalizat spovada şi împărtăşania noastră, participările noastre la celebrări aduc roadele sperate şi bucurie întregului Cer. Învierea lui Cristos, adică Paştele, este învierea mea.

În aceste zile suntem chemaţi să ne regăsim tot mai mult în cuvintele sfinţilor care au trăit primii învierea şi au trăit-i cât se poate de personal, de personalizată. De exemplu, când simțim că Isus ne lipsește trebuie să ne însușim cuvintele Mariei Magdalena despre care am auzit în sfânta Evangheliei: „L-au luat pe Domnul meu” (cf. In 20,13). S-a trezit dis de dimineaţă şi s-a dus să-l caute pe Domnul, nu un Domn oarecare, ci „Domnul ei”. Îl simţea ca pe Dumnezeul ei. Apoi când simțim că l-am aflat trebuie să intrăm şi noi în acest dialog prezent în secvenţa de dinaintea sfintei Evanghelii: „Spune-ne, Marie Magdalena,

ce-ai văzut pe cale?”

„Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte,
am văzut mărirea celui înviat.

I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui,
giulgiul şi veşmintele.

Cristos, speranţa mea, a înviat!”

De asemenea, relaţia noastră cu Domnul cel înviat şi convigerea noastră despre el trebuie să devină cea a lui Petru pe care l-am ascultat învăţându-ne în prima lectură despre: „Isus din Nazaret care pe unde a trecut a făcut bine tuturor şi i-a vindecat pe toţi” (cf. Fap 10,38). Dacă acest Cristos care a făcut numai bine nu devine Cristos al meu, dacă această înviere a lui nu devine o înviere pentru mine sau o înviere a mea, nu este Paşte în totalitate.

Ne putem întreba oarecum nedumeriţi şi poate chiar un pic revoltaţi: știu că Domnul face numai bine, dar ce a făcut concret pentru mine în acest an, de la Paştele trecut până acum? Ce bine a făcut Isus Cristos în viaţa mea? Însă mai înainte de aceste întrebări ar trebui să ne verificăm să vedem dacă a trecut prin viaţa noastră, dacă nu cumva am dus o viață paralelă cu drumul pe care trece Isus, dacă nu cumva credința noastră este foarte străină și îndepărtată de ceea ce trebuie să fie viața creștină.

Acest Cristos alături de care am fost în pătimire şi moarte, acest Cristos pe care-l proclamăăm viu şi despre care auzim că a făcut numai bine, trebuie să devină Cristos al nostru. El, cel înviat, trebuie să fie cel care trece prin viaţa noastră şi noi intrăm în viaţa lui. Doar aşa vom simţi că atunci când trece prin viaţa noastră ne face bine. Aş vrea să ne dorim mai mult un Paşte personalizat în care Cristos cel viu – biruitor asupra morţii, păcatului şi descurajării – să treacă prin viaţa mea şi să-mi facă tot binele de care am nevoie: să-mi dea curajul de a mă împotrivi şi eu împreună cu el morţii şi păcatului.

Avem în istorie atâtea exemple de oameni care atunci când au intrat în contact cu Cristos – când Isus a trecut prin viaţa lor – s-au schimbat. Cristos le-a făcut bine, le-a schimbat viaţa. Cel mai cunoscut, pentru cei care vin la biserică sau citesc Sfânta Scriptură, este apostolul Paul din care aproape în fiecare duminică ascultăm un fragment din scrierile sale. Despre el ştim că Isus pe care l-a întâlnit pe drumul Damascului i-a schimbat total viaţa. Apoi a renunţat la toate şi la urmat pe Cristos spunând: „Pentru mine a trăi înseamnă Cristos” (Fil 1,22) sau în alt loc: „Eu nu vreau să ştiu nimic altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit” (1Cor 2,2). Paştele e un timp potrivit pentru noi ca să ne găsim „drumul spre Damasc”, drumul unde viaţa noatră întâlneşte vocea lui Cristos, drumul personalizării relaţiei cu Cristos

Apoi avem astăzi (24 aprilie) o fericită coincidenţă întrucât este data la care cronicarii ne spun că s-a botazat sfântul Augustin: 24 aprilie 387. După ce mai bine de 30 de ani şi-a căutat rostul în acastă lume, după ce prin diferite rătăciri filozofice şi religioase a stat departe de adevărata credinţă, l-a întâlnit pe Cristos şi nu s-a mai îndepărtat de el. Este o coincidenţă că anul acesta avem paştele chiar în ziua botezului său, însă aceasta ne dă ocazia să reflectăm şi să învăţăm din exemplul său: un exemplu de om care l-a lăsat pe Cristos să treacă prin viaţa sa, iar acest Cristos pe care l-a întâlnit a devenit Cristos al său, a devenit totul său. În cartea Confesiuni, sfântul Augustin îşi povesteşte întreaga viaţă iar printre altele aminteşte şi acest punct culiminat al trăirilor sale: el se frământa foarte mult să găsească adevărul, voia să ştie ce trebuie să aleagă un om în această viaţă, ce cale trebuie să străbată pentru a trăi cu adevărat fericit. Avea pe de o parte o mulţime de curente filozofice, dar era înconjurat şi de învăţături creştine. Să medităm asupra ceea ce ne povesteşte el: „În sufletul meu s-a iscat o furtună îngrozitoare ce avea să aducă cu sine o uriaşă ploaie de lacrimi. În cele din urmă m-am întins sub un smochin şi am dat frâu liber lacrimilor, şi râurile ochilor mei au izbucnit, jertfă bine primită de tine. Şi, într-adevăr, nu cu aceste vorbe, ci în această ordine de idei ţi-am spus multe: „Şi tu, Doamne, până când, ziceam eu, până când te vei mânia pe mine, până la sfârşit? Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult…. Cât timp, da, cât timp va mai fi mâine şi iarăşi mâine? Când îţi voi zice Doamne astăzi? Pentru ce nu acum? Pentru ce nu vine în sfârşit ceasul acesta, sfârşitul ruşinii mele? Până când voi spune tot mâine?” Şi Dumnezeu i-a răspuns imediat: Tolle, lege! Tolle, lege! – Ia şi citeşte!” A luat în mână cartea Apostolului şi, spune el: Am deschis-o şi am citit în tăcere capitolul pe care ochii mei s-au aruncat mai întâi: «Nu în ospeţe şi beţii, nu în desfrânare şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos şi grija faţă de trup să nu o faceţi spre pofte» (Rom 13,13-14). Şi nici nu am voit să citesc mai mult şi, de fapt, nici nu mai era nevoie. Într-adevăr, o dată cu sfârşitul acestui pasaj, ca şi când în inima mea s-ar fi vărsat o lumină de siguranţă, toate întunecimile îndoielii s-au risipit” (Augustin, Confesiuni, VIII, 12 (29)). A găsit adevărul. În viaţa lui a intrat Cristos şi i-a făcut cel mai mare bine: l-a schimbat pentru veşnicie.

„Mâine” şi iarăşi „mâine” şi „nu astăzi” e un refren cunoscut multora dintre noi. Mulţi dintre noi, poate şi la această sărbătoare pascală, i-am spus „mâine” lui Cristos care vrea să treacă prin viaţa noastră.

Mă opresc un pic şi mă întreb: nu cumva şi eu i-am spus mâine? Ba chiar mai mult, poate că i-am spus să vină luna viitoare sau la anul? De fapt, de ce să vină. Lasă, am să-l chem eu când voi avea nevoie. Nu acum.

Dar tu ce i-ai spus lui Cristos? L-ai lăsat să treacă sau i-ai spus şi tu mâine? Dar mâine ce-i vei spune?

Ne surprindem uneori că nu vrem să-l lăsăm pe Cristos să treacă cu adevărat prin viaţa noastră şi să ne facă binele pe care numai el poate să-l facă! Să ne redea speranţa, să ne redea puterea, să ne redea mai ales calitatea de a fi oameni de caracter, oameni cu bun simţ, oameni cu tot ceea ce înseamnă mai bun pe acest pământ, deşi vedem exemplul edificator al sfinţilor şi binele de care s-au bucurat în urma întâlnirii cu Cristos.

Şi mai sunt şi alţii, nu doar sfântul Paul şi sfântul Augustin. Avem o mulţime de oameni şi din timpul nostru, Paul Claudel sau Andre Frossard. Acesta din urmă a scris o carte, Dumnezeu există, eu l-am întâlnit, şi după ce s-a convertit într-un mod miraculos intrând într-o biserică unde se făcea adoraţie, după cum el însuşi mărturiseşte – „Am intrat ateu şi două minute mai târziu am ieşit creştin” – el spune aceste cuvinte: „După ce l-am întâlnit pe Cristos, pentru mine numai el contează. Dumnezeu a devenit singura realitate din viaţa mea, restul nu este decât o ipoteză”.

Când va deveni şi pentru noi acest Cristos care trece şi face doar bine singura realitate sau măcar cea mai puternică realitate de care să ne agăţăm în dificultăţile noastre? Acest Isus pe care îl sărbătorim ca fiind viu, ca fiind un Dumnezeu activ, vrea să facă parte din viaţa noastră, vrea să treacă mai ales în aceste zile prin viaţa noastră. Să-l lăsăm. Să punem la dispoziţia sa sufletul nostru, aşa cum este el: poate încărcat de păcate, poate plin de neînţelegeri, poate prea încercat. El va şti să treacă prin acest suflet şi să-i facă bine, să-l purifice, să-l tonifice.

Şi să nu uităm că noi decidem. Nimeni nu poate lua hotărâri în locul nostru în această privinţă şi nu putem nici să învinuim pe alţii. Noi decidem dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să treacă prin viaţa noastră sau nu. Ce ai de gând să faci?

În funcţie de decizia pe care o luăm, putem da un răspuns adecvat reporterului care bate la uşă şi lasă să intre în urechile noastre acestă întrebare: ce este Paştele pentru mine? Ce este Paştele pentru tine? Vă doresc să putem medita împreună la această întrebare, iar răspunsul nostru să fie unanim plin de prezenţa lui Cristos. Răspunsul nostru să fie integrat în această realitate: paştele este învierea Domului meu care trece prin viaţa mea şi-mi face bine mie şi celor dragi ai mei.

Fie ca acest de Paşte eu, tu şi toţi cei dragi ai noştri – mai ales cei care încă nu au reuşit să simtă cu adevărat sărbătoarea pascală – toţi să-l simţim pe Cristos ca înviat şi ca fiind Domnul nostru. Să-l simţim cum trece prin viaţa noastră şi ne face numai bine. Vă doresc să sărbătoriţi pe „drumul Damascului” sau sub „smochinul augustinian”, locurile în care Dumnezeu şi omul s-au întâlnit irevocabil şi au încheiat afacerea vieţii lor, locurile care au personalizat şi au pecetluit vieţuirea lor întru Cristos.

Vă doresc un Paşte personalizat!

 

Predică ţinută în catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină

Solemnitatea Paştelui, 24 aprilie 2011, ora 18:30.

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , | 3 Comments »

Cristos, speranţa mea, a înviat!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2013

Matthias Grunewald - Invierea 1515„Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat: stăpânul vieţii a murit, dar acum e viu şi domneşte… Cristos, speranţa mea, a înviat! Noi o ştim: Cristos Domnul a înviat cu adevărat din morţi”. Aceste cuvinte din Secvenţă sintetizează mesajul zile de sărbătoare şi vor să ne conducă şi pe noi la concluzia evanghelistului: „El a văzut şi a crezut”. Învierea, dacă nu e crezută şi trăită, nu lasă nicio urmă în viaţa noastră.

Toţi avem momente când trăim cu satisfacţia împlinirii sau a „punerii la punct”. Ne place să avem ultimul cuvânt într-o dispută. Suntem tributari plăcerii de a rosti: „Gata. I-am închis gura”. Aşa a fost şi în Vinerea Mare: arhiereii, cărturarii şi farizeii au crezut că l-au pus la punct pe Cristos. Erau convinşi că i-au închis gura pentru totdeauna şi că el, Domnul şi stăpânul vieţii, va rămâne ascuns istoriei sub o piatră de mormânt. Dar aşa cum am văzut şi am experimentat deseori în viaţa noastră, acolo unde am crezut că e sfârşitul, că am pus „punct”, am văzut că era de fapt doar un moment intermediar. În loc de „punct”, am văzut că erau „puncte, puncte”, adică scria „va urma”.

Moartea lui Cristos a fost reală, dureros de reală. I-am simţit suferinţa şi i-am ascultat cuvintele pline de durere pe care le-a rostit în pătimirea sa. Însă suferinţa şi moartea pe lemnul crucii nu au fost sfârşitul. Nu se putea ca Dumnezeu să lase moartea şi răul să aibă ultimul cuvânt. Astfel, la fel de reală este şi învierea sa. Domnul s-a arătat ucenicilor, le-a vorbit, a mâncat împreună cu ei. Cristos e viu şi trebuie să ştie toată lumea, să simtă puterea şi gloria celui care a învins moartea şi păcatul.

Noi avem obligaţia de a face cunoscută vestea cea bună a învierii: moartea şi viaţa s-au înfruntat însă viaţa a ieşit învingătoare şi Cristos trăieşte. Astăzi noi trebuie să fim ca Petru: să ieşim şi să vorbim lumii, să povestim adevărul despre Cristos, să redăm speranţa lumii. Noi trebuie să invităm lumea, asemenea apostolului Paul, să-şi ridice privirea spre cer, spre cele de sus: abandonaţi răul şi păcatul şi îmbrăţişaţi binele şi virtutea, priviţi spre cel viu şi veţi primi de la el toată puterea de a face binele. Mai mult decât să vorbim lumii, noi trebuie să arătăm tuturor că nu putem trăi fără Cristos. Asemenea Mariei Magdalena trebuie să mergem să-l căutăm până ce ni se va arăta strălucitor în glorie.

Reţine

Răstignindu-l ni l-au luat pe Domnul. Astăzi însă învierea ni-l redă. Astăzi Dumnezeu este şi rămâne cu noi, plin de viaţă şi de glorie!

Duminică, 31 martie 2013 

† ÎNVIEREA DOMNULUI (PASTELE)
Sf. Beniamin, diacon m.

 

LECTURA I
Am mâncat şi am băut cu el după ce a înviat din morţi.

Citire din Faptele Apostolilor 10,34a.37-43
În zilele acelea, 34a Petru a luat cuvântul şi a zis: 37 „Voi ştiţi ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul predicat de Ioan: 38 cum l-a consacrat Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi l-a întărit cu puterea sa pe Isus din Nazaret, care pe unde a trecut a făcut bine şi i-a vindecat pe toţi cei stăpâniţi de diavol, căci Dumnezeu era cu el. 39 Noi suntem martori la tot ceea ce a făcut el în ţara iudeilor şi în Ierusalim; ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. 40 Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a îngăduit să se arate, 41 nu la tot poporul, ci martorilor orânduiţi de Dumnezeu, nouă care am mâncat şi am băut cu el, după ce a înviat din morţi. 42 El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să dăm mărturie că el este acela care a fost pus de Dumnezeu, ca judecător al celor vii şi al celor morţi. 43 Despre el toţi profeţii dau mărturie: că oricine crede în el primeşte, în numele lui, iertarea păcatelor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,1-2.16ab-17.22-23
R.: Aleluia, aleluia, aleluia.
1 Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
2 Să spună Israel că este bun,
veşnică este îndurarea lui! R.

16ab Dreapta Domnului şi-a arătat puterea,
dreapta Domnului m-a înălţat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi vesti faptele Domnului. R.

22 Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri. R.

LECTURA A II-A
Căutaţi cele de sus unde este Cristos.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 3,1-4
Fraţilor, 1 dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos, râvniţi la lucrurile de sus, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. 2 Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ. 3 Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă de acum cu Cristos în Dumnezeu; 4 când Cristos, care este viaţa voastră, se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el plini de slavă.

Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,6b-8
Fraţilor, 6b nu ştiţi voi oare că puţină plămădeală dospeşte tot aluatul? 7 Curăţiţi-vă de plămădeala cea veche, ca să fiţi un aluat nou, pentru că voi trebuie să fiţi ca pâinile nedospite. Iată, Cristos, mielul nostru de paşti a fost jertfit. 8 Să prăznuim deci sărbătoarea nu cu plămădeala cea veche, cu plămădeala răutăţii şi a perversităţii, dar cu pâinile nedospite ale curăţiei şi ale adevărului.

Cuvântul Domnului

SECVENŢA:

Creştinilor, aduceţi Victimei Pascale
jertfă de laudă.

Mielul a răscumpărat turma;
Cristos cel nevinovat i-a împăcat pe oamenii păcătoşi
cu Tatăl ceresc.

Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat:
stăpânul vieţii a murit,
dar acum e viu şi domneşte.

„Spune-ne, Marie Magdalena,
ce-ai văzut pe cale?”

„Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte,
am văzut mărirea celui înviat.

I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui,
giulgiul şi veşmintele.

Cristos, speranţa mea, a înviat!
El va merge înaintea voastră în Galileea”.

Noi o ştim: Cristos Domnul
a înviat cu adevărat din morţi.

Tu, rege biruitor al morţii,
îndură-te de noi toţi. Aleluia

ALELUIA 1Cor 5,7b-8a
(Aleluia) Cristos, Mielul nostru de Paşti, a fost jertfit.
Aşadar, să ne bucurăm în Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
El trebuia să învie din morţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1-9
1 În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a mers dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric. Ea a văzut că piatra fusese înlăturată de pe mormânt. 2 Atunci a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. 3 Petru şi celălalt ucenic au plecat şi s-au dus la mormânt. 4 Alergau amândoi, dar celălalt ucenic, alergând mai repede decât Petru, a ajuns cel dintâi la mormânt. 5 Aplecându-se, a văzut fâşiile de pânză pe jos, dar nu a intrat. 6 A ajuns şi Simon Petru care venea după el. 7 A intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos, ca şi ştergarul care îi acoperise capul; acesta din urmă nu era împreună cu fâşiile de pânză, ci era înfăşurat şi pus undeva deoparte. 8 Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt. El a văzut şi a crezut. 9 Căci ei încă nu ştiau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.

Cuvântul Domnului

În locul acestei Evanghelii, poate fi citită Evanghelia din Noaptea Sfântă.

Unde se celebrează Liturghia de seară poate fi citită Evanghelia Lc 24,13-35.

EVANGHELIA
L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
13 A treia zi, după moartea lui Isus, doi ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din Ierusalim, 14 şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască. 17 Isus le-a zis: „Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?” Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit.18 Unul dintre ei, cu numele Cleofa, i-a răspuns: „Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?” 19 El i-a întrebat: „Ce anume?” I-au răspuns: „Cele despre Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor; 20 arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. 21 Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea. 22 Ba mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23 dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. 24 Unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut”. 25Atunci Isus le-a zis: „Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi! 26 Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a intra în slava sa?” 27Şi, începând cu Moise şi continuând cu toţi profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el. 28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că merge mai departe.29 Dar ei s-au străduit să-l reţină: „Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”. A intrat deci şi a rămas cu ei. 30 Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor.32 Iar ei şi-au zis unul către altul: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli, adunaţi cu ai lor, 34 care le-au zis: „E adevărat, Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Simon Petru”. 35 La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: | 4 Comments »

Linişte?! Tăcere?! Tocmai astăzi când lumea are nevoie de răspunsuri?!

Posted by Paxlaur pe 30/03/2013

Într-o lume plină de zgomot astăzi se face linişte. Astăzi Dumnezeu ne vorbeşte doar din tăcerea mormântului. Oare este momentul potrivit ca Dumnezeu să tacă? Astăzi când sunt zeci de probleme şi de inimi care aşteaptă răspunsuri la întrebările care încep cu „de ce”, nu ar trebuie să facă şi Biserica mai mult zgomot încercând un răspuns?

Scriptura ne învaţă că există un timp pentru toate: un timp când să pui întrebări şi un timp când să oferi sau să primeşti răspunsuri. Astăzi este timpul liniştii, dar nu al unei tăceri apăsătoare ca o absenţă. Este un timp roditor, un timp de mângâiere în care putem privi cu nesaţ la cel drag inimii noastre, la cel străpuns pentru fărădelegile noastre şi să-i înţelegem iubirea. Vom vedea că în tăcere primim mai multe răspunsuri la problemele noastre decât în agitaţie şi zgomot.

Astăzi suntem chemaţi să facem linişte. Atât de linişte încât niciodată Dumnezeu să nu ne mai strige în zadar. Să învăţăm să ne deprindem cu vocea lui Dumnezeu care răsună fin, uşor, în cea mai mare linişte şi care ne cheamă la pocăinţă, la viaţă, la înviere. Astăzi, în linişte, îi vom auzi vocea strigând în adâncul inimii noastre, o voce care ne cunoaşte ziua şi noaptea, durerea şi necazul, păcatul şi căinţa. Numai cei care în această zi vor face linişte vor auzi cum Domnul se apropie şi le întinde mâinile ce poartă semnele cuielor pentru a ne cuprinde într-o îmbrăţişare din care nu ne va mai da drumul.

Tăcerea este apăsătoare atunci când nu o doreşti, când nu o înţelegi, dar ea devine dulce mângâiere atunci când îi simţi beneficiile. Tăcerea acestei zile este rodnică asemenea bobului de grâu care în cea mai mare linişte se pregăteşte să rodească şi să străpungă pământul. Cristos va ieşi biruitor din mormântul în care l-am aşezat şi va aduce rod şi în viaţa noastră. Doar în tăcere vom reuşi să dăm la o parte piatra de mormânt, pământul şi molozul pe care le-am aşternut prin păcat peste harul lui Dumnezeu. Doar într-o clipă de linişte, eliberaţi de păcat, vom lăsa inima noastră să fie plină de Cristos cel înviat, de Domnul care ne arată că moartea şi răul nu au ultimul cuvânt.

În liniştea nopţii va străluci lumina şi toţi vom striga: „Cristos, speranţa mea, a înviat. Aleluia!”.

Reţine

„Dacă bobul de grâu, căzut în pământ, nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce multe roade” (In 12,24). În liniştea mormântului, Cristos a rodit mântuirea noastră. În liniştea inimii să rodim şi noi astăzi căinţă pentru toate păcatele noastre ca să ne putem bucura de gloria celui înviat.

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , | 3 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: