Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Martie 2013

Vă doresc un Paşte personalizat!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2013

invierea Domnului_muzeul LouvreDumnezeu l-a întărit cu puterea sa pe Isus din Nazaret,
care pe unde a trecut a făcut bine tuturor (Fap 10,38).

Zilele trecute, mai exact cu o săptămână în urmă, s-a realizat un sondaj televizat în care oamenii erau întrebaţi despre sărbătoarea pe care o trăim: Paştele. Un reporter se apropia de diverşi trecători şi-i întreba: „Ce înseamnă paştele pentru dvs.?”. Am fost copleşit de tristeţea acestui sondaj care a adunat răspunsurile cele mai diferite şi neaşteptate de la o ţară cu un popor ce se declară creştin, o ţară în care, conform recensământului, 98% dintre cetăţeni sărbătoresc Paştele. Au fost întrebaţi aproximativ o mie de oameni şi iată rezultatele: 70 au spus că de Paşte sărbătorim naşterea Domului! Total pe lângă! Alţii, 40 la număr, au fost mai sinceri şi nu au dat niciun răspuns, ci au dat din umeri adăugând: nu ştiu. Alţii au dat răspunsuri care nu au nimic în comun cu învierea lui Cristos: au vorbit despre cumpărături şi cadourile aduse de iepuraş, despre faptul că se taie un miel şi se vopsesc ouă etc. Foarte puţini din cei o mie au menţionat învierea lui Cristos, centrul credinţei noastre, de fapt, centrul credinţei lor, pentru că ei se defineau creştini. Trist, prea trist pentru o zi de sărbătoare, pentru un popor creştin.

Iată că noi suntem adunaţi acum, când participăm la sfânta Liturghie, în faţa sfântului altar, locul unde zilnic Cristos trăieşte patima, moartea şi învierea sa. Suntem în locul străjuit de lumânarea pascală pe care am aprins-o aseară de la focul binecuvântat şi care tronează solemn în biserică în tot timpul pascal în amintirea lui Cristos cel viu, lumina lumii, şi a botezului nostru. Trăim această viaţă de credinţă – conştienţi sau mai puţin conştienţi – înconjuraţi de semne şi simboluri. Şi iată că în acest context bogat în semnificaţii vine în faţa noastră acelaşi reporter şi ne întreabă: Ce înseamnă Paştele pentru dvs., pentru tine? Avem obiligaţia să răspundem la această întrebare. Haideţi să fim sinceri şi să vedem ce a însemnat acest Paşte pentru noi. Aceasta este întrebarea la care vreau să-mi răspund şi să ne răspundem astăzi împreună: ce este Paştele pentru mine?

Paștele este poate un timp cu zile libere, vacanțe și concedii: nu se lucrează și nu se merge la școală. Este adevărat, dar nu e suficinet. Este un timp în care cei dragi, familiile se reunesc, se revăd. Adevărat este, dar tot insuficient. Paştele mai este poate pentru unii dintre noi un timp în care putem alerga după cumpărături, e un prilej bun de a schimba cadouri, după cum este şi o ocazie potrivită pentru unii, mai ales unele gospodine, de a exersa arta culinară şi altele din domeniul gastronomiei. Iarăşi este adevărat, aceste lucruri sunt bune și se întâmplă de Paște, dar nu sunt suficiente. Dacă Paştele nostru se rezumă la astea, nu l-am trăit suficient.

Mai mult chiar, aş îndrăzni să spun că dacă întrebaţi fiind ce este Paştele am răspunde că este învierea lui Cristos, răspunsul nostru ar corect, dar insuficient. Paştele trebuie să fie mai mult. La această întrebare astăzi Biserica ne cheamă să avem un răspuns personalizat: Paştele este învierea Dumnezeului meu, este învirea lui Cristos al meu, este învierea mea. Numai în această măsură putem spune că trăim cu adevărat sărbătarea pascală; numai în acest fel personalizat spovada şi împărtăşania noastră, participările noastre la celebrări aduc roadele sperate şi bucurie întregului Cer. Învierea lui Cristos, adică Paştele, este învierea mea.

În aceste zile suntem chemaţi să ne regăsim tot mai mult în cuvintele sfinţilor care au trăit primii învierea şi au trăit-i cât se poate de personal, de personalizată. De exemplu, când simțim că Isus ne lipsește trebuie să ne însușim cuvintele Mariei Magdalena despre care am auzit în sfânta Evangheliei: „L-au luat pe Domnul meu” (cf. In 20,13). S-a trezit dis de dimineaţă şi s-a dus să-l caute pe Domnul, nu un Domn oarecare, ci „Domnul ei”. Îl simţea ca pe Dumnezeul ei. Apoi când simțim că l-am aflat trebuie să intrăm şi noi în acest dialog prezent în secvenţa de dinaintea sfintei Evanghelii: „Spune-ne, Marie Magdalena,

ce-ai văzut pe cale?”

„Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte,
am văzut mărirea celui înviat.

I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui,
giulgiul şi veşmintele.

Cristos, speranţa mea, a înviat!”

De asemenea, relaţia noastră cu Domnul cel înviat şi convigerea noastră despre el trebuie să devină cea a lui Petru pe care l-am ascultat învăţându-ne în prima lectură despre: „Isus din Nazaret care pe unde a trecut a făcut bine tuturor şi i-a vindecat pe toţi” (cf. Fap 10,38). Dacă acest Cristos care a făcut numai bine nu devine Cristos al meu, dacă această înviere a lui nu devine o înviere pentru mine sau o înviere a mea, nu este Paşte în totalitate.

Ne putem întreba oarecum nedumeriţi şi poate chiar un pic revoltaţi: știu că Domnul face numai bine, dar ce a făcut concret pentru mine în acest an, de la Paştele trecut până acum? Ce bine a făcut Isus Cristos în viaţa mea? Însă mai înainte de aceste întrebări ar trebui să ne verificăm să vedem dacă a trecut prin viaţa noastră, dacă nu cumva am dus o viață paralelă cu drumul pe care trece Isus, dacă nu cumva credința noastră este foarte străină și îndepărtată de ceea ce trebuie să fie viața creștină.

Acest Cristos alături de care am fost în pătimire şi moarte, acest Cristos pe care-l proclamăăm viu şi despre care auzim că a făcut numai bine, trebuie să devină Cristos al nostru. El, cel înviat, trebuie să fie cel care trece prin viaţa noastră şi noi intrăm în viaţa lui. Doar aşa vom simţi că atunci când trece prin viaţa noastră ne face bine. Aş vrea să ne dorim mai mult un Paşte personalizat în care Cristos cel viu – biruitor asupra morţii, păcatului şi descurajării – să treacă prin viaţa mea şi să-mi facă tot binele de care am nevoie: să-mi dea curajul de a mă împotrivi şi eu împreună cu el morţii şi păcatului.

Avem în istorie atâtea exemple de oameni care atunci când au intrat în contact cu Cristos – când Isus a trecut prin viaţa lor – s-au schimbat. Cristos le-a făcut bine, le-a schimbat viaţa. Cel mai cunoscut, pentru cei care vin la biserică sau citesc Sfânta Scriptură, este apostolul Paul din care aproape în fiecare duminică ascultăm un fragment din scrierile sale. Despre el ştim că Isus pe care l-a întâlnit pe drumul Damascului i-a schimbat total viaţa. Apoi a renunţat la toate şi la urmat pe Cristos spunând: „Pentru mine a trăi înseamnă Cristos” (Fil 1,22) sau în alt loc: „Eu nu vreau să ştiu nimic altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit” (1Cor 2,2). Paştele e un timp potrivit pentru noi ca să ne găsim „drumul spre Damasc”, drumul unde viaţa noatră întâlneşte vocea lui Cristos, drumul personalizării relaţiei cu Cristos

Apoi avem astăzi (24 aprilie) o fericită coincidenţă întrucât este data la care cronicarii ne spun că s-a botazat sfântul Augustin: 24 aprilie 387. După ce mai bine de 30 de ani şi-a căutat rostul în acastă lume, după ce prin diferite rătăciri filozofice şi religioase a stat departe de adevărata credinţă, l-a întâlnit pe Cristos şi nu s-a mai îndepărtat de el. Este o coincidenţă că anul acesta avem paştele chiar în ziua botezului său, însă aceasta ne dă ocazia să reflectăm şi să învăţăm din exemplul său: un exemplu de om care l-a lăsat pe Cristos să treacă prin viaţa sa, iar acest Cristos pe care l-a întâlnit a devenit Cristos al său, a devenit totul său. În cartea Confesiuni, sfântul Augustin îşi povesteşte întreaga viaţă iar printre altele aminteşte şi acest punct culiminat al trăirilor sale: el se frământa foarte mult să găsească adevărul, voia să ştie ce trebuie să aleagă un om în această viaţă, ce cale trebuie să străbată pentru a trăi cu adevărat fericit. Avea pe de o parte o mulţime de curente filozofice, dar era înconjurat şi de învăţături creştine. Să medităm asupra ceea ce ne povesteşte el: „În sufletul meu s-a iscat o furtună îngrozitoare ce avea să aducă cu sine o uriaşă ploaie de lacrimi. În cele din urmă m-am întins sub un smochin şi am dat frâu liber lacrimilor, şi râurile ochilor mei au izbucnit, jertfă bine primită de tine. Şi, într-adevăr, nu cu aceste vorbe, ci în această ordine de idei ţi-am spus multe: „Şi tu, Doamne, până când, ziceam eu, până când te vei mânia pe mine, până la sfârşit? Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult…. Cât timp, da, cât timp va mai fi mâine şi iarăşi mâine? Când îţi voi zice Doamne astăzi? Pentru ce nu acum? Pentru ce nu vine în sfârşit ceasul acesta, sfârşitul ruşinii mele? Până când voi spune tot mâine?” Şi Dumnezeu i-a răspuns imediat: Tolle, lege! Tolle, lege! – Ia şi citeşte!” A luat în mână cartea Apostolului şi, spune el: Am deschis-o şi am citit în tăcere capitolul pe care ochii mei s-au aruncat mai întâi: «Nu în ospeţe şi beţii, nu în desfrânare şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos şi grija faţă de trup să nu o faceţi spre pofte» (Rom 13,13-14). Şi nici nu am voit să citesc mai mult şi, de fapt, nici nu mai era nevoie. Într-adevăr, o dată cu sfârşitul acestui pasaj, ca şi când în inima mea s-ar fi vărsat o lumină de siguranţă, toate întunecimile îndoielii s-au risipit” (Augustin, Confesiuni, VIII, 12 (29)). A găsit adevărul. În viaţa lui a intrat Cristos şi i-a făcut cel mai mare bine: l-a schimbat pentru veşnicie.

„Mâine” şi iarăşi „mâine” şi „nu astăzi” e un refren cunoscut multora dintre noi. Mulţi dintre noi, poate şi la această sărbătoare pascală, i-am spus „mâine” lui Cristos care vrea să treacă prin viaţa noastră.

Mă opresc un pic şi mă întreb: nu cumva şi eu i-am spus mâine? Ba chiar mai mult, poate că i-am spus să vină luna viitoare sau la anul? De fapt, de ce să vină. Lasă, am să-l chem eu când voi avea nevoie. Nu acum.

Dar tu ce i-ai spus lui Cristos? L-ai lăsat să treacă sau i-ai spus şi tu mâine? Dar mâine ce-i vei spune?

Ne surprindem uneori că nu vrem să-l lăsăm pe Cristos să treacă cu adevărat prin viaţa noastră şi să ne facă binele pe care numai el poate să-l facă! Să ne redea speranţa, să ne redea puterea, să ne redea mai ales calitatea de a fi oameni de caracter, oameni cu bun simţ, oameni cu tot ceea ce înseamnă mai bun pe acest pământ, deşi vedem exemplul edificator al sfinţilor şi binele de care s-au bucurat în urma întâlnirii cu Cristos.

Şi mai sunt şi alţii, nu doar sfântul Paul şi sfântul Augustin. Avem o mulţime de oameni şi din timpul nostru, Paul Claudel sau Andre Frossard. Acesta din urmă a scris o carte, Dumnezeu există, eu l-am întâlnit, şi după ce s-a convertit într-un mod miraculos intrând într-o biserică unde se făcea adoraţie, după cum el însuşi mărturiseşte – „Am intrat ateu şi două minute mai târziu am ieşit creştin” – el spune aceste cuvinte: „După ce l-am întâlnit pe Cristos, pentru mine numai el contează. Dumnezeu a devenit singura realitate din viaţa mea, restul nu este decât o ipoteză”.

Când va deveni şi pentru noi acest Cristos care trece şi face doar bine singura realitate sau măcar cea mai puternică realitate de care să ne agăţăm în dificultăţile noastre? Acest Isus pe care îl sărbătorim ca fiind viu, ca fiind un Dumnezeu activ, vrea să facă parte din viaţa noastră, vrea să treacă mai ales în aceste zile prin viaţa noastră. Să-l lăsăm. Să punem la dispoziţia sa sufletul nostru, aşa cum este el: poate încărcat de păcate, poate plin de neînţelegeri, poate prea încercat. El va şti să treacă prin acest suflet şi să-i facă bine, să-l purifice, să-l tonifice.

Şi să nu uităm că noi decidem. Nimeni nu poate lua hotărâri în locul nostru în această privinţă şi nu putem nici să învinuim pe alţii. Noi decidem dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să treacă prin viaţa noastră sau nu. Ce ai de gând să faci?

În funcţie de decizia pe care o luăm, putem da un răspuns adecvat reporterului care bate la uşă şi lasă să intre în urechile noastre acestă întrebare: ce este Paştele pentru mine? Ce este Paştele pentru tine? Vă doresc să putem medita împreună la această întrebare, iar răspunsul nostru să fie unanim plin de prezenţa lui Cristos. Răspunsul nostru să fie integrat în această realitate: paştele este învierea Domului meu care trece prin viaţa mea şi-mi face bine mie şi celor dragi ai mei.

Fie ca acest de Paşte eu, tu şi toţi cei dragi ai noştri – mai ales cei care încă nu au reuşit să simtă cu adevărat sărbătoarea pascală – toţi să-l simţim pe Cristos ca înviat şi ca fiind Domnul nostru. Să-l simţim cum trece prin viaţa noastră şi ne face numai bine. Vă doresc să sărbătoriţi pe „drumul Damascului” sau sub „smochinul augustinian”, locurile în care Dumnezeu şi omul s-au întâlnit irevocabil şi au încheiat afacerea vieţii lor, locurile care au personalizat şi au pecetluit vieţuirea lor întru Cristos.

Vă doresc un Paşte personalizat!

 

Predică ţinută în catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină

Solemnitatea Paştelui, 24 aprilie 2011, ora 18:30.

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , | 3 Comments »

Cristos, speranţa mea, a înviat!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2013

Matthias Grunewald - Invierea 1515„Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat: stăpânul vieţii a murit, dar acum e viu şi domneşte… Cristos, speranţa mea, a înviat! Noi o ştim: Cristos Domnul a înviat cu adevărat din morţi”. Aceste cuvinte din Secvenţă sintetizează mesajul zile de sărbătoare şi vor să ne conducă şi pe noi la concluzia evanghelistului: „El a văzut şi a crezut”. Învierea, dacă nu e crezută şi trăită, nu lasă nicio urmă în viaţa noastră.

Toţi avem momente când trăim cu satisfacţia împlinirii sau a „punerii la punct”. Ne place să avem ultimul cuvânt într-o dispută. Suntem tributari plăcerii de a rosti: „Gata. I-am închis gura”. Aşa a fost şi în Vinerea Mare: arhiereii, cărturarii şi farizeii au crezut că l-au pus la punct pe Cristos. Erau convinşi că i-au închis gura pentru totdeauna şi că el, Domnul şi stăpânul vieţii, va rămâne ascuns istoriei sub o piatră de mormânt. Dar aşa cum am văzut şi am experimentat deseori în viaţa noastră, acolo unde am crezut că e sfârşitul, că am pus „punct”, am văzut că era de fapt doar un moment intermediar. În loc de „punct”, am văzut că erau „puncte, puncte”, adică scria „va urma”.

Moartea lui Cristos a fost reală, dureros de reală. I-am simţit suferinţa şi i-am ascultat cuvintele pline de durere pe care le-a rostit în pătimirea sa. Însă suferinţa şi moartea pe lemnul crucii nu au fost sfârşitul. Nu se putea ca Dumnezeu să lase moartea şi răul să aibă ultimul cuvânt. Astfel, la fel de reală este şi învierea sa. Domnul s-a arătat ucenicilor, le-a vorbit, a mâncat împreună cu ei. Cristos e viu şi trebuie să ştie toată lumea, să simtă puterea şi gloria celui care a învins moartea şi păcatul.

Noi avem obligaţia de a face cunoscută vestea cea bună a învierii: moartea şi viaţa s-au înfruntat însă viaţa a ieşit învingătoare şi Cristos trăieşte. Astăzi noi trebuie să fim ca Petru: să ieşim şi să vorbim lumii, să povestim adevărul despre Cristos, să redăm speranţa lumii. Noi trebuie să invităm lumea, asemenea apostolului Paul, să-şi ridice privirea spre cer, spre cele de sus: abandonaţi răul şi păcatul şi îmbrăţişaţi binele şi virtutea, priviţi spre cel viu şi veţi primi de la el toată puterea de a face binele. Mai mult decât să vorbim lumii, noi trebuie să arătăm tuturor că nu putem trăi fără Cristos. Asemenea Mariei Magdalena trebuie să mergem să-l căutăm până ce ni se va arăta strălucitor în glorie.

Reţine

Răstignindu-l ni l-au luat pe Domnul. Astăzi însă învierea ni-l redă. Astăzi Dumnezeu este şi rămâne cu noi, plin de viaţă şi de glorie!

Duminică, 31 martie 2013 

† ÎNVIEREA DOMNULUI (PASTELE)
Sf. Beniamin, diacon m.

 

LECTURA I
Am mâncat şi am băut cu el după ce a înviat din morţi.

Citire din Faptele Apostolilor 10,34a.37-43
În zilele acelea, 34a Petru a luat cuvântul şi a zis: 37 „Voi ştiţi ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul predicat de Ioan: 38 cum l-a consacrat Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi l-a întărit cu puterea sa pe Isus din Nazaret, care pe unde a trecut a făcut bine şi i-a vindecat pe toţi cei stăpâniţi de diavol, căci Dumnezeu era cu el. 39 Noi suntem martori la tot ceea ce a făcut el în ţara iudeilor şi în Ierusalim; ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. 40 Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a îngăduit să se arate, 41 nu la tot poporul, ci martorilor orânduiţi de Dumnezeu, nouă care am mâncat şi am băut cu el, după ce a înviat din morţi. 42 El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să dăm mărturie că el este acela care a fost pus de Dumnezeu, ca judecător al celor vii şi al celor morţi. 43 Despre el toţi profeţii dau mărturie: că oricine crede în el primeşte, în numele lui, iertarea păcatelor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,1-2.16ab-17.22-23
R.: Aleluia, aleluia, aleluia.
1 Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
2 Să spună Israel că este bun,
veşnică este îndurarea lui! R.

16ab Dreapta Domnului şi-a arătat puterea,
dreapta Domnului m-a înălţat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi vesti faptele Domnului. R.

22 Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri. R.

LECTURA A II-A
Căutaţi cele de sus unde este Cristos.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 3,1-4
Fraţilor, 1 dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos, râvniţi la lucrurile de sus, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. 2 Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ. 3 Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă de acum cu Cristos în Dumnezeu; 4 când Cristos, care este viaţa voastră, se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el plini de slavă.

Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,6b-8
Fraţilor, 6b nu ştiţi voi oare că puţină plămădeală dospeşte tot aluatul? 7 Curăţiţi-vă de plămădeala cea veche, ca să fiţi un aluat nou, pentru că voi trebuie să fiţi ca pâinile nedospite. Iată, Cristos, mielul nostru de paşti a fost jertfit. 8 Să prăznuim deci sărbătoarea nu cu plămădeala cea veche, cu plămădeala răutăţii şi a perversităţii, dar cu pâinile nedospite ale curăţiei şi ale adevărului.

Cuvântul Domnului

SECVENŢA:

Creştinilor, aduceţi Victimei Pascale
jertfă de laudă.

Mielul a răscumpărat turma;
Cristos cel nevinovat i-a împăcat pe oamenii păcătoşi
cu Tatăl ceresc.

Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat:
stăpânul vieţii a murit,
dar acum e viu şi domneşte.

„Spune-ne, Marie Magdalena,
ce-ai văzut pe cale?”

„Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte,
am văzut mărirea celui înviat.

I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui,
giulgiul şi veşmintele.

Cristos, speranţa mea, a înviat!
El va merge înaintea voastră în Galileea”.

Noi o ştim: Cristos Domnul
a înviat cu adevărat din morţi.

Tu, rege biruitor al morţii,
îndură-te de noi toţi. Aleluia

ALELUIA 1Cor 5,7b-8a
(Aleluia) Cristos, Mielul nostru de Paşti, a fost jertfit.
Aşadar, să ne bucurăm în Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
El trebuia să învie din morţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1-9
1 În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a mers dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric. Ea a văzut că piatra fusese înlăturată de pe mormânt. 2 Atunci a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. 3 Petru şi celălalt ucenic au plecat şi s-au dus la mormânt. 4 Alergau amândoi, dar celălalt ucenic, alergând mai repede decât Petru, a ajuns cel dintâi la mormânt. 5 Aplecându-se, a văzut fâşiile de pânză pe jos, dar nu a intrat. 6 A ajuns şi Simon Petru care venea după el. 7 A intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos, ca şi ştergarul care îi acoperise capul; acesta din urmă nu era împreună cu fâşiile de pânză, ci era înfăşurat şi pus undeva deoparte. 8 Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt. El a văzut şi a crezut. 9 Căci ei încă nu ştiau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.

Cuvântul Domnului

În locul acestei Evanghelii, poate fi citită Evanghelia din Noaptea Sfântă.

Unde se celebrează Liturghia de seară poate fi citită Evanghelia Lc 24,13-35.

EVANGHELIA
L-au cunoscut la frângerea pâinii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
13 A treia zi, după moartea lui Isus, doi ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din Ierusalim, 14 şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască. 17 Isus le-a zis: „Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?” Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit.18 Unul dintre ei, cu numele Cleofa, i-a răspuns: „Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?” 19 El i-a întrebat: „Ce anume?” I-au răspuns: „Cele despre Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor; 20 arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. 21 Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea. 22 Ba mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23 dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. 24 Unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut”. 25Atunci Isus le-a zis: „Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi! 26 Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a intra în slava sa?” 27Şi, începând cu Moise şi continuând cu toţi profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el. 28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că merge mai departe.29 Dar ei s-au străduit să-l reţină: „Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”. A intrat deci şi a rămas cu ei. 30 Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor.32 Iar ei şi-au zis unul către altul: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli, adunaţi cu ai lor, 34 care le-au zis: „E adevărat, Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Simon Petru”. 35 La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: | 4 Comments »

Linişte?! Tăcere?! Tocmai astăzi când lumea are nevoie de răspunsuri?!

Posted by Paxlaur pe 30/03/2013

Într-o lume plină de zgomot astăzi se face linişte. Astăzi Dumnezeu ne vorbeşte doar din tăcerea mormântului. Oare este momentul potrivit ca Dumnezeu să tacă? Astăzi când sunt zeci de probleme şi de inimi care aşteaptă răspunsuri la întrebările care încep cu „de ce”, nu ar trebuie să facă şi Biserica mai mult zgomot încercând un răspuns?

Scriptura ne învaţă că există un timp pentru toate: un timp când să pui întrebări şi un timp când să oferi sau să primeşti răspunsuri. Astăzi este timpul liniştii, dar nu al unei tăceri apăsătoare ca o absenţă. Este un timp roditor, un timp de mângâiere în care putem privi cu nesaţ la cel drag inimii noastre, la cel străpuns pentru fărădelegile noastre şi să-i înţelegem iubirea. Vom vedea că în tăcere primim mai multe răspunsuri la problemele noastre decât în agitaţie şi zgomot.

Astăzi suntem chemaţi să facem linişte. Atât de linişte încât niciodată Dumnezeu să nu ne mai strige în zadar. Să învăţăm să ne deprindem cu vocea lui Dumnezeu care răsună fin, uşor, în cea mai mare linişte şi care ne cheamă la pocăinţă, la viaţă, la înviere. Astăzi, în linişte, îi vom auzi vocea strigând în adâncul inimii noastre, o voce care ne cunoaşte ziua şi noaptea, durerea şi necazul, păcatul şi căinţa. Numai cei care în această zi vor face linişte vor auzi cum Domnul se apropie şi le întinde mâinile ce poartă semnele cuielor pentru a ne cuprinde într-o îmbrăţişare din care nu ne va mai da drumul.

Tăcerea este apăsătoare atunci când nu o doreşti, când nu o înţelegi, dar ea devine dulce mângâiere atunci când îi simţi beneficiile. Tăcerea acestei zile este rodnică asemenea bobului de grâu care în cea mai mare linişte se pregăteşte să rodească şi să străpungă pământul. Cristos va ieşi biruitor din mormântul în care l-am aşezat şi va aduce rod şi în viaţa noastră. Doar în tăcere vom reuşi să dăm la o parte piatra de mormânt, pământul şi molozul pe care le-am aşternut prin păcat peste harul lui Dumnezeu. Doar într-o clipă de linişte, eliberaţi de păcat, vom lăsa inima noastră să fie plină de Cristos cel înviat, de Domnul care ne arată că moartea şi răul nu au ultimul cuvânt.

În liniştea nopţii va străluci lumina şi toţi vom striga: „Cristos, speranţa mea, a înviat. Aleluia!”.

Reţine

„Dacă bobul de grâu, căzut în pământ, nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce multe roade” (In 12,24). În liniştea mormântului, Cristos a rodit mântuirea noastră. În liniştea inimii să rodim şi noi astăzi căinţă pentru toate păcatele noastre ca să ne putem bucura de gloria celui înviat.

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , | 3 Comments »

Iată lemnul crucii, de care a atârnat mântuirea lumii. Veniţi să ne închinăm!

Posted by Paxlaur pe 29/03/2013

Crucificarea Domnului meuDupă ce am proclamat şi retrăit patima Domnului, curând va răsuna pentru fiecare dintre noi acest îndemn: „Veniţi să ne închinăm!”.  În faţa cui să ne închinăm? Cine este cel care ne priveşte de la înălţimea crucii? De ce ne atrage? De ce ne cheamă?… Sau poate nici nu ne atrage şi nici nu ne cheamă, pentru că nu-l cunoaştem!

După cum în timpul vieţii sale pământeşti, Isus i-a întrebat pe ucenici „Cine spune lumea că sunt eu?… Dar voi cine spuneţi că sunt?” astăzi ne întreabă pe toţi cei care-l privim răstignit: cine sunt eu pentru tine? Pe cine recunoşti în mine? Un om? Un rege? Un Dumnezeu? Un străin? Pe cine?

A răsunat şi mai răsună şi astăzi strigătul lui Pilat „Iată Omul!” (In 19,5). Şi într-adevăr de la înălţimea crucii suntem priviţi de un om. Iată omul! Priviţi la cel răstignit, să privim la cel răstignit şi să vedem omul. Un om real, care suferă, sângerează, moare! Dar nu e doar un om…este mai mult!

„Pilat l-a întrebat din nou: Aşadar, tu eşti rege? Isus i-a răspuns: Da, sunt rege!”(In 18,37). De la înălţimea crucii ne priveşte astăzi şi în fiecare zi un om care este rege. Când stăm în faţa celui răstignit nu suntem în faţa unui simplu om, ci a unui rege şi trebuie să fim atenţi la atitudinea noastră: în faţa unui rege nu te prezinţi oricum, nu stai oricum, nu spui orice!

Iar mărturia sutaşului din evanghelia pe care am ascultat-o duminica trecută ne atrage atenţia că suntem în faţa unui om care e mai mult decât un rege, este Dumnezeu: „Acest om era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu” (Mc 15,39).

Trebuie să învăţăm să-l cunoaştem pe cel care s-a urcat de bunăvoie pe cruce pentru noi! Să-l cunoaştem şi să-l recunoaştem ca om, ca rege şi ca Dumnezeu! Numai cunoscându-l putem înţelege ceva mai mult din marele mister al pătimirii, morţii şi învierii sale! Numai apropiindu-ne de el fără teamă, aşa cum te apropii de un om ce-ţi este egal, nu zădărnicim crucea lui Cristos (cf. 1Cor 1,17); numai apropiindu-ne de el cu respect, aşa cum te apropii de un rege, nu zădărnicim crucea şi suferinţele sale; numai apropiindu-ne de el în adoraţie, aşa cum te apropii de Dumnezeu, nu zădărnicim crucea şi primim roadele mântuirii!

Să ştii că de la înălţimea crucii te priveşte un om care te cunoaşte aşa cum eşti, îţi dă curaj! Acolo nu se află cineva străin de noi şi de ceea ce suntem, ci este un om care a cunoscut mizeria umană, care a experimentat în propriul trup tot ce înseamnă să fii om – în afară de păcat. De pe cruce, spre fiecare dintre noi, în această seară, îşi întinde braţele un om şi ne cheamă să ne ridicăm: „Curaj! Eu am biruit lumea! Curaj! Eu te cunosc! Curaj! Ridică-te, omule!”. Dumnezeu ne vorbeşte ca de la om la om, aşa cum numai cel mai bun prieten ne poate vorbi şi ne poate ajuta!

Dar poate că prea adesea spunem: „Dar ce, de un om am eu nevoie?! Nu-s sătul de oamenii care mă înconjoară şi mă plictisesc, mă enervează? Şi acesta mai e şi un om răstignit! Chiar nu am nevoie!”. Atunci să privim puţin mai departe şi să vedem în acest om un rege! Da, un rege care atrage şi conduce de la înălţimea crucii: „Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32). Pe toţi! Acum el este înălţat de la pământ şi-i atrage pe toţi: de ce te împotriveşti? Crezi că vei rezista? Nu te împotrivi unui rege atât de puternic, pentru ca nu cumva să te trezeşti sclavul altcuiva! Mai bine, vino şi domneşte împreună cu el! Să ne lăsăm fascinaţi de tronul său: sfânta Cruce! De la înălţimea crucii lumea se vede mult mai bine şi se conduce cel mai bine spre mântuire.

Şi totuşi pentru mulţi nu e convingător nici un om răstignit, nici un rege ce are ca tron crucea. Pot fi aceştia, un om, un rege salvarea noastră din această criză pe care o trăim? Nu o criză economică, ci una spirituală, criză a valorilor şi virtuţilor, criză a speranţei şi a credinţei! Pot? Cu siguranţă că da, dar noi nu credem. Vrem mai mult! Şi ni se oferă mai mult: acest om şi rege este şi Dumnezeu, iar „pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37). El poate şi face totul pentru noi. El este cel care astăzi, aici, acum face toate lucrurile noi (cf. Ap 21,5). Nu face lucruri noi, ci le înnoieşte pe cele deja existente! Ne înnoieşte, vrea să ne înnoiască pe noi toţi? Vrem? Ne lăsăm transformaţi? Ne apropiem?

Să privim la cel răstignit! Să privim omul care ne cunoaşte, regele care ne conduce şi Dumnezeul care ne mântuieşte! Să ne apropiem! De aici, de la sfânta cruce ne va veni salvarea şi numai acceptând-o nu vom zădărnici crucea lui Cristos!

Nu zădărniciţi crucea, ci îmbrăţişaţi-o!

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: | 3 Comments »

Trădare şi condamnare

Posted by Paxlaur pe 29/03/2013

Isus a îmbrăţişat crucea!

Isus a îmbrăţişat crucea!

Cât rău trebuie să-ţi facă cineva ca să începi să strigi: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”? Oare cine dă dreptul unui om să scuipe, să ocărască şi să pălmuiască alt om? Ce sentimente se zvârcolesc în inima unui om care biciuieşte sau străpunge cu piroanele trupul fraged al altui seamăn de-al său?

Lecturile de astăzi par să scoată în lumină răutatea şi nestatornicia omului: cel drept suferă fără să fie vinovat, mulţimile trec de la recunoştinţă la huiduială, ucenicul vinde sângele nevinovat al învăţătorului său. În Vinerea Mare fiinţa umană este zugrăvită doar în culorile violenţei: trădare şi condamnare.

Omul face răul cu uşurinţă. Poate noi înşine am fost victime ale acestei înclinaţii negative a omului. Însă nu trebuie să ne lăsăm pradă acestui gând. Nu trebuie să vedem doar răul din celălalt. Astăzi, în ziua de doliu, trebuie să redescoperim bunătatea pe care Dumnezeu a ascuns-o în om. Undeva, în inima omului, se află scânteia de bine, de virtute, pe care noi trebuie să o reaprindem şi să o scoatem la iveală. Dorinţa lui Cristos de a-l salva pe Iuda şi de a trezi în inima lui căinţa trebuie să devina lupta şi dorinţa noastră pentru cei păcătoşi: vrem salvarea lor!

Ştim bine că astăzi este ziua în care Isus moare pentru păcate, pentru toate greşelile noastre şi ale semenilor noştri. Ziua aceasta trebuie să ne scoată din indiferenţa faţă de răul din celălalt. Dacă Cristos se jertfeşte pentru a ne salva, noi ce facem pentru a ne salva pe noi şi pentru a-i salva şi pe ceilalţi? Cum îi încurajăm pe ceilalţi să se apropie de sacramentul sfintei spovezi? Cum îi învăţăm să ierte şi să se împace? Foarte important este propriul exemplu: faptele conving mai mult decât cuvintele. M-am spovedit?

Iată misiunea noastră pentru această zi: să contribuim la salvarea celor de lângă noi. Să le oferim exemplul nostru. Când ne vom apropia să privim sau să sărutăm crucifixul să ne întipărim în inimă rănile Domnului. Chipul lui Cristos răstignit ne vorbeşte despre pasiunea sa pentru om. Dacă vrem să fim asemenea lui Cristos, dacă vrem să fim alături de el, să luptăm pentru ca oamenii să devină mai buni, să scoatem la suprafaţă binele din ei.

Reţine

În fiecare om există ceva pozitiv, un talant, iar fiecare creştin are obligaţia de a căuta în celălalt ceea ce este mai bun. A fi creştin înseamnă să vezi dincolo de răutatea celuilalt, să observi binele pe care încă nu a reuşit să-l facă, dar să speri neclintit că-l va face.

Vineri, 29 martie 2013 

VINEREA SFÂNTA (Patima si moartea Domnului) (post si ab.)
Sf. Eustasie, ep.

 

LECTURA I
El era străpuns pentru păcatele noastre.

Citire din cartea profetului Isaia 52,13-53,12
13 Iată, servitorul meu va avea succes: va urca, va deveni mare şi se va înălţa pe culmile măririi. 14Precum pentru mulţi a fost pricină de groază, atât de schimonosită îi era faţa şi chipul lui nu mai avea înfăţişare de om, 15 tot aşa va fi pricină de bucurie pentru multe popoare; regii vor amuţi în faţa lui, căci vor vedea ceea ce nu li s-a spus vreodată şi vor privi ceea ce nu au auzit vreodată. 53,1 Cine ar fi crezut ceea ce am auzit noi, şi puterea Domnului cui i-a fost astfel descoperită? 2 A crescut înaintea lui Dumnezeu ca o plantă plăpândă, având rădăcina într-un pământ uscat; chipul lui nu avea nici o frumuseţe, ca să atragă privirile, înfăţişarea lui nu avea nimic care să ne placă. 3 Era dispreţuit precum cel din urmă dintre oameni: om al durerilor, obişnuit cu suferinţa; unul înaintea căruia să-ţi întorci faţa; atât de dispreţuit, încât nu l-am luat în seamă. 4 Şi totuşi el purta durerile noastre şi era împovărat cu suferinţele noastre. Noi îl socoteam pedepsit, bătut şi înjosit de Dumnezeu. 5 Dar el era străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea. 6 Toţi umblam rătăcind ca nişte oi, fiecare îşi urma drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra lui fărădelegile noastre ale tuturor.7 Chinuit fiind, s-a smerit şi nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere, ca o oaie fără de glas înaintea celor care o tund, el nu şi-a deschis gura. 8 A fost judecat şi condamnat printr-o sentinţă nedreaptă: cine i-a luat apărarea? A fost smuls dintre cei vii! Pentru fărădelegile poporului său a fost dus la moarte. 9 Mormântul i-a fost pregătit printre cei fărădelege şi la moarte a fost aşezat împreună cu răufăcătorii; şi totuşi el nu săvârşise nici o nedreptate şi nici nu rostise vreo minciună. 10 Domnul a voit să-l zdrobească prin suferinţă. Dar, dacă îşi va da viaţa ca ispăşire pentru păcate, îşi va vedea urmaşii, îşi va prelungi zilele şi voinţa Domnului se va împlini prin el. 11 După ce sufletul său va fi trecut prin suferinţe, el va vedea lumina şi această lumină îl va copleşi de bucurie. Prin suferinţele sale, cel drept, servitorul meu, va îndreptăţi mulţimile; va lua asupra sa fărădelegile lor. 12 Pentru aceasta îi voi da popoarele drept moştenire şi va lua în stăpânire popoare nenumărate ca răsplată că s-a dat pe sine la moarte şi că a fost numărat printre făcătorii de rele, el care a purtat păcatele celor mulţi şi a mijlocit pentru cei păcătoşi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 30,2 şi 6.12-13.15-16.17 şi 25 (R.: Lc 23,46)
R.: În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul.
2 Doamne, în tine mă încred: să nu fiu dat nicicând de ruşine.
Mântuieşte-mă în dreptatea ta.
6 În mâinile tale îmi încredinţez sufletul:
tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat! R.

12 Am ajuns de râsul duşmanilor mei:
o povară pentru vecini, groază pentru prietenii mei.
Cei care mă văd pe drum mă ocolesc.
13 Sunt dat uitării ca un mort,
am ajuns ca un vas sfărâmat. R.

15 Dar eu mă încred în tine, Doamne, şi spun:
„Tu eşti Dumnezeul meu!”
16 Zilele mele sunt în mâinile tale,
scapă-mă de duşmanii şi de prigonitorii mei! R.

17 Arată slujitorului tău o faţă senină,
salvează-mă pentru iubirea ta.
25 Fiţi tari şi prindeţi curaj,
voi toţi care nădăjduiţi în Domnul! R.

LECTURA A II-A
A învăţat ce este ascultarea din cele ce a pătimit. Ajungând astfel desăvârşit, a devenit pentru toţi cei care ascultă de el, cauză de mântuire veşnică.

Citire din Scrisoarea către Evrei 4,14-16; 5,7-9
Fraţilor, 14 în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, avem un mare preot care a străbătut cerurile; să ţinem, prin urmare, cu tărie credinţa pe care o mărturisim. 15 Noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi slăbiciunile noastre, căci el a fost încercat în toate, asemenea nouă, afară de păcat. 16 Să ne apropiem deci cu încredere de tronul harului, ca să dobândim îndurare şi să primim har spre ajutor la vreme potrivită. 5,7 Cristos, în zilele vieţii sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către Dumnezeu care îl putea salva de la moarte şi a fost ascultat, pentru că a fost supus în toate. 8 Deşi era fiu, a învăţat ce este ascultarea din cele ce a pătimit. 9 Ajungând astfel desăvârşit, a devenit pentru toţi cei care ascultă de el, cauză de mântuire veşnică.

Cuvântul Domnului

VERS LA EVANGHELIE Fil 2,8-9
Cristos s-a făcut ascultător pentru noi până la moarte,
şi încă până la moartea pe cruce.
De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume,
care este mai presus decât oricare alt nume.

EVANGHELIA
L-au prins pe Isus şi l-au legat.

Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 18,1-19,42

E. = Evanghelistul;  = Isus; A. = Alţii; P. = Poporul.

În acel timp, 1 Isus a ieşit cu ucenicii săi şi a trecut dincolo de râul Cedron, unde era o grădină în care a intrat el şi ucenicii săi. 2 Cunoştea şi Iuda, trădătorul, acest loc, pentru că deseori Isus şi ucenicii săi se adunau acolo. 3 Iuda a luat cu el o cohortă de soldaţi, slujitori de la arhierei şi farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme. 4 Isus ştiind tot ce avea să i se întâmple, le-a ieşit în întâmpinare şi i-a întrebat:
 „Pe cine căutaţi?”
E. 5 Ei au răspuns:
P. „Pe Isus Nazarineanul”.
E. 6 El le-a zis:
 „Eu sunt!”
E. Iuda, trădătorul, era şi el cu ei. Când le-a spus „Eu sunt”, ei s-au tras înapoi şi au căzut la pământ.
7 I-a întrebat din nou:
 „Pe cine căutaţi?”
E. Ei au răspuns:
P. „Pe Isus Nazarineanul”.
E. 8 Isus le-a spus:
 „V-am spus că eu sunt. Deci dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”.
E. 9 Astfel s-a împlinit cuvântul pe care îl spusese: „Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul”. 10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, l-a lovit pe slujitorul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Acest slujitor se chema Malchus. 11 Isus i-a spus lui Petru:
 „Bagă sabia în teacă. Nu voi bea oare paharul pe care mi l-a dat Tatăl?”

L-au dus pe Isus întâi la Anna.

E. 12 Soldaţii, comandantul şi slujitorii iudeilor l-au prins pe Isus şi l-au legat. 13 L-au dus întâi la Anna, socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui an. 14 Caiafa era cel care le spusese iudeilor: „Mai bine este să moară un singur om decât tot poporul”. 15 După Isus mergeau Simon Petru şi un alt ucenic. Acest ucenic, fiind un cunoscut al marelui preot, a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot. 16 Petru a rămas la poartă afară. Celălalt ucenic care se cunoştea cu marele preot a ieşit, a vorbit cu portăreasa şi l-a lăsat pe Petru înăuntru. 17 Portăreasa i-a zis lui Petru:
A. „Nu eşti şi tu cumva dintre ucenicii omului acestuia?”
E. El a răspuns:
A. „Nu sunt”.
E. 18 Servitorii şi paznicii făcuseră un foc în jurul căruia stăteau şi se încălzeau, că era frig; stătea şi Petru şi se încălzea. 19 Marele preot l-a întrebat pe Isus despre ucenicii lui şi despre învăţătura lui. 20Isus i-a răspuns:
 „Eu am vorbit lumii în public; am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic nu am vorbit în ascuns. 21 De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au venit ca să mă asculte. Ei ştiu ce le-am spus”.
E. 22 La aceste cuvinte unul dintre slujitorii care erau de faţă i-a dat lui Isus o palmă, zicându-i:
A. „Aşa răspunzi tu marelui preot?”
E. 23 Isus i-a răspuns:
 „Dacă am vorbit rău, arată-mi unde e răul, iar dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?”
E. 24 Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot.

Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii lui?
Nu sunt.

25 Între timp Simon Petru stătea şi se încălzea. L-au întrebat:
A. „Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii lui?”
E. El a tăgăduit, zicând:
A. „Nu sunt”.
E. 26 Dar unul dintre servitorii marelui preot, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis:
A. „Nu te-am văzut eu pe tine în grădină cu el?”
E. 27 Petru a tăgăduit din nou, şi îndată a cântat cocoşul.

Împărăţia mea nu este din această lume.

28 De la Caiafa l-au dus pe Isus la palatul guvernatorului. Era dimineaţă. Evreii n-au intrat în palat, ca să nu se pângărească şi astfel să poată mânca mielul de Paşti. 29 De aceea a ieşit Pilat la ei şi i-a întrebat:
A. „Ce învinuire aduceţi împotriva acestui om?”
E. 30 Ei i-au răspuns:
P. „Dacă acesta n-ar fi un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”.
E. 31 Le-a zis Pilat:
A. „Luaţi-l voi şi judecaţi-l după Legea voastră”.
E. Iudeii însă i-au răspuns:
A. „Nouă nu ne este îngăduit să condamnăm pe cineva la moarte”.
E. 32 Astfel se împlinea cuvântul rostit de Isus, prin care prezise cum avea să moară. 33 Atunci Pilat a intrat iarăşi în palatul său şi chemându-l pe Isus i-a zis:
A. „Tu eşti regele iudeilor?”
E. 34 Isus i-a răspuns:
 „De la tine însuţi spui aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre mine?”
E. 35 Pilat i-a răspuns:
A. „Sunt eu iudeu? Poporul tău şi marii-preoţi te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?”
E. 36 Isus a răspuns:
 „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, oamenii mei ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar împărăţia mea nu este de aici”.
E. 37 Pilat l-a întrebat din nou:
A. „Aşadar, tu eşti rege?”
E. Isus i-a răspuns:
 „Da, sunt rege! Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr; oricine iubeşte adevărul, ascultă glasul meu”.
E. 38 Pilat l-a întrebat:
A. „Ce este adevărul?”
E. După ce a spus aceasta a ieşit din nou în faţa iudeilor şi le-a zis:
A. „Eu nu găsesc în el nici un motiv de condamnare. 39 Dar întrucât este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul, nu vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?”
E. 40 Atunci ei au început să strige:
A. „Nu pe el, ci pe Baraba”.
E. Acest Baraba era un bandit.

Te salut, regele ideilor!

19,1 Atunci Pilat a poruncit ca Isus să fie luat spre a fi biciuit. 2 Soldaţii au împletit o cunună de spini, i-au pus-o pe cap, apoi l-au îmbrăcat cu o haină de purpură. 3 Se apropiau de el şi ziceau:
A. „Bucură-te, regele iudeilor!”
E. Ei îl pălmuiau. 4 Pilat a ieşit din nou la iudei şi le-a zis:
A. „Iată, vi-l aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc în el nici un motiv de condamnare”.
E. 5 Atunci a ieşit Isus purtând cununa de spini şi haina de purpură. Pilat le-a zis:
A. „Iată omul”.
E. 6 Dar văzându-l, marii-preoţi şi slujitorii au început să strige:
P. „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”
E. Pilat le-a zis:
A. „Luaţi-l voi şi răstigniţi-l, căci eu nu-i găsesc nici un motiv de condamnare”.
E. 7 Iudeii i-au răspuns:
P. „Noi avem o Lege şi potrivit acestei Legi el trebuie să moară, pentru că el s-a pretins Fiu al lui Dumnezeu”.
E. 8 La auzul acestor cuvinte, teama lui Pilat a crescut şi mai mult. 9 De aceea a intrat iarăşi în palat şi i-a zis lui Isus:
A. „De unde eşti tu?”
E. Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. 10 Atunci Pilat i-a zis:
A. „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să te eliberez şi putere am să te răstignesc?”
E. 11 Isus i-a răspuns:
 „N-ai avea nici o putere asupra mea, dacă nu ţi s-ar fi dat de sus. De aceea cel care m-a dat pe mâna ta este mai vinovat decât tine”.

La moarte cu el! La moarte cu el!

E. 12 Din acel moment Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii începură să strige:
P. „Dacă îl eliberezi pe acesta, nu eşti prieten al împăratului. Oricine se face pe sine rege, este duşmanul împăratului”.
E. 13 Auzind aceste cuvinte, Pilat l-a dus pe Isus afară şi s-a aşezat pe scaunul de judecată, într-un loc pavat cu dale de piatră, numit pe evreieşte Gabata. 14 Era într-o vineri în ajunul Paştelui, către amiază; Pilat le-a zis iudeilor:
A. „Iată regele vostru!”
E. 15 Dar ei au strigat:
P. „La moarte cu el! La moarte cu el! Răstigneşte-l”
E. Pilat le-a zis:
A. „Pe regele vostru să-l răstignesc?”
E. Marii-preoţi au răspuns:
P. „Noi nu avem alt rege decât pe împărat”.
E. 16 Atunci l-a dat pe mâna lor, ca să fie răstignit, iar ei l-au luat.

L-au răstignit, şi împreună cu el alţi doi.

17 Isus ducându-şi crucea, a ieşit spre locul numit Căpăţână, pe evreieşte Golgota, 18 unde l-au răstignit; împreună cu el pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc Isus. Pilat a poruncit să fie pusă o inscripţie pe cruce. 19 Era scris: „Isus nazarineanul, regele iudeilor!” Întrucât locul unde a fost răstignit era aproape de oraş, 20 mulţi iudei au citit această inscripţie redactată în evreieşte, latineşte şi greceşte. 21 Atunci preoţii iudeilor i-au zis lui Pilat:
A. „Nu trebuia scris regele iudeilor, ci trebuia scris: acest om a zis, sunt regele iudeilor”.
E. 22 Pilat a răspuns:
A. „Ceea ce am scris, am scris”.

Au împărţit între ei hainele mele.

E. 23 După ce l-au răstignit pe Isus, soldaţii au luat hainele şi le-au împărţit în patru, fiecărui ostaş câte o parte. Rămânea cămaşa; era o cămaşă fără cusătură, ţesută dintr-o bucată de sus până jos.24 Au zis deci între ei:
A. „Să n-o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie”;
E. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Au împărţit hainele mele între ei şi pentru cămaşa mea au tras sorţi”. Tocmai aceasta au făcut soldaţii.

Iată-l pe fiul tău!
Iat-o pe mama ta!

25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui, sora mamei lui, Maria, soţia lui Cleofa, şi Maria Magdalena. 26 Isus, văzând-o pe mama sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, i-a zis mamei sale:
 „Femeie, iată-l pe fiul tău”.
E. 27 Apoi i-a spus ucenicului:
 „Iat-o pe mama ta”.
E. Din ceasul acela ucenicul a luat-o la el.

Totul s-a împlinit!

28 După aceea, ştiind Isus că toate s-au săvârşit, pentru ca Scriptura să se împlinească până la sfârşit, a spus:
 „Mi-e sete”.
E. 29 Era acolo un vas plin cu oţet; soldaţii, au pus în isop un burete muiat în oţet, i l-au apropiat de gură. 30 După ce a luat oţetul, Isus a spus:
 „Totul s-a împlinit”.
E. Apoi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.
Aici se îngenunchează şi se face o mică pauză.
A curs apă şi sânge.
31 Fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, cu atât mai mult cu cât sâmbăta aceea era ziua cea mare a Paştelui, iudeii l-au rugat pe Pilat să le dea jos de pe cruce, după ce li se vor fi zdrobit fluierele picioarelor. 32 Au venit soldaţii şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi apoi ale celui de-al doilea, care fuseseră răstigniţi împreună cu el. 33 Când au venit la Isus, l-au găsit mort; de aceea nu i-au mai zdrobit fluierele picioarelor, 34 ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu suliţa şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă. 35 Cel care a văzut dă mărturie pentru ca şi voi să credeţi. Mărturia sa este adevărată şi el ştie că spune adevărul. 36 De fapt, toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească acest cuvânt al Scripturii: „Nu-i veţi zdrobi nici un os”. 37 Şi în alt loc al Scripturii se spune: „Ei vor ridica ochii spre cel pe care l-au străpuns”.

Au înfăşurat trupul lui Isus într-un giulgiu, folosind miresme.

38 După aceea Iosif din Arimateea, ucenic al lui Isus, dar într-ascuns de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus. Pilat i-a dat voie. Iosif a venit deci şi a luat trupul lui. 39 A venit şi Nicodim, cel care venise la Isus mai înainte, noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cântărind cam o sută de livre. 40 Au luat apoi trupul lui Isus şi l-au înfăşurat într-un giulgiu folosind miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. 41 În apropierea locului unde fusese răstignit Isus era o grădină şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni aşezat. 42Din cauză că începea sărbătoarea iudeilor şi pentru că mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | 3 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: