Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Martie 2017

Nichita Stănescu: „Dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră?”

Posted by Paxlaur pe 31/03/2017

Tu, Nichita…

Când am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.

„Bătrâne, gata!” mi-a spus până la urmă. „Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni.” „Dar dimpotrivă”, i-am răspuns, „am tăcut fiindcă vă respect prea mult…” „Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrâne!” „Iertaţi-mă, dar nu pot…” Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. „Ascultă, tu eşti credincios?” „Da, bineînţeles.” „Şi te rogi câteodată lui Dumnezeu?” „Da, uneori.” „Şi cum îi spui lui Dumnezeu când te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?” „Tu”, i-am răspuns zâmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. „Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrâne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi…”

De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita.

(Mircea Cărtărescu)

Preluat de pe http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/tunichita.php

Nichita-stanescu_semnatura

Ce bine că ești

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.


Rugăciunea

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.


Astăzi ar fi fost ziua de naștere a poetului Nichita Stănescu

Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933, Ploiești, România – d. 13 decembrie 1983, București, România) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder….

Mai multe detalii aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_Stănescu

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Poezie | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Preventiv, păcăleală de 1 aprilie :)

Posted by Paxlaur pe 31/03/2017

E bine de știut! 🙂

Prea târziu te-am iubit...

Pentru că ne apropiem de prima zi a lunii aprilie, renumită pentru păcălelile primite/făcute, vă invit să citiți un articol despre istoria acestei zile plină de păcăleli și păcăliți, articol pe care l-am găsit pe www.realitatea.net:

Ziua păcălelilor are o istorie îndelungată. Una dintre ipotezele cu privire la originea zilei de 1 aprilie este legată de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute în mod greşit uscat după ce apele au inceput să se retragă de pe uscat pe 1 aprilie.
O altă variantă este legată de răstignirea lui Isus Cristos, care se spune că după ce a fost condamnat la moarte, a fost trimis de la Anna la Caiafa, apoi la Pilat, apoi de la Pilat la Irod şi invers, răstignirea având loc  la 1 aprilie.

ZIUA PĂCĂLELILOR, legată de schimbarea calenadarului

A treia ipoteză, acceptată de majoritate, susţine că originea zilei de 1 aprilie are…

Vezi articol original 711 cuvinte mai mult

Posted in Predici si meditatii | Leave a Comment »

Te aștept privind spre cer!

Posted by Paxlaur pe 31/03/2017

asteptare privind cerul si mareaCel drept ne deranjează, este un reproș al gândurilor noastre, al păcatelor noastre. Aceasta pentru că cel drept este ucenicul celui despre care stă scris: „Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora și ca semn de contradicție, ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi” (cf. Lc 2,34-35). Noi înșine, dacă ne trăim cu adevărat credința, nu putem trece neobservați, nu putem să nu trezim în cei de lângă noi – creștini sau nu! – măcar o întrebare despre Dumnezeu, despre Isus din Nazaret, despre viața veșnică.

Astăzi vedem atât de bine că mărturisirea curajoasă și perseverentă a adevărului este forța care pune în mișcare inima și mintea, este puterea care generează contradicții și întrebări. Noi mai avem curajul să mărturisim adevărul despre om, despre viață, despre Cristos? Ce forță are mărturisirea noastră de credință? Mișcă inimi?

Mărturia despre Cristos este mărturia despre adevăr. Și după cum pe Cristos „au căutat să-l ucidă” – și știm că într-un final l-au ucis răstignindu-l pe Cruce! –, la fel au căutat și vor căuta să-i ucidă pe martorii lui, pe cei care mărturisesc adevărul. Sentința celor care nu iubesc adevărul răsună și astăzi: „Să-l pândim pe cel drept… Să vedem dacă sunt adevărate cuvintele lui şi să încercăm ce va fi la sfârşitul lui… Să-l testăm prin jignire şi chin, ca să cunoaştem blândeţea lui şi să ne dăm seama de răbdarea lui! Să-l condamnăm la o moarte ruşinoasă”. Însă imediat Domnul ne vine în ajutor și șoptește inimii noastre: „Stai liniștit. În mijlocul încercărilor eu sunt cu tine. Nu te teme de ceea ce gândesc ei. Ei se înşală: răutatea lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainele lui Dumnezeu, nu speră la răsplata sfinţeniei şi nici nu stimează recompensa sufletelor neprihănite”.

Mărturisindu-ne credința, sperând coroana neperitoare (cf. 1Cor 9,23-27), nu uităm că suntem și rămânem noi înșine ființe fragile. Pentru aceasta, în momentele când suntem asaltați de cei care preferă întunericul și urăsc adevărul, ne îmbărbătăm ființa însușindu-ne rugăciunea de la începutul sfintei Liturghii: „Dumnezeule, tu ne-ai pregătit ajutoare pe măsura slăbiciunii noastre. Dă-ne, te rugăm, harul să primim cu bucurie răscumpărarea adusă de Cristos şi să o mărturisim prin trăirea noastră”. Avem nevoie de ajutor pentru a-l mărturisi cu bucurie – cu bucurie, nu oricum! – pe Cristos înviat.

Forța și bucuria pentru a mărturisi adevărul ne vin și din credința că Domnul Isus, după ce a trăit, a pătimit, a murit și a înviat, după ce s-a arătat ucenicilor și a vorbit cu ei, s-a înălţat la cer şi șade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde va veni din nou cu mărire să-i judce pe cei vii și pe cei morți (cf. Mc 16,19; Mt 25; In 5,22.27). Susținuți de harul său, noi suntem martorii morții și învierii sale până când va veni.


Cel care crede trăiește zilnic în așteptarea lui Cristos Domnul care vine.


31 martie 2017 

Vineri din săptămâna a 4-a din Post
Sf. Beniamin, diacon m.
Înţ 2,1a.12-22; Ps 33; In 7,1-2.10.25-30

LECTURA I
Să-l condamnăm la o moarte ruşinoasă!
Citire din cartea Înţelepciunii 2,1a.12-22
Spun în ei înşişi cei care nu gândesc drept: „Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre! 13 Se prezintă că are cunoaşterea lui Dumnezeu şi se numeşte pe sine fiu al Domnului. 14 A devenit pentru noi reproş al gândurilor noastre şi ne este greu şi numai să-l vedem. 15 Viaţa lui nu este asemănătoare cu a celorlalţi şi căile lui sunt diferite. 16 Suntem consideraţi de el nelegitimi, se ţine departe de căile noastre ca de necircumcizie, declară fericit sfârşitul celor drepţi şi se laudă că-l are pe Dumnezeu drept tată. 17 Să vedem dacă sunt adevărate cuvintele lui şi să încercăm ce va fi la sfârşitul lui! 18 Căci dacă cel drept este fiul lui Dumnezeu, el îi va veni în ajutor şi-l va salva din mâna celor care-i stau împotrivă. 19 Să-l testăm prin jignire şi chin, ca să cunoaştem blândeţea lui şi să ne dăm seama de răbdarea lui! 20 Să-l condamnăm la o moarte ruşinoasă, căci, după cuvintele sale, el va fi supravegheat de Domnul. 21 Acestea le gândesc ei, dar se înşală: răutatea lor i-a orbit. 22 Ei nu cunosc tainele lui Dumnezeu, nu speră la răsplata sfinţeniei şi nici nu stimează recompensa sufletelor neprihănite”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),17-18.19-20.21 şi 23 (R.: 19a)
R.: Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită.

17 Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul
pentru a şterge amintirea lor de pe pământ.
18 Când cei drepţi strigă, Domnul îi aude
şi-i scapă din strâmtoarea lor. R.

19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
şi-i mântuieşte pe cei cu inima mâhnită.
20 Multe rele se abat peste cel drept,
dar Domnul îl eliberează din toate. R.

21 El veghează asupra fiecăruia dintre oasele sale,
nu va fi zdrobit niciunul dintre ele.
23 Domnul răscumpără sufletele slujitorilor săi,
nu vor fi pedepsiţi cei care-şi caută în el refugiu! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,4b
Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

EVANGHELIA
Căutau să-l prindă, dar nu venise încă ceasul lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 7,1-2.10.25-30
În acel timp, Isus umbla prin Galileea; nu voia să meargă în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-l ucidă. 2 Era aproape sărbătoarea iudeilor, cea a Corturilor. 10 După ce au plecat fraţii săi la sărbătoare, a urcat şi el, însă nu în văzul lumii, ci pe ascuns. 25 Unii dintre cei din Ierusalim spuneau: „Nu este acesta cel pe care caută să-l ucidă? 26 Iată, vorbeşte în public şi nu-i spun nimic! Oare au recunoscut într-adevăr conducătorii că acesta este Cristos? 27 Dar acesta ştim de unde este; când va veni Cristos, nimeni nu va şti de unde este”. 28 Atunci Isus, în timp ce învăţa în templu, a strigat şi a zis: „Voi mă cunoaşteţi şi ştiţi de unde sunt; şi totuşi nu am venit de la mine însumi, ci, într-adevăr, este unul care m-a trimis, pe care voi nu-l cunoaşteţi. 29 Eu îl cunosc pentru că vin de la el şi el m-a trimis!” 30 Atunci căutau să-l prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe el, pentru că nu venise încă ceasul lui.

Cuvântul Domnului

Posted in Postul Mare | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Nu-mă-uita, legenda unei flori albastre

Posted by Paxlaur pe 30/03/2017

Forget-Me-Not-flower-blueMulţumit de frumuseţile împrăştiate pe pământ, de mâna sa puternică şi creatoare, Dumnezeu se plimba uitându-se la toate, cu o înduioşare părintească. Toate mulţumite, se plecau înaintea Domnului şi ziceau: “Doamne, cu toate ne-ai înzestrat. Dă-ne şi nouă nume, precum ai dat primului om şi soţiei sale.” Iar Dumnezeu le zise: “Fie după cum cereţi, şi pe rând fiecare primi numele ce Creatorul îi dete şi toate vesele se chemau între ele şi-şi răspundeau, iar Dumnezeu îşi urmă înainte plimbarea.

În mijlocul acestor cugete, Dumnezeu se opri, auzind un glas de durere şi plângere, ridicându-se spre el: “Cine plânge? Cine este nedreptăţit în mijlocul dreptăţii şi iubirii?” şi plecându-şi Dumnezeu privirea, zări înaintea lui o mica şi neînsemnată floare albastră ce plângea cu o durere aşa de mare, încât Părintele-a-Toate simţi milă pentru această floare pierdută şi uitată printre toate. “De ce plângi? Spune, căci lacrimi nu voi decât in ochiul celor ce vor greşi şi mă vor uita.” “Doamne şi părinte, uitată am fost de tine. Toate au nume, numai eu singură n-am primit pe al meu.” “Ei bine, te vei numi Nu-mă-uita. Tu vei servi celor ce se vor iubi şi nu se vor uita.”

Şi floarea surâdea şi micul ochi albastru mulţumea şi se închina lui Dumnezeu, care plecă mai departe zicând: “Va veni un timp, când mâna omenească nici te va mai sădi, nici te va mai culege şi oamenii te vor călca în picioare, precum vor călca peste inimile lor, fără a-şi mai aduce aminte că ceea ce odată s-a iubit nu trebuie a se uita şi ura va ţine loc mare în viaţa omului şi mă vor uita şi pe mine, precum te-am uitat eu pe tine, căci omul va fi cel dintâi, care va aduce pe pământ ura, crima şi uitarea şi capăt la toate va fi moartea.”

( Legende Româneşti )


Floarea de nu mă uita

( Myosotis )

Floarea de nu mă uita (Myosotis) este o plantă anuală sau perenă, ce aparţine familiei Boraginaceae. Este întâlnită din Noua Zeelandă, până în Europa, Asia şi America de Nord. Creşte atât în stare spontană, cât şi cultivată.

Frunzele sunt lungite sau lanceolate.

Florile au o culoare albastră intensă.

Fructele sunt păstăi, care conţin multe seminţe mici. În funcţie de specie, înfloresc din luna Mai până în Iulie.

Din punct de vedere etimologic, numele florii – Nu mă uita – vine din limba franceză – Ne m’oubliez mye – care e întâlnit pentru prima dată în anul 1532, însă, ca sens, numele vine din spaţiul german, unde, mulţi bărbaţi au ochii de culoare albastră, iar femeile purtau la piept aceste flori, ca mod de a-şi aminti de iubiţii lor. Aceasta e legenda numelui florii.

Sursa : http://www.roportal.ro/

Articol preluat de pe https://sfinxredivivus.wordpress.com


 

 

Posted in E bine de ştiut, Lecturi | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Iartă-mă, iarăși mă apropii de tine cu sufletul obosit…

Posted by Paxlaur pe 30/03/2017

suflet obositDeseori, împovărați de păcate, obosiți de goana după idoli, cădem în genunchi, rugându-ne: „Iartă, Doamne, răutatea și necredința poporului tău! Iartă-ne că uităm atât de repede binefacerile tale. Iartă-ne că zi de zi refuzăm să dăm glorie numelui tău: refuzăm gloria care vine de la tine, preferând gloria care vine de la oameni. Iartă-ne că nu vrem să venim la tine că să avem viață. Iartă-ne că am disprețuit misterul pătimirii, morții și învierii tale. Iartă-ne că am uitat de tine, Dumnezeul care ne-a mântuit, și am alergat după idoli. Iartă-ne că ne apropiem de sfânta înviere a ta cu sufletul obosit de această goană după deșertăciune. Iartă-ne că trăim ca și cum nu ar trebui să murim pentru a putea învia cu Cristos și prin Cristos”.

Iertarea de care avem nevoie ne-a fost deja oferită prin patima, moartea și învierea lui Cristos. Noi trebuie doar să o primim, să ne deschidem larg inima. Dacă nu credem aceasta, nimeni din exterior nu ne poate „explica” splendoarea și puterea acestei iertări. Dacă nu credem și continuăm să refuzăm iubirea lui Dumnezeu, nimeni nu ne poate demonstra frumusețea acestei iubiri. „Seducția în fața iubirii aparține ordinii experienței. O ulterioară explicațe nu ar adăuga nimic. Se poate, fără îndoială, să fie analizată și comentată Simfonia a V-a a lui Bethoven sau Gioconda a lui Leonardo da Vinci. Dar nu este posibil să se demonstreze că această muzică sau acel tablou sunt frumoase. Aceasta depinde de bogăția interioară a fiecăruia”, de pasiunea fiecărui suflet (cf. Bernard Sesboüé, A crede. Invitație la credința catolică pentru femeile și bărbații secolului al XXI-lea, p. 276 ).

Este frumos să vorbim despre iubire, despre iertare, despre tot ceea ce atinge inima noastră. Însă trebuie să mărturisim cu convingere că în centrul credinței noastre, nu stau nici virtuțile, nici sentimentele, oricât ar fi de nobile, ci stă o persoană și un eveniment: Isus Cristos care a înviat din morți.

Știm că și astăzi, ca și în timpul apostolului Paul, când vorbim despre înviere suntem luați în râs: „Despre asta te vom asculta altă dată” (Fap 17,32). Însă „dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră… Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,14).

Cristos înviat este principiul și izvorul învierii noastre viitoare: toți vom fi înviați în Cristos (cf. 1Cor 15,20-22). Totodată el este centrul și forța credinței noastre. Privind la Cristos cu speranța învierii reușim să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru acela care a murit și a înviat pentru noi, Isus Cristos, Domnul nostru (cf. 2Cor 5,15).


A crede și a mărturisi învierea lui Cristos
înseamnă a dărui veșnicie vieții.
Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi:
nemurirea,
căci „slava lui Dumnezeu este omul viu”
(sf. Irineu de Lyon).


30 martie 2017 

Joi din săptămâna a 4-a din Post
Ss. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.
Ex 32,7-14; Ps 105; In 5,31-47

LECTURA I
Iartă, Doamne, răutatea poporului tău!
Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! 8 S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din ţara Egiptului»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. 11 Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? 12 Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?” Potoleşte-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna!»” 14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),19-20.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Aminteşte-ţi de noi, Doamne, din îndurare faţă de poporul tău!

19 Şi au făcut un viţel în Horeb,
s-au prosternat înaintea unui chip turnat
20 şi au schimbat gloria lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.

21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.

23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică.

EVANGHELIA
Este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,31-47
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32 Este un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. 33 Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. 37 Şi Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. 38 Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeţi în cel pe care el l-a trimis. 39 Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică. Şi tocmai ele dau mărturie despre mine. 40Dar nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă. 41 Eu nu primesc glorie de la oameni, 42 însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui Dumnezeu în voi. 43 Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu m-aţi primit. Dacă ar fi venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-aţi fi primit. 44 Cum puteţi crede voi, care primiţi glorie unul de la altul şi nu căutaţi gloria care este numai de la Dumnezeu? 45 Să nu credeţi că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat. 46Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a scris. 47 Dar dacă nu credeţi în cele scrise de el, cum veţi crede în cuvintele mele?”

Cuvântul Domnului

Sursa fotografiei: http://eatsleepdraw.com/post/10619495634 

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: