Arhive pentru ‘Euharistie’

Fascinația de a trece de la cele citite la cele văzute, ascultate, trăite…

Am citit de multe ori, mai ales în viețile sfinților, despre convertirile „rapide” în urma întâlnirii cu Cristos din sfânta Euharistie. Este impresionată mărturia oamenilor care au intrat într-o biserică din diferite motive – unii doar ca să se adăpostească de ploaie! – și acolo, văzând Preasfântul Sacrament și creștinii în adorație, și-au schimbat radical viața. Așa, deodată! O adevărată minune neașteptată, nesperată, necăutată, o revărsare de har.

Despre astfel de lucruri până acum doar am citit. Însă astăzi a venit în Nunțiatură o doamnă care a vrut, printre altele, să ne spună și povestea ei, istoria întâlnirii ei cu Dumnezeu. A fost cutremurător și fascinant și îi mulțumesc Domnului pentru această mărturie care mi-a arătat iarăși cât de viu și atrăgător este Cristos euharisticul. 

Cu mulți ani în urmă, povestea doamna, pe când era doar o adolescentă purtată de valurile ateismului și libertinajului, într-un moment de mare criză și dezorientare, a decis să se sinucidă. După ce și-a procurat o cantitate suficientă de pastile, a hotărât să combine supradoza de medicamente cu aruncatul într-un râu, ca să fie moarte sigură. Ieșind din casă cu pastilele în buzunar, în drum spre râul ales cu grijă, a trecut prin fața unei biserici din care răsunau voci armonioase. Era un amestec de fericire și putere, de tinerețe și entuziasm care, spunea astăzi doamna, au făcut-o curioasă. Spunea ea: „Și așa era ultima zi din viața mea! Îmi permiteam să fac orice, chiar și să intru într-o biserică”. Și a intrat! Voia să știe, să vadă înainte de a muri, ce poate face pe cineva atât de fericit, care este motivul pentru care cineva cântă atât de entuziasmat. A intrat în biserică și a văzut un grup de adolescenți cântând fericiți în jurul Sfântului Sacrament. S-a așezat un pic pe o bancă din biserică și… a rămas acolo ca împietrită… Nu își explica atunci ce anume a reținut-o, ce sau cine a țintuit-o pe acea bancă. Acum însă știe că era Isus euharisticul. Atunci doar a rămas nemișcată… A rămas și pe măsura ce asculta cântecele și rugăciunile și mărturiile tinerilor, lacrimile îi purificau nu doar ochii, ci și mintea, inima, gândurile negre. Acea cântare care a ajuns în stradă exact când mergea spre moarte i-a adus viața atrăgând-o la Cristos euharisticul. Cristos a salvat-o prin acea cântare entuziasmată a tinerilor. Din acea zi, Euharistia a devenit totul ei. Acum trăiește și compune rugăciuni și cântece pentru Cristos, pentru adorație euharistică, pentru sfânta Liturghie. 

Există și astăzi astfel de minuni. Și poate de multe ori Dumnezeu se folosește tocmai de noi pentru a le înfăptui. Dumnezeu are nevoie de noi și de mâinile noastre pentru a-i îmbrățișa pe cei singuri; de picioarele noastre pentru a-i vizita pe cei bolnavi, suferinzi; de inima noastră pentru a-i iubi pe cei săraci și marginalizați; de vocea noastră pentru a-l lăuda pe Dumnezeu prin cântări care să acopere zgomotul și răul din jur; de cuvintele noastre care să-l preamărească și să-l predice pe Cristos, mort și înviat, pe Cristos rămas cu noi în Sfânta Euharistie. 

Să lăsăm ușile de la bisericile noastre deschise. Să trezim lumea cu cântarea de adorație! Să luminăm lumea cu razele lui Cristos, soarele și viața noastră. Să vorbim lumii despre Euharistie și despre orele de adorație. Nu, nu e prozelitism, ci dragoste de oameni și de Dumnezeu, iubire și credință!

Rugăciunea sfântului Alfons Maria de Liguori

Doamne Isuse Cristoase, care, din iubire către oameni, te afli zi şi noapte în acest Sacrament, aşteptând, chemând şi primind, plin de milostivire şi de dragoste, pe toţi cei care vin să te viziteze, eu cred că tu eşti de faţă în Sacramentul altarului. Mă închin ţie, recunoscând adâncul nimicniciei mele şi-ţi mulţumesc pentru toate harurile primite. Mai cu seamă îţi mulţumesc că mi te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt, că mi-ai dat ca mijlocitoare pe Maica ta preasfântă şi că m-ai chemat să te vizitez în biserica aceasta.

Mă închin astăzi inimii tale preaiubitoare, ca să-ţi mulţumesc pentru acest dar mare, apoi ca să ispăşesc jignirile ce ţi s-au adus în acest sfânt Sacrament şi ca să-ţi aduc închinare în acele locuri unde eşti mai puţin cinstit sau chiar uitat cu totul în sacramentul Euharistiei.

Isuse al meu, te iubesc din toată inima. Îmi pare rău că am mâniat de atâtea ori marea ta bunătate. Mă hotărăsc cu ajutorul tău, să nu te mai supăr în viitor, iar acum mă consfinţesc cu totul ţie, aşa sărman cum sunt. Renunţ la voinţa mea şi la tot ce-mi aparţine şi ţi le dăruiesc. Fă de acum înainte cu mine ceea ce-ţi place ţie. Îţi cer şi voiesc numai dragostea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit şi îndeplinirea desăvârşită a voinţei tale.

Mă rog pentru sufletele din purgator, mai cu seamă pentru acelea care au cinstit preasfânta Euharistie şi pe preacurata Fecioară Maria. Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unesc, Mântuitorul meu preaiubit, dorinţele mele cu dorinţele inimii tale preaiubitoare şi, astfel unite, le jertfesc Tatălui tău şi îl rog în numele tău să le primească pentru iubirea pe care ţi-o poartă şi să-mi asculte ruga. Amin.

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest Sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, fă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.Laudă și mulțumire să fie în orice moment Preasfântului și Dumnezeiescului Sacrament. Amin!

Nu suntem vrednici, dar avem nevoie

Nu suntem vrednici de un mister atât de mare,
dar avem atât de multă nevoie!!! (Cfr. Bernad Nodet, Le curé d’Ars. Sa pensée – Son coeur, ed. Xavier Mappus, París 1995, p. 119).

Să ne rugăm:

„Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest Sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, fă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin”.

Experiența COVID: scrisoare din izolare

Acesta este un mic mesaj
pe care vreau să-l adresez preoţilor, consacraţilor,
tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză.
Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă
să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă,
ci ca pe o cruce glorioasă…
Pentru că „Suferinţele timpului prezent
nu se pot compara cu gloria viitoare
care ni se va revela”.

Euharistia. Acea pâine consacrată care îmbrăţişează tot universul şi strânge la sine toate probleme omenirii

„Euharistia în centrul vieţii creştinilor” este titlul scrisorii-mesaj pe care arhiepiscopul de Perugia şi preşedinte al CEI, cardinalul Gualtiero Bassetti, a scris-o preoţilor, diaconilor, călugărilor, consacratelor, tuturor credincioşilor lui Cristos din comunitatea sa diecezană, în seara de 30 octombrie 2020, înainte de a fi internat la Spitalul „Santa Maria della Misericordia” din Perugia, ca urmare a rezultatului pozitiv la Covid-19 constatat în zilele precedente. O publicăm integral.

În această noapte, în vis, m-am aflat în timpul în care, în Seminar, aveam ca părinte spiritual pe părintele Divo Barsotti. El mă învăţa să mă adresez Atotputernicului cu aceste cuvinte încă de dimineaţă: „O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, te caut dis-de-dimineaţă”.

De când sunt în izolare datorită rezultatului pozitiv la Covid-19, am posibilitatea de a mă împărtăşi în fiecare zi în camera mea, aducându-se o pixidă mică aproape de uşa camerei. Era necesară această experienţă de boală pentru a-mi da seama cât sunt de adevărate cuvintele din Apocalips în care Isus îi spune îngerului Bisericii din Laodiceea: „Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

Euharistia, mai ales în această perioadă aşa de dificilă, nu poate să fie lăsată la marginile existenţelor noastre ci trebuie să fie repusă, cu şi mai multă forţă, în centrul vieţii creştinilor.

Euharistia nu este numai sacramentul în care este primit Cristos – sufletul este plin de har şi ne este dată nouă garanţia gloriei viitoare – ci este sufletul lumii şi este fundamentul în care converge întregul univers. În definitiv, Euharistia este pro mundi salute, adică pentru mântuirea lumii, şi pro mundi vita, pentru viaţa lumii (In 6,51).

În Euharistie, Isus reînnoieşte şi reactualizează jertfa sa pascală de moarte şi înviere, însă prezenţa Sa nu se limitează la o mică bucată de pâine consacrată. Acea pâine consacrată transcende de la altarul însuşi, îmbrăţişează întregul univers şi strânge la sine toate problemele omenirii, pentru că trupul lui Isus este strâns unit cu trupul mistic care este toată Biserica.

Nu există situaţie umană la care să nu poată fi condusă Euharistia. Şi evenimentele dramatice pe care le trăim în aceste zile în Italia – cum sunt creşterea răspândirii epidemiei, criza economică gravă pentru mulţi muncitori şi pentru atâtea firme, incertitudinea pentru tinerii noştri de la şcoală – nu sunt în afara Preasfintei Euharistii.

Îmi amintesc că părintele Turoldo ne învăţa aceste lucruri cu mare claritate. Şi cu cât înaintez în ani, cu atât încerc să le experimentez şi cu atât le simt adevărate. Nu există mângâiere, nu există întărire, nu există lipsă de lacrimi care să nu aibă referinţa sa la Isus Euharistie.

Acesta este un mic mesaj pe care vreau să-l adresez preoţilor mei, consacraţilor, tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză. Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă, ci ca pe o cruce glorioasă. Pentru că prezenţa sa dulce şi mângâierea sa în Euharistie fac în aşa fel încât braţele crucii să devină două aripi, aşa cum spunea părintele Tonino Bello, care ne duc la Isus.

De fapt, consider, aşa cum scria Paul, „că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela”. Cu „nerăbdare” noi aşteptăm să contemplăm faţa lui Dumnezeu pentru că „în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,18.24). De aceea, este absolut necesar să sperăm împotriva oricărei speranţe, „Spes contra spem”. Pentru că, aşa cum a scris Charles Péguy, Speranţa este o copilă „incontestabilă”. Faţă de credinţă care „este o mireasă fidelă” şi faţă de caritate care „este o mamă”, speranţa pare, la prima vedere, că nu valorează nimic. În schimb este exact contrariul: va fi tocmai speranţa, scrie Péguy, „care a venit în lume în ziua de Crăciun” şi care „ducându-le pe celelalte, va străbate lumile”.

(Perugia, 30 octombrie 2020)

(După agenţia SIR, 11 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: