Arhive pentru ‘Euharistie’

A început!

Cât timp vor exista Euharistia și Preoția
omul nu se va putea simți singur
pentru că prin ele
Dumnezeu ajunge în inima fiecărui om.
Gustați și vedeți cât de bun este Domnul!

Când așteptăm să înceapă un film despre care am auzit că este foarte bun devenim nerăbdători. Iar dacă suntem într-o sală de cinematograf și luminile încep să se stingă una câte una, toți spun: „Începe!”. Astăzi creștinii nu se află în fața unui film care stă să înceapă, ci în fața misterului mântuirii care se împlinește în Isus Cristos, în patima, moartea și învierea sa. Astăzi începe ceea ce am așteptat cu nerăbdare, începe ceea ce ne-a făcut ca timp de 40 de zile să ne analizăm viața, să ne valorificăm talanții și virtuțile, să ne intensificăm eforturile pentru a deveni cu adevărat imitatorii lui Cristos care ne spune: „V-am dat un exemplu ca și voi să faceți ceea ce v-am făcut eu vouă”. Iar noi am văzut și vedem cât de generos a fost Domnul cu noi. Dragostea lui Dumnezeu față de oameni nu este o teorie pe care nimeni nu a văzut-o pusă în practică. Dimpotrivă, dragostea sa față de toate făpturile s-a concretizat în cel mai vizibil mod: în patima, moartea și învierea lui Isus Cristos. Iar această dragoste așteaptă un răspuns din partea noastră.

„Ce-i voi da în schimb Domnului, pentru tot binele pe care mi l-a făcut?”, ne invită psalmistul să ne întrebăm în această zi? Ce-i voi oferi Domnului pentru toată dragostea pe care mi-o poartă murind pentru salvarea mea? În mod deosebit astăzi putem să ne întrebăm care este răspunsul nostru la două daruri pe care Domnul ni le-a făcut și a căror valoare este imposibil de estimat: Euharistia și Preoția.

Pentru un creștin (practicant) este greu de imaginat viața de credință fără aceste două daruri pe care Cristos ni le-a făcut în ajunul pătimirii sale. Sunt darurile prin care omul simte și trăiește iubirea și iertarea, recunoștința și slujirea, viața harului și „continuarea lucrării de răscumpărare”. Să oferim această zi pentru ca împreună, prin Euharistie și Preoție, „să proclamăm moartea Domnului până când va veni”. Să trăim această zi cu convingerea că întâlnirea cu aceste sacramente înseamnă întâlnirea cu Dumnezeu, că prin aceste sacramente se realizează „trecerea Domnului” prin viața noastră. Să ne dezlipim de acea mentalitate care judecă și tratează cu superficialitate sacramentele și să lăsăm sacramentele la înălțimea pentru care au fost create, să le lăsăm și să le privim în și prin „inima lui Isus”, izvorul și fundamentul lor.

Totul se va schimba când vom înțelege asta

Pe drumurile noastre întâlnim deseori oameni care stau şi aşteaptă ajutorul pe care li-l putem oferi, oameni care, dintr-un motiv sau altul, stau şi cerşesc. Un astfel de om, un cerșetor orb, stătea pe o alee având lângă el o bucată de carton pe care scria: „Sunt orb! Vă rog să mă ajutaţi!”. Ore întregi a stat cu mâna întinsă şi abia dacă a reuşit să strângă bani pentru o pâine. La un moment dat, în faţa lui s-a oprit o doamnă care era director de promovare şi publicitate în cadrul unei firme de prestigiu. A luat bucata de carton a orbului, a întors-o şi a scris alte cuvinte. Apoi a pus cartonul la loc, lăsând să se vadă noul mesaj, și a plecat. Bietul orb nu mai putea de uimire: deodată toţi trecătorii îi ofereau ceva. Toţi erau impresionaţi de noul mesaj. După câteva ore, a trecut din nou doamna director. S-a oprit şi i-a spus orbului: „Văd că acum îţi merge mai bine”. „Da”, a răspuns orbul, „mult mai bine. Dar ce aţi făcut? Ce aţi scris?”. „Am scris acelaşi lucru, dar prin cuvinte diferite”. Acum pe carton scria: „Este o zi minunată, dar eu nu o pot vedea”.

Știm că puterea cuvântului este esenţială. În toate timpurile cuvântul a fost puternic. Forţa cuvântului este râvnită de toată lumea. În viaţa lui Isus Cristos cuvântul a fascinat şi a fost atât de puternic încât până şi adversarii săi au recunoscut şi au spus: „Nimeni nu a vorbit vreodată ca omul acesta!” (In 7,46), cuvinte pe care le repetăm și noi când ascultăm evanghelia. Cu toate acestea, dacă ne oprim doar la cuvintele lui Cristos riscăm să pierdem esenţialul. De la cuvintele sale trebuie să trecem la faptele sale. Mai ales în aceste zile ale pătimirii, morţii şi învierii sale suntem chemaţi să observăm faptele pe care Isus le-a făcut pentru noi, fapte la sfârşitul cărora centurionul a spus: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54). Aici trebuie să ajungem şi noi: văzând faptele sale să recunoaştem că el este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

În aceste zile, când în faţa noastră stau nu atât cuvintele sale, cât mai ales faptele pe care le-a săvârşit pentru noi, Cristos ne adresează această întrebare pe care a dresat-o mai întâi ucenicilor: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi?” Priveşte spre fiecare şi ne întreabă: „Înţelegi tu ceea ce eu am trăit în aceste zile ale pătimirii mele”?

Înţelegem ce face Cristos pentru pentru mântuirea noastră? Pătrundem noi misterele sale? În această zi să contemplăm cu recunoștință cele trei mistere pline de iubire: instituirea sfintei Euharistiei, instituirea sfintei Preoţii şi porunca cea nouă a iubirii: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţii unii pe alţii. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13, 34).


„Dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, 
şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 
Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu” (In 13,14-15).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,1-15
Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. 2 În timpul cinei – când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon -, 3 ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, 4 s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. 5 Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” 7 Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. 8 Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. 9 Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. 10 Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. 11Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”. 12 După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. 14 Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu”.

Cuvântul Domnului

Fascinația de a trece de la cele citite la cele văzute, ascultate, trăite…

Am citit de multe ori, mai ales în viețile sfinților, despre convertirile „rapide” în urma întâlnirii cu Cristos din sfânta Euharistie. Este impresionată mărturia oamenilor care au intrat într-o biserică din diferite motive – unii doar ca să se adăpostească de ploaie! – și acolo, văzând Preasfântul Sacrament și creștinii în adorație, și-au schimbat radical viața. Așa, deodată! O adevărată minune neașteptată, nesperată, necăutată, o revărsare de har.

Despre astfel de lucruri până acum doar am citit. Însă astăzi a venit în Nunțiatură o doamnă care a vrut, printre altele, să ne spună și povestea ei, istoria întâlnirii ei cu Dumnezeu. A fost cutremurător și fascinant și îi mulțumesc Domnului pentru această mărturie care mi-a arătat iarăși cât de viu și atrăgător este Cristos euharisticul. 

Cu mulți ani în urmă, povestea doamna, pe când era doar o adolescentă purtată de valurile ateismului și libertinajului, într-un moment de mare criză și dezorientare, a decis să se sinucidă. După ce și-a procurat o cantitate suficientă de pastile, a hotărât să combine supradoza de medicamente cu aruncatul într-un râu, ca să fie moarte sigură. Ieșind din casă cu pastilele în buzunar, în drum spre râul ales cu grijă, a trecut prin fața unei biserici din care răsunau voci armonioase. Era un amestec de fericire și putere, de tinerețe și entuziasm care, spunea astăzi doamna, au făcut-o curioasă. Spunea ea: „Și așa era ultima zi din viața mea! Îmi permiteam să fac orice, chiar și să intru într-o biserică”. Și a intrat! Voia să știe, să vadă înainte de a muri, ce poate face pe cineva atât de fericit, care este motivul pentru care cineva cântă atât de entuziasmat. A intrat în biserică și a văzut un grup de adolescenți cântând fericiți în jurul Sfântului Sacrament. S-a așezat un pic pe o bancă din biserică și… a rămas acolo ca împietrită… Nu își explica atunci ce anume a reținut-o, ce sau cine a țintuit-o pe acea bancă. Acum însă știe că era Isus euharisticul. Atunci doar a rămas nemișcată… A rămas și pe măsura ce asculta cântecele și rugăciunile și mărturiile tinerilor, lacrimile îi purificau nu doar ochii, ci și mintea, inima, gândurile negre. Acea cântare care a ajuns în stradă exact când mergea spre moarte i-a adus viața atrăgând-o la Cristos euharisticul. Cristos a salvat-o prin acea cântare entuziasmată a tinerilor. Din acea zi, Euharistia a devenit totul ei. Acum trăiește și compune rugăciuni și cântece pentru Cristos, pentru adorație euharistică, pentru sfânta Liturghie. 

Există și astăzi astfel de minuni. Și poate de multe ori Dumnezeu se folosește tocmai de noi pentru a le înfăptui. Dumnezeu are nevoie de noi și de mâinile noastre pentru a-i îmbrățișa pe cei singuri; de picioarele noastre pentru a-i vizita pe cei bolnavi, suferinzi; de inima noastră pentru a-i iubi pe cei săraci și marginalizați; de vocea noastră pentru a-l lăuda pe Dumnezeu prin cântări care să acopere zgomotul și răul din jur; de cuvintele noastre care să-l preamărească și să-l predice pe Cristos, mort și înviat, pe Cristos rămas cu noi în Sfânta Euharistie. 

Să lăsăm ușile de la bisericile noastre deschise. Să trezim lumea cu cântarea de adorație! Să luminăm lumea cu razele lui Cristos, soarele și viața noastră. Să vorbim lumii despre Euharistie și despre orele de adorație. Nu, nu e prozelitism, ci dragoste de oameni și de Dumnezeu, iubire și credință!

Rugăciunea sfântului Alfons Maria de Liguori

Doamne Isuse Cristoase, care, din iubire către oameni, te afli zi şi noapte în acest Sacrament, aşteptând, chemând şi primind, plin de milostivire şi de dragoste, pe toţi cei care vin să te viziteze, eu cred că tu eşti de faţă în Sacramentul altarului. Mă închin ţie, recunoscând adâncul nimicniciei mele şi-ţi mulţumesc pentru toate harurile primite. Mai cu seamă îţi mulţumesc că mi te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt, că mi-ai dat ca mijlocitoare pe Maica ta preasfântă şi că m-ai chemat să te vizitez în biserica aceasta.

Mă închin astăzi inimii tale preaiubitoare, ca să-ţi mulţumesc pentru acest dar mare, apoi ca să ispăşesc jignirile ce ţi s-au adus în acest sfânt Sacrament şi ca să-ţi aduc închinare în acele locuri unde eşti mai puţin cinstit sau chiar uitat cu totul în sacramentul Euharistiei.

Isuse al meu, te iubesc din toată inima. Îmi pare rău că am mâniat de atâtea ori marea ta bunătate. Mă hotărăsc cu ajutorul tău, să nu te mai supăr în viitor, iar acum mă consfinţesc cu totul ţie, aşa sărman cum sunt. Renunţ la voinţa mea şi la tot ce-mi aparţine şi ţi le dăruiesc. Fă de acum înainte cu mine ceea ce-ţi place ţie. Îţi cer şi voiesc numai dragostea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit şi îndeplinirea desăvârşită a voinţei tale.

Mă rog pentru sufletele din purgator, mai cu seamă pentru acelea care au cinstit preasfânta Euharistie şi pe preacurata Fecioară Maria. Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unesc, Mântuitorul meu preaiubit, dorinţele mele cu dorinţele inimii tale preaiubitoare şi, astfel unite, le jertfesc Tatălui tău şi îl rog în numele tău să le primească pentru iubirea pe care ţi-o poartă şi să-mi asculte ruga. Amin.

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest Sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, fă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.Laudă și mulțumire să fie în orice moment Preasfântului și Dumnezeiescului Sacrament. Amin!

%d blogeri au apreciat: