Arhive pentru ‘Euharistie’

Experiența COVID: scrisoare din izolare

Acesta este un mic mesaj
pe care vreau să-l adresez preoţilor, consacraţilor,
tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză.
Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă
să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă,
ci ca pe o cruce glorioasă…
Pentru că „Suferinţele timpului prezent
nu se pot compara cu gloria viitoare
care ni se va revela”.

Euharistia. Acea pâine consacrată care îmbrăţişează tot universul şi strânge la sine toate probleme omenirii

„Euharistia în centrul vieţii creştinilor” este titlul scrisorii-mesaj pe care arhiepiscopul de Perugia şi preşedinte al CEI, cardinalul Gualtiero Bassetti, a scris-o preoţilor, diaconilor, călugărilor, consacratelor, tuturor credincioşilor lui Cristos din comunitatea sa diecezană, în seara de 30 octombrie 2020, înainte de a fi internat la Spitalul „Santa Maria della Misericordia” din Perugia, ca urmare a rezultatului pozitiv la Covid-19 constatat în zilele precedente. O publicăm integral.

În această noapte, în vis, m-am aflat în timpul în care, în Seminar, aveam ca părinte spiritual pe părintele Divo Barsotti. El mă învăţa să mă adresez Atotputernicului cu aceste cuvinte încă de dimineaţă: „O, Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, te caut dis-de-dimineaţă”.

De când sunt în izolare datorită rezultatului pozitiv la Covid-19, am posibilitatea de a mă împărtăşi în fiecare zi în camera mea, aducându-se o pixidă mică aproape de uşa camerei. Era necesară această experienţă de boală pentru a-mi da seama cât sunt de adevărate cuvintele din Apocalips în care Isus îi spune îngerului Bisericii din Laodiceea: „Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

Euharistia, mai ales în această perioadă aşa de dificilă, nu poate să fie lăsată la marginile existenţelor noastre ci trebuie să fie repusă, cu şi mai multă forţă, în centrul vieţii creştinilor.

Euharistia nu este numai sacramentul în care este primit Cristos – sufletul este plin de har şi ne este dată nouă garanţia gloriei viitoare – ci este sufletul lumii şi este fundamentul în care converge întregul univers. În definitiv, Euharistia este pro mundi salute, adică pentru mântuirea lumii, şi pro mundi vita, pentru viaţa lumii (In 6,51).

În Euharistie, Isus reînnoieşte şi reactualizează jertfa sa pascală de moarte şi înviere, însă prezenţa Sa nu se limitează la o mică bucată de pâine consacrată. Acea pâine consacrată transcende de la altarul însuşi, îmbrăţişează întregul univers şi strânge la sine toate problemele omenirii, pentru că trupul lui Isus este strâns unit cu trupul mistic care este toată Biserica.

Nu există situaţie umană la care să nu poată fi condusă Euharistia. Şi evenimentele dramatice pe care le trăim în aceste zile în Italia – cum sunt creşterea răspândirii epidemiei, criza economică gravă pentru mulţi muncitori şi pentru atâtea firme, incertitudinea pentru tinerii noştri de la şcoală – nu sunt în afara Preasfintei Euharistii.

Îmi amintesc că părintele Turoldo ne învăţa aceste lucruri cu mare claritate. Şi cu cât înaintez în ani, cu atât încerc să le experimentez şi cu atât le simt adevărate. Nu există mângâiere, nu există întărire, nu există lipsă de lacrimi care să nu aibă referinţa sa la Isus Euharistie.

Acesta este un mic mesaj pe care vreau să-l adresez preoţilor mei, consacraţilor, tinerilor, familiilor şi copiilor din arhidieceză. Aş vrea ca în această perioadă de suferinţă aşa de gravă să nu simţim crucea ca o povară insuportabilă, ci ca pe o cruce glorioasă. Pentru că prezenţa sa dulce şi mângâierea sa în Euharistie fac în aşa fel încât braţele crucii să devină două aripi, aşa cum spunea părintele Tonino Bello, care ne duc la Isus.

De fapt, consider, aşa cum scria Paul, „că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela”. Cu „nerăbdare” noi aşteptăm să contemplăm faţa lui Dumnezeu pentru că „în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,18.24). De aceea, este absolut necesar să sperăm împotriva oricărei speranţe, „Spes contra spem”. Pentru că, aşa cum a scris Charles Péguy, Speranţa este o copilă „incontestabilă”. Faţă de credinţă care „este o mireasă fidelă” şi faţă de caritate care „este o mamă”, speranţa pare, la prima vedere, că nu valorează nimic. În schimb este exact contrariul: va fi tocmai speranţa, scrie Péguy, „care a venit în lume în ziua de Crăciun” şi care „ducându-le pe celelalte, va străbate lumile”.

(Perugia, 30 octombrie 2020)

(După agenţia SIR, 11 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Cea mai sacră „acțiune”…

„Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în acțiunile liturgice. El este prezent în jertfa sfintei Liturghii, atât în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el care s-a oferit odinioară pe cruce[20], cât mai ales sub speciile euharistice. El e prezent în sacramente prin puterea sa, așa încât, atunci când cineva botează, Cristos însuși este cel care botează[21]. E prezent în cuvântul său, căci el este cel care vorbește în timp ce se citește în biserică sfânta Scriptură. În sfârșit, este prezent atunci când Biserica se roagă și aduce laude, el care a făgăduit: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20). 

Într-adevăr, într-o operă atât de mare, în care se aduce lui Dumnezeu preamărirea desăvârșită și oamenii sunt sfințiți, Cristos își asociază totdeauna Biserica, Mireasa lui preaiubită, care se roagă Domnului său și prin el aduce cult Tatălui veșnic. Așadar, pe bună dreptate liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfințirea omului este reprezentată prin semne văzute și este realizată într-un mod propriu fiecăruia și în același timp se aduce cultul public integral de către trupul mistic al lui Cristos – de către Cap și mădularele sale. 

Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos-Preotul și a trupului său, care este Biserica, este acțiune sacră prin excelență, a cărei eficacitate nu o poate atinge cu același titlu și în același grad nici o altă acțiune a Bisericii.

(Conciliul Vatican II, Sacrosanctum concilium:
Constituţia despre sfânta liturgie, nr. 7)

AICI puteți citi tot documentul conciliar:
Sacrosanctum concilium: Constituţia despre sfânta liturgie.

„Toţi ne naştem originali, mulţi mor fotocopii” (10 octombrie 2020, la ora 17.30)

În Euharistie autostrada sa către cer

Sâmbătă, 10 octombrie 2020, în cadrul singular al bazilicii superioare a Sfântului Francisc la Assisi, Carlo Acutis este declarat fericit. Îl va reprezenta pe papa cardinalul Agostino Vallini, delegat pontifical pentru bazilicile „Sfântul Francisc” şi „Sfânta Maria a Îngerilor”. Sunt aşteptate mii de persoane, primite cu toate precauţiile impuse de pandemie. Ar fi fost mult mai multe, în afara acestui timp de criză. Şi pentru aceasta, cu scopul de a distribui afluxul credincioşilor, s-a ales să se facă vizibil trupul lui Carlo, înmormântat în sanctuarul Despuierii, până la 17 octombrie.

Zile intense, în care trec prin oraşul Sărăcuţului mii de vizitatori, şi imaginea acestui tânăr, recompusă cu atâta artă şi iubire încât apare „natural”, este în centrul unei veneraţii într-adevăr surprinzătoare.

De ce Assisi? Care este raportul lui Carlo cu Sfântul Francisc? Carlo s-a născut la Londra în 1991, dintr-un cuplu care locuia la Milano, Andrea şi Antonia Salzano. În capitala lombardă familia s-a întors după puţine zile. Carlo va fi un tânăr „milanez”. Însăşi cauza de beatificare a fost introdusă de arhidieceza ambroziană, până la faza actuală, trecută la dieceza de Assisi. În realitate, deja în viaţa lui Carlo, atenţia familiei se mutase progresiv asupra oraşului Assisi. Carlo, cel puţin în perioadele de vacanţă, venea să respire atmosfera spirituală a oraşului lui Francisc. Fără a deveni franciscan, mesajul şi mărturia lui Francisc l-au marcat profund. Spunea că se simte deosebit de fericit în acest oraş. Ba chiar i s-a întâmplat să-i exprime mamei dorinţa de a fi îngropat aici, la moartea sa, desigur neimaginându-i că ea va veni aşa de repede.

Sfinţenia sa este una cu adevărat „esenţială”. Simplă de relatat. A fost, până la capăt, un tânăr din timpul nostru. Între şcoală şi familie, între călătorii şi sport, între muzică şi informatică. Însă cu un secret fundamental, care prezidează întregul său drum uman şi creştin: iubirea faţă de Isus Euharistie. Pentru a-l înţelege, trebuie să pornim de aici. A primit prima împărtăşanie în 1998, un pic cu anticipaţie faţă de cei de vârsta lui. Era răpit de misterul prezenţei reale a lui Cristos în Euharistie. Îi plăcea să spună: „Euharistia este autostrada mea spre cer”.

Răsuna, în asta, perspectiva euharistică a sfântului din Assisi, dar în sens invers. Lui Francisc îi plăcea să contemple „coborârea” lui Isus, de pe scaunul regal din cer, pe altar în mâinile preotului. Lui Carlo îi plăcea perspectiva ascendentă: cu Euharistia urcăm imediat în cer. „Autostradă” specială, fără limitări de viteză şi fără obstacole, unde iubirea poate alerga liber şi rapid spre Cel Iubit.

Spiritualitate a despuierii

Carlo era avid de infinit. Iubea viaţa cu toate frumuseţile sale. La Assisi, era văzut plimbându-se cu câinii săi, sau era surprins înotând în piscina comunală. Viaţa era frumoasă şi în exprimările sale cele mai obişnuite. Însă această frumuseţe era autentică şi deplină, pentru că era întemeiată pe Dumnezeu. În fond, aceeaşi descoperire pe care o făcuse în urmă cu opt sute de ani Francisc, fiul bogat al lui Pietro di Bernardone, „regele sărbătorilor”, „visătorul” de aventuri, până când avea să descopere că Isus Cristos este adevărata comoară a vieţii. Carlo, în simplitatea sa de adolescent, este pe urmele marelui sfânt. Spune asta cu o sinteză de tweet: „Nu eu, ci Dumnezeu”. Este spiritualitatea „despuierii” care, într-un fel, îl apropie de Francisc în sanctuarul care aminteşte întocmai gestul profetic cu care sfântul s-a despuiat până la goliciune pentru a spune că Isus Cristos era de acum „totul” său.

Atracţia pe care Carlo o exercită la nivel mondial are ceva misterios. În ce anume a făcut „extraordinar”? Pe drumul său de creştere a arătat repede înclinaţia sa spirituală, însă nu era imun de defecte. O profesoară de-a lui, în decursul procesului pentru beatificare, a amintit că a luat unele „note” la şcoală pentru unele comportamente criticabile. Un mod de a spune că nu ne naştem sfinţi, ci devenim sfinţi.

Apostolat prin internet

A sta îndelung în faţa lui Isus a fost laboratorul în care a crescut sfinţenia sa. Însoţit desigur de Maria, faţă de care avea o devoţiune specială, exprimată mai ales în recitarea Rozariului. Aceste două mari iubiri – Isus Euharistie şi Sfânta Fecioară – l-au stimulat pe căile apostolatului. Şi deoarece avea talent special pentru internet, căile apostolatului său au fost acelea ale „reţelei”. Expoziţia miracolelor euharistice şi cea a apariţiilor mariane – aceasta din urmă creată înainte de a o putea completa – au fost două instrumente care continuă să-l vadă mergând pe străzile lumii. Se înţelege pentru ce atâţia tineri sunt atraşi de zâmbetul său, de faţa sa solară, de dezinvoltura sa. Îl simt cu adevărat ca unul dintre ei, însă unul „special”.

„Toţi ne naştem originali, mulţi mor fotocopii”

Impresionează programul de autenticitate pe care el şi-l făcuse, cu o consideraţie care-i face pe toţi să se gândească, tineri şi adulţi: „Toţi ne naştem originali, mulţi mor fotocopii”. O intuiţie pe care papa Francisc a relansat-o pentru toţi tinerii din lume în exortaţia Christus vivit, în care îi dedică lui Carlo trei puncte, prezentându-l ca model al folosirii internetului: o lume în care ne putem pierde, dar care poate fi şi foarte utilă pentru a face binele şi a construi o lume mai frumoasă. O lume „curată”. O lume primitoare şi fraternă şi faţă de cei mai săraci, cărora Carlo ştia să-şi deschidă inima.

La înmormântarea sa au apărut feţe necunoscute de familie, dar care au fost un pic familia „ascunsă” a lui Carlo: săraci cărora el nu se limitase să le dea clasica „pomană”, ci cu care stabilise un raport de prietenie. Şi aceasta, în fond, consecinţă a iubirii sale euharistice: Cristos care se dăruieşte în pâinea frântă este acelaşi care ne dă întâlnire pe faţa săracilor.

Moartea sa a fost ultima sa mărturie. Zece zile de leucemie fulminantă. El, deşi aflat în suferinţă, senin, gata să-şi dea viaţa pentru Biserică şi pentru papa. Înmormântarea la Milano, dar puţin după aceea mutarea la Assisi, unde faima sa de sfinţenie a crescut cu trecerea anilor.

Vindecarea miraculoasă a unui copil brazilian

Acel mormânt atrăgea. La 5 iulie 2018, papa recunoaşte virtuţile sale decretând venerabilitatea sa. A venit repede „semnul din cer”, vindecarea unui copil brazilian prin mijlocirea sa. Acum înscrierea în rândul fericiţilor, cu speranţa că mulţi, întâlnind amintirea lui Carlo şi rămăşiţele sale pământeşti la sanctuarul Despuierii, să vadă reapărând în ei, dincolo de toate trudele vieţii, o fâşie de cer.

(Mons. Domenico Sorrentino,
în L’Osservatore Romano,
9 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro


Transmisiuni speciale la Maria Tv cu ocazia beatificării lui Carlo Acutis

Postul de televiziune catolic Maria Tv va transmite în direct de la Assisi Liturghia beatificării adolescentului italian Carlo Acutis, sâmbătă, 10 octombrie 2020, la ora 17.30. Liturghia va fi precedată de o ediţie specială, la ora 15.45, şi de filmul documentar „Autostrada mea spre cer”, la ora 16.30. Duminică, 11 octombrie, la ora 19.00 va fi difuzat un alt film documentar: „Semne. Miracolele euharistice”. Ambele filme sunt dedicate lui Carlo Acutis.

Maria Tv va transmite sâmbătă, 10 octombrie 2020, începând cu ora 15.45, ediţia specială „Carlo Acutis. Un adolescent fericit”, dedicată beatificării adolescentului italian Carlo Acutis (1991-2006).

Ediţia specială va fi deschisă de pr. Claudiu Ardelean, în dialog cu invitatul special PS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea şi responsabil cu pastoraţia tineretului în cadrul Conferinţei Episcopilor catolici din România.

În continuare, de la ora 16.30, telespectatorii vor putea urmări în premieră naţională tv filmul „Autostrada mea spre cer” (2016), în regia lui Matteo Ceccarelli, un documentar despre viaţa lui Carlo Acutis şi legătura lui specială cu Euharistia.

De la ora 17.30, în transmisiune directă de la Assisi (Italia), Maria Tv va transmite Sfânta Liturghie a beatificării lui Carlo Acutis, prezidată de card. Agostino Vallini. Traducerea simultană în limba română va fi asigurată din studioul Maria Tv.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 19.00, postul de televiziune catolic Maria Tv prezintă publicului un alt film în premieră naţională tv: „Semne. Miracolele euharistice”, de Matteo Ceccarelli. Documentarul porneşte de la expoziţia itinerantă organizată de promotorii Cauzei de Beatificare şi Canonizare a lui Carlo Acutis, şi care are la bază informaţiile culese de Carlo şi publicate de el pe site-ul pe care l-a dedicat miracolelor euharistice din lume. Filmul prezintă patru dintre miracolele care au impresionat în mod deosebit comunitatea internaţională: cel de la Buenos Aires, în Argentina, din perioada în care Papa Francisc era episcop auxiliar al arhidiecezei; cel de Sokolka şi de la Legnica, în Polonia; şi miracolul euharistic din Lanciano, în Italia. În documentar intervin martorii acestor miracole, specialişti în domeniul medical şi oameni de ştiinţă.

Maria Tv este singura televiziune catolică din România, înfiinţată de Asociaţia Radio Maria România în primăvara acestui an. Maria Tv transmite la nivel naţional în reţeaua Digi şi pe YouTube „Maria Tv Romania”.

Pr. Doru Popovici

* * *

Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă din 9 octombrie 2020, semnat de pr. Doru Popovici, preşedinte al Asociaţiei Radio Maria România, instituţie cu următoarele date de contact: Str. Spartacus, 33, 410466-Oradea, tel. 0359-191291; e-mail: radiomaria@radiomaria.ro; www.radiomaria.rofb.com/MariaTv.Romania.

%d blogeri au apreciat: