Biserica îl comemorează astăzi pe sfântul Iustin, filozof şi martir al secolului al II-lea.

Modul sfântului Iustin de a îmbina credinţa şi raţiunea, forţa sufletului cu cea a minţii, este şi acum, după aproape 2000 de ani, o provocare.  Sau cred că trebuie să formulăm altfel: mai este pentru cineva viaţa sfântului Iustin o provocare?

Iată câteva aspecte din viaţa lui prezentate pe situl www.arcb.ro:

Sfântul Iustin se numeşte pe sine „samaritean”, deoarece s-a născut în provincia Samaria din Palestina, în localitatea Sichem, amintită în Sfânta Evanghelie pentru convorbirea dintre Cristos şi femeia samariteană.

Filozoful creştin şi creştinul filozof, după cum pe drept este calificat Iustin, face parte din acea categorie de gânditori care au înţeles şi au arătat strânsa legătură dintre ştiinţa limitată a oamenilor şi adevărurile neschimbătoare descoperite oamenilor de Dumnezeu. Drumul care l-a adus la Cristos trece prin filozofia stoică a lui Pitagora, cea aristotelică şi neoplatoniciană: de aici a făcut saltul inevitabil, mai bine spus providenţial, la adevărul integral al creştinismului.

El însuşi ne istoriseşte că, fiind nemulţumit de răspunsurile diferitelor filozofii, s-a retras într-un loc pustiu, pe malul mării, ca să mediteze în linişte; un bătrân, căruia i-a descoperit frământarea lui sufletească, i-a răspuns că nici o filozofie nu poate satisface spiritul uman, deoarece raţiunea omului este incapabilă să garanteze deplina cunoaştere a adevărului fără un ajutor deosebit din partea lui Dumnezeu. În felul acesta, la vârsta de treizeci de ani, Iustin descoperă creştinismul şi devine un apostol convins al Celui care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Pentru a aduce la cunoştinţa lumii întregi fericita lui descoperire, scrie cele două Apologii ale sale, dintre care prima este dedicată, în anul 150, împăratului Antonin Piul şi fiului său, Marcu Aureliu, poporului şi senatului roman. A mai scris şi alte lucrări, cel puţin opt, între ele cea mai dezvoltată fiind Dialog cu Trifon, o carte ce deschide în literatura creştină discuţiile de fond cu iudaismul. Apologiile rămân însă documentul cel mai important, deoarece din ele putem cunoaşte cum se propaga creştinismul la acea epocă şi cum se oficiau sfintele slujbe, îndeosebi botezul şi misterul euharistic. Acestea ne sunt expuse nu în formă de meditaţii filozofice, ci prezentând diferite aspecte emoţionante din viaţa comunităţii creştine de la început, de care Iustin se simte fericit că aparţine: „Eu, unul dintre ei…” O astfel de afirmaţie putea să-l coste viaţa. Şi Iustin a plătit cu viaţa apartenenţa lui la Biserica lui Cristos.

Venind şi aşezându-se în capitala Imperiului Roman, în curând se face cunoscut ca un înflăcărat apărător al credinţei creştine: se angajează în discuţii îndelungate cu diferiţi gânditori şi filozofi, îndeosebi cu un oarecare Crescenţiu cinicul. Acesta îl denunţă pe Iustin că este creştin. Magistratul însărcinat cu rezolvarea cazului, judecătorul Rusticus, era el însuşi filozof, prieten şi apropiat al împăratului Marc Aureliu. Dar odată adus în faţa tribunalului, Iustin nu mai era decât un creştin oarecare, împreună cu un grup de alţi creştini, între care se afla şi o femeie. Pentru credinţa lor în Cristos, au fost condamnaţi la moarte prin decapitare. Despre moartea de martiri a lui Iustin şi a celorlalţi ni s-au păstrat Acta – Actele autentice, oglinda fidelă a curajului şi tăriei pe care iubirea faţă de Cristos le-a revărsat în inimile lor.

La rădăcina numelui Iustin se află cuvântul ius – iuris = drept, izvor şi temelie a dreptăţii; iustus, devenit ca nume Iustin, Iustinian, desemnează calitatea de a fi drept, corect, a da fiecăruia ceea ce este al său. Sfinţii au fost, fără îndoială, oamenii desăvârşiţi, drepţi, deoarece au înţeles să respecte dreptul lui Dumnezeu asupra fiinţei umane.

Iată şi descrierea procesului său, aşa cum apare el menţionat în Actele martiriului sfinților Iustin și a însoțitorilor săi
(Cap. 1-5: PG 6, 1566-1571)

Am acceptat învățătura adevărată a creștinilor

    După arestarea lor, sfinții au fost conduși la prefectul de Roma, care se numea Rusticus. Ajungând în fața tri­bunalului, prefectul Rusticus i-a spus lui Iustin: „Înainte de toate, să crezi în zei și supune-te împăraților”. Iustin a spus: „Nimic nu i se poate reproșa și nici nu poate fi inculpat cel care ascultă de poruncile Mântuitorului nostru Isus Cristos”.
    Rusticus a spus: „Ce fel de învățătură susții?” Iustin a răspuns: „Am încercat să învăț toate filozofiile, apoi am aderat la învățătura adevărată, la cea a creștinilor, chiar dacă aceasta nu este simpatizată de cei care sunt cuprinși de eroare”.
    Prefectul Rusticus a spus: „Și ție, nenorocitule, îți place această învățătură?” Iustin a răspuns: „Da, pentru că eu o urmez cu credință dreaptă”.
    Prefectul Rusticus a spus: „Și care este această învă­țătură?” Iustin a răspuns: „Aceea de a-l adora pe Dum­nezeul creștinilor, pe care îl considerăm singurul crea­tor și autor, încă de la început, al întregului univers, al lucrurilor văzute și nevăzute; de asemenea, pe Dom­nul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost pre­vestit de profeți ca acela care trebuia să vină printre oameni ca mesager al mântuirii și învățător de ucenici vestiți. Eu, ca om simplu, recunosc că spun puțin înain­tea dumnezeirii sale infinite. Recunosc că această capa­citate le aparține profeților care l-au prevestit pe cel care, de mai înainte, a fost vestit că este Fiul lui Dum­nezeu. Eu știu bine că profeții au prezis, prin inspirație divină, venirea sa printre oameni”.
    Rusticus a spus: „Așadar, ești creștin?” Iustin a răs­puns: „Da, sunt creștin”.
    Prefectul i-a spus lui Iustin: „Ascultă, tu, care te consideri înțelept și crezi că ești cunoscător al învăță­turii adevărate; dacă după ce ai fost biciuit vei fi deca­pitat, crezi că vei merge în cer?” Iustin a răspuns: „Sper să intru în locuința aceea dacă voi suferi acestea. Eu știu că pentru toți cei care au trăit în sfințenie este rezer­vată favoarea divină la sfârșitul lumii întregi”.
    Prefectul Rusticus a spus: „Așadar, tu îți imaginezi că vei merge în cer pentru a primi o răsplată vrednică?” Iustin a răspuns: „Nu-mi imaginez, dar știu exact aceasta și sunt foarte sigur”.
    Prefectul Rusticus a spus: „Ia să ne întoarcem la argu­mentul pe care ni l-am propus și care este mai urgent. Adunați-vă împreună și jertfiți cu toții zeilor”. Iustin a răspuns: „Nimeni, care este sănătos la minte, nu va trece de la pietate la impietate”.
    Prefectul Rusticus a spus: „Dacă nu veți asculta de ordinele mele, veți fi torturați fără milă”. Iustin a răs­puns: „Avem încredere că ne vom mântui prin Domnul nostru Isus Cristos dacă vom fi supuși la pedepse,
deoarece aceasta ne va da mântuire și încre­dere în fața tribunalului mai de temut și universal al Domnului și Mântuitorului nostru”.
    La fel au spus și toți ceilalți martiri: „Fă ceea ce vrei; noi suntem creștini și nu vom jertfi idolilor”.
    Prefectul Rusticus a rostit sentința, spunând: „Cei care nu au voit să jertfească zeilor și să asculte de ordi­nul împăratului, după ce vor fi biciuiți, să fie duși pen­tru a fi decapitați, conform legii”.
    Preamărindu-l pe Dumnezeu, sfinții martiri, ajunși la locul obișnuit, au fost decapitați și au dus la îndeplinire mărturia profesiunii lor de credință în Mântuitorul.

Sursa text: Breviar, Oficiul lecturilor.