Dacă-n predică un preot se întâmplă să ajungă
La juma de ceas, atunci predica e zamă lungă.
Dacă ține-un sfert de oră, sau e poate și mai scurtă,
Nici nu-i predică, fiindcă-i fără cap și fără burtă.

De vorbește foarte tare i se spune: O, ce urlă!
Sperie și cucuveaua care stă ascunsă în turlă!
De vorbește încet, cenzura e atunci și mai feroce:
-E molău! E fără suflet! N-are vlagă! N-are voce!

Dacă umblă prin familii merge-nainte la mese,
Ce mai zvonuri, ce mai vorbe, ce mai coadă lungă iese:
-E chefliu! Vreo câteva au și pus ochii pe dânsul,
N-ar fi fost mai bine preot! Vai-vai-vai, te-apucă plânsul!

Dacă stă în schimb acasă, la birou, ca fiecare
Să-l găsească la nevoie, faimă bună tot nu are:
-Nu e popular: e rece! Mizantropul – i se spune,
Cum poți oare să te-apropii de-o așa sălbăticiune?

Cum nu alergai tu, Doamne, după oaia rătăcită!
Iar urmașul tău acuma, stă-n birou… și… o invită!
De se ține de construcții, zelul pentru casa sfântă
De-l consumă, și de-aceea pentru asta se frământă,

Umblă, drege, se tocmește, și-n biserică poporul
E rugat cu insistență să-și acorde ajutorul
Câte-odată chiar pe față și pe șleau i se răspunde:
-Ce-i cerșetoria asta? Bani și bani! Păi da de unde?

Ce risipitor mai e! Banii pe nimic i-aruncă?
Și de-ar fi numai atâta! Cei cunoscători mai și spun
Mai și fură pentru dânsul. – Ce-o mai inventa la anu!
Că mai face, că repară, să ne ia din pungă banul
Lacomul! E preot ăsta? Negustor e mai degrabă!
O afacere-i credința, iar altarul o tarabă.

Dacă-n schimb nimic nu face, dacă lucrurile-acestea
Nu-l privesc și nu-l importă, deodată-i merge vestea.
Sunt și plângeri la episcop: – Totu-i mort în parohie!
Preotul un cui nu bate, iar biserica-i pustie!
O, atâta nepăsare la un preot! Cum se poate?

Când va fi să vină altul în ruină vor fi toate!
Dacă-atunci când bate ceasul, iese la altar la țanc:
-E fixist, bolnav la creier! N-ai ce-i face, îi maniac!
Dar de-ntârzie o clipă vezi cum fac la gură spume.
Strigături: – Cum își permit să-și bată joc de lume?
Ce, nu poate cu o clipă mai degrabă să se scoale?
Uite-l! Ce încet se mișcă! Ce om indolent și moale!

Dacă dă un sfat acelui care vine la spovadă,
Se aud alături șoapte: – N-are ochi ca să mai vadă.
Câți așteaptă aici la coadă? NU dă sfaturi – iarăși
Vina i se află: Se grăbește! Face totul în rutină!

Dacă este preot tânăr, opoziția e dură:
-Ăsta vrea să ne conducă! Încă are caș la gură!
Ce cunoaște el din viață? Vrea povețe să ne deie!
Nici nu i-a crescut mustața: i-au mijit doar trei tuleie.
De-i bătrân se dau sugestii: – Bine-ar fi să se retragă!
La odihnă. N-are-ntrânsul pic de vlagă!

De se întâmplă ca să moară, de reproșuri grele, crude,
Abia scapă dar acuma și așa se mai aude:
-Bun a fost sărmanul preot, dar ne-a părăsit săracul!
Cum să moară chiar acum, cine să-i mai ieie locul?
Rău a fost cât timp trăia el; dar și mai rău acum când moare.
Cine mai poate să-mi răspundă la asemenea-ntrebare:
Cum să fie bine oare?

Nu știu cine este autorul acestor rânduri,
dar exprimă foarte bine realitatea cu care se poate confrunta orice om, orice preot…
Dumnezeu să ne dăruiască un suflet blând.
Să nu uităm cuvintele Domnului:
„Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine;
pentru că așa au făcut părinții lor profeților falși” (Lc 6,26).