Proiectul „100 români de centenar”

Vă invit să răsfoiți „colecția” de oameni mari și speranțe nezdruncinate, de gânduri alese și imagini de vis, realizările unei țări care merită să fie mereu unită: România noastră, România Mare.

Împărtășesc cu drag acest proiect  – „100 români de centenar” – cu voi, cu toți cei care iubesc România unită, România care rezistă de 100 de ani, presărând speranță, credință și iubire în sufletele noastre!

Este vorba despre proiectul realizat de doamna Floriana Jucan:

„100 de personalități ale României au răspuns invitației mele de a scrie despre țara lor. Le mulțumesc! Suntem cu toții așezați sub Binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Și a lui Dumnezeu! Acest album stă mărturie faptului că România are un trecut istoric, politic și cultural pe care își poate sprijini viitorul. Misiunea noastră este aceea de a participa la construirea lui. Pentru că o viață are valoare doar dacă ai o ȚARĂ!”

Detalii găsiți AICIhttps://romanidecentenar.ro

Reclame

Înainte de a mă judeca, înțelege-mă

O fetiţă ţinea în mâinile sale două mere. Mama sa a venit la ea şi a întrebat-o blând pe mica ei fiică, afişând un zâmbet:

– Scumpa mea, poţi să îi dai mamei tale unul din cele două mere?

Fata s-a uitat la mama sa pentru câteva secunde, apoi brusc a luat o muşcătură dintr-un măr şi apoi repede o altă îmbucătură din celălalt. Mama a simţit că îi îngheaţă zâmbetul pe faţă. Se străduia din greu să nu îşi dezvăluie dezamăgirea.

Apoi fetiţa i-a înmânat mamei sale unul din merele muscate şi i-a spus:

– Mămico, uite. Mărul acesta este mai dulce.

Indiferent cine eşti, de cât de multă experienţă ai şi de câte cunoştinţe crezi că deţii, evită să judeci. Oferă-le celorlalţi privilegiul de a se explica. Ceea ce vezi poate că nu este realitatea. Nu trage niciodată concluzii pentru alţii. Prin urmare, niciodată să nu ne concentrăm doar pe ceea ce se vede la suprafaţă şi să nu îi judecăm pe ceilalţi fără să îi înţelegem mai întâi. De exemplu:

Cei cărora le place să achite ei nota de plată… nu fac asta fiindcă sunt prea bogaţi, ci fiindcă pun prietenia deasupra banilor.

Cei care iau iniţiativa la muncă… nu fac asta fiindcă sunt proşti, ci fiindcă înţeleg concepul de responsabilitate.

Cei care îşi cer primii scuze după o ceartă… nu fac acest lucru deoarece ei sunt cei care au greşit, ci fiindcă îi preţuiesc pe oamenii de lângă ei.

Cei care sunt dispuşi să te ajute fac asta nu fiindcă îţi datorează ceva, ci fiindcă te văd că pe un prieten adevărat.

Cei care îţi trimit adesea mesaj pe telefon, nu fac asta fiindcă nu au nimic mai bun de făcut, ci fiindcă tu eşti în inimile lor.

Într-o zi, ne vom separa unii de alţii şi vom duce dorul conversaţiilor noastre despre tot şi nimic, despre visurile pe care le-am avut. Vor trece zile, luni, ani, vom păstra legătura din ce în ce mai puţin.

Într-o zi, copiii noştri vor vedea fotografiile cu noi şi vor întreba: „Cine sunt aceşti oameni?”. Iar noi vom zâmbi cu lacrimi invizibile fiindcă inima este atinsă de un cuvânt puternic şi vom spune: „Cei alături de care am avut cele mai bune zile din viaţa mea.”

via Înainte de a mă judeca, înțelege-mă — Prieten de vreme rea

Am aflat pe internet o povestioară care , cu siguranță , te va emoționa până la lacrimi și pe care vei dori să o împărtășești cu cei dragi. Aceasta povestioară plină de înțeles circulă în lumea internetului, fiind inspirată de înțelepciunea uneia din învățăturile lui Stephen Covey : “Mai întâi încearcă să înțelegi, apoi sa fii înțeles.”…

via Înainte de a mă judeca, înțelege-mă — Prieten de vreme rea

Cum să fie bine oare? Despre preot…

preotulDacă-n predică un preot se întâmplă să ajungă
La juma de ceas, atunci predica e zamă lungă.
Dacă ține-un sfert de oră, sau e poate și mai scurtă,
Nici nu-i predică, fiindcă-i fără cap și fără burtă.

De vorbește foarte tare i se spune: O, ce urlă!
Sperie și cucuveaua care stă ascunsă în turlă!
De vorbește încet, cenzura e atunci și mai feroce:
-E molău! E fără suflet! N-are vlagă! N-are voce!

Dacă umblă prin familii merge-nainte la mese,
Ce mai zvonuri, ce mai vorbe, ce mai coadă lungă iese:
-E chefliu! Vreo câteva au și pus ochii pe dânsul,
N-ar fi fost mai bine preot! Vai-vai-vai, te-apucă plânsul!

Dacă stă în schimb acasă, la birou, ca fiecare
Să-l găsească la nevoie, faimă bună tot nu are:
-Nu e popular: e rece! Mizantropul – i se spune,
Cum poți oare să te-apropii de-o așa sălbăticiune?

Cum nu alergai tu, Doamne, după oaia rătăcită!
Iar urmașul tău acuma, stă-n birou… și… o invită!
De se ține de construcții, zelul pentru casa sfântă
De-l consumă, și de-aceea pentru asta se frământă,

Umblă, drege, se tocmește, și-n biserică poporul
E rugat cu insistență să-și acorde ajutorul
Câte-odată chiar pe față și pe șleau i se răspunde:
-Ce-i cerșetoria asta? Bani și bani! Păi da de unde?

Ce risipitor mai e! Banii pe nimic i-aruncă?
Și de-ar fi numai atâta! Cei cunoscători mai și spun
Mai și fură pentru dânsul. – Ce-o mai inventa la anu!
Că mai face, că repară, să ne ia din pungă banul
Lacomul! E preot ăsta? Negustor e mai degrabă!
O afacere-i credința, iar altarul o tarabă.

Dacă-n schimb nimic nu face, dacă lucrurile-acestea
Nu-l privesc și nu-l importă, deodată-i merge vestea.
Sunt și plângeri la episcop: – Totu-i mort în parohie!
Preotul un cui nu bate, iar biserica-i pustie!
O, atâta nepăsare la un preot! Cum se poate?

Când va fi să vină altul în ruină vor fi toate!
Dacă-atunci când bate ceasul, iese la altar la țanc:
-E fixist, bolnav la creier! N-ai ce-i face, îi maniac!
Dar de-ntârzie o clipă vezi cum fac la gură spume.
Strigături: – Cum își permit să-și bată joc de lume?
Ce, nu poate cu o clipă mai degrabă să se scoale?
Uite-l! Ce încet se mișcă! Ce om indolent și moale!

Dacă dă un sfat acelui care vine la spovadă,
Se aud alături șoapte: – N-are ochi ca să mai vadă.
Câți așteaptă aici la coadă? NU dă sfaturi – iarăși
Vina i se află: Se grăbește! Face totul în rutină!

Dacă este preot tânăr, opoziția e dură:
-Ăsta vrea să ne conducă! Încă are caș la gură!
Ce cunoaște el din viață? Vrea povețe să ne deie!
Nici nu i-a crescut mustața: i-au mijit doar trei tuleie.
De-i bătrân se dau sugestii: – Bine-ar fi să se retragă!
La odihnă. N-are-ntrânsul pic de vlagă!

De se întâmplă ca să moară, de reproșuri grele, crude,
Abia scapă dar acuma și așa se mai aude:
-Bun a fost sărmanul preot, dar ne-a părăsit săracul!
Cum să moară chiar acum, cine să-i mai ieie locul?
Rău a fost cât timp trăia el; dar și mai rău acum când moare.
Cine mai poate să-mi răspundă la asemenea-ntrebare:
Cum să fie bine oare?


Nu știu cine este autorul acestor rânduri,
dar exprimă foarte bine realitatea cu care se poate confrunta orice om, orice preot…
Dumnezeu să ne dăruiască un suflet blând.
Să nu uităm cuvintele Domnului:
„Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine;
pentru că așa au făcut părinții lor profeților falși” (Lc 6,26).

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: