Arhive pentru ‘ZMT – Ziua Mondiala a Tineretului’

Visele mari și întrebările care fac veșnică viața noastră

„Ar trebui să ne gândim mai mult să facem bine,
decât să ne simţim bine:
şi astfel vom ajunge şi să ne simţim mai bine”
(Logodnicii, cap. XXXVIII).

Fac ceva pentru cel care are nevoie?
Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni?
Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi?
Sunt prieten al unei persoane sărace?

Ceea ce tocmai am ascultat este ultima pagină din Evanghelia lui Matei înainte de pătimire: înainte de a ne dărui iubirea sa pe cruce, Isus ne dă ultimele sale dorinţe. Ne spune că binele pe care-l vom face unuia dintre fraţii săi mai mici – înfometaţi, însetaţi, străini, nevoiaşi, bolnavi, deţinuţi – va fi făcut Lui (cf. Mt 25,37-40). Astfel Domnul ne înmânează lista darurilor pe care le doreşte pentru nunta veşnică împreună cu noi în cer. Sunt faptele de milostenie cele care fac veşnică viaţa noastră. Fiecare dintre noi se poate întreba: le pun în practică? Fac ceva pentru cel care are nevoie? Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni? Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi? Sunt prieten al unei persoane sărace? Şi aşa mai departe, atâtea întrebări pe care ni le putem pune. „Eu sunt aici”, îţi spune Isus, „te aştept aici, acolo unde nu-ţi imaginezi şi unde eventual n-ai vrea nici măcar să priveşti, aici în cei săraci”. Eu sunt aici, unde gândirea dominantă, conform căreia viaţa merge bine dacă îmi merge bine mie, nu este interesată. Eu sunt aici, îţi spune Isus şi ţie, tânăr care încerci să realizezi visele vieţii.

Eu sunt aici, a spus Isus, în urmă cu multe secole, unui tânăr soldat. Era unul de optsprezece ani încă nebotezat. Într-o zi a văzut un sărac care cerea ajutor de la oameni, însă nu primea, pentru că „toţi treceau mai departe”. Şi acel tânăr, „văzând că celorlalţi nu le era milă, a înţeles că acel sărac îi era rezervat lui”, pentru el. Însă nu avea nimic cu el, numai ţinuta sa de lucru. Atunci şi-a tăiat mantaua şi i-a dat o jumătate săracului, îndurând glumele de batjocură ale unora din jur. În noaptea următoare a avut un vis: l-a văzut pe Isus, îmbrăcat cu partea din mantaua cu care l-a învelit pe sărac. Şi l-a auzit spunând: „Martin m-ai acoperit cu această haină” (cf. Sulpiciu Sever, Vita Martini, III). Sfântul Martin era un tânăr care a avut acel vis pentru că l-a trăit, deşi fără să ştie, ca drepţii din Evanghelia de astăzi.

Dragi tineri, iubiţi fraţi şi surori, să nu renunţăm la visele mari. Să nu ne mulţumim cu ceea ce trebuie să facem. Domnul nu vrea ca să restrângem orizonturile, nu ne vrea parcaţi la marginile vieţii, ci în cursă spre ţinte înalte, cu bucurie şi cu îndrăzneală. Nu suntem făcuţi pentru a visa vacanţe sau sfârşit de săptămână, ci pentru a realiza visele lui Dumnezeu în această lume. El ne-a făcut capabili să visăm pentru a îmbrăţişa frumuseţea vieţii. Şi faptele de milostenie sunt faptele cele mai frumoase ale vieţii. Faptele de milostenie merg chiar în centrul viselor noastre mari. Dacă ai vise de adevărată glorie, nu de glorie a lumii care vine şi pleacă, ci de glorie a lui Dumnezeu, acesta este drumul. Citeşte textul din Evanghelia de astăzi, reflectează asupra lui. Pentru că faptele de milostenie dau glorie lui Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. Ascultaţi bine asta: faptele de milostenie dau glorie lui Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. La sfârşit, despre faptele de milostenie vom fi judecaţi.

Însă de unde se porneşte pentru a realiza mari vise? De la marile alegeri. Evanghelia ne vorbeşte astăzi şi despre asta. De fapt, în momentul judecăţii finale Domnul se bazează pe alegerile noastre. Pare că aproape nu judecă: desparte oile de capre, însă a fi buni sau răi depinde de noi. El trage numai consecinţele alegerilor noastre, le aduce la lumină şi le respectă. Aşadar, viaţa este timpul alegerilor puternice, decisive, veşnice. Alegeri banale duc la o viaţă banală, alegeri mari fac mare viaţa. De fapt, noi devenim ceea ce alegem, în bine şi în rău. Dacă alegem să furăm devenim hoţi, dacă alegem să ne gândim la noi înşine devenim egoişti, dacă alegem să urâm devenim supăraţi, dacă alegem să petrecem ore în faţa celularului devenim dependenţi. Însă dacă îl alegem pe Dumnezeu devenim în fiecare zi mai iubiţi şi dacă alegem să iubim devenim fericiţi. Aşa este, pentru că frumuseţea alegerilor depinde de iubire: nu uitaţi asta. Isus ştie că dacă trăim închişi şi indiferenţi rămânem paralizaţi, însă dacă ne dedicăm pentru alţii devenim liberi. Stăpânul vieţii ne vrea plini de viaţă şi ne dă secretul vieţii: viaţa se posedă numai dăruind-o. Şi aceasta este o regulă de viaţă: viaţa se posedă, acum şi veşnic, numai dăruind-o.

Este adevărat că există obstacole care fac dificile alegerile: adesea teama, nesiguranţa, motivele fără răspuns, atâtea motive. Însă, iubirea cere să mergem mai departe, să nu rămânem agăţaţi de motivele vieţii aşteptând ca din cer să vină un răspuns. Răspunsul a venit: este privirea Tatălui care ne iubeşte şi ni l-a trimis pe Fiul. Iubirea determină să se treacă de la pentru ce la pentru cine, de la pentru ce trăiesc la pentru cine trăiesc, de la pentru ce mi se întâmplă asta la pentru cine pot să fac bine. Pentru cine? Nu numai pentru mine: viaţa este deja plină de alegeri pe care le facem pentru noi înşine, pentru a avea un titlu de studiu, prieteni, o casă, pentru a satisface propriile interese, propriile hobby. Însă riscăm să petrecem ani gândindu-ne la noi înşine fără a începe să iubim. Manzoni a dat un sfat bun: „Ar trebui să ne gândim mai mult să facem bine, decât să ne simţim bine: şi astfel vom ajunge şi să ne simţim mai bine” (Logodnicii, cap. XXXVIII).

Însă nu sunt numai îndoielile şi motivele care ameninţă marile alegeri generoase, există atâtea alte obstacole, în toate zilele. Există febra consumurilor, care narcotizează inima cu lucruri superflue. Există obsesia distracţiei, care pare singura cale pentru a evada din probleme şi este în schimb numai o amânare a problemei. Există fixarea asupra propriilor drepturi de reclamat, uitând obligaţia de a ajuta. Şi după aceea există marea iluzie cu privire la iubire, care pare ceva de trăit în funcţie de emoţii, în timp ce a iubi este mai ales dar, alegere şi jertfă. A alege, mai ales astăzi, înseamnă a nu ne lăsa domesticiţi de omologare, înseamnă a nu ne lăsa anesteziaţi de mecanismele consumurilor care dezactivează originalitatea, înseamnă a şti să renunţăm la aparenţe şi la apariţie. A alege viaţa înseamnă a lupta împotriva mentalităţii lui foloseşte-şi-aruncă şi a lui totul-şi-imediat, pentru a conduce existenţa spre destinaţia cerului, spre visele lui Dumnezeu. A alege viaţa înseamnă a trăi, şi noi suntem născuţi pentru a trăi, nu pentru a vegeta. Acest lucru l-a spus un tânăr ca voi [fericitul Pier Giorgio Frassati]: „Eu vreau să trăiesc, nu să vegetez”.

În fiecare zi, atâtea alegeri se arată în faţa inimii. Aş vrea să vă dau un ultim sfat pentru a vă antrena să alegeţi bine. Dacă privim înăuntrul nostru, vedem că în noi apar adesea două întrebări diferite. Una este: ce-mi convine să fac? Este o întrebare care adesea înşeală, pentru că insinuează că important este să ne gândim la noi înşine şi să însoţim toate voinţele şi impulsurile care vin. Însă întrebarea pe care Duhul Sfânt o sugerează inimii este alta: nu ce îţi convine? ci ce îţi face bine? Aici se află alegerea cotidiană, ce anume îmi convine să fac sau ce anume îmi face bine? Din această căutare interioară se pot naşte alegeri banale sau alegeri de viaţă, depinde de noi. Să privim la Isus, să-i cerem curajul de a alege ceea ce ne face bine, pentru a merge în urma Lui, pe calea iubirii. Şi să găsim bucuria. Pentru a trăi, şi nu pentru a vegeta.

_________________

La finalul Liturghiei

La sfârşitul acestei celebrări euharistice, vă salut cordial pe voi toţi prezenţi aici şi pe cei care ne urmăresc prin media. Un salut deosebit se îndreaptă spre voi tinerilor, tineri panamezi şi portughezi, reprezentaţi de două delegaţii care, peste puţin timp, vor face gestul semnificativ al înmânării Crucii şi a icoanei Mariei Salus Populi Romani, simboluri ale Zilelor Mondiale ale Tineretului. Este o înmânarea importantă în pelerinajul care ne va conduce la Lisabona în 2023.

Şi în timp ce ne pregătim pentru următoarea ediţie intercontinentală a ZMT, aş vrea să relansez şi celebrarea sa în Bisericile locale. După ce au trecut treizeci şi cinci de ani de la instituirea ZMT, după ce am ascultat diferite păreri şi Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, competent cu privire la pastoraţia tineretului, am decis să transfer, începând de anul viitor, celebrarea diecezană a ZMT din Duminica Floriilor în Duminica lui Cristos Regele. În centru rămâne misterul lui Isus Cristos Răscumpărătorul omului, aşa cum a subliniat mereu sfântul Ioan Paul al II-lea, iniţiator şi patron al ZMT.

Dragi tineri, strigaţi cu viaţa voastră că Cristos trăieşte, că Cristos domneşte, că Cristos este Domnul! Dacă voi veţi tăcea, vă asigur că vor striga pietrele (cf. Lc 19,40).

Papa Francisc: Omilia la Sfânta Liturghie din solemnitatea „Cristos, Regele Universului”. Înmânarea Crucii Zilei Mondiale a Tineretului (22 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


Fac ceva pentru cel care are nevoie?
Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni?
Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi?
Sunt prieten al unei persoane sărace?


saracie-renuntare-incredere-in-providenta

Dăruiește cu iubire pentru cei lipsiți! Frumuseţea alegerilor depinde de iubire:

Redă copilăria unui copil fără copilărie! Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

Voi, tinerii, ce frici aveţi? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime?

frica si viata„În momentele în care îndoieli şi frici se îngrămădesc în inima noastră,
devine necesar discernământul.
El ne permite să punem ordine
în învălmăşeala gândurilor şi sentimentelor noastre,
pentru a acţiona în mod corect şi prudent…

Vă invit pe toţi să vă priviţi înăuntru
şi să „daţi un nume” fricilor voastre.
Întrebaţi-vă: astăzi, în situaţia concretă pe care o trăiesc,
ce anume mă nelinişteşte, de ce anume mă tem mai mult?
Ce anume mă blochează şi mă împiedică să merg înainte?
Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac?”…

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului 2018

„Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30)

Dragi tineri,

Ziua Mondială a Tineretului din 2018 reprezintă un pas înainte în drumul de pregătire a celei internaţionale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului nostru cade în anul în care este convocată Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor cu tem: Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. Este o coincidenţă bună. Atenţia, rugăciunea şi reflecţia Bisericii vor fi îndreptate spre voi tinerii, în dorinţa de a percepe şi, mai ales, de „a primi” darul preţios care sunteţi voi pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru lume.

Aşa cum ştiţi deja, am ales să fim însoţiţi în acest itinerar de exemplul şi de mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea merge cu noi spre Sinod şi spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au condus cuvintele din cântarea sa de laudă – „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49) – învăţându-ne să comemorăm trecutul, anul acesta încercăm să ascultăm împreună cu ea glasul lui Dumnezeu care revarsă curaj şi dăruieşte harul necesar pentru a răspunde la chemarea sa: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea.

1. Nu te teme!

Cum este comprehensibil, apariţia neaşteptată a îngerului şi salutul său misterios: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28), au provocat o puternică tulburare în Maria, surprinsă de această primă revelare a identităţii sale şi a vocaţiei sale, încă necunoscute de ea. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi, tremură în faţa misterului chemării lui Dumnezeu, care într-un moment o pune în faţa imensităţii propriului plan şi o face să simtă toată micimea sa de creatură umilă. Îngerul, citind în adâncul inimii sale, îi spune: „Nu te teme!”. Dumnezeu citeşte şi în interiorul nostru. El cunoaşte bine provocările pe care trebuie să le înfruntăm în viaţă, mai ales când suntem în faţa alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi şi ceea ce vom face în această lume. Este „fiorul” pe care-l simţim în faţa deciziilor cu privire la viitorul nostru, cu privire la starea noastră de viaţă, cu privire la vocaţia noastră. În aceste momente rămânem tulburaţi şi suntem cuprinşi de atâtea temeri.

Şi voi tinerii, ce frici aveţi? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime? O frică „de substrat” care există în mulţi dintre voi este aceea de a nu fi iubiţi, voiţi, de a nu fi acceptaţi pentru ceea ce sunteţi. Astăzi, sunt mulţi tinerii care au senzaţia că trebuie să fie diferiţi de ceea ce sunt în realitate, în tentativa de a se adapta standardelor adesea artificiale şi de nedobândit. Fac continue „retuşuri fotografice” ale propriilor imagini, ascunzându-se în spatele măştilor şi identităţilor false, devenind ei înşişi aproape un „fake”. Există în mulţi obsesia de a primi cel mai mare număr posibil de „îmi place”. Şi din acest sentiment de nepotrivire apar atâtea frici şi incertitudini. Alţii se tem că nu reuşesc să găsească o siguranţă afectivă şi să rămână singuri. În mulţi, în faţa precarităţii muncii, intră frica de a nu reuşi să găsească o afirmare profesională satisfăcătoare, de a nu vedea realizate propriile vise. Sunt temeri foarte prezente astăzi în mulţi tineri, atât credincioşi cât şi necredincioşi. Şi chiar cei care au primit darul credinţei şi caută cu seriozitate propria vocaţie nu sunt desigur scutiţi de temeri. Unii gândesc: poate că Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult; poate că, parcurgând drumul pe care mi-l indică El, nu voi fi fericit cu adevărat, sau nu voi fi la înălţimea a ceea ce îmi cere. Alţii se întreabă: dacă urmez calea pe care Dumnezeu mi-o arată, cine îmi garantează că voi reuşi s-o parcurg până la capăt? Mă voi descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi capabil să perseverez toată viaţa?

În momentele în care îndoieli şi frici se îngrămădesc în inima noastră, devine necesar discernământul. El ne permite să punem ordine în învălmăşeala gândurilor şi sentimentelor noastre, pentru a acţiona în mod corect şi prudent. În acest proces, primul pas pentru a depăşi fricile este acela de a le identifica în mod clar, pentru a nu ajunge să se piardă timp şi energii fiind pradă a fantomelor fără faţă şi fără consistenţă. Pentru aceasta, vă invit pe toţi să vă priviţi înăuntru şi să „daţi un nume” fricilor voastre. Întrebaţi-vă: astăzi, în situaţia concretă pe care o trăiesc, ce anume mă nelinişteşte, de ce anume mă tem mai mult? Ce anume mă blochează şi mă împiedică să merg înainte? Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să priviţi cu onestitate la fricile voastre, să le recunoaşteţi aşa cum sunt şi să vă confruntaţi cu ele. Biblia nu neagă sentimentul uman al fricii nici multele motive care pot s-o provoace. Lui Abraham i-a fost frică (cf. Gen 12,10 şu), lui Iacob i-a fost frică (cf. Gen 31,31; 32,8) şi tot aşa şi lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69 şu) şi apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26,56). Isus însuşi, deşi la un nivel incomparabil, a simţit frică şi angoasă (cf. Mt 26,37; Lc22,44).

„De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” (Mc 4,40). Această solicitare a lui Isus adresată discipolilor ne face să înţelegem cum adesea obstacolul în calea credinţei nu este necredinţa, ci frica. Munca de discernământ, în acest sens, după ce a identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depăşim deschizându-ne la viaţă şi înfruntând cu seninătate provocările pe care ea ni le prezintă. Pentru noi creştinii, în mod deosebit, frica nu trebuie să aibă niciodată ultimul cuvânt, ci să fie ocazia pentru a face un act de credinţă în Dumnezeu… precum şi în viaţă! Asta înseamnă a crede în bunătatea fundamentală a existenţei pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, a avea încredere că El conduce la un sfârşit bun şi prin circumstanţe şi vicisitudini adesea misterioase pentru noi. În schimb dacă alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înşine, să ne baricadăm pentru a ne apăra de tot şi de toţi, rămânând parcă paralizaţi. Trebuie reacţionat! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de 365 de ori expresia „nu vă temeţi”, cu toate variantele sale. Ca şi cum ar spune că în fiecare zi din an Domnul ne vrea liberi de frică.

Discernământul devine indispensabil când este vorba de căutarea propriei vocaţii. De fapt, aceasta de cele mai multe ori nu este imediat clară sau complet evidentă, ci este înţeleasă puţin câte puţin. Discernământul de făcut, în acest caz, nu trebuie înţeles ca un efort individual de introspecţie, unde scopul este acela de a cunoaşte mai bine mecanismele noastre interioare pentru a ne întări şi a ajunge la un anumit echilibru. În acest caz persoana poate deveni mai puternică, dar rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităţilor sale şi al vederilor sale. În schimb vocaţia este o chemare de sus şi discernământul în acest caz constă mai ales în deschiderea spre Celălalt care cheamă. Este necesară atunci tăcerea rugăciunii pentru a asculta glasul lui Dumnezeu care răsună în conştiinţă. El bate la uşa inimilor noastre, aşa cum a făcut cu Maria, doritor să lege prietenie cu noi prin rugăciune, să ne vorbească prin Sfintele Scripturi, să ne ofere milostivirea sa în sacramentul Reconcilierii, să se facă una cu noi în Împărtăşania euharistică.

Dar este importantă şi confruntarea şi dialogul cu ceilalţi, fraţii noştri şi surorile noastre în credinţă, care au mai mult experienţă şi ne ajută să vedem mai bine şi să alegem între diferitele opţiuni. Tânărul Samuel, când aude glasul Domnului, nu-l recunoaşte imediat şi de trei ori aleargă la Eli, bătrânul preot, care la sfârşit îi sugerează răspunsul corect de dat la chemarea Domnului: „Dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă»” (1Sam 3,9). În îndoielile voastre, să ştiţi că puteţi să vă bazaţi pe Biserică. Ştiu că există buni preoţi, consacraţi şi consacrate, credincioşi laici, dintre care mulţi tineri la rândul lor, care ca fraţi şi surori mai mari în credinţă pot să vă însoţească; însufleţiţi de Duhul Sfânt vor şti să vă ajute să descifraţi îndoielile voastre şi să citiţi planul vocaţiei voastre personale. „Celălalt” nu este numai călăuza spirituală, ci este şi cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogăţiile infinite ale existenţei pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Este necesar să deschidem spaţii în oraşele şi comunităţile noastre pentru a creşte, pentru a visa, pentru a privi orizonturi noi! Să nu pierdem niciodată gustul de a ne bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu alţii. Creştinilor autentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtăşească spaţiile lor vitale transformându-le în spaţii de fraternitate. Dragi tineri, nu lăsaţi ca razele tinereţii să se stingă în întunericul unei camere închise în care singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a smartphone-ului. Deschideţi larg porţile vieţii voastre! Spaţiile şi timpurile voastre sunt locuite de persoane concrete, relaţii profunde, cu care puteţi să împărtăşiţi experienţe autentice şi reale în cotidianul vostru.

2. Marie!

„Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,1). Primul motiv pentru a nu ne teme este tocmai faptul că Dumnezeu ne cheamă pe nume. Îngerul, mesager al lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A da nume îi aparţine lui Dumnezeu. În opera creaţiei, El cheamă la existenţă fiecare creatură cu numele său. În spatele numelui există o identitate, ceea ce este unic în fiecare lucru, în fiecare persoană, acea esenţă intimă pe care numai Dumnezeu o cunoaşte până în profunzime. Această prerogativă divină a fost împărtăşită după aceea cu omul, căruia Dumnezeu i-a acordat să dea un nume animalelor, păsărilor şi chiar propriilor copii (Gen 2,19-21; 4,1). Multe culturi împărtăşesc această viziune biblică profundă recunoscând în nume revelarea misterului mai profund al unei vieţi, semnificaţia unei existenţe.

Când cheamă o persoană pe nume, Dumnezeu îi revelează în acelaşi timp vocaţia sa, proiectul său de sfinţenie şi de bine, prin care acea persoană va deveni un dar pentru alţii şi care o va face unică. Şi atunci când Domnul vrea să lărgească orizonturile unei vieţi, alege să dea persoanei chemate un nume nou, cum face cu Simon, numindu-l „Petru”. De aici a venit obiceiul de a asuma un nume nou atunci când se intră într-un ordin călugăresc, pentru a indica o nouă identitate şi o nouă misiune. Deoarece este personală şi unică, chemarea divină cere de la noi curajul de a ne elibera de presiunea omologatoare a locurilor comune, pentru ca viaţa noastră să fie cu adevărat un dar original şi irepetabil pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru alţii.

Dragi tineri, faptul de a fi chemaţi pe nume este aşadar un semn al marii noastre demnităţi în ochii lui Dumnezeu, al predilecţiei sale faţă de noi. Şi Dumnezeu cheamă pe fiecare dintre voi pe nume. Voi sunteţi „tu”-ul lui Dumnezeu, preţioşi în ochii săi, vrednici de stimă şi iubiţi (cf. Is 43,4). Primiţi cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, acest apel pe care El vi-l adresează chemându-vă pe nume.

3. Ai aflat har la Dumnezeu

Motivul principal pentru care Maria nu trebuie să se teamă este pentru că a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul „har” ne vorbeşte despre iubire gratuită, nedatorată. Cât de mult ne încurajează să ştim că nu trebuie să merităm apropierea şi ajutorul lui Dumnezeu prezentând cu anticipaţie un „curriculum de excelenţă”, plin de merite şi de succese! Îngerul îi spune Mariei care deja a aflat har la Dumnezeu, nu că îl va obţine în viitor. Şi aceeaşi formulare a cuvintelor îngerului ne fac să înţelegem că harul divin este continuativ, nu este ceva trecător sau momentan, şi pentru aceasta nu va dispare niciodată. Şi în viitor tot harul lui Dumnezeu ne va susţine, mai ales în momentele de încercare şi de întuneric.

Prezenţa continuă a harului divin ne încurajează să îmbrăţişăm cu încredere vocaţia noastră, care cere o angajare de fidelitate de reînnoit în fiecare zi. De fapt, drumul vocaţiei nu este lipsit de cruci: nu numai îndoielile de la început, ci şi ispitele frecvente care se întâlnesc de-a lungul drumului. Sentimentul de nepotrivire îl însoţeşte pe discipolul lui Cristos până la sfârşit, dar el ştie că este asistat de harul lui Dumnezeu.

Cuvintele îngerului coboară asupra fricilor umane dizolvându-le cu forţa veştii bune pe care o aduc: viaţa noastră nu este pură întâmplare şi simplă luptă pentru supravieţuire, ci fiecare dintre noi este o istorie iubită de Dumnezeu. Faptul de a fi „aflat har în ochii săi” înseamnă că Creatorul observă o frumuseţe unică în fiinţa noastră şi are un plan magnific pentru existenţa noastră. Această conştiinţă nu rezolvă desigur toate problemele sau nu elimină incertitudinile vieţii, ci are forţa de a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezervă ziua de mâine nu este o ameninţare obscură din care trebuie să supravieţuim, ci un timp favorabil care ne este dat pentru a trăi unicitatea vocaţiei noastre personale şi a o împărtăşi cu fraţii noştri şi surorile noastre în Biserică şi în lume.

4. Curaj în prezent

Din certitudinea că harul lui Dumnezeu este cu noi provine forţa de a avea curaj în prezent: curaj pentru a duce înainte ceea ce Dumnezeu ne cere aici şi acum, în orice domeniu al vieţii noastre; curaj pentru a îmbrăţişa vocaţia pe care Dumnezeu ne-o arată; curaj pentru a trăi credinţa noastră fără a o ascunde sau a o diminua.

Da, când ne deschidem la harul lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge ziua de azi ai vieţii voastre, vă „cuprinde” aşa cum sunteţi, cu toate temerile şi limitele voastre, dar revelează şi planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi tinerii aveţi nevoie să simţiţi că într-adevăr cineva are încredere în voi: să ştiţi că papa are încredere în voi, că Biserica are încredere în voi! Şi voi, aveţi încredere în Biserică!

Tinerei Maria i-a fost încredinţată o misiune importantă tocmai pentru că era tânără. Voi tinerii aveţi forţă, treceţi printr-o fază a vieţii în care desigur că nu lipsesc energiile. Folosiţi această forţă şi aceste energii pentru a îmbunătăţi lumea, începând de la realităţile mai apropiate de voi. Doresc ca în Biserică să vă fie încredinţate responsabilităţi importante, să se aibă curajul de a vă lăsa spaţiu; şi voi, pregătiţi-vă să asumaţi aceste responsabilităţi.

Vă invit să mai contemplaţi iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamică, concretă. O iubire plină de îndrăzneală şi proiectată în întregime spre dăruirea de sine. O Biserică pătrunsă de aceste calităţi mariane va fi mereu Biserică în ieşire, care merge dincolo de propriile limite şi graniţe pentru a face să se reverse harul primit. Dacă ne vom lăsa contagiaţi de exemplul Mariei, vom trăi în concret acea caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi de noi înşine, să iubim persoanele cu care împărtăşim viaţa zilnică. Şi vom iubi şi pe cel care ni s-ar putea părea în sine mai puţin vrednic de iubit. Este o iubire care se face slujire şi dăruire, mai ales faţă de cei mai slabi şi cei mai săraci, care transformă feţele noastre şi ne umple de bucurie.

Aş vrea să închei cu frumoasele cuvinte ale sfântului Bernard într-o vestită omilie a sa despre misterul Bunei Vestiri, cuvinte care exprimă aşteptarea întregii omeniri pentru răspunsul Mariei: „Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli şi vei naşte un fiu; ai auzit că aceasta va fi nu de la un om, ci de la Duhul Sfânt. Îngerul aşteaptă răspunsul; […] Aşteptăm şi noi, Stăpână, cuvântul milostivirii. […] Prin răspunsul tău scurt, putem fi recreaţi şi chemaţi din nou la viaţă. […] Răspunsul tău îl aşteaptă lumea întreagă, care este prosternată la genunchii tăi. […] Grăbeşte-te, Fecioară, să dai răspunsul” (Om. 4, 8: Opera omnia, ed. Cisterc. 4, 1966, 53-54).

Preaiubiţi tineri, Domnul, Biserica, lumea, aşteaptă şi răspunsul vostru la chemarea unică pe care o are fiecare în această viaţă! În timp ce se apropie ZMT din Panama, vă invit să vă pregătiţi pentru această întâlnire a noastră cu bucuria şi entuziasmul celui care vrea să fie părtaş de o mare aventură. ZMT este pentru cei curajoşi! Nu pentru tineri care caută numai comoditatea şi care se dau înapoi în faţa dificultăţilor. Acceptaţi provocarea?

Din Vatican, 11 februarie 2018
Duminica a VI-a din timpul de peste an
Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Tu, care strigi „Osana”, ce ai în mâini? Dar în inimă?

Intrarea Domnului in Ierusalim_pictura interiorCeea ce am trăit în acest timp al Postului Mare, analiza credinței noastre în lumina articolelor din Crez, ne susține să fim și să trăim ca adevărați creștini. Cu un Dumnezeu atât de aproape de noi și din care izvorăște atâta dragoste și nemurire, merită încă și astăzi să fii creștin. Însă ce fel de creștini suntem reiese nu din ceea ce facem din când în când, ci din ceea ce este o constantă în viața noastră. Este rugăciunea prezentă zilnic în viața noastră? Dar postul? Dar caritatea? Când și cât dăm de pomană? Cât bine am făcut în acest an, ieri, astăzi? Pe cine am purtat la Cristos, la credința în viața veșnică? În prima zi a Postului Mare ne întrebam ce fel de creștini suntem: un creștin botezat și atât? Un creștin care crede, dar nu practică? Un creștin de duminică? Sau suntem creștini care trăiesc prin și din credință?

Să privim viața și credința noastră în lumina liturgiei din Duminica Floriilor. Este atât de ușor să-i strigi lui Cristos „Osana întru cei de sus! Binecuvântat fii tu, care ai venit la noi, în marea ta îndurare!” iar apoi, peste puțin timp, să ridici pumnul și să urli: „Să fie răstignit!”. Mai mult, sunt și astăzi creștini care-l vând pe Cristos și în inima cărora răsună mereu aceste cuvinte: „Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” (Mt 26,15). Tu ce ai primit în schimbul lui Cristos? Pe câți „arginți” l-ai vândut? Pe câte clipe de plăcere, iluzii de împlinire (și nopți de neliniști!) l-ai trădat?

Să implorăm harul ca, după ce l-am vândut și renegat pe Cristos, să întâlnim și noi privirea lui și, asemenea lui Petru, să ne căim, să plângem amar (cf. Mt 26,69-75). Fericit ești dacă azi, dincolo de slăbiciunile și păcatele tale, „venindu-ți în fire” te ridici și te întorci la Tatăl (cf. Lc 15,17-24). Astăzi!

De fapt, viața noastră trebuie să fie o continuă convertire, o continuă intrare în noi înșine pentru cercetarea inimii. Aceasta este calea pentru a evita trecerea de la „Osana” la „Răstingnește-l”, de la omul sigur: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată” la bărbatul cuprins de teamă: „Nu-l cunosc pe omul acela” (cf. Mt 26,33.72). Doar aceasta este calea prin care ne putem construi o viață la sfârșitul căreia să putem tresălta de bucurie cântând împreună cu Fecioara Maria: „Mi-a făcut lucruri mari cel atotputernic” (Lc 1,49).

Aceste cuvinte ale Mariei sunt cele pe care sfântul părinte Papa Francisc ni le propune spre meditație astăzi când celebrăm și Ziua Mondială a Tineretului. Să parcurgem săptămâna sfântă alături de Maria, privind la viața ei și învățând din credința ei. Cealaltă variantă este Iuda și trădarea! Alături de cine mergi spre Paște? Cu cine te însoțești în drumul tău spre înviere: Iuda sau Maria?

 


În mâini poți purta mereu ramuri binecuvântate, strigând „Osana”,
sau pietre, strigând „La moarte cu el!”.
La fel și în inimă.
Tu ce ai în mâini?
Dar în inimă?


9 aprilie 2017 

† DUMINICA FLORIILOR
Fer. Ubald, călug.
Is 50,4-7; Ps 21; Fil 2,6-11; Mt 26,14-27,66 (Mt 27,11-54)

LECTURA I
Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau.
Citire din cartea profetului Isaia 50,4-7
Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor. 5 Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. 6Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau. 7 Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor, de aceea nu am fost umilit; de aceea mi-am făcut faţa ca de cremene şi ştiu că nu voi fi făcut de ruşine.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 21(22),8-9.17-18a.19-20.23-24 (R.: 2a)
R.: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?

8 Toţi care mă văd îşi bat joc de mine,
strâmbă din buze şi dau din cap:
9 „S-a încrezut în Domnul, să-l scape,
să-l mântuiască dacă şi-a găsit în el plăcerea!” R.

17 Iată, mă înconjoară câinii,
o bandă de răufăcători mă împresoară;
mi-au străpuns mâinile şi picioarele,
18a mi-au numărat toate oasele. R.

19 Îşi împart între ei hainele mele
şi pentru tunica mea au aruncat sorţii.
20 Dar tu, Doamne, nu sta deoparte,
ajutorul meu, grăbeşte-te să mă ajuţi! R.

23 Voi vesti numele tău fraţilor mei,
în mijlocul adunării te voi lăuda.
24 Cei care vă temeţi de Domnul, lăudaţi-l,
toată seminţia lui Iacob, preamăriţi-l;
să se teamă de el toată seminţia lui Israel! R.

LECTURA A II-A
S-a umilit pe sine. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,6-11
Fraţilor, Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, 7 ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. 8 S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. 9 Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, 10 pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, 11 şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Fil 2,8-9
Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.

EVANGHELIA
Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 26,14-27,66

Ce vreţi să-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?
E. În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei 15 şi le-a zis:
A. „Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?”
E. Ei au fixat pentru el treizeci de arginţi. 16 Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor.

Unde vrei să-ţi pregătim ospăţul de Paşte?
17 În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând:
A. „Unde vrei să-ţi pregătim ca să mănânci Paştele?”
18 E. El a spus:
+. „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi: «Învăţătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paştele cu discipolii mei!»”
19 E. Discipolii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.

Unul dintre voi mă va vinde.
20 La lăsatul serii, Isus stătea la masă împreună cu cei doisprezece 21 şi, în timp ce mâncau, a zis:
+. „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”.
22 E. Întristaţi peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul:
A. „Nu cumva sunt eu, Doamne?”
23 E. El, răspunzând, a zis:
+. „Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. 24 Căci Fiul Omului

merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!”
25 E. Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, luând cuvântul, l-a întrebat:
A. „Nu cumva sunt eu, rabbi?”
E. Isus i-a răspuns:
+. „Tu ai zis!”

Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu.
26 E. Şi, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus:
+. „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!”
27 E. Apoi, luând potirul şi mulţumind, le-a dat lor, spunând:
+. „Beţi din acesta toţi, 28 căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor! 29 Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui meu”.
30 E. Şi, cântând imnuri, au plecat spre Muntele Măslinilor.

Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei.
31 Atunci, Isus le-a spus:
+. „Voi toţi vă veţi scandaliza de mine în noaptea aceasta, căci este scris: «Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei». 32 Dar, după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”.
33 E. Atunci, Petru, luând cuvântul, i-a zis:
A. „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată”.
34 E. Isus i-a zis:
+.

„Adevăr îţi spun, chiar în noaptea aceasta, înainte de a fi cântat cocoşul, de trei ori mă vei renega”.
35 E. Petru i-a zis:
A. „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega”.
E. Şi toţi discipolii spuneau la fel.

A început a se întrista şi a se nelinişti.
36 Atunci, Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus discipolilor:
+. „Staţi aici până când, mergând acolo, mă voi ruga!”
37 E. Şi, luându-i cu sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista şi a se tulbura. 38 Atunci le-a spus:
+. „Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine!”
39 E. Şi, mergând puţin mai încolo, a căzut cu faţa la pământ rugându-se şi spunând:
+. „Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu”.
40 E. Apoi a venit la discipoli şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru:
+. „Aşa, n-aţi putut veghea cu mine nici măcar un ceas? 41 Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab”.
42 E. Iarăşi, pentru a doua oară, a plecat şi s-a rugat, spunând:
+. „Tată! Dacă nu este posibil să treacă acest potir fără să-l beau, să se facă voinţa ta!”
43 E. Venind, din nou i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreuiaţi de somn. 44 Lăsându-i, din nou a plecat şi s-a rugat pentru a treia oară, spunând iarăşi aceleaşi cuvinte. 45 Atunci a venit la discipoli şi le-a spus:
+. „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Iată, a venit ceasul şi Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape!”

Au pus mâna pe Isus şi l-au arestat.
47 E. Pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi, împreună cu el, o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor şi a bătrânilor poporului, 48 iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând:
A. „Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l!”
49 E. S-a apropiat îndată de Isus şi i-a zis:
A. „Bucură-te, rabbi!”
E. Şi l-a sărutat. 50 Dar Isus i-a spus:
+. „Prietene, pentru aceasta ai venit!”
E. Atunci, apropiindu-se, au pus mâna pe Isus şi l-au prins. 51 Şi, iată, unul dintre cei care erau cu Isus, întinzându-şi mâna, a scos sabia, l-a lovit pe unul dintre servitorii marelui preot şi i-a tăiat urechea. 52 Atunci Isus i-a zis:
+. „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri. 53 Sau crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54 Dar cum s-ar mai împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie?”
55 E. În acel ceas, Isus a spus mulţimilor:
+. „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi stăteam în templu, învăţând, şi nu m-aţi arestat. 56 Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile profeţilor”.
E. Atunci, toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit.

Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Celui Atotputernic.
57 Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiafa, marele preot, unde se adunaseră cărturarii şi bătrânii. 58 Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot şi, intrând, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul. 59 Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, 60 dar nu găseau, deşi s-au apropiat mulţi martori falşi. În cele din urmă, au venit doi 61 şi au zis:
A. „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l reconstruiesc»”.
62 E. Ridicându-se, marele preot i-a zis:
A. „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva ta?”
63 E. Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis:
A. „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu”.
64 E. Isus i-a răspuns:
+. „Tu ai zis. Ba vă spun: «de acum îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului»”.
65 E. Atunci, marele preot şi-a sfâşiat hainele, spunând:
A. „A. rostit o blasfemie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia! 66 Cum vi se pare?”
E. Ei, răspunzând, au spus:
P. „Este vinovat de moarte!”
67 E. Atunci l-au scuipat în faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuit, 68 spunând:
P. „Profeţeşte-ne, Cristoase! Cine este cel care te-a lovit?”

Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega.
69 E. Iar Petru şedea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare şi i-a zis:
A. „Şi tu erai cu Isus Galileeanul”.
70 E. Dar el a negat înaintea tuturor, spunând:
A. „Nu ştiu ce zici”.
71 E. Apoi, ieşind spre poartă, l-a văzut o alta şi a zis celor de acolo:
A. „Acesta era cu Isus Nazarineanul”.
72 E. Dar el a negat din nou cu jurământ:
A. „Nu-l cunosc pe omul acela”.
73 E. Puţin după aceea, apropiindu-se cei care erau acolo, i-au zis lui Petru:
A. „Într-adevăr, şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”.
74 E. Atunci a început să se blesteme şi să jure:
A. „Nu-l cunosc pe omul acela”.
E. Şi îndată a cântat cocoşul. 75 Atunci şi-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega”. Şi, ieşind, a plâns amar.

L-au dat pe Isus în mâna lui Ponţiu Pilat, guvernatorul.
27,1 E. Iar când s-a făcut dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut consiliu împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte. 2 Şi, legându-l, l-au dus şi l-au predat lui Pilat, guvernatorul.

Nu se cuvine să-i punem în vistierie, pentru că sunt preţ de sânge.
3 Atunci Iuda, cel care l-a trădat, văzând că el fusese condamnat, cuprins de remuşcare, a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, 4 spunând:
A. „Am păcătuit vânzând sânge nevinovat”.
E. Dar ei i-au zis:
A. „Ce ne priveşte? Tu vei vedea!”
5 E. Şi, aruncând arginţii în templu, a plecat şi s-a spânzurat. 6 Iar arhiereii, luând arginţii, au zis:
A. „Nu este permis să-i punem în tezaur, căci sunt preţul sângelui”.
7 E. Iar ei, ţinând consiliu, au cumpărat cu arginţii Ogorul Olarului pentru îngroparea străinilor. 8 De aceea se numeşte ogorul acela până astăzi „Ogorul Sângelui”. 9 Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin Ieremia profetul, care zice: „Şi au luat treizeci de arginţi, preţul celui vândut, care a fost stabilit de fiii lui Israel 10 şi i-au dat pe Ogorul Olarului, aşa cum îmi poruncise Domnul”.

Tu eşti regele iudeilor?
11 Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând:
A. „Tu eşti regele iudeilor?”
E. Isus a răspuns:
+. „Tu o spui”.
12 E. Şi, în timp ce era acuzat de arhierei şi de bătrâni, nu răspundea nimic.
13 E. Atunci i-a zis Pilat:
A. „Nu auzi câte mărturisesc aceştia împotriva ta?”
14 E. Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult. 15 La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut pentru popor, pe care îl voiau ei. 16 Pe atunci aveau un deţinut vestit, numit Baraba. 17 Deci, adunându-se ei, Pilat le-a zis:
A. „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?”
18 E. Căci ştia că din invidie îl dăduseră pe mâna lui. 19 Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă:
A. „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui!”
20 E. Dar arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l dea la moarte. 21 Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis:
A. „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?”
E. I-au răspuns:
P. „Pe Baraba!”
22 E. Pilat le-a zis:
A. „Aşadar, ce să fac cu Isus care se numeşte Cristos?”
E. Au zis toţi:
P. „Să fie răstignit!”
23 E. El le-a spus:
A. „Dar ce rău a făcut?”
E. Ei însă strigau şi mai tare:
P. „Să fie răstignit!”
24 E. Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, agitaţia devenea tot mai mare, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea poporului, spunând:
A. „Eu sunt nevinovat de sângele acesta. Voi veţi vedea!”
25 E. Tot poporul, răspunzând, a zis:
P. „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”
26 E. Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, biciuindu-l, l-a dat ca să fie răstignit.

Bucură-te, regele iudeilor!
27 Atunci, soldaţii guvernatorului l-au adus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul lui toată cohorta, 28 şi, după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantie purpurie. 29 Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie şi, îngenunchind înaintea lui, îşi băteau joc de el, spunând:
P. „Bucură-te, rege al iudeilor!”
30 E. Apoi, scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap. 31 După ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca să-l răstignească.

Au fost răstigniţi împreună cu el doi tâlhari.

(Liseşte de la versetul 32 la 66; varianta completă poate fi citită și meditată aici: http://bibliacatolica.ro/old/91/47-01-Matei.html )

%d blogeri au apreciat: