„Ar trebui să ne gândim mai mult să facem bine,
decât să ne simţim bine:
şi astfel vom ajunge şi să ne simţim mai bine”
(Logodnicii, cap. XXXVIII).

„Fac ceva pentru cel care are nevoie?
Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni?
Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi?
Sunt prieten al unei persoane sărace?”

Ceea ce tocmai am ascultat este ultima pagină din Evanghelia lui Matei înainte de pătimire: înainte de a ne dărui iubirea sa pe cruce, Isus ne dă ultimele sale dorinţe. Ne spune că binele pe care-l vom face unuia dintre fraţii săi mai mici – înfometaţi, însetaţi, străini, nevoiaşi, bolnavi, deţinuţi – va fi făcut Lui (cf. Mt 25,37-40). Astfel Domnul ne înmânează lista darurilor pe care le doreşte pentru nunta veşnică împreună cu noi în cer. Sunt faptele de milostenie cele care fac veşnică viaţa noastră. Fiecare dintre noi se poate întreba: le pun în practică? Fac ceva pentru cel care are nevoie? Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni? Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi? Sunt prieten al unei persoane sărace? Şi aşa mai departe, atâtea întrebări pe care ni le putem pune. „Eu sunt aici”, îţi spune Isus, „te aştept aici, acolo unde nu-ţi imaginezi şi unde eventual n-ai vrea nici măcar să priveşti, aici în cei săraci”. Eu sunt aici, unde gândirea dominantă, conform căreia viaţa merge bine dacă îmi merge bine mie, nu este interesată. Eu sunt aici, îţi spune Isus şi ţie, tânăr care încerci să realizezi visele vieţii.

Eu sunt aici, a spus Isus, în urmă cu multe secole, unui tânăr soldat. Era unul de optsprezece ani încă nebotezat. Într-o zi a văzut un sărac care cerea ajutor de la oameni, însă nu primea, pentru că „toţi treceau mai departe”. Şi acel tânăr, „văzând că celorlalţi nu le era milă, a înţeles că acel sărac îi era rezervat lui”, pentru el. Însă nu avea nimic cu el, numai ţinuta sa de lucru. Atunci şi-a tăiat mantaua şi i-a dat o jumătate săracului, îndurând glumele de batjocură ale unora din jur. În noaptea următoare a avut un vis: l-a văzut pe Isus, îmbrăcat cu partea din mantaua cu care l-a învelit pe sărac. Şi l-a auzit spunând: „Martin m-ai acoperit cu această haină” (cf. Sulpiciu Sever, Vita Martini, III). Sfântul Martin era un tânăr care a avut acel vis pentru că l-a trăit, deşi fără să ştie, ca drepţii din Evanghelia de astăzi.

Dragi tineri, iubiţi fraţi şi surori, să nu renunţăm la visele mari. Să nu ne mulţumim cu ceea ce trebuie să facem. Domnul nu vrea ca să restrângem orizonturile, nu ne vrea parcaţi la marginile vieţii, ci în cursă spre ţinte înalte, cu bucurie şi cu îndrăzneală. Nu suntem făcuţi pentru a visa vacanţe sau sfârşit de săptămână, ci pentru a realiza visele lui Dumnezeu în această lume. El ne-a făcut capabili să visăm pentru a îmbrăţişa frumuseţea vieţii. Şi faptele de milostenie sunt faptele cele mai frumoase ale vieţii. Faptele de milostenie merg chiar în centrul viselor noastre mari. Dacă ai vise de adevărată glorie, nu de glorie a lumii care vine şi pleacă, ci de glorie a lui Dumnezeu, acesta este drumul. Citeşte textul din Evanghelia de astăzi, reflectează asupra lui. Pentru că faptele de milostenie dau glorie lui Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. Ascultaţi bine asta: faptele de milostenie dau glorie lui Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. La sfârşit, despre faptele de milostenie vom fi judecaţi.

Însă de unde se porneşte pentru a realiza mari vise? De la marile alegeri. Evanghelia ne vorbeşte astăzi şi despre asta. De fapt, în momentul judecăţii finale Domnul se bazează pe alegerile noastre. Pare că aproape nu judecă: desparte oile de capre, însă a fi buni sau răi depinde de noi. El trage numai consecinţele alegerilor noastre, le aduce la lumină şi le respectă. Aşadar, viaţa este timpul alegerilor puternice, decisive, veşnice. Alegeri banale duc la o viaţă banală, alegeri mari fac mare viaţa. De fapt, noi devenim ceea ce alegem, în bine şi în rău. Dacă alegem să furăm devenim hoţi, dacă alegem să ne gândim la noi înşine devenim egoişti, dacă alegem să urâm devenim supăraţi, dacă alegem să petrecem ore în faţa celularului devenim dependenţi. Însă dacă îl alegem pe Dumnezeu devenim în fiecare zi mai iubiţi şi dacă alegem să iubim devenim fericiţi. Aşa este, pentru că frumuseţea alegerilor depinde de iubire: nu uitaţi asta. Isus ştie că dacă trăim închişi şi indiferenţi rămânem paralizaţi, însă dacă ne dedicăm pentru alţii devenim liberi. Stăpânul vieţii ne vrea plini de viaţă şi ne dă secretul vieţii: viaţa se posedă numai dăruind-o. Şi aceasta este o regulă de viaţă: viaţa se posedă, acum şi veşnic, numai dăruind-o.

Este adevărat că există obstacole care fac dificile alegerile: adesea teama, nesiguranţa, motivele fără răspuns, atâtea motive. Însă, iubirea cere să mergem mai departe, să nu rămânem agăţaţi de motivele vieţii aşteptând ca din cer să vină un răspuns. Răspunsul a venit: este privirea Tatălui care ne iubeşte şi ni l-a trimis pe Fiul. Iubirea determină să se treacă de la pentru ce la pentru cine, de la pentru ce trăiesc la pentru cine trăiesc, de la pentru ce mi se întâmplă asta la pentru cine pot să fac bine. Pentru cine? Nu numai pentru mine: viaţa este deja plină de alegeri pe care le facem pentru noi înşine, pentru a avea un titlu de studiu, prieteni, o casă, pentru a satisface propriile interese, propriile hobby. Însă riscăm să petrecem ani gândindu-ne la noi înşine fără a începe să iubim. Manzoni a dat un sfat bun: „Ar trebui să ne gândim mai mult să facem bine, decât să ne simţim bine: şi astfel vom ajunge şi să ne simţim mai bine” (Logodnicii, cap. XXXVIII).

Însă nu sunt numai îndoielile şi motivele care ameninţă marile alegeri generoase, există atâtea alte obstacole, în toate zilele. Există febra consumurilor, care narcotizează inima cu lucruri superflue. Există obsesia distracţiei, care pare singura cale pentru a evada din probleme şi este în schimb numai o amânare a problemei. Există fixarea asupra propriilor drepturi de reclamat, uitând obligaţia de a ajuta. Şi după aceea există marea iluzie cu privire la iubire, care pare ceva de trăit în funcţie de emoţii, în timp ce a iubi este mai ales dar, alegere şi jertfă. A alege, mai ales astăzi, înseamnă a nu ne lăsa domesticiţi de omologare, înseamnă a nu ne lăsa anesteziaţi de mecanismele consumurilor care dezactivează originalitatea, înseamnă a şti să renunţăm la aparenţe şi la apariţie. A alege viaţa înseamnă a lupta împotriva mentalităţii lui foloseşte-şi-aruncă şi a lui totul-şi-imediat, pentru a conduce existenţa spre destinaţia cerului, spre visele lui Dumnezeu. A alege viaţa înseamnă a trăi, şi noi suntem născuţi pentru a trăi, nu pentru a vegeta. Acest lucru l-a spus un tânăr ca voi [fericitul Pier Giorgio Frassati]: „Eu vreau să trăiesc, nu să vegetez”.

În fiecare zi, atâtea alegeri se arată în faţa inimii. Aş vrea să vă dau un ultim sfat pentru a vă antrena să alegeţi bine. Dacă privim înăuntrul nostru, vedem că în noi apar adesea două întrebări diferite. Una este: ce-mi convine să fac? Este o întrebare care adesea înşeală, pentru că insinuează că important este să ne gândim la noi înşine şi să însoţim toate voinţele şi impulsurile care vin. Însă întrebarea pe care Duhul Sfânt o sugerează inimii este alta: nu ce îţi convine? ci ce îţi face bine? Aici se află alegerea cotidiană, ce anume îmi convine să fac sau ce anume îmi face bine? Din această căutare interioară se pot naşte alegeri banale sau alegeri de viaţă, depinde de noi. Să privim la Isus, să-i cerem curajul de a alege ceea ce ne face bine, pentru a merge în urma Lui, pe calea iubirii. Şi să găsim bucuria. Pentru a trăi, şi nu pentru a vegeta.

_________________

La finalul Liturghiei

La sfârşitul acestei celebrări euharistice, vă salut cordial pe voi toţi prezenţi aici şi pe cei care ne urmăresc prin media. Un salut deosebit se îndreaptă spre voi tinerilor, tineri panamezi şi portughezi, reprezentaţi de două delegaţii care, peste puţin timp, vor face gestul semnificativ al înmânării Crucii şi a icoanei Mariei Salus Populi Romani, simboluri ale Zilelor Mondiale ale Tineretului. Este o înmânarea importantă în pelerinajul care ne va conduce la Lisabona în 2023.

Şi în timp ce ne pregătim pentru următoarea ediţie intercontinentală a ZMT, aş vrea să relansez şi celebrarea sa în Bisericile locale. După ce au trecut treizeci şi cinci de ani de la instituirea ZMT, după ce am ascultat diferite păreri şi Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, competent cu privire la pastoraţia tineretului, am decis să transfer, începând de anul viitor, celebrarea diecezană a ZMT din Duminica Floriilor în Duminica lui Cristos Regele. În centru rămâne misterul lui Isus Cristos Răscumpărătorul omului, aşa cum a subliniat mereu sfântul Ioan Paul al II-lea, iniţiator şi patron al ZMT.

Dragi tineri, strigaţi cu viaţa voastră că Cristos trăieşte, că Cristos domneşte, că Cristos este Domnul! Dacă voi veţi tăcea, vă asigur că vor striga pietrele (cf. Lc 19,40).

Papa Francisc: Omilia la Sfânta Liturghie din solemnitatea „Cristos, Regele Universului”. Înmânarea Crucii Zilei Mondiale a Tineretului (22 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

---

„Fac ceva pentru cel care are nevoie?
Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni?
Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi?
Sunt prieten al unei persoane sărace?”

---