În această cateheză mă voi opri asupra rugăciunii pentru unitatea creştinilor. De fapt, săptămâna 18-25 ianuarie este dedicată îndeosebi pentru aceasta, pentru a invoca de la Dumnezeu darul unităţii pentru a depăşi scandalul diviziunilor dintre cei care cred în Isus. El, după Ultima Cină, s-a rugat pentru ai săi, „ca toţi să fie una” (In 17,21). Este rugăciunea sa înainte de Pătimire, am putea spune testamentul său spiritual. Însă observăm că Domnul n-a poruncit discipolilor unitatea. Nici nu le-a ţinut un discurs pentru a motiva exigenţa ei. Nu, l-a rugat pe Tatăl pentru noi, pentru ca să fim una. Asta înseamnă că nu suntem suficienţi noi, cu forţele noastre, pentru a realiza unitatea. Unitatea este înainte de toate un dar, este un har care trebuie cerut prin rugăciune.
Fiecare dintre noi are nevoie de asta. De fapt, ne dăm seama că nu suntem capabili să păstrăm unitatea nici măcar în noi înşine. Şi Apostolul Paul simţea înlăuntrul său un conflict sfâşietor: a voi binele şi a fi înclinat spre rău (cf. Rom 7,19). Astfel a perceput că rădăcina atâtor diviziuni care există în jurul nostru – între persoane, în familie, în societate, între popoare şi chiar între credincioşi – este înlăuntrul nostru. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă că „dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru mai fundamental, înrădăcinat în inima omului. Într-adevăr, în însuşi interiorul fiinţei omului, mai multe elemente se luptă între ele. […] De aceea este divizat înlăuntrul său şi de aici se nasc atât de multe şi de mari dezbinări în societate” (Gaudium et spes, 10). Aşadar, soluţia la diviziuni nu este opoziţia faţă de cineva, pentru că discordia generează altă discordie. Adevăratul remediu începe de la a cere lui Dumnezeu pacea, reconcilierea, unitatea.
Acest lucru este valabil înainte de toate pentru creştini: unitatea poate ajunge numai ca rod al rugăciunii. Eforturile diplomatice şi dialogurile academice nu sunt suficiente. Isus ştia asta şi ne-a deschis calea, rugându-se. Astfel, rugăciunea noastră pentru unitate este o umilă, dar încrezătoare participare la rugăciunea Domnului, care a promis că fiecare rugăciune făcută în numele său va fi ascultată de Tatăl (cf. In 15,7). În acest moment putem să ne întrebăm: „Eu mă rog pentru unitate?”. Este voinţa lui Isus, însă dacă trecem în revistă intenţiile pentru care ne rugăm probabil că ne vom da seama că ne-am rugat puţin, poate că niciodată, pentru unitatea creştinilor. Totuşi de ea depinde credinţa lumii; de fapt, Domnul a cerut unitatea dintre noi „pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Lumea nu va crede pentru că o vom convinge cu argumente bune, ci dacă vom mărturisi iubirea care ne uneşte şi ne face apropiaţi de toţi.
În acest timp de grave dificultăţi este şi mai necesară rugăciunea pentru ca unitatea să prevaleze asupra conflictelor. Este urgent să se izoleze particularismele pentru a favoriza bunul comun, şi pentru aceasta este fundamental exemplul nostru bun: este esenţial ca toţi creştinii să continue pe drumul spre unitatea deplină, vizibilă. În ultimele decenii, mulţumire fie lui Dumnezeu, au fost făcuţi mulţi paşi înainte, însă trebuie perseverat în iubire şi în rugăciune, fără descurajare şi fără întrerupere. Este un parcurs pe care Duhul Sfânt l-a provocat în Biserică, în creştini şi în noi toţi, şi de la care nu ne vom mai întoarce. Mereu înainte!
A ne ruga înseamnă a lupta pentru unitate. Da, a lupta, pentru că duşmanul nostru, diavolul, aşa cum spune cuvântul însuşi, este dezbinătorul. Isus cere unitatea în Duhul Sfânt, să facem unitate. Diavolul mereu dezbină, pentru că este potrivit pentru el să dezbine. El insinuează dezbinarea, peste tot şi în toate modurile, în timp ce Duhul Sfânt face să se conveargă mereu în unitate. Diavolul, în general, nu ne ispiteşte cu privire la teologia înaltă, ci cu privire la slăbiciunile fraţilor. Este viclean: umflă greşelile şi defectele celuilalt, seamănă discordie, provoacă critica şi creează facţiuni. Calea lui Dumnezeu este alta: ne ia aşa cum suntem, ne iubeşte mult, însă ne iubeşte aşa cum suntem şi ne stimulează spre unitate. Putem face o verificare cu privire la noi înşine şi să ne întrebăm dacă, în locurile în care trăim, alimentăm conflictualitatea sau luptăm pentru a face să crească unitatea cu instrumentele pe care Dumnezeu ni le-a dat: rugăciunea şi iubirea. În schimb a alimenta conflictualitatea se face cu bârfa, mereu, vorbind rău despre ceilalţi. Bârfa este arma cea mai la îndemână pe care o are diavolul pentru a dezbina comunitatea creştină, pentru a dezbina familia, pentru a-i dezbina pe prieteni, pentru a dezbina mereu. Duhul Sfânt ne inspiră mereu unitatea.
Tema acestei Săptămâni de rugăciune se referă tocmai la iubire: „Rămâneţi în iubirea mea ca să aduceţi mult rod” (cf. In 15,5-9). Rădăcina comuniunii este iubirea lui Cristos, care ne face să depăşim prejudecăţile pentru a vedea în celălalt un frate şi o soră care trebuie iubiţi mereu. Atunci descoperim că şi creştinii de alte confesiuni, cu tradiţiile lor, cu istoria lor, sunt daruri ale lui Dumnezeu, sunt daruri prezente în teritoriile comunităţilor noastre diecezane şi parohiale. Să începem să ne rugăm pentru ei şi, când este posibil, cu ei. Astfel vom învăţa să-i iubim şi să-i apreciem. Rugăciunea, aminteşte Conciliul, este sufletul întregii mişcări ecumenice (cf. Unitatis redintegratio, 8). De aceea, rugăciunea să fie punctul de plecare pentru a-l ajuta pe Isus să realizeze visul său: ca toţi să fie una.
_____________________
APEL
Poimâine, vineri, 22 ianuarie, va intra în vigoare Tratatul pentru interzicerea armelor nucleare. Este vorba despre primul instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic care interzice explicit aceste bombe, a căror folosire are un impact nediscriminat, loveşte în scurt timp o mare cantitate de persoane şi provoacă daune ambientului pe durată foarte lungă.
Încurajez cu putere toate statele şi toate persoanele să lucreze cu determinare pentru a promova condiţiile necesare pentru o lume fără arme nucleare, contribuind la înaintarea păcii şi cooperării multilaterale, de care omenirea are atâta nevoie astăzi.
Papa Francisc:
Audienţa generală de miercuri, 20 ianuarie 2021
Cateheză – Rugăciunea pentru unitatea creştinilor
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro
„Domnul nu s-a născut într-un palat regal, ci într-o grotă umilă, în sărăcia absolută. Ce poate să fie mai mizerabil decât un grajd, mai umil decât o iesle pentru animale? Totuşi există un loc mai rău: este pustiul inimii umane, arsă de păcat, înstrăinată de Dumnezeu, lâncedă, goală, sclavă a patimilor”. În mesajul de Crăciun, patriarhul de Moscova, Chiril, i-a invitat pe credincioşi să pună deoparte egoismele, ambiţiile personale, amintind că „suntem în măsură să facem din sufletul nostru un templu al lui Dumnezeu” şi că „Domnul este aproape, este de acum la uşă şi aşteaptă cu răbdare ca noi să-l vedem cu ochii credinţei, să-l lăsăm să intre în vieţile noastre, să ascultăm cuvântul său, să răspundem la iubirea sa, permiţându-i să acţioneze în noi”.
Prea târziu te-am iubit... 