Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Trupul şi Sângele Domnului’ Category

Euharistia este oferită pentru vii și pentru morți

Posted by Paxlaur pe 15/06/2017

CorpusDomini

„În Biserică,
Euharistia este oferită pentru vii și pentru morți,
ca să le fie tuturor de folos,
fiind instituită pentru mântuirea tuturor”.

 

(din operele sfântului Toma de Aquino, preot
Opusc. 57, În sărbătoarea Trupul Domnului, lect. 1-4:
O, ospăț prețios și minunat).

Anunțuri

Posted in Euharistie, Lecturi, Toma de Aquino, Trupul şi Sângele Domnului | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

Euharistia…

Posted by Paxlaur pe 15/06/2017

Corpus-Domini

„Niciun sacrament nu este mai mântuitor decât acesta:
prin el sunt șterse păcatele,
cresc virtuțile
iar sufletul este copleșit cu toate darurile spirituale”!

(din operele sfântului Toma de Aquino, preot
Opusc. 57, În sărbătoarea Trupul Domnului, lect. 1-4:
O, ospăț prețios și minunat).

Posted in Euharistie, Lecturi, Trupul şi Sângele Domnului | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Ai aflat unde găsești cea mai bună pâine?

Posted by Paxlaur pe 15/06/2017

paine-si-circ-si-sanatateLa Cina cea de Taină, chiar în noaptea în care era trădat, Cristos a instituit Jertfa euharistică a Trupului şi Sângelui său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii până la a doua sa venire şi pentru a încredinţa astfel Bisericii memorialul morţii şi al învierii sale (cf. CBC 1323). Ce înseamnă pentru noi sfântul trup și sânge al Mântuitorului? Cum privim cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni-l oferă zilnic: Euharistia?

În Euharistie ne întâlnim cu Domnul: noi îi vorbim și el ne ascultă, indiferent cât de mult avem de povestit. Acolo e Dumnezeu care nu se plictiseşte niciodată de noi. Dumnezeu e mereu acolo şi nu e niciodată ocupat.

Euharistia ne atrage pentru că, deși vedem doar pâinea și vinul, simțim cum ne vorbește. E trupul Domnului și chiar dacă nu-i vedem brațele ne simțim îmbrățișați; chiar dacă nu-i vedem picioarele, ne simțim călăuziți pe calea cea dreaptă; chiar dacă nu are ochi, ne vede inima, ne privește sufletul, ne simte fiecare bătaie a pieptului şi se îndrăgosteşte de noi.

Prin euharistie, pâinea coborâtă din cer, Dumnezeu devine oaspetele nostru, al casei noastre, dar mai ales al inimii noastre. Și ce plăcut e Domnul: e un oaspete care niciodată nu s-a plâns de condiţiile sărăcăcioase ale ființei noastre, ci mereu a îmbunătăţit ceea ce a găsit. E foarte generos! Atât de darnic încât măncăm și ne umplem de Dumnezeu: ființa noastră e plină de Dumnezeu. Și imediat ce am gustat suntem gata să împărțim şi altora din tot ce am primit. Cât mister atunci când ne hrănim cu trupul Domnului: spre deosebire de celelalte alimente, care devin parte din noi atunci când le mâncăm, Euharistia nu se transformă în trupul noastru, ci trupul nostru se transformă în „euharistie”, gata oricând să se jertfească pentru alții. Trupul lui Cristos, deşi vine la noi ca rod al pământului şi al muncii oamenilor, pâine şi vin din grâu şi struguri, fiinţa nu ni se umple de gustul făinii sau al băuturilor ameţitoare, ci de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu: e cea mai dulce pâine, cel mai suav vin.

Suntem fascinați și adorăm îngenunchiați Euharistia pentru că, deşi e doar o bucăţică de pâine și un strop de vin, ea reuşeşte să cuprindă ceea ce nu pot cuprinde cerul şi pământul: toată măreţia lui Dumnezeu, ba chiar pe Dumnezeu însuși!

În fața acestei taine sfinte toţi suntem egali: săraci şi bogaţi, mici sau mari, nebuni sau înţelepţi, prizonieri sau liberi, muncitori sau regi. Toţi stăm în genunchi în faţa ei şi pe toţi ne ridică la aceeaşi demnitate.

Cel mai mult ne place Euharistia pentru că de fiecare dată când o privim şi o primim simțim că e dovada cea mai clară că Dumnezeu iubeşte omul. Da, Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să facă parte din viaţa noastră. Euharistia este Dumnezeu, Dumnezeu-iubire!

Pr. Laurențiu Dăncuță

Reține

Dumnezeu a instituit Euharistia pentru că-i dă posibilitatea să se facă mic, atât de mic încât să încapă şi în cele mai mici inimi.

Posted in Euharistie, Predici si meditatii, Trupul şi Sângele Domnului | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Inima lui Isus

Posted by Paxlaur pe 07/06/2012

Posted in Diverse, Euharistie, Luna iunie: inima lui Isus, Trupul şi Sângele Domnului | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Pentru sănătatea dvs….

Posted by Paxlaur pe 07/06/2012

Trupul meu cu adevărat este mâncare

şi sângele meu cu adevărat băutură.

Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu

rămâne în mine şi eu rămân în el (In 6,55-56).


De câţiva ani, ba chiar de câţiva zeci de ani, televizorul şi aparatele de radio fac parte din viaţa noastră. Cred că zilnic fiecare petrecem un anumit timp uitându-ne la televizor sau ascultând diferite emisiuni la radio. Din când în când, atât la televizor cât şi la radio, apare un „apel către populaţie”, o recomandare pentru o viaţă sănătoasă care sună aşa: „Pentru sănătatea dvs. consumaţi zilnic fructe şi legume” sau „pentru sănătatea dvs. evitaţi consumul excesiv de sare, zahăr şi grăsimi”. Vă sună cunoscut, nu? Şi ştim cu toţii că este esenţial ce consumăm, cu ce ne hrănim viaţa sau ne umplem timpul.

Ei bine, dacă ar fi să propunem un spot pentru această sărbătoare „Solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului”, cred că am putea parafraza unul din cele amintite mai sus: „Pentru sănătatea dvs. consumaţi zilnic sfânta Euharistie” sau „Pentru sănătatea dvs. evitaţi consumul de păcat, de ură” şi multe alte rele care pun stăpânire pe inima noastră. Da, pentru sănătatea dvs. consumaţi Euharistie, consumaţi Trupul şi Sângele Domnului.

Suntem în zi de sărbătoare, dar riscul de a zădărnici această solemnitate este foarte mare. Trebuie să facem ca această zi să fie una care nu se rezumă la teorie, la cunoştinţele teologice pe care le avem despre Taina tainelor, despre Euharistie. Faptul că ştim definiţia Euharistiei nu înseamnă mai nimic. Faptul că ne spunem nouă că acolo în sfânta ostie este prezent Isus Cristos, dar nu ne împărtăşim, nu îngenunchem, nu adorăm această prezenţă, nu ne foloseşte la nimic. Şi Diavolul ştie că în sfânta Euharistie e prezent Domnul, dar nu-l ajută cu nimic, dimpotrivă îl înrăieşte, îl umple de disperare şi neputinţă! Trebuie să reuşim să trecem de la aspectul exterior al sărbătorii, de la cel teoretic, la unul practic. Să învăţăm din nou să ne împărtăşim, indiferent de vârstă; să învăţăm să participăm la adoraţie, indiferent de cât de ocupaţi sau pre(a)ocupaţi suntem. Trebuie să-l aducem din nou pe Cristos pe pământ, în casa noastră, în familiile noastre, în sufletul nostru. Trebuie să-l putem atinge din nou, să-l gustăm: să-l transformăm din prizonierul altarului şi al tabernacolului (cum deseori cântăm) în stăpânul inimii (cum mereu avem nevoie)!

Mulţi dintre noi am citit o carte sau am vizionat un film despre care ştim că se spunea: „Toate cele prezentate aici sunt inspirate după un caz real”. Există sute de mii de opere de artă, din toate domeniile, care sunt inspirate după cazuri reale.

Vreau să vă spun şi eu o poveste inspirată după un caz real. Undeva departe de noi, într-un sat, trăia un om foarte bogat, dar considerat de toţi cel mai mare păcătos. Într-o zi „primarul” acelui sat i-a adunat pe toţi oamenii şi le-a dat această veste mare: „Mâine, prin satul nostru, va trece cel mai importat om de pe pământ. (Nu, nu era campanie electorală!). Chiar dacă este un om sărac, vă asigur că este cel mai înţelept. E fascinant, veţi vedea! E un sfânt viu! Pentru că vrea să treacă şi pe la noi, m-a rugat să fac o listă cu persoanele care ar dori să-l găzduiască şi va alege el una la care să rămână”. Imediat s-au înscris mulţi din acea localitate: preoţi şi „persoane consacrate”, profesori şi medici, oameni simpli, chiar şi primarul. S-a înscris – spre indignarea multora şi bogatul – căci se gândea el: „Dacă omul acesta este înţelept, poate voi afla de la el vreo modalitate de a-mi spori bogăţiile. Voi cheltui eu ceva găzduindu-l, dar cu sfaturile sale voi reuşi să-mi îmbunătăţesc administraţia bunurilor şi voi fi mai bogat”. Văzându-l pe listă, lumea îl lua în râs: „Un sfânt nu va intra niciodată în casa ta, păcătosule. Îţi va citi în suflet şi îţi va vedea păcatele şi avariţia ta!”. Şi-l dispreţuiau şi mai mult.

A venit omul nostru, sfântul şi înţeleptul. Spre surprinderea şi indignarea tuturor, a ales să rămână în casa celui bogat. Vă daţi seama câtă dezamăgire, cât murmur: „Până şi înţelepţii sunt de partea celor bogaţi. Ne-am lămurit şi cu tine! Ce fel de sfânt merge să stea cu un păcătos?!” Şi-au plecat la casele lor cu un gust amar. Omul sfânt şi cel bogat s-au aşezat liniştiţi la masă. Au schimbat doar câteva cuvinte şi priviri, dar a fost suficient. La un moment dat, bogatul s-a ridicat, s-a apropiat de cel oaspetele său, a îngenunchiat şi i-a spus: „Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am făcut vreo nedreptate cuiva, îl despăgubesc împătrit”. Atunci cel drept l-a ridicat, l-a îmbrăţişat şi i-a spus lui şi tuturor celor prezenţi: „Astăzi a intrat mântuirea în această casă. Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”.

Aţi recunoscut cu siguranţă acest caz real,  din viaţa celui mai sfânt şi înţelept om, Isus, când l-a întâlnit pe Zaheu, şeful vameşilor. Este fragmentul pe care ni-l prezintă evanghelistul Luca în capitolul 19: convertirea lui Zaheu.

Mereu m-am întrebat şi o fac şi astăzi: cât timp or fi stat împreună? Ce-au vorbit? Ce i-a spus? Ce i-a făcut? Nu ştiu! Ceea ce ştiu şi mă uimeşte şi mă umple de bucurie e că l-a schimbat total! Da, întâlnirea cu Cristos schimbă! Primirea lui Cristos schimbă viaţa definitiv!

Ce splendoare în această întâlnire prin care ambii au dat lovitura şi au făcut o afacere bună: Zaheu s-a schimbat pentru această viaţă, Isus l-a câştigat pentru veşnicie.

Acesta trebuie să fie şi pentru noi efectul întâlnirii cu Cristos din sfânta Euharistie: să ne transforme! Să ieşim schimbaţi de la sfânta Liturghie, unde acelaşi Cristos, exact acelaşi Cristos, vine să locuiască la noi! Aceleaşi schimbări spre bine trebuie să se vadă după această sărbătoare în viaţa noastră, să se vadă în faptele noastre!

Se spune pe drept: omul devine ceea ce consumă! Zaheu s-a hrănit din Cristos şi s-a transformat într-un om bun, asemănător lui Cristos. Noi cu ce ne hrănim? Este o ocazie potrivită să reflectăm asupra vieţii noastre şi să vedem ce consumăm zi de zi, cu ce ne hrănim existenţa. Nu mă refer şi nu trebuie să ne gândim doar la alimentele care ne susţin trupul, ci mă refer, în mod deosebit, la ceea ce folosim pentru a ne alimenta sufletul.

Dragi părinţi, ce anume oferiţi copiilor dvs., cu ce-i hrăniţi? Ce lăsaţi să le umple timpul şi viaţa? Violenţa de la televizor sau din jocurile de pe computer?! Un copil care consumă violenţă va deveni violent. Chemaţi-i şi învăţaţi-i să consume euharistie, să se hrănească cu virtuţi. În felul acesta vor deveni oameni de care vă veţi bucura, vor fi oameni de caracter, creştini buni.

Voi, dragi şi iubiţi tineri ce consumaţi? Cu ce vă umpleţi viaţa şi mai ales inima? Ce lăsaţi să intre în existenţa voastră? Alungaţi răul sub orice formă ar veni la voi, minciuna, imoralitatea. Lăsaţi-l să intre şi păstraţi-l doar pe Cristos: dacă acum consumaţi Euharistie, veţi deveni oameni autentici, oameni de caracter. Aşadar, vă întreb astăzi: ce alegeţi? Voi alegeţi! Nu daţi vina pe alţii, pe societate! Voi şi numai voi alegeţi când să vă spovediţi, dacă să vă spovediţi, nu alţii! Nimeni nu decide în locul nostru! Nu vă temeţi, dragi tineri, de Cristos, de Euharistie: Domnul Isus este cel care poate da sens puternic vieţii voastre. El este singurul care dă un sens veşnic, autentic. Primiţi-l în viaţa voastră și oamenii vă vor vedea din nou zâmbind. Primiți-l în viața vostră și schimbați această societate care se bazează pe voi, pentru că voi sunteţi viitorul ei. Cristos și Biserica au încredere în voi, au nevoie de voi, vă vor aproape, vă vor autentici, oameni de caracter!

Voi dragi familii, soţi şi soţii, iubiți credincioși, ce consumaţi, cine, ce vă umple inima? Cu ce vă hrăniţi sufletul? Nedreptate, invidie, ură, violenţă? Toate acestea vă vor transforma în oameni ipocriţi şi prieteni ai păcatului, în hoţi şi mincinoşi. Evitaţi toate acestea şi pentru sănătatea dvs. şi a celor din jur consumaţi euharistie! Dacă vom fi oameni care ne vom hrăni sufletul, ne vom potoli setea şi dorul inimii din izvorul harului, vom fi oamenii vieţii veşnice, cei care-şi vor petrece pământul pregătindu-şi cerul, cei care-şi vor trăi viaţa câştigându-şi nemurirea.

Voi dragi persoane consacrate, noi dragi confraţi preoţi, ce consumăm? Cine, ce, cât umple viaţa noastră? Trebuie să ne lăsăm pătrunşi de ceea ce vrem să oferim altora: ca să-l dăm pe Cristos, trebuie mai întâi să-l avem, să fie al nostru şi noi ai lui.

Pentru toţi răsună în această zi de sărbătoare: coboară repede, astăzi trebuie să intru în casa ta (cf. Lc 19,5). Să îndrăznim să coborâm din, putem spune, pomul păcatelor noastre; să coborâm sau să ne scuturăm de micimea şi josnicia faptelor noastre care ne împiedică să-l vedem sau să-l auzim pe Cristos. Coboară repede din păcatul tău, din problemele tale, din greşelile tale, din viaţa ta cea rea căci astăzi, chiar astăzi, chiar acum, trebuie să intru la tine şi vreau să rămân în casa ta.

Omule, te rog, coboară repede. E Domnul. Te cheamă. Nu te teme de schimbarea vieţii, ci teme-te de pierderea ei! Vei îndrăgi ceea ce Dumnezeu poate să facă din tine. Zaheu a stat cu Isus o oră, o zi, un prânz şi a devenit altul. Şi a devenit un om care-i fascina pe cei din jur: înnebunise de fericire în prezenţa Domnului şi a renunţat la averea sa, dar mai ales la nedreptate.

Uneori ne întristăm când vedem – indiferent despre ce domeniu vorbim – că unii reuşesc într-o oră ceea ce alţii nu reuşim într-o viaţă. Revenind pe tărâmul spiritual care ne interesează acum, ne dăm seama că uneori stăm zile, luni, poate chiar ani în preajma Domnului, cu el în casă şi totuşi nu ne schimbăm. Ceva ne scapă. Cauza ineficienţei e în noi, în adâncul sufletului nostru trebuie să căutăm.

Mă gândesc că e posibil să fie din cauza atitudinii. În fața unei persoane – mai ales a unei personalități – atitudinea este foarte importantă, atât cea exterioară cât şi cea interioară. Care este atitudinea noastră interioară acum? Conştientizăm că suntem lângă Domnul, că el ne priveşte, că ne ascultă nu atât cuvintele, cât mai ales bătăile inimii, palpitaţiile minţii?! Cum sunt evlavia, credinţa, poziţia corpului la Liturghie, la adoraţia euharistică, la primirea sfintei Împărtăşanii? Erau vremuri când sfânta Împărtăşanie se primea în genunchi. Cei care doreau să primească trupul Domnului se apropiau şi îngenuncheau şi aşa, în smerenie, îl primeau pe Domnul. Era un gest prin care creatura arăta că se apropie de Creatorul său cu umilinţă şi recunoştinţă. Acum Euharistia se primeşte în picioare, şi nu e nicio problemă, însă atitudinea interioară trebuie să fie tot respectuoasă, plină de iubire faţă de Domnul şi Dumnezeul nostru. Să ne apropiem din nou cu evlavie de Domnul iubirii şi să-l primim cu suflete smerite într-un trup ce se ambiţionează să nu mai îngenuncheze în faţa nimănui.

Trebuie să recunosc că deseori îmi amintesc cu nostalgie de frumosul timp petrecut aici la Gherăeşti, ca vicar. Lăsând nostalgia, rămân cu amintirea unui fapt legat de atitudinea faţă de sfântul Sacrament. Într-o zi mă aflam pe aici, prin curte, printre copaci acestui parc şi am văzut o bătrânică venind pe strada mare din faţa bisericii. Când a ajuns în dreptul bisericii, acolo în drum, a îngenuncheat. În mijlocul drumului, cu genunchii plecaţi, a făcut semnul sfintei Cruci, a salutat Domnul şi Iubirea şi a plecat la treburile sale. A îngenuncheat pentru că ştia, cum de altfel ştim şi noi, că acolo e Cristos, e Domnul ei. Ferice de ea şi Dumnezeu să o răsplătească pentru acest semn de credinţă pe care mi l-a dat. A fost o lecţie pentru mine. Este o lecţie pentru noi: să ştii să îngenunchezi în faţa lui Cristos, în preajma lui. Mi-am amintit atunci ce spunea fericitul papă Ioan al XXIII-lea: „Nici un om nu este atât de mare ca atunci când îngenunchează!”

Şi-mi mai amintesc şi vă mai împărtăşesc ceva, tot de aici, din Gherăeşti. E ceva la fel de edificator şi e legat de ceea ce am văzut anul trecut in timpul procesiunii de după Liturghia de hram: pe unde a trecut sfântul sacrament, erau oameni ieşiţi la porţi, oameni care poate din diferite motive nu s-au putut deplasa la biserică. M-au impresionat cei care au stat în genunchi, în praf, în faţa porţii lor, cu umilinţă şi bucuroşi că Isus trece şi le binecuvântează casa şi viaţa. Seninătatea chipului lor – un chip purtat de-un trup istovit, bolnav şi îngenuncheat – avea ceva din farmecul promis în viaţa veşnică.

Dragi copii şi tineri, iubiţi credincioşi, stimaţi oameni de bunăvoinţă, vom şti să stăm drepţi în faţa răului şi să nu ne lăsăm biruiţi, doar atunci când vom învăţa să îngenunchem în faţa lui Cristos şi să ne lăsăm cuceriţi de el. Trebuie să reînnoim atitudinea noastră în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Nu, nu mai veniţi cu mâinile la spate la împărtăşanie. Nu, nu mai staţi picior peste picior în Biserică. Vă rog, nu mai întoarceţi capul în altă parte când treceţi prin faţa Bisericii, ci îngenuncheaţi; mai vorbiţi de-ale voastre şi nu vă mai gândiţi la ziua de mâine, ci vorbiţi şi salutaţi-l pe Domnul, puneţi la picioarele lui grijile şi problemele voastre. Aici, pe altare, în biserici, e Domnul care astăzi ne dă motiv de sărbătoare.

Ba chiar mai mult de-atât: Cristos nu a venit doar ca să rămână în biserici, pe altare, în tabernacol, el vrea în inimi, în viaţa noastră. Luaţi-l acasă! Astăzi luaţi-l pe Isus în familiile dvs. Luaţi-l acasă. Vrea!

Unii pot spune: „l-aş lua, dar nu sunt vrednic”. Toţi suntem nevrednici, de aceea a lăsat sacramentul sfintei spovezi. Să ne spovedim. Căci într-adevăr e un mare pericol să-l primeşti nevrednic şi nu cred că are rost să mai amintesc cazul lui Iuda. Dar spovada ne purifică şi ne dă puterea să fim asemănători lui Petru care, deşi a căzut, a fost reabilitat de însuşi Cristos şi a reuşit să-şi trăiască viaţa pentru el. Nu vreau să muriţi pentru Cristos, chiar dacă e nevoie şi de martiri. Vreau să trăiţi pentru Cristos: astăzi, în România nepersecutată, Biserica are nevoie de oameni care să trăiască pentru Domnul.

Vă invit, în final, să privim împreună la Maria. De la ea, Maica Euharistiei, Chivotul celui Preaînalt, să învăţăm să-l primim pe Dumnezeu. Să rostim şi noi cu umilinţă cuvintele ei: „iată slujitoarea Domnului” şi apoi, împreună cu ea, să spunem plini de bucurie: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi Duhul meu tresaltă de bucurie… căci mi-a făcut lucruri mari cel atotputernic”. Nouă tuturor Domnul ne-a făcut lucruri mari, iar cel mai mare este tocmai misterul sărbătorit astăzi: ne-a lăsat trupul său. A rămas cu noi. Să nu zădărnicim prezenţa lui, darul său, sacrificiul său. Iar când preotul va spune peste câteva momente: „Iată mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ia asupra sa păcatele lumii: gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul”, veniţi şi gustaţi. Apropiaţi-vă şi veţi simţi cât de bun este Domnul. Pentru sănătatea dvs. şi a celor din jurul dvs. gustaţi,  consumaţi zilnic, consumaţi cât mai des Euharistia, trupul şi sângele Domnului. Amin.

 Gherăeşti,
24 iunie 2011

Posted in Euharistie, Predici si meditatii, Trupul şi Sângele Domnului | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: