Arhive pentru ‘Cezar de Arles’

Toți am devenit, prin Botez, temple ale lui Dumnezeu

Deoarece Cristos, prin venirea sa, a alungat diavolul din inima noastră pentru a-și pregăti un templu înlăuntrul nostru, să încercăm să facem, cu ajutorul său, ceea ce ne stă în putință ca acest templu să nu sufere nici o daună din cauza acțiunilor noastre rele.
Oricine se comportă rău, îi aduce injurii lui Cristos.
Așa cum am spus, înainte ca Isus Cristos să ne răscumpere, noi eram locuință a diavolului. Ulterior, am meritat să devenim casa lui Dumnezeu, numai pentru că el a binevoit să facă din noi locuința sa.

Din Predicile sfântului Cezar din Arles, episcop
Pred. 229, 1-3: CCL 104, 905-908:
Toți am devenit, prin Botez, temple ale lui Dumnezeu 

Sfântul Cezar, episcop de Arles

În ziua de 26 august, Biserica il comemorează pe sfântul Cezar, episcop de Arles. Este prilej de sărbătoare pentru toţi cei care poartă acest nume augúst. Iată şi câteva informaţii despre viaţa acestui sfânt, aşa cum sunt prezentate în colecţia Vieţile sfinţilor:

S-a născut în jurul anului 470, dintr-o familie din sudul Franţei, şi la vârsta de 19 ani, a intrat în vestita mănăstire de la Lérins, unde a rămas cinci ani. După această perioadă de reculegere şi pregătire, a fost sfinţit preot în catedrala din Arles, marele centru administrativ şi bisericesc aflat la gurile Rhonului. La început, a condus o mănăstire aşezată pe o insulă a Rhonului, şi apoi, în 503, i s-a încredinţat păstorirea episcopiei de Arles.

Biserica din Arles, în acea vreme, se bucura de o autoritate fără pereche: episcopul său supraveghea toată viaţa bisericească din Galia şi din Spania, avea dreptul să convoace concilii şi să-i scrie papei, direct, în plic închis. La prestigiul pe care i-l dădea funcţia ocupată, Cezar a adăugat unul şi mai mare, acela al propriei sale valori. Deşi regii vizigoţi şt ostrogoţi de care era legat erau aderenţi ai ereziei ariene, el a ştiut să menţină cu ei bune relaţii, şi astfel, să-şi păstorească vastul teritoriu încredinţat, prin conciliile pe care le-a ţinut şi prin scrierile sale. De la el ne-au rămas câteva tratate mici, câteva scrisori, aproape o sută de predici şi o Regulă mănăstirească respectată în mănăstirile de femei, până la apariţia şi impunerea Regulii benedictine. A murit în anul 543, lăsând amintirea unui păstor sfânt şi învăţat.

Numele personal Cezar provine dintr-un supra-nume purtat de ginta Iulia, din care se vor trage Caius Iulius Cezar şi Octavianus August; cuvântul de bază exprima, probabil, originea şi misiunea divină a ginţii. Ulterior, a devenit nume personal, acordat unor împăraţi, şi apoi nume comune, însemnând: împărat, stăpânitor; astfel, a rezultat în limba germană cuvântul Kaiser – împărat, iar: ţezar = ţar = împărat; mult mai târziu a început a fi folosit ca nume de botez, pe baza considerentului că, prin mântuire şi botez, creştinul participă la misiunea lui Cristos: „Isus Cristos este Întâiul – Născut dintre cei morţi, stăpânitor peste regii pământului; lui, care ne iubeşte, care prin sângele său ne-a spălat de păcatele noastre şi a făcut din noi o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu Tatăl său, lui să-i fie mărire”. (Ap 1,5-6) În limba română, se întâlnesc şi formele Chezar, Chezarie, precum şi numele de femeie Cezara, Cezarina.

sursa: http://www.arcb.ro