Arhiva pentru octombrie 2013

Păcătoasa tendință de a ne uita la ceas

Este deranjant, ca să nu spunem de-a dreptul enervant, când vorbim cu cineva şi se tot uită la ceas. Ba unii, la un moment dat, văzând că mai ai totuşi ceva de spus, chiar îţi zic: „Îmi pare rău, eu trebuie să plec”. Şi poate pleacă tocmai când urma să spui lucrul cel mai important. Se pare că astăzi oamenii nu mai au timp, chef, răbdare să asculte, să aştepte. Toţi vor să grăbească timpurile, să le alerge, să sară peste anumite etape şi să ajungă direct în miezul lucrurilor, direct la soluţii. În aceste vremuri grăbite, singurul care pare să fi rămas acelaşi şi cu timp nelimitat este Dumnezeu. Singurul disponibil să ne asculte până la capăt. Singurul care nu se uită niciodată la trecerea timpului şi care nu se plictiseşte să ne asculte de zeci de ori aceleaşi povestiri. Ba mai mult, singurul care îşi face timp pentru a fi mereu cu noi, mereu în mijlocul nostru.

Cu toate acestea se găsesc unii care să spună şi astăzi: „Pleacă, du-te de aici, pentru că…”. Dumnezeu se simte izgonit din viaţa noastră, refuzat. Iar cuvintele spuse asupra Ierusalimului, devin cuvinte potrivite pentru viaţa noastră: „De câte ori am vrut să-i strâng în jurul meu pe fiii tăi, aşa cum îşi strânge cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut”. Am refuzat protecţia şi binefacerile lui Dumnezeu şi am ales nesiguranţa oamenilor, iluzoria fericire a idolilor.

Dar ştim că nu a fost aşa mereu. Am avut şi momente când l-am urmat cu hotărâre pe Domnul, când l-am ales pe el, când ne-am făcut timp pentru el. Am trăit zile în care, oricât de mari ar fi fost greutăţile sau primejdiile, noi am rămas de partea lui Dumnezeu. Fiecare suflet trebuie să tresalte de fericire în amintirea acelor momente când a spus cu apostolul Paul: „Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? … Sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Suntem la sfârşitul lunii şi avem tendinţa de a ne uita la ceas şi de a ne uimi cât de repede trece timpul. Însă nu trecerea timpului contează, ci cât din ceea ce am trăit, am trăit împreună cu Domnul, pentru Domnul.

Reţine

Dumnezeu are mereu timp pentru noi, ne vrea în jurul său. Să nu ne temem să-l alegem, căci „dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră”?

Joi, 31 octombrie 2013

Joi din saptamâna a 30-a de peste an Sf. Alfons Rodriguez, calug.

LECTURA I Nici o creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39 Fraţilor, ^31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? ³² El nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? ³³ Cine va aduce învinuire împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte! ³⁴ Cine va rosti sentinţa de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! ³⁵ Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? ³⁶ Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. ³⁷ Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. ³⁸ Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, ³⁹ nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 108,21-22.26-27.30-31 (R.: cf. 26b) R.: Mântuieşte-mă, Doamne, după marea ta îndurare! ²¹ Tu, Doamne Dumnezeule, intervino pentru mine, de dragul numelui tău, eliberează-mă, pentru că mare este iubirea ta. ²² Sunt sărac şi nefericit, mi-e inima rănită înăuntrul meu. R.

²⁶ Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu! Salvează-mă prin iubirea ta. ²⁷ Să se ştie că aici este mâna ta, să se vadă că tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta! R.

³⁰ Voi aduce mulţumire Domnului cu toată puterea glasului, îl voi preamări în mijlocul mulţimii. ³¹ Căci el stă la dreapta săracului, ca să-l scape de cei care îl condamnă. R.

ALELUIA cf. Lc 19,38; 2,14 (Aleluia) Preamărit să fie regele nostru care vine în numele Domnului; mărire lui Dumnezeu cel Preaînalt şi pace pe pământ. (Aleluia)

EVANGHELIA Nu este cu putinţă să moară un profet în afara Ierusalimului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,31-35 În ceasul acela, ³¹ unii farisei au venit la Isus şi i-au zis: „Pleacă, du-te de aici, pentru că Irod vrea să te ucidă!” ³² El le-a răspuns: „Mergeţi şi spuneţi acelui vulpoi: Astăzi încă şi mâine scot diavoli şi vindec bolnavi, a treia zi voi ajunge la capăt. ³³ Dar trebuie să-mi continui drumul astăzi, mâine şi ziua următoare, fiindcă nu este cu putinţă să moară un profet în afara Ierusalimului”. ³⁴ „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe profeţi şi îi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să-i strâng în jurul meu pe fiii tăi, aşa cum îşi strânge cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut. ³⁵ De aceea, Dumnezeu va părăsi templul vostru, lăsându-l în mâinile voastre; vă spun: nu mă veţi mai vedea până în ziua în care veţi zice: «Binecuvântat să fie cel care vine în numele Domnului»”.

Cuvântul Domnului

31/10/2013 2 4

Un dar din partea sfinţilor: episcopul Anton Durcovici va fi ridicat la cinstea altarelor

Astăzi, 31 octombrie 2013, în ajunul solemnităţii tuturor sfinţilor, Sfântul Părinte papa Francisc a făcut un „dar” credincioşilor din România şi, în special, celor din Dieceza de Iaşi: a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul referitor la beatificarea (proclamarea ca fericit al Bisericii Catolice) Slujitorului lui Dumnezeu episcopul Anton Durcovici, episcop de Iaşi, născut la Bad Deutsch-Altenburg (Austria), la 17 mai 1888, şi ucis din ură faţă de credinţă în închisoarea din Sighetu Marmaţiei (România), la 10 decembrie 1951.

Iată comunicatul de presă publicat pe situl Episcopiei de Iaşi:

Sfântul Părinte papa Francisc a recunoscut oficial, la 31 octombrie 2013, martiriul Slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Astfel, Preasfinţitul Anton Durcovici va fi ridicat curând la cinstea altarelor şi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Ceremonia beatificării va avea loc la Iaşi, la o dată care va fi stabilită ulterior.

Papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretele referitoare la beatificarea (proclamarea ca fericiţi ai Bisericii Catolice) a patru Slujitori ai lui Dumnezeu. Primul nume menţionat a fost cel al lui „Anton Durcovici, episcop de Iaşi (România), născut la Bad Deutsch-Altenburg (Austria), la 17 mai 1888, şi ucis din ură faţă de credinţă în închisoarea din Sighetu Marmaţiei (România), la 10 decembrie 1951”.

După ce, la 30 octombrie, a participat la audienţa generală acordată de Sfântul Părinte la Vatican, având apoi o întâlnire cu cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, la reîntoarcerea la Iaşi, joi, 31 octombrie 2013, PS Petru Gherghel a mărturisit: „Suntem cu toţii fericiţi că, între sărbătoarea fericitului Ieremia şi Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, Sfântul Părinte Francisc a decis ca să fie înscris în calendarul Bisericii şi episcopul nostru Anton Durcovici, drept martir şi mărturisitor al Bisericii noastre locale. Se împlineşte astfel o dorinţă fierbinte de a-l admira şi urma pe păstorul Bisericii noastre locale pe drumul sfinţeniei. Le mulţumim tuturor celor care au susţinut cauza de beatificare a episcopului nostru, prin dorinţa şi rugăciunea lor. Dumnezeu să fie binecuvântat în sfinţii săi, iar Maica Sfântă, Regina martirilor, să privească mereu spre poporul nostru!”

Procesul de canonizare al ep. Anton Durcovici a început cu faza diecezană, la 25 octombrie 1995, continuând, la 8 februarie 2010, cu faza romană. La 28 februarie 2013, la Vatican, s-a dat votul afirmativ argumentării teologice a martiriului episcopului Durcovici. La 15 octombrie 2013, la Vatican, membrii Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în unanimitate, au exprimat părerea pozitivă asupra martiriului şi virtuţilor ep. Anton Durcovici.

* * *

Episcopul Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888, în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de şase ani a venit la Iaşi, unde a frecventat cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. S-a transferat la o şcoală din Ploieşti şi, apoi, la Bucureşti, unde s-a înscris ca seminarist la Liceul „Sfântul Iosif” (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma, pentru a-şi continua studiile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide” (1906-1911). După ce a fost sfinţit preot, la 24 septembrie 1910, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma), s-a reîntors în ţară, la 29 iulie 1911, a fost mai mulţi ani profesor şi a activat la parohiile din Tulcea, Târgovişte şi Giurgiu. După Primul Război Mondial, părintele Anton Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti: vicar general al Mitropoliei de Bucureşti, rector şi profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti şi canonic al aceleiaşi arhidieceze.

La 30 octombrie 1947, papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Iaşi. A fost consacrat la 5 aprilie 1948, de nunţiul apostolic Gerald Patrik O’Hara, şi înscăunat, în catedrala din Iaşi, la 14 aprilie, acelaşi an. În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a desfăşurat o activitate pastorală asiduă, vizitând parohiile din Moldova şi însufleţind cu viaţa sa inimile enoriaşilor. La 14 aprilie 1948 a fost numit şi administrator apostolic al Arhidiecezei de Bucureşti. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti, Jilava şi, apoi, la Sighetu Marmaţiei, unde, în urma bătăilor şi a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951.

Biroul de presă Pr. Cornel Cadar

Preluat de pe www.ercis.ro

31/10/2013 4 2

Mântuirea care tocmai ni se întâmplă (acum)

Pe cine mai interesează astăzi mântuirea sau poarta cea îngustă? Pe cine mai interesează viitorul într-o lume în care fiecare se înghesuie să trăiască prezentul, clipa? Pe viaţa noastră scrie: carpe diem – trăieşte clipa! Viitorul nostru se rezumă la următoarele ore şi la ce putem extrage mai bun din ele. Ce e dincolo de datul imediat e un ipotetic viitor pe care, spunem deseori, cine ştie dacă-l mai prindem, aşa că trebuie să profităm de efemerul prezent. Oare gândurile noastre nu ne neagă credinţa în mântuire? Oare faptele noastre nu contrazic tocmai speranţa care ar trebui să fie în sufletul nostru: suntem pelerini pe acest pământ şi trăim ca să ne putem bucura apoi de Dumnezeu în împărăţia sa veşnică?

Mântuirea nu e ceva ce se va întâmpla cândva, ci e o realitate care tocmai se întâmplă, se petrece aici, acum. Drumul nostru spre mântuire a început când am primit darul vieţii şi de atunci păşim spre Dumnezeu, spre viaţa veşnică. Mântuirea noastră se întâmplă acum: s-a întâmplat prin ce-am făcut ieri (pro sau contra ei!), se întâmplă prin ce facem astăzi (pro sau contra ei!) şi va continua să se întâmple – dacă ne mai rabdă bunul Dumnezeu – prin ce vom face mâine (pro sau contra ei!).

Astăzi este necesar să conştientizăm toţi că nu mântuirea care vine trebuie să ne intereseze, nici ca fericire, cu gândul că va fi „ospăţ în împărăţia lui Dumnezeu”, şi nici ca teamă cu gândul că o vom rata şi va fi „plânset şi scrâşnire din dinţi”! Ceea ce trebuie să ne intereseze este mântuirea care tocmai se întâmplă, pe care tocmai o trăim! Să lucrezi la mântuire în fiecare clipă înseamnă să faci lucruri pline de un pic de nebunie atunci când se iveşte momentul, înseamnă să priveşti în jurul tău şi să vezi prezenţa Domnului în viaţa aproapelui, înseamnă să îndrăzneşti să te socoteşti mic, printre cei din urmă, care vor fi cei dintâi.

Este adevărat că drumul spre mântuire, spre acea poartă la care vom bate şi vom striga „Doamne, deschide-ne”, nu este uşor. Însă în ajutorul neputinţei noastre vine Duhul Sfânt. El este sprijinul nostru, cel care ne inspiră faptele şi rugăciunile noastre. El intervine pentru noi cu suspine negrăite. El este cel care în mijlocul luptei pentru mântuire, în mijlocul suferinţei, vine şi ne şopteşte încurajator: „Dumnezeu îndreaptă toate spre binele celor care-l iubesc pe el. Ai încredere şi nu te teme”!

Reţine

Mântuirea nu e ceva ce ni se va întâmpla la sfârşitul vieţii, ci este acea realitate care tocmai ni se întâmplă. Mântuirea este acea lume nouă pe care Cristos a creat-o pentru noi.

Miercuri, 30 octombrie 2013

Miercuri din saptamâna a 30-a de peste an Sf. Gerard de Potenza, ep.

LECTURA I Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,26-30 Fraţilor, ²⁶ Duhul Sfânt vine în ajutorul neputinţei noastre. Pentru că noi nici nu ştim să ne rugăm cum trebuie; însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi cu suspine negrăite. ²⁷ Şi Dumnezeu, care pătrunde inimile, cunoaşte intenţiile Duhului: el ştie că mijlocind pentru noi cei credincioşi, Duhul Sfânt vrea ceea ce vrea Dumnezeu. ²⁸ Noi ştim că Dumnezeu toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el, adică al celor care au fost chemaţi, potrivit planului său; ²⁹ într-adevăr, pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte i-a şi predestinat să poarte chipul Fiului său, ca Fiul să fie primul născut dintr-o mulţime de fraţi. ³⁰ Pe cei pe care i-a predestinat să aibă această asemănare, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat i-a şi îndreptăţit; pe cei pe care i-a îndreptăţit, i-a şi condus la mărirea sa.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 12,4-5.6 (R.: cf. 6a) R.: Ocroteşte-mă, Doamne, căci mă încred în tine! ⁴ Priveşte, răspunde-mi, Doamne Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei ca să nu mă cuprindă somnul morţii; ⁵ să nu zică vrăjmaşul meu: „L-am biruit!” şi să nu se bucure potrivnicii mei de moartea mea. R.

⁶ Eu am încredere în bunătatea ta! Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta! Voi cânta Domnului pentru binele pe care mi l-a făcut. R.

ALELUIA 2Tes 2,14 (Aleluia) Prin predicarea evangheliei, Dumnezeu ne-a chemat să moştenim slava Domnului nostru Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA Vor veni de la răsărit şi de la apus şi vor şedea la ospăţ în împărăţia lui Dumnezeu.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,22-30 În acel timp, ²² în drumul său spre Ierusalim, Isus trecea prin sate şi cetăţi, învăţând. ²³ Cineva l-a întrebat: „Doamne, sunt puţini cei care se mântuiesc?” Isus le-a zis: ²⁴ „Daţi-vă silinţa să intraţi pe poarta cea îngustă, căci vă spun: Mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. ²⁵ După ce stăpânul casei se va ridica şi va încuia uşa, rămaşi pe dinafară, veţi începe să bateţi la poartă spunând: «Doamne deschide-ne», el vă va răspunde: «Nu ştiu de unde sunteţi». ²⁶ Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». ²⁷ Însă el vă va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi nelegiuirea». Acolo va fi plânset şi scrâşnire din dinţi când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu, iar voi vă veţi vedea aruncaţi afară. ²⁹ Atunci vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la ospăţ în împărăţia lui Dumnezeu. ³⁰ Da, sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi şi dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă”.

Cuvântul Domnului