Arhiva pentru octombrie 21st, 2013

Evanghelia trebuie să ajungă şi în Mall

New Yorker FotoSe spune că fiecare lucru îşi are rostul său şi că există un timp şi un spaţiu pentru toate astfel încât fiecare să-şi găsească şi să-şi împlinească menirea. Sau cum spunea şi Creangă: „dacă-i copil să se joace, dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să citească”. Şi aş vrea să continuăm spunând: „Dacă-i Scriptură, dacă-i cuvântul Domnului să fie proclamat”. Dar unde şi cum să fie proclamat?

Astăzi mi se pare că fragmentul evanghelic de la Liturghie nu a fost scris pentru a fi proclamat în biserică. Poate că nu în biserică e cel mai potrivit loc pentru a striga: „Fiţi atenţi şi feriţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi nu depinde de averea sa”. Poate că astăzi fiecare ar trebui să ia Biblia şi să plece spre locurile în care oamenii încă nu au auzit acest cuvânt sau unde deşi l-au auzit, nu-l trăiesc. Astăzi poate nu ar trebui să ne dăm întâlnire la biserică pentru a medita cuvântul lui Dumnezeu, ci în Mall-uri, în parlament, în sălile cu jocuri de noroc, în faţa acelor oameni care uită că „rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri” (1Tim 6,10). Şi spunând aceasta să nu începem deja să întocmim o listă cu oamenii cărora am vrea să le vestim acest cuvânt, ci să ne gândim la noi căci parafrazându-l pe apostolul Paul din prima lectură ştim că „Scriptura nu vorbeşte numai despre ei sau despre ceilalţi, ci şi despre noi”. Poate că mai întâi trebuie să ne strigăm nouă, să ne convingem pe noi de acest rău pe care-l provoacă pofta de avere.

Suntem la începutul unei noi săptămâni şi mulţi oameni obişnuiesc ca în prima zi să-şi facă planurile de activitate: unde mergem, cu cine ne întâlnim, cât investim, cât vindem etc. Ce planuri ne-am făcut pentru aceste zile? Nu cumva în urma socotelilor noastre ne răsună în minte mustrarea Domnului: „Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi. Nu vei apuca ziua de miercuri sau de sâmbătă. Şi cele adunate ale cui vor fi? Şi cele plănuite cine le va mai folosi?”.

Ferice de omul care în acest început de săptămână a reuşit să îşi strecoare în agendă şi activităţi care să-l îmbogăţească în faţa lui Dumnezeu. Restul nu contează.

Reţine

Tot ce avem pe acest pământ este darul lui Dumnezeu. Și numai dăruind din ceea ce am primit vom reuși să dobândim viața veşnică. Cine sărăceşte înaintea oamenilor prin generozitate, se îmbogățește în fața lui Dumnezeu.

Luni, 21 octombrie 2013 

Luni din saptamâna a 29-a de peste an Ss. Ursula si îns., m.; Celina; Ilarion, abate

LECTURA I Scriptura vorbeşte şi despre noi, că Dumnezeu ne va socoti drepţi, pentru că noi credem în el.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 4,20-25 Fraţilor, 20 în faţa promisiunii lui Dumnezeu el nu a căzut în îndoială şi necredinţă, 21 dimpotrivă, şi-a găsit puterea în credinţă şi l-a preamărit pe Dumnezeu, căci era pe deplin convins că Dumnezeu are puterea de a împlini ceea ce a promis. 22 De aceea spune Scriptura: „Pentru credinţa sa Dumnezeu l-a socotit drept”. 23 Vorbind astfel despre credinţa lui Abraham, Scriptura nu vorbeşte numai despre el, 24 ci şi despre noi; căci Dumnezeu ne va socoti drepţi, pentru că noi credem în acela care l-a înviat din morţi pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat la moarte pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Lc 1,69-70.71-72.73-75 (R.: cf. 68) R.: Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel, căci a vizitat pe poporul său. 69 El a înălţat o putere de mântuire în casa lui David, slujitorul său, 70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi care au fost în vechime. R.

71 Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc. 72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri şi îşi aduce aminte de legământul său sfânt. R.

73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, că ne va ajuta, 74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, să-i slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, în toate zilele vieţii noastre. R.

ALELUIA Mt 5,3 (Aleluia) Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)

EVANGHELIA Cele adunate ale cui vor fi?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,13-21 În acel timp, 13 din mijlocul mulţimii, un om l-a rugat pe Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!” 14 Isus i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus judecător sau împăciuitor peste voi?” 15 Apoi s-a adresat mulţimii: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi, nu depinde de averea lui!” 16 Şi le-a spus această parabolă: „Era un om bogat, căruia pământul i-a produs o recoltă bogată. 17 Atunci a început să se frământe: «Ce să fac? N-am unde să-mi adun recolta». 18 În cele din urmă şi-a zis: «Aşa am să fac: am să dărâm hambarele mele şi am să construiesc altele mai mari; acolo îmi voi aduna tot grâul şi toate bunurile. 19 Şi apoi îmi voi spune: Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!». 20 Dar Dumnezeu i-a spus: «Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi! Şi cele adunate ale cui vor fi? 21 Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului