Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Advent’ Category

Nu, nu este normal să fie respins chiar de tine!

Posted by Paxlaur pe 11/12/2016

 

Haiti-adoption-programTrăim ca și cum Cristos a trecut și nu se mai întoarce, deși el însuși ne-a spus: „ Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi… mă duc să vă pregătesc un loc și mă voi întoarce” (cf. In 14,3.18). Deși ne-a spus că va veni din nou, pe chipul și în faptele noastre se vede clar că nu trăim suspansul unei așteptări. Aceasta nici măcar acum când ne apropiem de Crăciun. Am golit această sărbătoare de semnificația ei: Dumnezeu se face om între oameni. Mai mult, am golit întraga noastră viață de toată tensiunea așteptării lui Cristos. Ne-am lepădat de el, îl respingem, îl negăm. Nu credem! În inima noastră nu mai simțim vibrațiile strigătului speranței creștine: „Marantha! Vino, Doamne Isuse”.

În fața lui Cristos este normal ca unii să se întrebe dacă tocmai el este cel care trebuie să vină sau trebuie să aștepte altceva. Mai mult, este normal ca Isus să fie respins, negat, alungat. El însuși, Domnul și Dumnezeul nostru, a spus că Fiul Omului trebuie „să sufere multe şi să fie respins de această generaţie” (Lc 17,25). „Această generație” care nu l-a cunoscut îl poate respinge, însă tu nu! Nu este normal să fie respins de tine! Tu l-ai cunoscut și ai beneficiat de harurile sale. Tu știi că te iubește! Tu știi că-i aparții lui! Tu știi că Isus Cristos trebuie să vină, tu știi că Domnul este aproape.

Cristos, cel care trebuie să vină, îți spune astăzi: „De atâta vreme sunt cu tine și tu nu m-ai cunoscut?” (In 14,9). Să ne înălțăm ochii spre cer, să ne umplem inima de lumina care vine de sus și să strigăm plini de speranță: „Vino, Doamne Isuse! Vino! Eu cred și mărturisesc: fericit este cel care nu se scandalizează de tine și te așteaptă”!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,2-11

În acel timp, auzind Ioan, în închisoare, de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii săi 3 ca să-i spună: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?4 Isus, răspunzând, le-a spus: „Mergeţi şi faceţi-i cunoscut lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: 5 orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună! 6 Şi fericit este cel care nu se scandalizează de mine„. 7 După ce au plecat aceştia, Isus a început să le vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie legănată de vânt? 8 Sau ce altceva aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele regilor! 9 Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. 10 Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea înaintea ta». 11 Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el”.

 


http://itinerar-advent2016.blogspot.it

Posted in Advent, Predici si meditatii | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Alege un cuvânt…

Posted by Paxlaur pe 09/12/2016

paxlaur_logo_cuvantDacă ar fi să folosești un singur cuvânt pentru a descrie relația ta cu Isus Cristos, ce cuvânt ai folosi? Prietenie? Indiferență? Iubire? Tristețe? Fericire? Credință? Minune? Biserică? Adevăr? Mântuire? Alege un cuvânt. Găsește un cuvânt, unul singur.

Vedem că astăzi însuși Cristos caută să găsească termeni pentru a descrie, pentru a compara „această generație”, adică pe tine și pe mine… Ne găsește indiferenți în fața mesajului său: nici nu dansăm când ne cântă din fluier, nici nu bocim când ne cântă de jale. Părem apatici, lipsiți de energia necesară pentru a ne bucura sau pentru a plânge. Dezinteresați de Cristos, am rămas iubitori de un „Crăciun fără Dumnezeu”.

Cum te simți astăzi, în timp ce Cristos vine să te întâlnească? Dumnezeu vine la tine: ești neliniștit? Nerăbdător? Cum vezi viața ta în fața celui mai mare mister: Dumnezeu făcut om pentru mântuirea ta? Ce simți? Cât crezi?

Între noi și despre noi putem să folosim cuvinte frumoase. Putem chiar să și mimăm creștinismul, credința: mâini împreunate, îngenunchieri pioase, activități „religioase”… Putem fi oricine astăzi și mâine și anul viitor, dar nu și în veșnicie, nu în fața lui Dumnezeu. Așadar ce cuvânt alegi pentru a descrie relația ta cu Cristos? Dar Cristos ar alege același cuvânt? Cum ar descrie el inima ta, relația ta cu el? Oare cum ne vede Cristos astăzi? Ce spune despre noi?

Mă tem să nu ne găsească indiferenți, apatici, cu ochii lipiți de un ecran, cu inima bătând doar într-o lume virtuală, plasați în rețele și relații în care pierdem timpul, viața, sufletul. Să nu uităm: ceea ce se opune iubirii nu este atât ura, cât mai ales indiferența, apatia.

Cuvântul pe care l-ai ales astăzi trebuie să fie șoptit de inimă și confirmat de viață, de fapte și, mai ales, confirmat de Cristos.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,16-19

În acel timp, Isus a început să vorbească mulţimii: „Cu cine voi compara această generaţie? Este asemenea copiilor care stau în pieţe şi strigă către alţii, zicând: 17 «V-am cântat din fluier şi n-aţi dansat, v-am cântat de jale, şi n-aţi bocit». 18 Căci a venit Ioan, care nu mănâncă şi nu bea, iar ei spun: «Are diavol». 19 A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!». Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei„.

Cuvântul Domnului


(http://itinerar-advent2016.blogspot.it)

 

 

Posted in Advent, E bine de ştiut, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Să ne ținem de mână pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm

Posted by Paxlaur pe 29/11/2015

incredere„Constat neîncetat că, atunci când ne gândim la ce vrem să facem în viață, avem tendința să ne poticnim gândindu-ne la ce nu avem, în loc să apreciem ceea ce avem… Să zicem că vrem să pregătim micul dejun și-avem câte ceva în frigider. Vrem să facem cel mai gustos mic dejun cu putință, pe care să-l savurăm apoi împreună. Dar închipuie-ți că, în loc să facem asta, noi spunem: Aș vrea cârnați picanți, dar n-avem, așa că nu o să mai iau micul dejun. Sau: Vreau fulgi de ovăz, dar nu sunt, deci nu mai mănânc. Asta facem noi în viață. Fie spunem: Nu am destul timp, așa că nu mai fac nimic; sau N-am destui bani, deci nu mai fac nimic; ori Nu sunt specialist în mase plastice, așa că nu mai fac nimic; sau Nu sunt destul de iluminat, deci nu mai fac nimic.

În loc de toate astea, am putea să zicem: Okay (sic!), nu am cârnați și nici fulgi de ovăz, dar am niște ardei, un ou, cereale și parmezan. Apoi pregătim masa, o mâncăm, ne place, în timp ce, dacă am sta cu mâinile în sân și ne-am plânge că n-avem ingrediente, n-am mai mânca nimic și am muri de foame. Așa trebuie să procedezi și-n viață. Uită-te ce ingrediente ai, fă din ele cea mai bună masă cu putință și împarte-o și cu ceilalți. Dacă pregătești masa doar pentru tine, plăcerea nu mai e aceeași. E un gest simplu, ca atunci când saluți pe stradă un om fără adăpost. Folosește-ți ingredientele și treci la acțiune” (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 132-133).

Uneori este atât de greu să străbați un drum numai cu ceea ce ai. Ți se pare prea puțin. Imposibil să reușești. Ne este atât de frică de eșec, încât considerăm că este mai bine să nu mai facem nimic. Frica ne amăgește: decât să ne poticnim la mijlocul drumului mai bine nu pornim. Dacă nu ne vor ajunge resursele?! Dacă… Și iar dacă… Iar Crăciunul, întâlnirea cu Pruncul sfânt născut la Betleem, pare atât de departe, înfricoșător de departe.

Avem nevoie de un Advent al curajului. Avem nevoie de curaj pentru a păși spre Crăciun cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem. Isus din Nazaret vrea să pregătim această sărbătoare cu tot ceea ce viața ne-a pus la dispoziție până acest moment. Crăciunul se pregătește cu ceea ce ai, nu cu ceea ce ai vrea să ai sau cu ceea ce au alții.

Avem nevoie de curaj și lumină. Avem nevoie de curaj pentru a învinge ispita abandonului înainte de a începe lupta. Fără curajul de a începe cu ceea ce avem, cu ceea ce suntem nu vom reuși să ne bucurăm de această așteptare a Crăciunului și cu atât mai puțin de prezența Mântuitorului.

Avem nevoie de curaj și lumină pentru a învinge pericolul nostru cel de toate zilele: zbuciumul între perfecțiune și descurajare. Suntem visători. Vrem perfecțiunea. Nu o atingem, insistăm o dată, poate chiar de două, trei ori. Apoi ne descurajăm. Mai mult, trecem de la exigențe la răutate. Devin exigenți cu noi înșine. Apoi devenim exigenți mai ales cu ceilalți. Vrem să găsim în ceilalți „realizările” cu care să umplem lipsurile noastre. Aruncăm asupra lor umbrele noastre, lipsurile și limitele noastre, pentru că vrem două lucruri: fie să ajungă la perfecțiune, dar cu noi agățați de ei (poate chiar cu noi pe umerii lor!); fie să nu ajungă nici ei la perfecțiunea a cărei neatingere ne-a furat liniștea și pacea și somnul și zâmbetul nevinovat. Fără lumina inimii și curajul de a ne accepta așa cum suntem, cu ceea ce avem, devenim răi, foarte răi!

Într-un timp deja încercat din toate părțile, ne descoperim răi, nemulțumiți de ceea ce putem realiza cu propriile ingrediente. Este adevărat că nemulțumirea, dorința de mai mult, de mai bine, chiar de perfecțiune nu este rea în sine. Dimpotrivă, de cele mai multe ori este bună și ne poate purta spre mari realizări. Însă devine un mare rău atunci când nu mai vedem nimic bun în celălalt și în jurul nostru. De aceea trebuie să profităm de acest început și să ne deschidem ochii și inima. Să cerem iertare pentru greșelile noastre față de cei din jur. Să regretăm că nu am văzut și binele. Să ne purificăm inima pentru a vedea mai limpede binele din noi și din jurul nostru, binele și frumosul din viața celuilalt. De aceea trebuie să ne purificăm la acest început de drum și să cerem harul de a folosi bine și la maxim toate ingredientele pe care le avem, tot ceea ce suntem.

Să ne bucurăm în aceste zile de ceea ce avem și să nu privim la ceea ce ne lipsește. Și la fel să facem și în viața celor din jurul nostru: când privim la aproapele, să vedem și binele pe care-l face, nu doar răul sau lipsurile.

Să ne rugăm. Să ne rugăm mai mult. Și să ne apropiem de oameni, prin rugăciuni și gesturi concrete. Să ne rugăm:

Doamne, dăruiește-ne curaj și lumină

pentru a accepta diversitatea;

pentru a fi milostivi;

pentru a te căuta și imita;

pentru a începe să mergem spre tine, după tine;

pentru a ne (re)cunoaște limitele;

pentru a (ne) cere iertare;

pentru a ne schimba inima;

pentru a ne lăsa îmbrățișați și corectați;

pentru a plânge;

pentru a ierta;

pentru a vedea și aprecia mai ales ceea ce avem, nu ceea ce ne lipsește;

pentru a ne bucura de oameni;

pentru a spune întotdeauna adevărul;

pentru a îmbrățișa și corecta;

pentru a lucra de partea binelui;

pentru a fugi de rău;

pentru a lupta împotriva descurajării;

pentru a crede;

pentru a nu ne călca în picioare;

pentru a (ne) certa;

pentru a fi exigenți mai întâi cu noi înșine și abia apoi cu ceilalți;

pentru a-i iubi mai ales pe cei mici, săraci și suferinzi;

pentru a fi simpli;

pentru a dărui fără a aștepta;

pentru a căuta și vizita;

pentru a râde;

pentru a ne ține de mână;

pentru a citi o carte bună;

pentru a ajuta;

pentru a dărui flori;

pentru a consola;

pentru a folosi bine timpul;

pentru a nu ne izola;

pentru a ne face prieteni (buni);

pentru a vedea un film bun;

pentru a fi pașnici;

pentru a construi;

pentru a sădi speranță;

pentru a spune nu în fața răului;

pentru a ne plimba liberi de gânduri și frici;

pentru a îngenunchea;

pentru a accepta misterul;

pentru a ne atinge sufletul;

pentru a iubi timpul trecut, prezent și cel care ne-a mai rămas;

pentru a iubi viața;

pentru a ne ridica;

pentru a alerga spre tine și spre oameni;

pentru a aprecia tot ceea ce ni se întâmplă bun.

Dă-ne, Doamne, curajul să ne bucurăm de acest timp de pregătire. Dă-ne lumină, Doamne. Luminează-ne cărările minții pentru a păși printre oameni fără să-i călcăm. Dă-ne curajul să ne prindem de mână și împreună să mergem spre tine. Dăruiește-ne curajul de a pune în comun ceea ce avem pentru a construi o lume mai bună, mai pașnică, plină de zâmbet și speranță.

Vă doresc tuturor un Advent plin de lumină și de curaj. Să avem zile de har și de împliniri.

Posted in Advent, Predici si meditatii, Rugaciune | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: