Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Carti’ Category

Recomandare: Parabolele lui Isus

Posted by Paxlaur pe 08/11/2012

Cititul cărţilor ne scoate din lumea ce încearcă să ne acopere cu nonvalori şi chestiuni neesenţiale. Citesc o carte pe care o recomand tuturor. Şi asta nu doar pentru că e nouă şi e la modă, ci pentru că e bună. De fapt, dacă e bună sau nu, trebuie să decidă fiecare. Iată câteva din cuvintele autorului preluate de pe situl www.humanitas.ro:

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari”, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti”, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii?
Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş” transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!”, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste”.
În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial. (Andrei PLEŞU)”

Este vorba despre cartea: Parabolele lui Isus. Adevărul ca poveste.

Lectură plăcută!

Anunțuri

Posted in Carti, Recomandari | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Pleşu şi Liiceanu, despre cărţi şi citit

Posted by Paxlaur pe 20/02/2011

Iată o nouă ediţie a emisiunii 50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu, emisiune difuzată la TVR1, pe 13 februarie, la ora 18:00. Un dialog despre cărţi şi citit. Audiţie plăcută!

Posted in Carti, Cultura, Lecturi, Recomandari | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

O carte necesară – Benedictus (2)

Posted by Paxlaur pe 07/02/2011

Am recomandat ieri cu insistenţă, şi pe blog şi în biserică după sfânta Liturghie, cartea de rugăciune, Benedictus – Rugăciunile familiei creştine. Astăzi revin pe blog cu o motivaţie pentru a îndrăzni să ne apropiem de această operă. Este vorba despre prefaţa acestei cărţi, scrisă de unul dintre preoţii care au colaborat la această lucrare, pr. Cristinel Fodor. Iată textul aşa cum apare el în carte la paginile 5-13:

Vă rugaţi împreună în familie?

Încurcătura pe care o simţim când trebuie să răspundem la această întrebare se naşte din dificultăţi practice: îmi vine greu… Doar nu sunt preot… Nu am timp din cauza copiilor, a televizorului… Sunt nervos, obosit… Nu ştiu să mă rog… Şi atunci, atitu­dinea cea mai potrivită este cea a ucenicilor Domnului care, după ce l-au văzut pe Isus întorcându-se bucuros şi liniştit de la rugăciune, i-au spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” (Le 11,1).

Titlul scurt şi simplu al cărţii pe care o ţii în mână cuprinde întregul mister al dialogului omului cu Dumnezeu. Rugăciunea este un dar, însă şi o muncă foarte grea, nu pentru că este peste puterile omeneşti, ci pentru că este un itinerar de viaţă spirituală ce nu se epuizează niciodată. Ea ne face părtaşi la familia lui Dumnezeu şi reprezintă izvorul şi merindele familiei creştine.

Într-o epocă a acţiunii, o altă carte de rugăciune?

De ce ne rugăm?

La această întrebare putem să răspundem simplu: pentru că Isus s-a rugat, pentru că el însuşi ne-a spus să ne rugăm şi pentru că el însuşi ne-a învăţat să ne rugăm (Mt 6,9-13; 14,23; Le 5,16; 6,28; 11,2-4; 22,40 etc.).

Rugăciunea este o necesitate intimă a omului, înnăscută în inima lui. De ce? Pentru că Dumnezeu ne-a creat ca să intrăm în comuniune cu el, iar rugăciunea se inserează în acest „joc” al comuniunii.

Rugăciunea este un instrument al prieteniei, poate cel mai măreţ, cel mai misterios, cel mai sublim. Sfânta Tereza din Avila spune: „Rugăciunea nu este altceva decât o relaţie intimă de prietenie, o întreţinere frecventă cu acela de care ne ştim iubiţi”.

Într-o prietenie, lucrul esenţial este comunicarea. Prietenia este, în primul rând, o întâlnire interpersonală, iar aceasta nu se face fără cuvinte. Suntem invitaţi la dialog cu Isus. Acesta este sensul rugăciunii: ne rugăm pentru a mări prietenia noastră cu Dumnezeu. Rugăciunea este mijlocul, prietenia este scopul.

Cum ne rugăm?

Dacă rugăciunea este comunicare, atunci trebuie făcută prin cuvinte. Dar ce fel de cuvinte să folosim când vorbim cu Dumnezeu? Această întrebare i-a fost pusă sfintei Tereza de Lisieux, cu câteva zile înainte de a muri, de către sora ei, Celina: „Ce-i spui lui Isus atunci când te rogi?” Iar ea a răspuns: „Nu-i spun nimic; eu îl iubesc!”

Limbajul rugăciunii este limbajul iubirii. Iar iubi­rea are un drum precis de parcurs, care merge de la cuvinte la tăcere, dar tăcerea rugăciunii va fi maxi­mum de cuvinte.

Bineînţeles că nu putem porni de la tăcere. Trebuie să plecăm de la cuvinte. Copiilor li se cere să înveţe pe de rost rugăciunile cele mai cunoscute, celor mari li se cere să le exprime prin limbajul trupului. Trupul este un element esenţial în rugăciune. Nu ne rugăm tolăniţi, ci întotdeauna cu demnitate, prefe­rând, mai degrabă, o poziţie comodă, dar constantă, decât să ne schimbăm poziţia la fiecare două minute.

Trebuie subliniată în rugăciune dimensiunea cântului care transcende cuvântul şi ne apropie de dimensiunea cea mai religioasă. „Mintea să se armo­nizeze cu vocea”, repeta continuu sfântul Benedict. Nu cântăm pentru a ne auto-contempla, ci pentru a ne auto-transcende. De aceea vrem să cântăm la rugăciune, ca să ne ajute să trăim limbajul iubirii şi să ne conducă încet-încet să gustăm şi tăcerea.

Cine se roagă?

Aparent, putem spune că noi suntem cei care se roagă. Dar acest lucru nu este întru totul adevărat. Despre sfântul Francisc se spunea: Non tom orans, quam oratio factus (Nu mai era el cel care se ruga, ci el însuşi devenise o rugăciune). „Duhul Sfânt se roagă în noi” (Rom 8,15). Atunci, noi ce mai facem? Noi colaborăm la rugăciune printr-o tentativă de a ne armoniza pe frecvenţa Duhului Sfânt. De aceea, în rugăciune este indispensabilă ascultarea. Ascul­tarea inimii, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, ascultarea tăcerii.

Cui ne rugăm?

Lui Dumnezeu, fără îndoială. Dar Dumnezeul creştinilor este Sfânta Treime. Ne rugăm atunci Tatălui, prin Fiul, în Duhul Sfânt. De aceea, rugăciu­nea cea mai importantă este „Tatăl nostru”, pentru că este adresată Tatălui, ne-a învăţat-o Fiul şi se înţelege numai prin Duhul lui Dumnezeu.

Dar atunci, la ce foloseşte rugăciunea adresată sfinţilor? Rugându-ne cu Cristos, suntem uniţi cu toţi cei care sunt mădularele sale. Acest lucru ne face să înţelegem că rugăciunea nu acţionează niciodată singură, ci întotdeauna împreună cu ceilalţi. Împreună mergem în paradis, singuri mergem în iad.

Când ne rugăm?

Atunci când două persoane vor să se cunoască mai bine, îşi acordă un timp precis pentru a se întâlni. Timpul pe care-1 petrec împreună trece de la sponta­neitate şi întâmplare la programare şi datorie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru relaţia noastră cu Dumnezeu.

Timpul pentru rugăciune trebuie să ritmeze viaţa de fiecare zi. Ziua se reînnoieşte o dată cu dimineaţa şi apoi se sfârşeşte cu seara. Dimineaţa se repetă de fiecare dată începutul întregii vieţi, seara prevesteşte clipa cea din urmă, moartea. Totul se exprimă în rugăciunea de dimineaţă şi de seară. Dacă ele lip­sesc, ziua îşi pierde demnitatea umană. Reculegerea de dimineaţă şi de seară trebuie să adune bucuriile, grijile şi durerile întregii zile. Niciodată nu vom evalua îndeajuns importanţa acestei reculegeri.

Rugăciunea creştinului, la fel ca cea a lui Isus, maestrul şi modelul de rugăciune, este, în primul rând, un DA spus voinţei Tatălui, o oferire a propriei vieţi şi a propriei voinţe voinţei Tatălui. în acelaşi timp, este rugăciune de laudă şi de mulţumire, precum şi rugăciune de cerere „în Numele lui Isus”.

•    A ne ruga înseamnă a-1 asculta pe Dumnezeu care ne vorbeşte.

•    A ne ruga înseamnă a învăţa să ascultăm.

•    A ne ruga înseamnă a descoperi că Dumnezeu ne iubeşte.

•    A ne ruga înseamnă, în acelaşi timp, a fi la dispoziţia sa.

•    A ne ruga înseamnă, a lăuda, a mulţumi, a avea încredere.

•    A ne ruga înseamnă a fi conştienţi că Duhul Sfânt este în noi.

•    A ne ruga înseamnă a ne lăsa reînnoiţi de Dum­nezeu.

•    A ne ruga înseamnă a ne prezenta în faţa lui Dumnezeu complet liberi, a ne abandona în mâi­nile sale, gata să primim orice de la el.

•    A ne ruga înseamnă a intra în relaţie cu Dumne­zeul cel viu.

•    A ne ruga înseamnă a încerca să percepem mesa­jul lui Dumnezeu.

•    A ne ruga înseamnă a rămâne cu credinţă şi iubire în prezenţa sa, pentru ca el să poată lucra în noi.

•    A ne ruga înseamnă a ne implica total.

•    A ne ruga înseamnă a crede că la capătul drumului este o lumină, deoarece Dumnezeu îi ia de mână pe cei care-l caută.

Singurul maestru de rugăciune este Duhul Sfânt

El este cel care ne introduce în rugăciune şi ne învaţă să ne rugăm, cel care poate să vorbească inimii fiecăruia dintre noi şi face să izbucnească strigătul, plânsul, geamătul, mulţumirea, lauda. Să nu uităm ceea ce afirmă sfântul Paul: „Nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi inter­vine pentru noi, cu suspine negrăite” (Rom 8,26). A-l numi pe Dumnezeu Tată, aceasta este rugăciunea.

Dumnezeu este Tatăl meu! Dumnezeu, Creatorul, în faţa căruia eu, sărmană creatură, cad în genunchi adorându-1, este Tatăl meu şi mă iubeşte nespus de mult. Cu ce mare bucurie mă încredinţez lui în rugăciune! El, care hrăneşte păsările cerului şi îmbracă crinii câmpului, cu siguranţă că veghează în fiecare clipă asupra mea, fiul său. Am dreptul să-1 invoc cu acest cuvânt dulce pus pe buzele mele de Duhul Sfânt: „Tată!”

„Rugăciunile familiei creştine”

Mulţi au simţit nevoia unei cărţi care să cuprindă „toate” rugăciunile cunoscute şi transmise pe melea­gurile noastre. Iată această carte. Textele au fost adunate de pretutindeni, din cărţi mai vechi şi mai noi, nu pentru a împrumuta cuvintele altora pentru un moment atât de personal cum este rugăciunea, ci numai pentru a aminti că unele momente ale rugăciunii se află pe un fond comun în viaţa tuturor. Şi deoarece uneori nu ştim nici măcar ce să cerem în rugăciune, aceste texte ne pot fi de folos. Dacă viaţa este rugăciune, în unele dintre aceste rugăciuni se poate găsi fotografiată propria situaţie. În ele există o lumină şi un ajutor pe care să le primim.

Sunt prezentate principalele rugăciuni şi norme ale vieţii creştine, în româneşte şi latineşte, rugăciuni pentru fiecare zi, rugăciuni pentru fiecare sărbătoare a anului liturgic, pentru celebrarea sacramentelor etc.

Nu lipseşte nici amintirea Măriei. Ea este Mama lui Isus şi a noastră. O rugăciune adresată ei zilnic ne va ajuta să crească în fiecare dintre noi admiraţia, iubirea şi încrederea în ea. Măria este Rugătoarea desăvârşită, figură a Bisericii. Putem să ne rugăm împreună cu ea, şi să ne rugăm ei (CBC, 2679).

Dumnezeu este preamărit în toţi sfinţii săi, pe care îi chemăm în ajutorul nostru. Rugăciunile în cinstea sfinţilor exprimă legătura care există între fericiţii din cer şi credincioşii de pe pământ, pe care o exprimăm şi în Crez: „Cred în împărtăşirea sfinţilor”. Sfinţii au puterea de a mijloci diferite haruri pentru poporul lui Dumnezeu, puterea lor de mijlocire fiind o participare la puterea mijlocitoare a lui Cristos. Misterul împărtăşirii sfinţilor este atât de mare, încât noi ne putem ruga şi pentru cei care au murit în Cristos şi care poate că aşteaptă această iubire a noastră pentru a atinge fericirea paradisului. Biserica nu-i părăseşte niciodată pe fiii ei răposaţi. Unele rugăciuni păstrează un loc important în viaţa personală sau a unei familii pentru cei care au fost răpiţi ochi­lor, dar nu afecţiunii, de către moarte.

Nimeni nu a scris până acum o carte care să înveţe cum să mergi, şi chiar dacă s-ar scrie, puţini ar citi-o, acesta fiind un lucru foarte spontan şi natu­ral, învăţăm să mergem chiar înainte de a şti să citim.

În fiecare casă pot exista unul sau mai multe modele de cărţi de rugăciune, deşi rugăciunea, pe lângă faptul că este supranaturală, este ceva la fel de spontan pentru om ca mersul sau respiraţia.

Ne bucurăm să oferim, în primul rând, „persoa­nelor care trăiesc în lume”, un ajutor practic pe căile rugăciunii. „Rugăciunea unui tată şi a unei mame împreună cu copiii lor este o mare ocazie pentru a experimenta extraordinara apropiere a lui Dumne­zeu” (Familiaris consortio, 59).

Pr. Cristinel Fodor

 

Pentru cei care doresc, spun din nou că această carte poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară şi de la mai multe parohii. De asemenea prin comandă de la

Editura Sapientia:
Tel.: 0232 225228; 0232 276132
Fax: 0232 211476
email: slupu@itrc.ro; sapientia@itrc.ro
http://www.editurasapientia.ro

Editura Presa Bună
prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 – Iaşi;
prin fax: 0232/211527;
prin telefon: 0232/212003, interior 41: de luni până vineri, între orele 10.00-18.00;
prin e-mail: libraria@ercis.ro;
prin Internet: http://www.ercis.ro; http://www.catholica.ro

Doamne, ascultă rugăciunea noastră.
Şi strigarea noastră să ajungă la tine. Amin.

Posted in Carti, E bine de ştiut, Recomandari, Rugăciuni | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: