În ziua de 4 noiembrie (comemorarea sfântului Carol Borromeu), colegiul în care locuiesc este anual în sărbătoare. Mai jos puteți vedea măreția bazilicii colegiului, în care vom celebra sfânta Liturghie în această seară. Vă port în rugăciune.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu iubirea și credința sfântului Carol Borromeu!
„Vrei să te învăț cum să mărești mai mult participarea ta interioară la celebrarea comunitară, cum să faci mai plăcută lui Dumnezeu lauda ta și cum să înaintezi în sfințenie? Ascultă ceea ce îți spun. Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în fața vântului. Ține închisă vatra inimii tale, pentru ca să nu se răcească și să nu piardă căldura. Adică, alungă cât poți ceea ce-ți distrage atenția. Rămâi recules cu Dumnezeu, evită vorbăriile nefolositoare”.
Cât de mult ne solicită inima aceste cuvinte rostite de sfântul Carol Borromeu în urmă cu aproape 500 de ani. Ele sunt ecoul cuvintelor Apostolului: „Darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom 11,29). Dumnezeu nu se răzgândește și dacă a aprins în noi iubirea sa divină, chemarea sa, niciodată nu o va retrage. Însă nouă ne revine obligația de a veghea, de a ține „închisă vatra inimii” pentru a nu stinge focul iubirii divine. Nouă ne revine obligația de a cultiva virtuțile, de a trăi în umilință. Doar așa vom simți cum se împlinește în noi cuvântul Domnului: „Oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Lc 14,11).
Ce înseamnă pentru noi umilința? Suntem persoane smerite? Isus este atât de clar în evanghelie: cine nu iubește umilința, cine nu trăiește în smerenie, va fi umilit, înjosit! Noi ce alegem astăzi: să fim umili sau să fim umiliți?
Umilința nu este doar o simplă cale spre pace și fericire. Prin ea nu doar că trăim în pace cu oamenii și cu Dumnezeu. Ea este totodată cea mai puternică armă împotriva Diavolului pentru că el nu știe ce înseamnă să fii umil. Diavolul nu are puterea de a ne învinge atunci când ne lăsăm înveșmântați în această mantie simplă, dar strălucitoare și puternică. Sfântul Augustin ne învață că „după cum mândria a fost cea care i-a făcut pe îngeri să devină diavoli, tot așa umilința îi ajută pe oameni să devină îngeri”. Îmbrăcați în umilință vom fi asemenea îngerilor: îl vom privi pe Dumnezeu față către față la împlinirea timpurilor.
Umilința înseamnă să fii asemenea lui Cristos: nu faci mofturi la fiecare „prânz” al vieții și să nu ai pretenția de a avea locuri rezervate. Fiul Omului nu are un loc rezervat, el nu are nici măcar unde să-și plece capul, însă se încredințează providenței divine (cf. Mt 6,25-34; 8,20; 10,26-33). Fără umilință nu putem fi asemenea lui Cristos, nu-i putem fi ucenici: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze” (Lc 9,23).
Umilința înseamnă să-ți cunoști limitele și să ți le accepți fără a învinui pe nimeni pentru ceea ce ești. Tot ceea ce suntem este un dar, iar nouă ne revine obligația de a valorifica la maxim acest dar: viața!
Dumnezeu „i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici
și i-a înălțat pe cei smeriți” (Lc 1,52-53).
4 noiembrie 2017
Sâmbătă din săptămâna a 30-a de peste an
Ss. Carol Borromeu, ep. **; Felix de Valois, pustnic
Rom 11,1-2a.11-12.25-29; Ps 93; Lc 14,1.7-11
LECTURA I
Dacă însă căderea iudeilor este reconciliere pentru lume, cu cât mai mult nu va fi întoarcerea lor!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 11,1-2a.11-12.25-29
Fraţilor, oare Dumnezeu şi-a abandonat poporul său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din descendenţa lui Abraham, din tribul lui Beniamin. 2a Dumnezeu nu şi-a abandonat poporul pe care l-a cunoscut de mai înainte. 11 Deci spun: oare s-au poticnit ca să cadă definitiv? Nicidecum! Ci prin căderea lor a venit mântuirea pentru neamuri, ca să-i facă pe ei geloşi. 12 Dacă însă greşeala lor este bogăţie pentru lume şi eşecul lor, bogăţie pentru neamuri, cu cât mai mult nu va fi plinătatea lor! 25 Căci, fraţilor, nu vreau ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la misterul acesta, ca să nu vă credeţi înţelepţi. Împietrirea unei părţi din Israel durează până când vor intra toate neamurile păgâne. 26 Şi, în acest fel, întregul Israel va fi mântuit, după cum este scris: „Va veni din Sion Răscumpărătorul. El va îndepărta nelegiuirile din Iacob 27 şi aceasta va fi alianţa mea cu ei când voi îndepărta păcatele lor”. 28 În privinţa evangheliei, ei sunt duşmani spre binele vostru; în privinţa alegerii, ei sunt iubiţi datorită părinţilor, 29 căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 93(94),12-13a.14-15.17-18 (R.: cf. 14)
R.: Domnul nu abandonează, moştenirea sa!
12 Fericit este omul pe care îl educi tu, Doamne,
pe care îl înveţi legea ta,
13a pentru ca să-l păstrezi netulburat în zilele rele. R.
14 Pentru că Domnul nu-l abandonează pe poporul său
şi nu părăseşte moştenirea sa.
15 Se va face judecată după dreptate
şi după ea vor tinde toţi cei drepţi cu inima. R.
17 Dacă Domnul nu ar fi fost ajutorul meu,
sufletul meu ar fi ajuns curând în locuinţa tăcerii.
18 Când spun: „Mi se clatină piciorul!”,
îndurarea ta, Doamne, mă susţine. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 11,29ab
(Aleluia) Luaţi asupra voastră jugul meu, spune Domnul, şi învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima! (Aleluia)
EVANGHELIA
Oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,1.7-11
Într-o sâmbătă, Isus a intrat în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, ca să ia masa, iar ei îl urmăreau. 7 Văzând cum îşi alegeau locurile cele dintâi, le-a spus celor invitaţi această parabolă: 8„Când eşti chemat de cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai cu trecere decât tine 9 şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine, şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!” Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. 10 Dimpotrivă, când eşti chemat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat, să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus!», şi acolo vei avea glorie în faţa tuturor celor care sunt la masă cu tine! 11 Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.
Cuvântul Domnului
Două „lucruri” mi-au mers astăzi direct la inimă, mi s-au aşezat ca un balsam… şi chiar aveam nevoie. Deşi nu acesta a fost primul, încep cu el pentru că este cel mai important: mângâierea care vine din cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi, aici s-au citit lecturile prevăzute pentru ziua de luni din timpul de peste an, săptămâna XXXI-a (nu cele de la memoria sfântului Carol Borromeu). Astfel la prima lectură am ascultat aceste cuvinte: „Darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom 11,29). Mereu îmi aduc mângâiere aceste cuvinte pentru că, puse în contextul exprimat de Apostolul neamurilor, mă asigură de fidelitatea lui Dumnezeu în pofida slăbiciunilor mele. Nu am şi nu avem nici un merit pentru această „irevocabilitate”, ci totul este harul lui Dumnezeu care se „îndură de toţi”. Este o lectură desăvârşită, plină de speranţă şi de bunătatea Domnului (Rom 11,25-36). Merită să deschidem Sfânta Scriptură şi să o aprofundăm, să ne întimpărim bine în inimă acest adevăr: darurile şi chemarea lui Dumnezeu, cele care ne-au fost oferite nouă (preoţi, persoane consacrate şi laici) şi tuturor oamenilor de bunăvoință, sunt irevocabile. Dumnezeu nu-şi retrage darul. Şi acolo unde firea noastră se arată slabă, nevrednică de darul primit, milostivirea lui Dumnezeu se manifestă în toată splendoarea ei. Cât de frumos: „O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu”. Scrisoarea către romani rămâne pentru mine cununa scrierilor pauline, o mângâiere pentru cei care caută să crească în credinţă, speranţă şi dragoste, o teologie profundă. În condiţiile în care sfântul Paul este numit de studioşi biblişti (şi nu numai!) „primul teolog adevărat al creştinismului”, această scrisoare către romani cred că poate fi considerată unul dintre primele cursuri de teologie.
Al doilea „lucru” care mi-a mers direct la inimă este mesajul episcopului Carol Borromeu, pe care l-am meditat dimineaţă la breviar. E adevărat că această cuvântare a sfântului pe care Biserica îl comemorează astăzi, 4 noiembrie, este adresată în primul rând preoţilor, însă ea poate fi citită, trebuie citită şi trebuie trăită de orice creştin. Să luăm aminte:
Nu cumva una să spui şi alta să faci
Desigur, toţi suntem slabi, admit acest lucru, însă Domnul Dumnezeu pune la dispoziţia noastră mijloace multe, prin care, dacă vrem, putem să facem mult. Fără ele însă nu va fi posibil să fim fideli faţă de angajarea vocaţiei noastre. Să luăm cazul unui preot care recunoaşte că trebuie să fie unul care temperează, care să dea exemplu de comportament sobru şi sfânt, dar care apoi refuză orice mortificare, nu posteşte, nu se roagă, îi plac conversaţiile şi familiarităţile periculoase; cum va putea acesta să fie la înălţimea misiunii sale? Măcar va fi cineva care să se plângă că, atunci când intră în cor pentru a cânta psalmii sau când merge să celebreze Liturghia, mintea sa este plină de mii de preocupări care distrag atenţia. Însă înainte de a merge în cor sau de a începe Liturghia, cum s-a comportat în sacristie, cum s-a pregătit, ce mijloace a folosit pentru a păstra reculegerea?
Vrei să te învăţ cum să măreşti mai mult participarea ta interioară la celebrarea comunitară, cum să faci mai plăcută lui Dumnezeu lauda ta şi cum să înaintezi în sfinţenie? Ascultă ceea ce îţi spun. Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în faţa vântului. Ţine închisă vatra inimii tale, pentru ca să nu se răcească şi să nu piardă căldura. Adică, alungă cât poţi ceea ce-ţi distrage atenţia. Rămâi recules cu Dumnezeu, evită vorbăriile nefolositoare.
Ai mandatul de a predica şi de a învăţa? Studiază şi străduieşte-te să cauţi acele lucruri care sunt necesare pentru a îndeplini bine această misiune. Dă mereu exemplu bun şi caută să fii primul în orice lucru. Predică înainte de toate cu viaţa şi cu sfinţenia, ca să nu se întâmple ca, fiind conduita ta în contradicţie cu predica ta, să pierzi orice credibilitate.
Te îngrijeşti de suflete? Nu neglija din această cauză grija faţă de tine însuţi şi nu te da altora în aşa fel încât ţie să nu-ţi mai rămână nimic din tine. Desigur că trebuie să ţii cont de sufletele pe care le păstoreşti, dar nu uita de tine însuţi.
Fraţilor, înţelegeţi că nimic nu este atât de necesar tuturor persoanelor ecleziastice ca meditaţia care precede, însoţeşte şi urmează toate acţiunile noastre: Voi cânta, spune profetul, şi voi medita (cf. Ps 100,1 Vg). Frate, dacă administrezi sacramentele, meditează ceea ce faci. Dacă celebrezi Liturghia, meditează ceea ce oferi. Dacă reciţi psalmii în cor, meditează despre cine şi despre ce vorbeşti. Dacă conduci suflete, meditează de al cui sânge au fost spălate; şi, între voi, toate să le faceţi în iubire (1Cor 16,14). Aşa vom putea depăşi cu uşurinţă dificultăţile pe care le întâlnim în fiecare zi, şi sunt nenumărate. De altfel, acest lucru este cerut de misiunea care ni s-a încredinţat. Dacă vom face aşa, vom avea puterea de a-l naşte pe Cristos în noi şi în ceilalţi.
Din Cuvântarea ţinută la ultimul sinod, de sfântul Carol, episcop
(Acta Ecclesiæ Mediolanensis, Mediolani 1599, 1177-1178)
