Sfantul Blaziu – Prea târziu te-am iubit…

Demonul competiției și o distrugătoare „boală de gât”: incapacitatea de a-l înghiți pe celălalt

Deși creștini – uneori chiar pioși! –
avem oameni pe care nu-i suportăm:
pur și simplu nu-i putem înghiți, ne stau în gât…
Până nu ne convertim,
prezența aproapelui va trezi în noi demonul competiției:
nu mai vedem frați, prieteni, rude, colegi,
ci doar concurenți într-un joc pe viață și pe moarte,
rivali pe care nu-i putem înghiți.

Sfântul Blaziu este renumit pentru vindecarea bolilor de gât. Mulți participăm astăzi la sfânta Liturghie pentru ca preotul, îndreptând spre noi lumânările sfințite, să ne binecuvânteze spunând: „Prin mijlocirea sfântului Blaziu, episcop martir, să te apere Domnul de bolile de gât și de orice rău. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”.

De multe ori, când invocăm mijlocirea sfântului Blaziu ne gândim doar la suferințele care ne afectează gâtul, trupul, dar nu și sufletul. Nu ar fi rău ca astăzi să-l invocăm cu insistență pentru a ne elibera de una dintre cele mai distrugătoare „boli de gât”: incapacitatea de a-l înghiți pe celălalt. Deși creștini – uneori chiar pioși! – avem oameni pe care nu-i suportăm: pur și simplu nu-i putem înghiți, ne stau în gât. Ce mare suferință! Cine ne va elibera de această „boală”, de acest demon care ne distruge trupul și sufletul (Mt 10,28)?

Această eliberare nu este de competența medicilor, pentru că nu este o banală vindecare, ci o imensă convertire: o eliberare de demonul competiției și al invidiei. De fapt, aceasta era misiunea apostolilor: nu doar să vindece, ci să predice oamenilor convertirea și să-i elibereze de duhurile rele (Mc 6,12-13). Aceasta este și misiunea sfinților: să mijlocească harul convertirii.

Lui Cristos îi plac oamenii care se convertesc, oamenii care, atunci când zăresc lumina, aleargă spre ea, ies din întuneric, oameni care nu zădărnicesc sacrificiul său, crucea sa. El ne-a asigurat că „va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire (Lc 15,7).

Convertirea este darul Domnului. El acordă tuturor șansa convertirii. Cu multă răbdare te așteaptă! Ne așteaptă! Astăzi! Cum ne amintește sfântul Petru: „Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător față de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toți să ajungă la convertire” (2Pt 3,9). Cât de arzătoare este în „inima” Preasfintei Treimi această dorință: ca toți să ajungă la mântuire! Iubirea față de noi alimentează răbdarea sa.

Ce tablou minunat: un Dumnezeu veșnic așteaptă răbdător convertirea muritorilor, a celor care sunt ca „iarba care trece”. Este imaginea părinților cu părul albit de trecerea timpului care așteaptă cu speranță, plini de dor și răbdare, întoarcerea copiilor de prin țări străine. Este imaginea Tatălui milostiv care scrutează depărtările în speranța că fiul risipitor se va întoarce. Ce minunat este că Dumnezeu nu renunță la noi, că nu renunță să aștepte convertirea noastră! Să ne venim în fire, asemenea fiului Risipitor (Lc 15,17), și să alergăm spre brațele Tatălui, spre iubirea sa milostivă. Să ne convertim!

Până nu ne convertim, prezența aproapelui va trezi în noi demonul competiției: nu mai vedem frați, prieteni, rude, colegi, ci doar concurenți într-un joc pe viață și pe moarte, rivali pe care nu-i putem înghiți.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. ⁸ Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, ⁹ dar încălţaţi cu sandale şi: „să nu purtaţi două tunici!” ¹⁰ Apoi le-a spus: „Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, ¹¹ iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!” ¹² Ei au plecat şi au predicat ca oamenii să se convertească. ¹³ Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Cuvântul Domnului

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00

03/02/2022 0 5

Sfântul Blaziu: s-a dus vestea!

Ce minune e mai mare: să nu te doară gâtul sau Dumnezeu să se facă om?!

Dacă e o simplă zi de joi, lumea nu se îngrămădeşte la Biserică, la sfânta Liturghie. Deloc, pentru că e doar o zi obişnuită, o Liturghie din zi de lucru, spunem cei mai mulţi. Şi totuşi, la acea jertfă, Dumnezeu se face om, suferă, iartă, se dăruieşte. Câte haruri! Prea multe haruri pentru o biserică atât de goală…

Dar dacă această zi de joi e 3 februarie, atunci e (mai) multă lume. Explicaţia: e comemorarea sfântului Blaziu şi i s-a dus vestea. Azi e sărbătorit cel care ne apără de durerile de gât. Iar lumea vine pentru binecuvântarea specială care se dă la sfârşitul Sfintei Liturghii cu lumânări sfinţite puse în jurul gâtului, rostindu-se formula: „Prin mijlocirea sfântului Blaziu, episcop martir, să te apere Domnul de bolile de gât şi de orice rău. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.

Cam trist că am ajuns să punem un sfânt mai presus de Dumnezeu. Dar bine, totuşi, că-i avem pe ei şi că ne mai adună din când în când în jurul altarului. Să nu se supere sfântul Blaziu pe mine, dar cam aşa stau lucrurile. Dar să nu uităm: minunea nu o face sfântul, ci Dumnezeu!

Iată şi ceva date despre sfântul Blaziu, preluate de pe http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=362

Sfântul Blaziu, Episcop de Sebasta, în Armenia, este un personaj în parte nesigur din punct de vedere istoric. Totuşi el se bucură de o largă popularitate pentru un miracol ce i se atribuie, miracol ce a dat loc la cunoscuta ceremonie din ziua de 3 februarie. Într-adevăr, citim în «Passio», că pe când era condus la locul de execuţie, o femeie şi-a făcut loc prin mulţimea de curioşi şi a depus la picioarele sfântului Episcop pe fiul ei aproape mort din pricina unui os de peşte înfipt în gât. Sfântul Blaziu a pus mâinile pe capul copilului şi s-a recules în rugăciune. O clipă după aceasta, copilul era salvat. Acest episod i-a atras faima de taumaturg, îndeosebi în cazul bolilor de gât; faima a străbătut secolele, până în zilele noastre.

Datorită acestei tradiţii foarte răspândite, noul calendar, a reţinut comemorarea Sfântului Blaziu pentru ziua de 3 februarie, deşi, după cum am amintit, este vorba de un personaj discutabil din punct de vedere istoric. Sfântul Blaziu a trăit se pare la începutul secolului al IV-lea, şi a avut de suferit în timpul persecuţiei lui Liciniu, colegul împăratului Constantin; poate fi considerat unul dintre ultimii martiri creştini din acea perioadă. Era prin anul 316. Sfântul Blaziu, urmând avertismentul evanghelic, a căutat să fugă din faţa prigonitorului, ascunzându-se într-o peşteră.

Legenda, ca de obicei, este plină de amănunte încântătoare, şi ni-l prezintă pe bătrânul Episcop înconjurat de animalele pădurii, care îl vizitează, îi aduc mâncare şi aşteaptă să fie binecuvântate înainte de a se întoarce la culcuşurile lor. Dar nu rareori în urma sălbăticiunilor umblă şi vânătorii. Aşa a fost descoperit şi Sfântul Blaziu. Trimişii lui Liciniu, căutând să adune fiare sălbatice pentru circul roman, dau de Episcopul fugar; îl leagă ca pe un făcător de rele şi-l duc la închisoarea din oraş. Cu toate minunile pe care le săvârşeşte în mijlocul celor din închisoare, este adus în faţa judecăţii. Refuză cu hotărâre să tăgăduiască pe Cristos aducând jertfă idolilor şi drept pedeapsă, trupul îi este brăzdat cu dinţii pieptenului de scărmănat lână. Cu trupul strivit, dar nu cu sufletul, neînfricatul martir a avut tăria să suporte şi alte chinuri, până când i s-a tăiat capul cu spada.

Multe din faptele neobişnuite ce se atribuie sfinţilor, mai ales celor din vechime, în parte sunt rodul admiraţiei, iubirii şi fanteziei creatoare a contemporanilor şi urmaşilor; totuşi, deşi par neverosimile, ele încearcă să traducă adevăruri şi realizări profunde; fiarele sălbatice care se adună liniştite în jurul sfântului Blaziu, îi aduc hrană şi-i aşteaptă binecuvântarea, nu reprezintă decât foarte palid împăcarea deplină pe care Duhul Sfânt o aduce în sufletele şi în viaţa oamenilor prin sfinţii săi; vrăjmăşia, chiar firească, se topeşte sub razele puternice ale adevăratei iubiri de Dumnezeu.

* * *

Prenumele Blaziu, destul de răspândit la romani, are la bază porecla dată persoanelor marcate de acel defect de vorbire numit «bâlbâială» – dificultate de a rosti curent anumite sunete. Multe persoane care au purtat acest nume au vorbit foarte limpede; mai ales sfinţii, prin viaţa lor, şi adesea prin vorbele lor, au exprimat curgător şi limpede mesajul de pace şi bucurie.