Mama Bisericii

maria maica bisericii

Dacă vrem să creştem şi să ne umplem de iubirea lui Dumnezeu,
trebuie să înrădăcinăm viaţa noastră pe trei realităţi:
Crucea, Ostia şi Fecioara – Crux, Hostia et Virgo.
Acestea sunt cele trei mistere
pe care Dumnezeu le-a dăruit lumii
pentru a structura, a fecunda, a sfinţi viaţa noastră interioară
şi pentru a ne conduce spre Isus Cristos.
Sunt trei mistere de contemplat în tăcere
(R. Sarah, Forţa tăcerii, nr. 57).

CONGREGATIO DE CULTO DIVINO ET DISCIPLINA SACRAMENTORUM

Prot. nr. 10/18

DECRET
despre celebrarea
sfintei Fecioare Maria
Maica Bisericii
în Calendarul Roman General

Venerarea bucuroasă rezervată Mamei lui Dumnezeu de Biserica contemporană, în lumina reflecţiei asupra misterului lui Cristos şi asupra propriei sale naturi, nu putea să uite acea figură de Femeie (cf. Gal 4,4), Fecioara Maria, care este Mama lui Cristos şi în acelaşi timp Mamă a Bisericii.

Acest lucru era deja prezent într-un fel în simţirea eclezială pornind de la cuvintele premonitoare ale sfântului Augustin şi ale sfântului Leon cel Mare. De fapt, primul spune că Maria este mamă a mădularelor lui Cristos, pentru că a cooperat cu iubirea sa la renaşterea credincioşilor în Biserică; după aceea celălalt, când spune că naşterea Capului este şi naşterea Trupului, arată că Maria este în acelaşi timp mamă a lui Cristos, Fiu al lui Dumnezeu, şi mamă a mădularelor trupului său mistic, adică a Bisericii. Aceste consideraţii derivă din maternitatea divină a Mariei şi din unirea sa intimă cu opera Răscumpărătorului, culminată în ora crucii.

De fapt, Mama care stătea lângă cruce (cf. In 19,25), a acceptat testamentul de iubire al Fiului său şi i-a primit pe toţi oamenii, întruchipaţi de discipolul iubit, ca fii de regenerat la viaţa divină, devenind doică iubitoare a Bisericii pe care Cristos pe cruce, dându-l pe Duhul, a generat-o. La rândul său, în discipolul iubit, Cristos i-a ales pe toţi discipolii ca vicari ai iubirii sale faţă de Mamă, încredinţând-o lor pentru ca ei, cu afect filial, s-o primească.

Călăuză atentă a Bisericii care se năştea, Maria a început de aceea propria sa misiune maternă deja în cenacol, rugându-se cu apostolii în aşteptarea venirii Duhului Sfânt (cf. Fap 1,14). În această simţire, în decursul secolelor, evlavia creştină a cinstit-o pe Maria cu titlurile, într-un fel echivalente, de Mamă a discipolilor, a credincioşilor, a celor care cred, a tuturor celor care se renasc în Cristos precum şi „Mamă a Bisericii”, aşa cum apare în texte de autori spirituali şi chiar din magisteriul lui Benedict al XIV-lea şi Leon al XIII-lea.

Din asta rezultă clar pe ce fundament fericitul papă Paul al VI-lea, la 21 noiembrie 1964, la încheierea celei de-a treia Sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, a declarat-o pe sfânta Fecioară Maria „Mama Bisericii, adică a întregului popor creştin, atât a credincioşilor cât şi a păstorilor, care o numesc Mamă preavrednică de iubire”, şi a stabilit ca „întregul popor creştin să aducă tot mai multă cinste Mamei lui Dumnezeu cu acest nume foarte suav”.

De aceea, Scaunul Apostolic, cu ocazia Anului Sfânt al Reconcilierii (1975), a propus o liturghie votivă în cinstea sfintei Maria Maica Bisericii, inserată după aceea în Liturghierul Roman; a dat şi facultatea de a adăuga invocaţia acestui titlu în Litaniile Lauretane (1980) şi a publicat alte formulare în culegerea de liturghii ale sfintei Fecioare Maria (1986); unor naţiuni, dieceze şi familii călugăreşti care cereau asta, le-a acordat să adauge această celebrare în calendarul lor particular.

Suveranul Pontif Francisc, analizând cu atenţie cât de mult promovarea acestei devoţiuni poate să favorizeze creşterea sentimentului matern al Bisericii în păstori, în călugări şi în credincioşi, precum şi a evlaviei mariane genuine, a stabilit ca această comemorare a sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, să fie înscrisă în calendarul roman în lunea de după Rusalii şi să fie celebrată în fiecare an.

Această celebrare ne va ajuta să ne amintim că viaţa creştină, pentru a creşte, trebuie să fie ancorată în misterul Crucii, în oferirea lui Cristos la ospăţul euharistic, în Fecioara care oferă, Mamă a Răscumpărătorului şi a celor răscumpăraţi.

Această comemorare va trebui să apară deci în toate calendarele şi cărţile liturgice pentru celebrarea Liturghiei şi a Liturgiei Orelor; respectivele texte liturgice sunt ataşate la acest decret şi traducerile lor, aprobate de Conferinţele Episcopale, vor fi publicate după confirmarea acestui dicaster.

Acolo unde celebrarea sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, conform dreptului particular aprobat, se celebrează deja într-o zi diferită cu un grad liturgic mai înalt, şi în viitor poate să fie celebrată în acelaşi mod.

În pofida oricărui lucru contrar.

Din sediul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, 11 februarie 2018, comemorarea sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.

Cardinal Robert Sarah
prefect

Arthur Roche
arhiepiscop secretar

__________________

Comentariu la decret
al prefectului Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

Comemorarea Mariei „Maica Bisericii”

Ca aplicare a deciziei papei Francisc, cu decretul din ziua de 11 februarie 2018, a o sută şaizecea aniversare a primei apariţii a Fecioarei la Lourdes, Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a dispus înscrierea comemorării „Sfintei Fecioare Maria Maica Bisericii” în Calendarul Roman General. În anexă la decret au fost publicate respectivele texte liturgice, în latină, pentru Liturghie, Oficiul Divin şi Martirologiul Roman. Conferinţele Episcopale se vor ocupa să aprobe traducerea textelor care sunt de folos, şi după confirmare, să le publice în cărţile liturgice din jurisdicţia lor.

Motivul celebrării este descris pe scurt chiar în decret, care aminteşte de formarea veneraţiei liturgice rezervate Mariei ca urmare a unei înţelegeri mai bune a prezenţei sale „în misterul lui Cristos şi al Bisericii”, aşa cum a explicat capitolul al VIII-lea din Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican. De fapt, pe bună dreptate, promulgând această constituţie conciliară, la 21 noiembrie 1964, fericitul Paul al VI-lea a voit să recunoască solemn Mariei titlul de „Maica Bisericii”. Simţirea poporului creştin, în două mii de ani de istorie, percepuse în diferite moduri legătura filială care-i uneşte strâns pe discipolii lui Cristos cu preasfânta sa Mamă. Despre această legătură dă mărturie explicită evanghelistul Ioan, prezentând testamentul lui Isus muribund pe cruce (cf. In 19,26-27). După ce a încredinţat-o pe Mama sa discipolilor şi pe aceştia Mamei, „ştiind că toate s-au împlinit”, murind Isus „îşi dă duhul” în vederea vieţii Bisericii, trupul său mistic: de fapt, „din coasta lui Cristos dormind pe Cruce s-a născut sacramentul admirabil al întregii Biserici” (Sacrosanctum Concilium, nr. 5).

Apa şi sângele care au curs din inima lui Cristos pe cruce, semn al totalităţii oferirii sale răscumpărătoare, continuă în mod sacramental să dea viaţă Bisericii prin Botez şi Euharistie. În această minunată comuniune, de alimentat mereu între Răscumpărător şi răscumpăraţi, Maria Preasfântă are misiunea maternă de desfăşurat. Aminteşte asta textul evanghelic din In 19,25-34 indicat în liturghia de la noua comemorare, indicat deja – împreună cu lecturile din Gen 3 şi din Fap1 – la liturghia votivă „de sancta Maria Ecclesiae Mater” aprobată de Congregaţie pentru Cultul Divin în 1973, în vederea Anului Sfânt al Reconcilierii din 1975 (cf. Notitiae 1973, pag. 382-383).

Comemorarea liturgică a maternităţii ecleziale a Mariei găsise deci loc, printre liturghiile votive, în editio altera a Missale Romanum din 1975. După aceea, în timpul pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea a existat posibilitatea, acordată Conferinţelor Episcopale, de a adăuga titlul de „Maica Bisericii” în Litaniile Lauretane (cf. Notitiae 1980, pag. 159); şi cu ocazia anului marian, Congregaţia pentru Cultul Divin a publicat alte formulare de liturghii votive sub titlul de Maria Mamă şi imagine a Bisericii în Collectio missarum de Beata Maria Virgine. A fost aprobată, în decursul anilor, şi inserarea celebrării „Maicii Bisericii” în calendarul propriu al unor ţări, ca Polonia şi Argentina, lunea după Rusalii; în alte date a fost înscrisă în locuri speciale precum bazilica „Sfântul Petru”, unde a avut loc proclamarea titlului din partea lui Paul al VI-lea, precum şi în propriile ordinelor şi congregaţiilor călugăreşti.

Luând în considerare importanţa misterului maternităţii spirituale a Mariei, care de la aşteptarea Duhului la Rusalii (cf. Fap 1,14), n-a încetat niciodată să se îngrijească matern de Biserica peregrină în timp, papa Francisc a stabilit că, lunea după Rusalii, comemorarea Mariei Maica Bisericii este obligatorie pentru toată Biserica de rit roman. Este evidentă legătura dintre vitalitatea Bisericii de la Rusalii şi grija maternă a Mariei faţă de ea. În textele de la Liturghie şi de la Oficiu textul din Fap 1,12-14 luminează celebrarea liturgică, precum şi Gen 3,9-15.20, citit în lumina tipologiei noii Eve, constituită „Mater omnium viventium” sub crucea Fiului Răscumpărătorului lumii.

Auspiciul este ca această celebrare, extinsă la toată Biserica, să amintească tuturor discipolilor lui Cristos că, dacă vrem să creştem şi să ne umplem de iubirea lui Dumnezeu, trebuie să înrădăcinăm viaţa noastră pe trei realităţi: Crucea, Ostia şi Fecioara – Crux, Hostia et Virgo. Acestea sunt cele trei mistere pe care Dumnezeu le-a dăruit lumii pentru a structura, a fecunda, a sfinţi viaţa noastră interioară şi pentru a ne conduce spre Isus Cristos. Sunt trei mistere de contemplat în tăcere (R. Sarah, Forţa tăcerii, nr. 57).

Cardinal Robert Sarah
prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: