Despre Dumnezeu se spune că niciodată nu poate fi luat prin surprindere. El ştie tot. Însă se pare că are o „slăbiciune” în a ne lua pe noi prin surprindere şi nu ratează nicio ocazie pentru a-şi dovedi măiestria.

Oricine se opreşte o clipă şi face acum doi paşi în urmă prin viaţa sa găseşte repede un moment (cel puţin un moment!) când Dumnezeu, prin cele întâmplate, l-a surprins. Poată că nu am înţeles atunci de ce lucrurile trebuie să se întâmple aşa. Uneori îmi amintesc că m-am revoltat: mi se părea că eu am o idee mai bun, un plan care promite mai mult. Acum văd că totul era cum nu se putea mai bine, dar pentru a înţelege a trebuit să treacă mult timp şi multă suferinţă.

Cel mai mult mă surprinde Dumnezeu când privesc la modul în care el se „foloseşte” de oameni, cum îi alege pentru diferite misiune, cum îi învaţă şi-i călăuzeşte tocmai acolo unde ştie că e bine să ajungă. Istoria (şi nu doar a Bisericii!) e plină de oameni care în aparenţă nu promiteau nimic, încât şi părinţii lor erau îngrijoraţi şi-şi spuneau „Oare ce am să mă fac eu cu tine?! Ce se va alege de viaţa ta?!”. Şi tocmai ei, cei mici şi nebuni în ochii lumi, au dat un curs incredibil istoriei. Cei mici au fost înălţaţi şi acum sunt de neuitat.

Unul dintre aceştia este şi sfântul Vincenţiu de Paul, preotul a cărei copilărie nu promitea nimic răsunător. Şi iată că şi astăzi, la mai bine de 400 de ani de la naşterea sa- 24 aprilie 1581, este menţionat în lumea întreagă pentru lucrările surprinzătoare pe care le-a făcut.

Ziua de 27 septembrie mă trimite mereu cu gândul la viaţa sa şi la îndemnul pe care el îl făcea: „Să-l iubim pe Dumnezeu, fraţii mei, dar să-l iubim pe contul nostru, prin oboseala mâinilor noastre, prin sudoarea feţei noastre”. Grija sa au devenit cei mici şi săraci şi numele său a fost mereu însoţit de supra numele „părintele săracilor”. Despre el se spune că prin mâna sa au trecut mai mulţi bani decât prin mâna oricărui alt ministru de finanţe, însă totul mergea spre săraci.

Acest om surprinzător a fost  hirotonit preot la 19 ani şi înainte de a se stabili la Paris, timp de doi ani a fost prizonier al mahomedanilor. Însă felul său de a se comporta l-a uimit pe stăpânul său musulman. Astfel, nu doar că stăpânul l-a eliberat, ci s-a şi lăsat botezat, convertindu-se!

În sfântul Vincenţiu de Paul se regăsesc în întregime cuvintele evangheliei de astăzi: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; ³⁵ căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; ³⁶ am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine” (Mt 25,34-36). În acest om se adeveresc şi cuvintele Apostolului: „Fraţilor, ²⁶ voi cei chemaţi de Dumnezeu, uitaţi-vă la voi înşivă: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi, în felul în care judecă lumea, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam mare. ²⁷ Dar Dumnezeu le-a ales pe cele nebune în ochii lumii, pentru a-i da de ruşine pe cei înţelepţi. Le-a ales pe cele slabe în ochii lumii, pentru a da de ruşine pe cei puternici. ²⁸ Dumnezeu a ales ce era de mică valoare şi dispreţuit de lume, ceea ce nu era nimic, ca să nimicească ceea ce era, ²⁹ pentru ca nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu (1Cor 1,26-29).

„Vincențiu era mângâietorul celor întristați, mare apărător al orfanilor și ocrotitor al vădu­velor”, ne spune antifona de la Benedictus. Iar dorinţa sa de a fi părinte pentru cei mici şi săraci l-au făcut să dea viaţă mai multor instituţii pentru ca opera începută de el să dăinuie. Astfel a înfiinţat confraternitatea „Doamnelor Carităţii”, „Slujitorii Săracilor”, „Congregaţia Preoţilor Misiunii” (sau „Lazariştii”, cărora le-a încredinţat dubla misiune de a contribui la formarea viitorilor preoţi şi de a organiza predici adecvate – tocmai „misiunile” – mai ales pentru oamenii de la ţară) şi mai ales „Fiicele Carităţii”. Totul spre lauda lui Dumnezeu şi ajutorul celor săraci, simpli.

Sfântul Vincenţiu a murit la Paris în 27 septembrie 1660, însă opera sa a rămas şi ajută şi astăzi mii de săraci.

Este adevărat că pe Dumnezeu nu-l putem surprinde, însă dacă ne lăsăm conduşi de el putem surprinde lumea, le putem smulge oamenilor o suferinţă de pe suflet, putem reda unui chip un zâmbet pierdut, putem da unui sărac ceva din viaţa noastră, din pâinea noastră. Este adevărat că nu toţi avem multe de oferit, însă toţi avem ceva de dăruit: un cuvânt de mângâiere, poate un zâmbet, poate un colţ de pâine.

Astăzi am să mă las surprins de Dumnezeu pentru ca să pot şi eu să-i surprind pe alţii, să le ofer ceea ce ieri le-am refuzat, să le dăruiesc ceea ce ieri am ţinut ca un egoist pentru mine.

Şi am să închei cu un fragment din scrierile sfântului Vincenţiu care ne face să înţelegem că slujirea săracilor trebuie preferată oricărei alte lucrări:

Atitudinea față de cei săraci nu trebuie să fie condi­ționată de ceea ce apare în exterior în ei și nici de cali­tățile lor interioare. Mai curând, trebuie să-i consi­derăm în lumina credinței. Fiul lui Dumnezeu a voit să fie sărac și să fie reprezentat de cei săraci. În pătimirea sa, aproa­pe că nu mai avea înfățișare de om; apărea ca un nebun înaintea neamurilor, o piatră de scandal pentru iudei; și totuși, el se consideră evanghelizator al săracilor: M-a trimis să vestesc săracilor vestea cea bună (Lc 4,18). Trebuie să intrăm în aceste sentimente și să facem ceea ce a făcut Isus: să-i îngrijim pe săraci, să-i mângâiem, să-i ajutăm, să-i recomandăm.
El însuși a voit să se nască sărac, să-i primească în compania sa pe săraci, să-i slujească pe săraci, să se pună în locul săracilor, ajungând să spună că binele sau răul pe care îl vom face săracilor îl va considera făcut persoanei sale divine. Dumnezeu îi iubește pe săraci și, prin urmare, îi iubește pe cei care iubesc săracii. În realitate, atunci când este iubit cineva, sunt iubiți prie­tenii și slujitorii săi. Astfel, avem dreptate să sperăm că, din iubire față de ei, Dumnezeu ne va iubi și pe noi. Atunci când mergem să-i vizităm, să încercăm să-i înțelegem pentru a suferi cu ei și a ne pune în dispoziția interioară a Apostolului care spunea: M-am făcut totul pentru toți (1Cor 9,22). De aceea, să ne străduim să
devenim sensibili față de suferințele și lipsurile aproa­pelui. Pentru aceasta, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dea spiritul milostivirii și al iubirii, care să ne umple inima, și să ni-l păstreze.
Slujirea săracilor trebuie preferată oricărei alte lucrări. Nu trebuie să fie întârzieri. Dacă în timpul rugă­­ciunii aveți de dus un medicament sau un ajutor unui sărac, mergeți liniștiți. Oferiți-i lui Dumnezeu acțiunea voastră, unind cu ea intenția rugăciunii. Nu trebuie să vă preocupați și să credeți că ați greșit dacă pentru slujirea săracilor ați lăsat rugăciunea. Nu înseamnă a-l lăsa pe Dumnezeu atunci când este lăsat Dumnezeu pentru Dumnezeu, adică o lucrare a lui Dumnezeu pentru a face alta.
Dacă lăsați rugăciunea pentru a îngriji un sărac, să știți că a face aceasta înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu. Dragostea este superioară tuturor regulilor și toate tre­buie să facă referință la ea. Ea este o mare stăpână: trebuie să facem ceea ce ne poruncește. Toți cei care în viață îi vor iubi pe săraci nu vor avea nici o teamă de moarte. Așadar, să-i slujim cu reînnoită iubire pe săraci și să-i căutăm pe cei mai părăsiți. Ei sunt domnii și stăpânii noștri.

Din Scrierile sfântului Vincențiu de Paul, preot
(Cf. Correspondance, Entretiens, Documents, ed. P. Coste, Paris 1920-1925, passim)

Joi, 27 septembrie 2012 

Joi din saptamâna a 25-a de peste an
Sf. Vincentiu de Paul, pr. **

 

LECTURA I
Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,26-31
Fraţilor, ²⁶ voi cei chemaţi de Dumnezeu, uitaţi-vă la voi înşivă: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi, în felul în care judecă lumea, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam mare. ²⁷ Dar Dumnezeu le-a ales pe cele nebune în ochii lumii, pentru a-i da de ruşine pe cei înţelepţi. Le-a ales pe cele slabe în ochii lumii, pentru a da de ruşine pe cei puternici. ²⁸ Dumnezeu a ales ce era de mică valoare şi dispreţuit de lume, ceea ce nu era nimic, ca să nimicească ceea ce era, ²⁹ pentru ca nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu. ³⁰ Într-adevăr, numai datorită lui, voi aparţineţi lui Cristos Isus, care a fost trimis de Dumnezeu pentru a fi înţelepciunea, dreptatea, sfinţirea şi mântuirea noastră. ³¹ De aceea, după cum este scris: „Cine vrea să se laude, în Domnul să se laude!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 111,1-2.3-4.5-7a.7b-8.9
R.: Binecuvântat este omul care se îngrijeşte de cel sărac.

¹ Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află bucuria în poruncile sale!
² Seminţia lui va fi puternică în lume
şi neamul celor drepţi va fi binecuvântat. R.

³ În casa lui va fi belşug şi bogăţie,
dreptatea lui rămâne pe vecie.
⁴ El răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepţi,
el este blând, îndurător şi drept. R.

⁵ Fericit este omul care are milă şi ajută cu bucurie,
el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate.
⁶ El nu se clatină niciodată
şi dreptatea lui va fi amintită veşnic;
^7a nu se teme de vorbele rele. R.

^7b Inima lui e tare şi se încrede în Domnul;
⁸ inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă,
în cele din urmă îi va vedea nimiciţi pe duşmanii săi. R.

⁹ El este darnic faţă de cei săraci,
dărnicia lui nu cunoaşte margini,
iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

ALELUIA Mt 5,7
(Aleluia) Fericiţi cei milostivi,
căci ei vor afla milă. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ori de câte ori nu aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie nu mi-aţi făcut.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,31-46
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ³¹ „Când va veni Fiul Omului în slava sa, împreună cu toţi îngerii, se va aşeza pe tronul său de mărire. ³² Înaintea lui vor fi adunate toate popoarele, dar el îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, ³³ şi va pune oile la dreapta sa iar caprele la stânga sa. ³⁴ Atunci împăratul va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; ³⁵ căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; ³⁶ am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine». ³⁷ Atunci cei drepţi îi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi flămând şi ţi-am dat să mănânci? Sau însetat şi ţi-am dat să bei? ³⁸ Sau când te-am văzut noi străin şi te-am primit? Sau gol şi te-am îmbrăcat? ³⁹ Sau când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?». ⁴⁰ Împăratul le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut». ⁴¹ Apoi va spune celor din stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor săi! ⁴²Căci am fost flămând şi voi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi nu mi-aţi dat să beau; ⁴³am fost străin şi voi nu m-aţi primit; am fost gol şi voi nu m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în închisoare şi voi nu m-aţi vizitat». ⁴⁴ Atunci îi vor răspunde şi ei: «Doamne, când te-am văzut noi flămând, însetat, străin, gol, bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?». ⁴⁵ El le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori nu aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie nu mi-aţi făcut». ⁴⁶ Şi vor merge aceştia în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică”.

Cuvântul Domnului