«Maică binecuvântată a Răscumpărătorului,
Poarta cerului pururi deschisă, Steaua mării,
vino în ajutorul poporului ce cade și vrea să se ridice;
Tu care ai născut, spre uimirea făpturii, pe Cel Preasfânt ce ți-e Părinte».
«Spre uimirea făpturii!» Cuvintele exprimă acea uluire a credinței care însoțește misterul maternității divine a Mariei. Îl însoțește, într-un anume sens, în inima întregii făpturi și, în mod direct, în inima întregului popor al lui Dumnezeu, în inima Bisericii. Cât de minunat de departe a mers Dumnezeu, Creatorul și Stăpânul a toate, în «dezvăluirea de sine» făcută omului! (147) Cât de limpede a depășit toate spațiile de infinită «distanță» care o despart pe creatură de Creator! Dacă în sine El rămâne inefabil și nepătruns, este și mai inefabil și nepătruns în realitatea ÎntrupăriiCuvântului făcut Om din Fecioara din Nazaret.
Dacă Dumnezeu din veșnicie a hotărât să îl cheme pe om ca să fie părtaș la firea dumnezeiască (cf. 2 Pt 1, 4), se poate spune că a prestabilit «îndumnezeirea» (deificatio) omului în contextul istoric al acestuia, așa încât, și după căderea în păcat, El este gata să reînnoiască, dând un preț mare, planul etern al iubirii sale, prin «într-omenirea» (humanatio) Fiului celui de o ființă cu El. Întreaga făptură, și mai ales omul, nu poate să nu rămână uluit de acest dar de care s-a făcut părtaș în Duhul Sfânt: «Căci așa a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut» (In 3, 16).
În centrul acestui mister, în adâncul acestei uluiri a credinței, se află Maria. Maica binecuvântată a Răscumpărătorului a trăit-o cea dintâi: «Tu care ai născut, spre uimirea făpturii, pe cel Preasfânt ce ți-e Părinte!»
(Sfântul Ioan Paul al II-lea,
Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine
25 martie 1987)
