Andra Gogan – Aleluia

Există un timp și-o stare în care auzi îngerii cum cântă… ALELUIA!

Bunica

Bunica nu avea cultură,Nu studiase-așa, ca noi..

Se “cultivase”-‘n bătătură

Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,

Dar nici școlită nu era.

Din Biblia îngălbenită

De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,

Cum se ruga lui Dumnezeu

Privind spre stele, în grădină,

Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,

Nici doctorate n-a luat,

Însă credea cu fermitate

În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,

Ce se ruga spre cer mereu,

Că bolta cea cu mii de stele

Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-‘ndrăznit să-i zici bunicii,

În noaptea cu parfum de fân,

Că greierii și licuricii

Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,

Știu foarte bine ce îți spun:

Bunica mea, din clipa-aceea

Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,

Nimic nu-i fără autor:

Nici clăi de fân, nici mușuroaie,

Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele

Că soarele ascuns în nor,

Sau câmpul cel cu floricele,

Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,

Crezând în Domnul Dumnezeu;

Strămoșii au crezut, bunicii,

Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,

Cu diplome la școli de soi,

Mai caută și-acum dovada

Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână

Și caută bucăți de os

Prin care vor să demonstreze

Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,

Vrăjmașul vrea prin rațiuni

Să ne lipsească de credința

Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească

De harul ce-l aveți în voi;

Rugați-vă să se-‘nmulțească,

Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește

Și nu ne lasă lui Satan.

Cu harul Său ne ocrotește,

Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă

Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,

O grea robie îi așteaptă,

Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,

În casa Domnului Hristos!

Biserica pe val plutește,

În timp ce lumea merge-‘n jos!

amin

de Preot Sorin Croitoru

Despre a prețui cu adevărat…

capita de fan muncaSe spune că un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş,   că nu făcea nimic toată ziua, în schimb ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:

– Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.
– Cum să nu, tată ? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
– Acum să ştii că eşti pedepsit! – a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.
Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
– Tată, tată – a strigat el, intrând val-vârtej – am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
– Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt…
După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
– Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască – îi mai spuse tatăl cu dragoste.

“Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Așadar ar trebui :

  • să prețuim  orice,  nu doar ce obținem cu mai mare greutate, pentru că, la urma urmei, orice poate conta în viața asta trecătoare…

 

Ceea ce câștigi ușor, risipești la fel de ușor,cu siguranță însă, ceea ce obții cu propria-ți sudoare apreciezi mai mult. Se spune că un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, în schimb ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi jucării. Dar, într-o…

via Despre a prețui cu adevărat — Prieten de vreme rea

%d blogeri au apreciat asta: