Întrebarea lui Petru este întrebarea noastră de fiecare zi: „Până când să-l mai rabd? De câte ori să-l mai iert pe cel care mi-a greșit?” (Mt 18,21). Nu cred că există zi în care să nu avem ceva de iertat celor din jurul nostru. După cum nu există zi în care alții să nu aibă atâtea lucruri să ne ierte. Greșim enorm prin gândurile noastre, prin cuvinte sau fapte, prin omisiune. Greșeala face parte din viața noastră, precum din viața noastră face parte și dorința de a fi iertați. Însă noi iertăm? Iertăm cu inima sau cu mintea? Altfel spus: preferăm să uităm sau să iertăm cu toată ființa noastră? Iată întrebarea zilei: iertăm sau uităm?
Uitarea este caracterizată de indiferență și neîncredere. Iertarea are în centrul ei iubirea și convingerea că omul se poate schimba și deveni bun. Iertarea se bazează pe capacitatea sufletului de a se căi și converti. Este atât de sublim să ai încredere în părerea de rău a celuilalt. Este divin să-l încurajezi pe celălalt să devină mai bun tocmai iertându-l și ajutându-l să înțeleagă unde a greșit și ce anume trebuie să corecteze. Și aceasta cu răbdare. Sunt atât de mulți oamenii care au avut răbdare cu noi, care au crezut în noi, oameni pentru care astăzi trebuie să ne rugăm și să le arătăm recunoștința. Și, mai ales, oameni pe care trebuie să-i imităm în virtutea lor.
Mai mult decât atât, însuși Dumnezeu ne iartă. Domnul nu închide ochii, nu se face că nu vede răul din noi. Nu spune niciodată că ne uită. El chiar ne iartă. Ba chiar s-a jertfit pentru noi tocmai ca să înțelegem că iertarea sa este reală, concretă. Câtă iubire este în Dumnezeu, câtă speranță are Dumnezeu în noi atunci când continuă să ne ierte deși cădem mai mereu în aceleași și aceleași păcate. Dumnezeu crede în noi, Dumnezeu știe că în noi există o parte bună care vrea convertirea, care vrea să persevereze pe calea binelui în pofida tuturor slăbiciunilor.
Este atât de gingașă și plină de tandrețe imaginea unui Dumnezeu care ne privește sufletul: ne ține inima în mâinile sale care au fost pironite pe cruce și ne mângâie sufletul, pentru că el nu privește la ce privesc oamenii, ci direct sufletul, direct inima. Inima noastră este în mâinile Domnului care ne cuprinde pentru a ne ierta și pentru a ne ajuta să ne îndreptăm.
Să nu mai oscilăm în fața celor ce ne greșesc: să iert sau să uit? Cum să fii creștin și să te întrebi ce să alegi: iubirea sau indiferența?! Oare noi ce preferăm când greșim: să fim iertați sau uitați? Dacă Dumnezeu ne-ar uita?! Dacă și-ar retrage soarele, lumina, mântuirea, iertarea, îmbrățișarea… În fiecare zi suntem iertați, iar noi ne încăpățânăm să vrem uitarea pentru cei ce ne greșesc.
Uitarea nu e o virtute, ci o slăbiciune a minții. Iertarea nu e o slăbiciune, ci o forță a inimii, o virtute a sufletului nobil.
Iartă!
Iubește!
Nu-ți pierde speranța în bunătatea
care există în fiecare om!
17 august 2017
Joi din săptămâna a 19-a de peste an
Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
Ios 3,7-10a.11.13-17; Ps 113A; Mt 18,21-19,1
LECTURA I
Arca alianţei Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan!
Citire din cartea lui Iosue 3,7-10a.11.13-17
În zilele acelea, Domnul i-a zis lui Iosue: „Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că aşa cum am fost cu Moise, tot aşa sunt cu tine. 8 Porunceşte-le preoţilor care duc arca alianţei: «Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să rămâneţi la Iordan!»” 9 Iosue le-a zis fiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă şi ascultaţi cuvintele Domnului Dumnezeului vostru!” 10a Iosue le-a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru. 11 Iată, arca alianţei Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan! 13 Când tălpile picioarelor preoţilor care poartă arca alianţei Domnului întregului pământ vor intra în apele Iordanului, apele se vor despărţi: cele care curg, de apele din partea de sus, care vor sta ca un dig”. 14 Când poporul a ieşit din corturile lor ca să treacă Iordanul, preoţii care duceau arca alianţei erau înaintea poporului. 15 Când preoţii care duceau arca au ajuns la Iordan şi când picioarele preoţilor care duceau arca s-au afundat în marginea apei – căci Iordanul era plin până peste maluri în zilele secerişului -, 16 apele Iordanului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adam, cetatea care este lângă Ţartan, iar cele care coborau către marea din Arabah, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în faţa Ierihonului. 17 Preoţii care duceau arca alianţei Domnului s-au oprit pe uscat în mijlocul Iordanului şi tot Israelul a trecut pe uscat până când tot poporul a terminat de trecut Iordanul.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 113A(114),1-2.3-4.5-6
R.: Aleluia!
1 Când a ieşit Israel din Egipt,
casa lui Iacob din mijlocul unui popor barbar,
2 Iuda a devenit sanctuarul lui
şi Israel, stăpânirea sa. R.
3 Marea a văzut şi a fugit,
Iordanul s-a întors înapoi;
4 munţii au săltat ca berbecii
şi dealurile, ca mieii unei turme. R.
5 Mare, ce ai tu de fugi,
şi tu, Iordanule, pentru ce te întorci înapoi?
6 Munţilor, pentru ce săltaţi ca berbecii,
şi voi, dealurilor, ca mieii unei turme? R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 118(119),135
(Aleluia) Luminează-ţi faţa pentru slujitorul tău şi învaţă-mă hotărârile tale! (Aleluia)
EVANGHELIA
Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21-19,1
În acel timp, Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. 23 De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. 25 Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. 26 Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» 27 Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. 28 Dar, ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!” 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. 31 Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?” 34 Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”. 19,1 Când a terminat Isus cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordan.
Cuvântul Domnului
Citește și dă mai departe!
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
Cu siguranță am folosit sau am provocat rostirea mult cunoscutei vorbe: „Când pisica nu-i acasă, șoarecele joacă pe masă”. Când lipsește cel a cărui prezență impune ordine și respect, lucrurile nu merg bine. Când oamenii s-au hotărât să-l alunge pe Domnul din lume, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai rău. Omul are nevoie de Dumnezeu. În interiorul omului, în sufletul său, există o neliniștește veșnică, un dor al cerului, o aspirație după ceva mult mai mare decât poate cuprinde ființa noastră. După cum mintea noastră are nevoie de principii și reguli clare, la fel și sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu. Fără Domnul în sufletul nostru este dezordine. Iar din dezordine, din haos, nu poate ieși nimic bun, cu atât mai puțin o viață plină de frumos, bine și adevăr.
