Prea târziu te-am iubit…

Câtă profunzime putem găsi în aceste cuvinte ale sfântului Paul: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Acest lucru, această „aducere aminte” o celebrăm ca o vie și adevărată actualizare la fiecare sfântă Liturghie. În Biserică, împreună cu preotul retrăim, misterul răscumpărării noastre: patima, moartea și învierea lui Cristos. Însă, meditând aceste cuvinte ale Apostolului sufletul este chemat să ni se îndrepte și spre alte cuvinte: „Fiți plini de Duh! Vorbind între voi în psalmi, imnuri și cântări sfinte, cântând și intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul. Aduceți mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna și pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos” (Ef 5,18-20). Aceste cuvinte aș dori să se sădească împreună în inima noastră astăzi: Adu-ți aminte de Isus Cristos și adu mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna! Întotdeauna, nu doar în biserică, nu doar prin sfânta Liturghie, ci prin toată viața ta, prin toate faptele, gândurile și vorbele tale.

Adu-ți aminte de Isus Cristos! Pentru ce este necesară această amintire? De ce să facem din Cristos o prezență veșnică în „memoria” noastră, de ce să ni-l întipărim în minte? Pentru că amintirea lui ne ajută să fim mai buni, ba chiar ne ajută să nu mai păcătuim. Memoria vie, prezența reală a lui Cristos în mintea noastră nu ne lasă să mai păcătuim. Dacă ajungem să cunoaștem cu adevărat cine este Cristos și ce a făcut pentru noi (și aceasta se vede cel mai bine privind un crucifix, privind la Cristos răstignit pe cruce!) nu mai putem păcătui decât atunci când uităm de el. Tuturor ne este rușine să facem gesturi urâte, să fim „obraznici” de față cu părinții, cu superiorii sau cu prietenii noștri și ne dăm mereu politicoși și buni în fața lor. Cu atât mai mult trebuie să ne fie rușine să păcătuim cu Cristos lângă noi, prezent viu în mintea și inima noastră. Nimeni nu poate păcătui în timp ce-și amintește de Cristos.

În schimb uitarea face din noi oameni păcătoși, oameni nerecunoscători. Când uităm binele devenim răi, păcătoși. Uităm și păcătuim, uităm și rănim, uităm și suferim, uităm și răspândim durere în jurul nostru! Păcătuim și săvârșim fărădelegi tocmai pentru că uităm binele primit și, în același timp, uităm de prezența lui Isus alături de noi. Uităm și păcătuim, iar Apostolul vrea să ne scoată din această stare de păcat și de nerecunoștință: „Adu-ți aminte de Isus Cristos”. Nu doar o amintire a persoanei sale (cum era, ce făcea, cum vorbea, cât era de înalt sau cum era părul său etc.), ci mai ales amintirea prezenței sale lângă noi, în viața noastră, o amintire a lucrurilor minunate pe care le-a făcut în noi și pentru noi. Cristos nu se poate „toci” ca o definiție pentru un examen. Pe Cristos nu-l poți învăța odată pentru totdeauna, ca o materie prinsă într-un curs intensiv. Ci pe Cristos trebuie să-l trăiești, de el trebuie să-ți amintești în fiecare clipă, pe el trebuie să-l recitești și să-l asculți în fiecare zi. Cristos nu se învață, Cristos se trăiește. Cristos nu e o definiție rămasă statică într-un dicționar de teologie sau de istoria religiilor, ci e o persoană vie, plină de noutate în fiecare zi. De aceea trebuie adus în minte, de aceea e necesară amintirea lui zilnică, pentru că zilnic el are ceva nou.

O altă consecință a uitării – a uitării lui Cristos în special – este nerecunoștința, așa cum citim în această zi și în sfânta Evanghelie. Isus întreabă: „Oare nu toți cei zece au fost curățați? Ceilalți nouă unde sunt?”. Aceasta este întrebarea care astăzi stă în fața mea și a ta: unde eram în timp ce Isus aștepta gestul nostru de recunoștință și de aducere aminte? De ce nu ne amintim să mulțumim pentru darurile primite în fiecare zi? Unde suntem acum, când Isus așteaptă recunoștința noastră, chiar și pentru această duminică pe care ne-a oferit-o? Unde suntem noi, dar și unde sunt frații noștri? Unde sunt frații noștri care au primit, ca și noi, atâtea daruri, atâtea haruri? Ei de ce nu merg astăzi la biserică? Ei de ce nu se unesc în rugăciune? Ei de ce nu celebrează Euharistia împreună cu noi? Oare nu tocmai pentru că au uitat?! Au uitat și nu mai simt nevoia să mulțumească, să-și amintească de Isus Cristos și de ceea ce el le-a oferit. Să ascultăm și să ne întipărim bine în minte întrebarea plină de durere pe care Cristos ne-o adresează: „Nu s-a întors nici unul să dea mărire lui Dumnezeu afară de acest străin?”. Atâția și atâtea mai puțin credincioși decât noi, poate chiar nebotezați, își amintesc de Cristos, de Dumnezeu (măcar își pun întrebări cu privire la el!), în timp ce noi, beneficiarii harurilor sale, îl uităm, îl ignorăm și nu ne exprimăm recunoștința față de el.

Să ne analizăm și să vedem dacă aceste două realități inseparabile fac parte din viața noastră: amintirea și recunoștința. Suntem noi printre cei care-și amintesc de Isus Cristos în orice timp și în orice loc și-i aduc laude? Recunoștința trebuie să fie o parte esențială a vieții noastre. Trebuie să fim recunoscători și față de Dumnezeu și față de oameni. De aceea, trebuie să facem mereu mici gesturi de aducere aminte și de recunoștință. De aceea, trebuie să ne rugăm dimineața și seara, înainte și după masă. Sunt mici rugăciuni, dar ele sunt expresia aducerii aminte și totodată sunt semne de mulțumire, de recunoștință.

Astăzi începem o săptămână nouă și o putem lua de la capăt. Putem să încercăm să fim mai atenți cu aducerea aminte și recunoștința. Trebuie să fim mai atenți în această privință. Până și „păgâni” ne sunt o provocare prin modul lor de a-și exprima recunoștința, așa cum am văzut că a făcut Naaman în prima lectură. Să ne cercetăm cu atenție toate ungherele inimii noastre pentru a găsi și a regreta momentele de uitare și de nerecunoștință. Să reînnoim viața noastră prin rugăciuni de aducere aminte și de mulțumire. Suntem și noi slabi, bolnavi, exact ca cei zece leproși din sfânta evanghelie. Boala noastră (una dintre bolile noastre) este uitare. Suntem uituci și nerecunoscători, de aceea, împreună cu cei zece strigăm și noi: Doamne Isuse, învățătorule, ai milă de noi. Salvează-ne, curăță-ne de această boală a uitării și a nerecunoștinței. Tu ești Domnul nostru, fii mereu prezent în viața și în mintea noastră. De la tine și prin tine, Doamne Isus, am primit tot ceea ce suntem și avem. Nu avem nimic care să nu fi fost primit de la bunătatea ta. Imprimă în noi, Doamne, gesturi de recunoștință. Fă să nu te mai uităm niciodată și nu vom mai păcătui.

Așa să fie și așa să ne ajute sfânta Fecioară Maria, regina rozariului. Amin.

---

13 octombrie 2019 

† DUMINICA a 28-a de peste an
Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina
2Rg 5,14-17; Ps 97; 2Tim 2,8-13; Lc 17,11-19

LECTURA I
Naaman şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeul lui Israel.
Citire din cartea a doua a Regilor 5,14-17
În zilele acelea, Naaman, generalul sirian, care era lepros, a coborât şi s-a scufundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi trupul a devenit ca trupul unui copilaş şi s-a curăţat. ¹⁵ Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu toată tabăra sa. A ajuns, a stat înaintea lui şi a zis: „Iată, ştiu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel. Acum, primeşte, te rog, un dar de la slujitorul tău!” ¹⁶ Elizeu a răspuns: „Viu este Domnul în faţa căruia stau: nu voi primi!” Naaman a insistat, dar el a refuzat. ¹⁷ Atunci Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei, lasă, te rog, să i se dea slujitorului tău pământ cât poate duce o pereche de catâri! Căci slujitorul tău nu va mai aduce arderi de tot sau jertfe altor dumnezei decât numai Domnului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3c-4 (R.: cf. 2b)
R.: Înaintea neamurilor şi-a făcut cunoscută Domnul mântuirea.

¹ Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! R.

² Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea,
şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
^3ab şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui
faţă de casa lui Israel. R.

^3c Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
⁴ Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului!
Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! R.

LECTURA A II-A
Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 2,8-13
Preaiubitule, adu-ţi aminte de Isus Cristos, din seminţia lui David, care a înviat din morţi, după evanghelia mea, ⁹ pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător! Dar cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat. ¹⁰ De aceea, îndur cu răbdare toate pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea, care este în Cristos Isus, odată cu gloria veşnică. ¹¹ Vrednic de crezare este cuvântul: Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. ¹² Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el. Dacă îl renegăm, şi el ne va renega. ¹³ Dacă suntem infideli, el rămâne fidel, pentru că nu se poate renega pe sine.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Tes 5,18
(Aleluia) Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,11-19
În timp ce mergea spre Ierusalim, Isus a trecut prin Samaria şi Galileea. A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. ¹³ Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” ¹⁴ Văzându-i, el le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!” ¹⁵Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic ¹⁶ şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. ¹⁷ Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? ¹⁸ Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?” ¹⁹ Apoi i-a zis: „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit”.

Cuvântul Domnului

---