Arhive pentru ‘„Anul Vietii Consacrate” 2014-2016’

Angajarea până la moarte, acel «pentru totdeauna», nu este uşor de înţeles.

A fost un frate „simplu şi bucuros”, care frecventa casa familiei în timpul vacanţelor, aşa încât l-a făcut să se îndrăgostească de viaţa franciscană. Însă exemplul de urmat a venit de la bunicul Pepe, al cărui nume îl poartă, rămas văduv destul de tânără şi cu patru copii de crescut. Era un ţăran din Galizia care le repeta nepoţilor: „Cuvântul este ca un testament: înainte de a-l rosti se gândeşte, odată rostit se împlineşte”. Pentru monseniorul José Rodríguez Carballo, secretar al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, vocaţia s-a născut în familie: „Îmi amintesc ziua în care am scris părinţilor mei de la Ierusalim pentru a-i informa despre voturile solemne. Mama mea a răspuns: «Fiule, suntem fericiţi că devii frate, dar dacă vezi că Domnul nu te cheamă la viaţa aceea, întoarce-te. Vei fi primit cu iubire». Acest sentiment de libertate m-a însoţit mereu”. Îl întâlnim pe arhiepiscop în timp ce este în plină activitate pentru organizarea unuia dintre evenimentele cele mai aşteptate din Anul Vieţii Consacrate: întâlnirea mondială pentru tineri consacraţi şi consacrate programată la Roma de la 15 la 19 septembrie.

• Sfântul Scaun îi ascultă pe tinerii care aleg viaţa călugărească?

„Când am început să programăm evenimentele pentru Anul Vieţii Consacrate, tinerii au fost primul gând: nu pentru că sunt viitorul vieţii consacrate, ci pentru că sunt prezentul. Vom vorbi despre teme fundamentale precum consacrarea, viaţa fraternă şi misiunea. Tinerii vor fi chemaţi să povestească bucurii şi speranţe. Aşteptăm cel puţin cinci mii de tineri din toate lumea”.

• Şi totuşi există dificultăţi pentru un tânăr care alege să se consacre…

„Angajarea până la moarte, acel «pentru totdeauna», nu este uşor de înţeles. Familia este prima realitate care suferă de această cultură a caracterului trecător. Trebuie înţeles că vocaţia la viaţa consacrată cere un răspuns necondiţionat şi definitiv. Există apoi o dificultate generaţională. În multe comunităţi şi institute piramida vârstei s-a răsturnat: puţini tineri şi mulţi bătrâni. Însă Biserica astăzi cere o fidelitate creativă şi acest lucru nu este posibil fără experienţa şi amintirea bătrânilor şi noutatea tinerilor. Este necesar un dialog existenţial între unii şi alţii”.

• Cine alege viaţa consacrată trebuie să redefinească şi priorităţile…

„Uneori nu se bazează pe elementele fundamentale ale vieţii consacrate, ci pe aspecte minore. Se confundă esenţialul cu secundarul. La început totul este esenţial, dar cu trecerea timpului riscul este ca totul să devină secundar. Provocarea este a de întări o identitate care să-şi aibă unitatea în elementele esenţiale ale vieţii consacrate: voturi, fraternitate şi misiune. Este necesară unitate profundă cu privire la aceste puncte şi libertate cu privire la restul”.

• Papa Francisc încredinţează consacraţilor misiunea de „a trezi lumea”. Ce rol au tinerii?

„Majoritatea consacraţilor, îndeosebi tinerii, trăiesc vocaţia cu bucurie. Să nu uităm ceea ce-i plăcea papei Benedict al XVI-lea să repete: «Un copac care cade face mai mult zgomot decât o pădure întreagă care creşte». Există păcat şi există infidelitate în viaţa consacrată, şi printre tineri. Există abandonuri. Să privim însă la cei care se menţin în picioare, care au mare generozitate în a se dărui, cărora le place riscul de a duce Evanghelia în periferiile cele mai periferice. Astăzi, tinerii consacraţi, chiar dacă sunt inferiori ca număr, nu au mai puţină semnificaţie evanghelică”.

• Aşadar există speranţă pentru viitor?

„Acesta este momentul speranţei. Nu vorbesc despre optimism pentru că forţele noastre ca persoane consacrate diminuează, trebuie să lăsăm prezenţe semnificative şi opere duse înainte cu jertfă. Însă optimismul nu este o virtute evanghelică, în timp ce speranţa se întemeiază pe Cel pentru care nimic nu este imposibil. Motivele pentru a spera există. E suficient să observăm numărul de canonizări sau martirii Bisericii: foarte mulţi sunt consacraţi. Şi apoi atâţia consacraţi locuiesc în periferiile existenţiale. Aşadar, dacă privim la tineri, există speranţă: ei sunt martori curajoşi ai urmării lui Cristos”.

• Adesea se vorbeşte despre viaţa călugărească drept refugiere de lume…

„Trebuie să fim atenţi. Ispita există, nu se poate nega. Pentru aceasta este nevoie de discernământ şi de mare vigilenţă a motivaţiilor vocaţionale. Este o misiunea la care suntem chemaţi atât în ţările bogate cât şi în cele sărace, pentru că tentaţiile sunt universale. Însă, atâţia tineri şi adulţi care se apropie de viaţa consacrată simt o adevărată chemare. Omeneşte vorbind, viaţa lor este rezolvată: au o profesie, studii calificate, locuri de muncă importante. Şi totuşi lasă toate pentru a-l urma pe Cristos. Este indicativ că atâtea comunităţi monastice de viaţă de claustrare au vocaţii de tineri care vin din universităţi şi contexte de viaţă bine aşezate”.

• Ce aşteaptă Biserica de la consacraţi?

„Ca să aibă pasiune pentru omenire, mai ales pentru cei mai săraci, pentru suferinzi şi pentru marginalizaţi. Cei care nu contează şi pe care Papa Francisc îi pune în schimb pe primul loc vorbind despre «cultura rebutului». Recunoştinţă, pasiune şi speranţă sunt cele trei provocări pentru consacraţi. Dacă adăugăm două cuvinte, Evanghelie şi profeţie, avem un cadru complet a ceea ce bărbaţii şi femeile aşteaptă de la consacraţii din al treilea mileniu”.

(Spre întâlnirea mondială
„Sunt mulţi tineri consacraţi în periferii…”
De Riccardo Benotti

După agenţia SIR, 14 iulie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

15/07/2015 2 4

Confuzie: e mai bine să mă căsătoresc sau să mă consacru Domnului?

Una dintre caracteristicile negative ale timpului nostru este confuzia. Fluxul de informații creează în viața noastră o continuă stare de incertitudine: „Oare cum e mai bine să fac? Oare care produs este mai bun? Oare care este calea cea mai potrivită pentru mine?” Această confuzie ne atinge în toate sectoarele: de la produsele alimentare și vestimentare până la starea de viață: e mai bine să mă căsătoresc sau să mă consacru Domnului?

Această ultimă întrebare trebuie exprimată cu atenție și în contextul potrivit. Nu puțini sunt cei care în entuziasmul modernismului, atunci când aud despre viața consacrată, despre călugări și călugărițe, sunt convinși că aceste categorii de persoane aparțin fie unui timp trecut, fie unui spațiu extraterestru. Cum să fii călugăr în mileniul al treilea? Pentru unii este deja prea mult să mai crezi în Dumnezeu când știința explică (aproape!) tot. Cum atunci să te dedici lui Dumnezeu „privându-te de bucuriile vieții”?! Aceasta în ochii și înțelepciunea lumii moderne este o nebunie, uitând că de fapt „înțelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 3,19).

Privind la viața sfântului Benedict, patronul Europei, și meditând învățătura pe care sfântul părinte papa Francisc ne-a oferit-o pentru acest an dedicat persoanelor consacrate, înțelegem profunzimea și curajul alegerii unei vieți dăruite lui Dumnezeu. Este o alegere sublimă făcută pentru „numele său”, făcută pentru Cristos. Este o alegere care se potrivește și cu aceste timpuri. Poate că aceste timpuri au și mai multă nevoie de oameni dăruiți în totalitate, după cum se simte că aceste timpuri suspină de nevoia unor familii cu adevărat umane, sfinte. Călugării nu sunt extratereștrii și nici atemporali, după cum nu sunt nici soții care aleg să-și trăiască cu demnitate statutul de tată sau mamă. Dimpotrivă, ei sunt semnele timpului, ei sunt cei care „au primit cuvintele și păstrat poruncile, cei care au ascultat înțelepciunea și și-au plecat inima spre înțelegere”, ei sunt cei care „vor moșteni viața veșnică”.

Să privim la viața și învățătura sfântului Benedict. Să ne rugăm și să muncim astfel încât, într-o lume care iubește dezordinea și confuzia, noi să știm ce vrem să alegem și să ne găsim forța de a alege. Să îndrăznim să ieșim din tiparele corupte ale modernismului și să ne alegem viața care cu adevărat înnobilează, să alegem să trăim în virtute, fie că suntem căsătoriți, persoane consacrate sau clerici.

Reține

Trăiește, roagă-te și muncește pentru ceea ce contează cu adevărat: mântuirea sufletului!

Sâmbăta, 11 iulie 2015

Sâmbata din saptamâna a 14-a de peste an
SS. BENEDICT, abate, patron al Europei; Olga, regina
Prov 2,1-9; Ps 33; Mt 19,27-29

LECTURA I
Pleacă-ţi inima spre înţelegere!
Citire din cartea Proverbelor 2,1-9
Fiule, dacă primeşti cuvintele mele, şi păstrezi la tine poruncile mele, dacă asculţi cu urechea înţelepciunea şi dacă-ţi pleci inima spre înţelegere, ³ ba, mai mult, dacă vei striga după pricepere şi dacă-ţi vei înălţa glasul după înţelegere, ⁴ dacă o vei căuta ca pe argint şi dacă te vei interesa ca de comori, ⁵ atunci vei pricepe teama de Domnul şi vei afla cunoaşterea lui Dumnezeu. ⁶ Căci Domnul dă înţelepciunea, din gura lui ies cunoaşterea şi înţelegerea. ⁷ El rezervă pentru cei drepţi succesul, este scut pentru cei care umblă în neprihănire. ⁸ Păzeşte căile judecăţii şi ocroteşte drumul celor pioşi ai săi. ⁹ Atunci vei pricepe dreptatea şi judecata, nepărtinirea, pe orice cale a binelui.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9.10-11 (R.: 9a);
R.: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!

² Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
³ Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.

⁴ Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
⁵ L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns
şi m-a eliberat de orice teamă. R.

⁶ Priviţi la el şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor acoperi de ruşine!
⁷ Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale. R.

⁸ Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
⁹ Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit omul care îşi caută refugiu în el! R.

¹⁰ Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui,
căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el!
¹¹ Bogaţii au sărăcit şi îndură foame,
dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,3
(Aleluia) Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Voi, care m-aţi urmat, veţi primi însutit şi veţi moşteni viaţa veşnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 19,27-29
În acel timp, Petru, luând cuvântul, i-a zis lui Isus: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat! Deci care va fi partea noastră?” ²⁸ Dar Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi, care m-aţi urmat, la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul gloriei sale, veţi sta şi voi pe douăsprezece tronuri, ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel. ²⁹ Şi oricine va fi părăsit case sau fraţi sau surori, sau tată sau mamă, sau soţie sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică”.

Cuvântul Domnului

11/07/2015 3 2

Părinţii: primii martori ai unei vocaţii…

De la 6 la 9 iulie 2015 s-a desfăşurat la Praga al XXVI-lea Congres Vocaţional European despre tema: „Cum trebuie însoţiţi tinerii la preoţie şi la viaţa consacrată în familie astăzi”. Evenimentul a fost promovat de Comisia pentru Vocaţii Sacerdotale al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) – European Vocations Service (EVS), în colaborare cu Serviciul Naţional pentru Vocaţii din Republica Cehă, ţară gazdă.

Au fost 65 de participanţi la lucrări, îndeosebi episcopii responsabili ai pastoraţiei vocaţionale (9), directorii Oficiilor Naţionale pentru Pastoraţia Vocaţională şi câţiva reprezentanţi ai organismelor vocaţionale europene. Evenimentul, de mare însemnătate pastorală, a permis obţinerea unui dublu obiectiv: a) a favoriza, între lucrători, confruntarea cu privire la diferitele realităţi vocaţionale în respectivele naţiuni (19, inclusiv Statele Unite ale Americii), împărtăşirea de trude şi obstacole, rugăciunea pentru vocaţii; b) sugerarea de criterii şi orientări pentru slujirea vocaţională.

Dar, mai ales, a reieşit în Congres dorinţa de a putea oferi vreun input de reflecţie, care să ajungă la Părinţii sinodali, în vederea apropiatului Sinod al Familiei, convocat de Papa Francisc, cu tema:„Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea de astăzi”. Zilele Congresului au avut momente de împărtăşire şi reflecţie, dar şi spaţii de destindere şi respiraţie culturală cum ar fi vizitarea oraşului Praga (cu celebrarea euharistică la biserica Fecioarei Maria glorioase, care îl găzduieşte pe Pruncul Isus din Praga) şi concertul de violoncel propus de patru tineri muzicieni din „Praha Cello Quartet”.

În prima zi – după saluturile iniţiale al monseniorului Josef Kajnek, episcop delegat pentru vocaţii în numele episcopatului din Republica Cehă; al lui Jan Wolf, consilier al oraşului Praga pentru cultură şi arte frumoase şi reprezentant al magistratului oraşului Praga; al monseniorului Oscar Cantoni, preşedinte al Comisiei CCEE – EVS; al părintelui Michel Remery, vice-secretar general al CCEE şi al monseniorului Nico Dal Molin, secretar al Comisiei CCEE – EVS – a avut loc o mărturie de credinţă şi de viaţă a unui tânăr preot ceh, părintele Kamil Skoda, împreună cu părinţii săi, povestind experienţa lor: „Ce influenţă poate avea familia asupra vocaţiei sacerdotale”.

Şi în ziua a doua a fost marcată de câteva mărturii semnificative: părintele Jan Balik, director naţional pentru pastoraţia tineretului din Republica Cehă, s-a focalizat asupra „serviciului Bisericii adus tinerilor în perioada comunistă şi pastoraţia tineretului în perioada comunistă”, îndeosebi prezentând experienţa centrelor pentru tineri născute pentru dieceză; părintele Filip Hacour, director naţional pentru pastoraţia vocaţiilor din Belgia (zona flamandă), a oferit o reflecţie despre realitatea „familiei, a tinerilor în contextul secularizării: stilul pastoraţiei în Biserica din Belgia?”. O ultimă mărturie despre vocaţia la viaţa consacrată a fost propusă în ultima zi a congresului, din partea fratelui Krystof Javurek şi sora Judith Tulejova.

În afară de mărturii, au fost esenţiale câteva propuneri de reflecţie. Soţii Attilio Danese şi Giulia Paola Di Nicola, ambii scriitori şi profesori la Universitatea din Chieti, au propus o „lectură a situaţiei socio-culturale a familiei în Europa: criterii şi orientări pentru o educaţie la credinţă şi o primire vocaţională”.

Pornind de la câteva date sociologice şi antropologice, ei au găsit motivele care stau la baza actualei crize a căsătoriei şi a instituţiei familiale aşa încât, fiind găsite cauzele, tinerii să poată fi ajutaţi să se gândească din nou la căsătorie în calitatea şi în motivaţiile acestei alegeri.

O a doua conferinţă – „Cum trebuie însoţiţi tinerii la preoţie şi la viaţa consacrată pornind de la actualul context familial?” – a fost introdus miercuri de monseniorul Jorge Carlos Patròn Wong, secretar pentru Seminarii din Congregaţia pentru Cler.

Intervenţia monseniorului Patròn Wong s-a împărţit în trei pasaje: a) legătura dintre pastoraţia familială şi pastoraţia vocaţională; b) ceea ce este cerut drept contribuţie la pastoraţia tineretului; c) însoţirea personală şi eclezială a tinerilor. În ceea ce priveşte primul aspect, mons. Wong a preluat un text din Familiaris consortio (nr. 53) a sfântului Ioan Paul al II-lea, conform căruia se poate face mult pentru a ajuta familiile să devină „primul şi cel mai bun seminar al vocaţiei la viaţa de consacrare pentru Împărăţia lui Dumnezeu”.

Cu privire la acest aspect, a fost evidenţiată o orientare fundamentală pentru pastoraţia vocaţională: „Părinţii nu sunt promotori ai vocaţiei copiilor, nici proiectanţii ei, ci sunt primii martori, primii gardieni care veghează, care încurajează şi care întăresc. Se poate întâmpla şi ca ei să nu fie creştini, sau să opună rezistenţă, sau să nu fie de acord cu vocaţia copiilor lor. Aceste atitudini sunt motivul pentru care noi, ca animatori ai pastoraţiei vocaţionale, trebuie să avem o mare grijă de legătura cu părinţii şi cu familiile tinerilor pe care-i întâlnim”.

Experienţa trăită a permis nu numai să se vorbească despre familie, ci şi să se trăiască împreună o „atmosferă de familie”, formată din rugăciune şi relaţii fraterne, de comuniune şi stimă a frumuseţii diferitelor vocaţii, amintind propriile familii de origine şi făcând trimitere la marea familie, care îi adună şi îi uneşte pe toţi, care este Biserica.