Arhive pentru ‘„Anul Vietii Consacrate” 2014-2016’

O provocare fără sfârșit într-o lume înfierbântată: curăția.

curatie_celibat_castitateCred că în jurul curăției, privită fie din prisma castității, fie din prisma celibatului (care nu sunt deloc aceleași lucruri, chiar dacă aclamă aceeași virtute!), se creează una dintre cele mai mari ipocrizii a timpului nostru. De prea mult ori pozăm în mironosițe, când de fapt sufletul nostru este încărcat de păcate. Trebuie să recunoaștem că trăim timpuri în care curăția (nu curățenia! că nu vorbim despre igienă) este o provocare incredibilă. Nu spun că în alte vremuri era mai ușor, spun doar că acum este foarte greu când suntem asaltați din toate părțile de „super-oferte”.

Nu contest și nu voi contesta niciodată valoarea celibatului, a castității, a curăției. Cu atât mai puțin aș contesta aceste virtuți într-o zi dedicată sfântului Iosif, patronul curăției, om feciorelnic. Ceea ce vreau să contest este prefăcătoria din mine și din mulți alții atunci când spunem că este ușor sau simplu. Vreau să contest ușurința (sau ușurătatea!) cu care tratăm această provocare: să trăiești în curăție, indiferent de starea de viață pe care ai ales-o. Prea ușor, prea superfluu. Prea puțin se vorbește despre această valoare, în contrast cu fluxul de informații și provocării despre/la sex, prostituție, concubinaj, avort, contracepție etc. Prea puțin se vorbește și încă și mai puțin se face, atât în societatea civilă cât și în Biserică. Oare pentru că toți suntem, într-un fel sau altul, atinși de acest păcat?! Sau de ce?

De fiecare dată când întâlnesc următorul text biblic, eu îl asociez în primul rând cu curăția (aceasta nu înseamnă că am redus toate poruncile și păcatele la porunca a șasea sau a noua!): „Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine, iar adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nedreptate. Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos iar cuvântul lui nu este în noi” (1In 1,8-10). Așadar, am păcătuit sau nu? Ai păcătuit sau nu?

Am păcătuit. Toți! Unii cu gândul, alții prin cuvinte, alții cu fapta, alții chiar și prin omisiune. Dacă nu recunoaștem, „îl facem mincinos pe el”. Dacă nu recunoaștem nu avem nicio șansă să redăm lumii o nouă strălucire. Prima condiție în lupta cu această plagă a timpului este tocmai mărturisirea propriilor păcate. El singur, Dumnezeu, este fidel și drept și poate să ne curețe. El singur!

Așadar, iată ce contest: nu virtutea, ci prefăcătoria. Contest prefăcătoria și prea puțina îngrijorare față de un fenomen care ia amploare. La Roma tocmai au anunțat că vor înființa un „cartier roșu”, un loc oficial destinat prostituției care să înlocuiască (teoretic și utopic!) zecile de locuri neoficiale în care zi de zi și noapte de noapte trupurile se vând și se cumpără. Nu am auzit în urma acestui anunț să fie ieșit cineva în stradă pentru proteste. Nu am auzit ridicându-se vocile soțiilor sau ale taților sau ale mamelor: mi-ar fi plăcut să văd familii ieșite în stradă, familii îngrijorate de viitorul lor și al copiilor. Dar nimic. După cum nu am văzut anunțuri de protest sau strângeri de semnături prin parohii sau primării sau asociații. Nu am auzit și nu am văzut nimic decât resemnare. Ca și cum nimic nu mai poate fi făcut! Poate chiar nu mai poate fi făcut nimic. Poate! Dar măcar să nu ne prefacem că luptăm pentru curăție, măcar să nu ne prefacem că modelul nostru de viață e sfântul Iosif! Sfântul Iosif cu siguranță nu e modelul ipocriților, fie bărbați sau femei, fie laici sau persoane consacrate sau clerici, fie că vorbim despre mine sau despre tine. Nu, nu e modelul nostru atunci când zi de zi păcătuim, într-un fel sau altul, împotriva curăției.

Curăția este un dar! Un dar care se primește, se pierde, se recucerește. Un dar care se cere zi de zi, nu un dar care se fabrică în interiorul fiecăruia, după gustul fiecăruia. Mai mult decât un dar, curăția este o virtute vie care trebuie să crească. Curăția este în lume și în oameni ca un copil în sânul mamei: dacă nu crește, dacă nu se dezvoltă, moare. Iar dacă moare… numai Cristos poate să o readucă la viață printr-o minune. Iar această minune vă invit să o cerem împreună în rugăciune: pentru mine, pentru toți preoții și persoanele consacrate, pentru toate acele familii care sunt încercate în această privință, pentru fiecare suflet care tânjește după această virtute. Să ne rugăm pentru lumea întreagă. Să ne rugăm pentru cei care se pregătesc să îmbrățișeze viața de curăție prin celibat și castitate. Să ne rugăm pentru ca alegerea lor, făcută în mod liber sub inspirația Duhului Sfânt și încrezători în ajutorul lui Cristos, să nu se transforme niciodată în povară sau în prilej de scandal pentru cei din jurul lor.

O, Marie, Regina fecioarelor și maica curăției, vino în ajutorul fiilor tăi. Ajută-ne să redăm strălucirea acestei virtuți în viața noastră, în viața Bisericii și a societății. Sfinte Iosife, patronul Bisericii Universale și sprijinul celor care vor să trăiască în curăție, ajută-ne să ne purificăm inima, să ne mărturisim păcatele și să începem o viață nouă.

Reține

Angajamentul pentru curăție nu se face o dată în viață, ci clipă de clipă, pentru că în fiecare secundă Diavolul are grijă să ne trimită slujitorii și slujitoarele sale care să ne ademenească și să ne orbească cu „întunecata strălucire” a acestui păcat. Adevărata provocare nu e să-ți torni apă cu gheață pe cap (moda anului trecut!), ci să-ți menții sufletul fresh, treaz, într-o lume înfierbântată.

PS. Discipolii i-au zis lui Isus: „Dacă așa este situația cu bărbatul și femeia, este mai bine să nu se căsătorească”. Dar el le-a zis: „Nu toți înțeleg cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat. Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuți [astfel] de oameni și există eunuci care s-au făcut ei înșiși astfel pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă!” (Mt 19,10-12).

Joi, 19 martie 2015 

Joi din saptamâna a 4-a din Post
† SF. IOSIF, sotul Sf. Fc. Maria; Fer. Marcel Callo, m.
2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a

LECTURA I
Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său (Lc 1,32).
Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,4b-5a.12-14a.16
În zilele acela, cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: „Du-te şi spune-i slujitorului meu David: «Aşa vorbeşte Domnul: 12 Când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia. 13 El va zidi o casă numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie. 14a Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. 16Casa ta şi domnia ta vor fi stabile înaintea ta pentru totdeauna, iar tronul tău va fi întărit pe vecie»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.4-5.27 şi 29 (R.: cf. 37a)
R.: Seminţia lui va dăinui în vecii vecilor.

2 Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generaţie în generaţie fidelitatea ta.
3 Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta. R.

4 Am încheiat alianţă cu alesul meu,
i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:
5 «Îţi voi întări seminţia pe vecie,
din generaţie în generaţie,
îţi voi întemeia tronul tău de domnie»”. R.

27 El îmi va spune: „Tu eşti tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele”.
29 Pentru el păstrez pe veci îndurarea mea
şi alianţa mea va rămâne neclintită pentru el”. R.

LECTURA A II-A
Nu prin lege i-a fost făcută promisiunea lui Abraham.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 4,13.16-18.22
Fraţilor, promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă. 16 De aceea promisiunea a fost făcută prin credinţă, ca să fie din har şi ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendenţa: nu numai pentru cel care provine din Lege, ci şi pentru cel care provine din credinţa lui Abraham, care este părintele nostru, al tuturor – 17 după cum este scris: „Te-am pus părinte al multor neamuri” – înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viaţă celor morţi şi cheamă la fiinţă cele ce nu sunt. 18Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi descendenţa ta”. 22 Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 83(84),5
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta, Doamne, pentru că te pot lăuda mereu. (Aleluia)

EVANGHELIA*
Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,16.18-21.24a
Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. 24a Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 83(84),5
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta, Doamne, pentru că te pot lăuda mereu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-51a
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. 42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. 43 Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44 Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” 49 El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. 51a Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor.

Cuvântul Domnului

Bucuria de a da mărturie: „L-am întâlnit pe Domnul!”

20120911_102006Din voinţa Sfântului Părinte papa Francisc, noul an pastoral 2015, la nivelul întregii Bisericii, este dedicat vieţii consacrate. Un adevărat semn de preţuire pentru toţi cei care au ales viaţa consacrată şi un motiv de mare bucurie pentru întreaga Biserică.

Între momentele cele mai semnificative care presupun o mare angajare, ziua de 2 februarie are o semnificaţie aparte: este momentul când toate surorile şi toţi fraţii, angajaţi să trăiască profesiunea celor trei voturi, se unesc în spirit, în meditaţie şi în rugăciune, preamărindu-l pe Dumnezeu pentru alegerea primită şi reînnoind făgăduinţele făcute pe drumul de slujire.

Ne bucurăm să împărtăşim cu întreaga Biserică, cu Sfântul Părinte papa Francisc şi cu toate familiile călugăreşti, sentimentul aducerii de mulţumire faţă de Dumnezeu, care, după exemplul celui dintâi consacrat, Isus cel ascultător, sărac şi curat, şi al preacuratei Fecioare Maria, care şi-a oferit întreaga fiinţă, trupul şi sufletul său lui Dumnezeu, răspunzând la planul de iubire al Părintelui ceresc, cu acelaşi „Iată-mă, fie mie după cuvântul tău!”, cheamă şi în timpurile noastre noi şi nenumărate persoane pe acest drum fericit de răspândire a iubirii şi a slujirii.

Cu adevărat simţim cu toţii cum Domnul face prin viaţa consacrată un gest imens de iubire şi de dăruire faţă de lume, pentru fericirea oamenilor.

În ziua de 2 februarie suntem invitaţi să ne îndreptăm gândul către persoanele care ne ies în cale, ne interpelează şi ne oferă exemplul lor de iubire şi de slujire.

Dragi fraţi şi surori, dragi persoane consacrate,

În drumul binecuvântat pe care Sfântul Părinte papa Francisc vă invită să-l parcurgeţi în acest an special, el vă cere şi vă propune o adâncă analiză asupra darului măreţ de care „vă bucuraţi”, vă cheamă „să creşteţi” în bucurie, „să reaprindeţi în sufletele oamenilor speranţa” şi să treziţi lumea care trebuie să-l întâmpine pe Domnul, să-l găsească, să-l primească şi să „vestiţi tuturor bucuria evangheliei”.

Scrisoarea Sfântului Părinte nu este altceva decât o declaraţie de preţuire, pe care o îndreaptă spre voi toţi, şi o chemare ca, împreună, să descoperiţi datoria sfântă de a-i mulţumi Tatălui care v-a oferit o aşa de sfântă chemare. El ne cheamă pe toţi, declarând de la început ce aşteaptă de la fiecare: „Să-i mulţumim Tatălui care ne-a chemat să-l urmăm pe Isus, în adeziunea deplină la evanghelia sa şi în slujirea Bisericii, şi a revărsat în inimile noastre pe Duhul Sfânt, care ne dă bucurie şi ne face să dăm mărturie lumii întregi despre iubirea sa şi despre milostivirea sa”.

Totul este cuprins în aceste trei puncte:

a) a privi trecutul cu recunoştinţă;

b) a trăi prezentul cu pasiune;

c) a îmbrăţişa viitorul cu speranţă;

Tot în aceste cuvinte de început, sunt deja cuprinse aşteptările sale şi ale întregii Biserici:

a) consacraţii trebuie să fie purtători de bucurie;

b) ei trebuie să trezească lumea vestind evanghelia fără încetare;

c) în familiile lor şi în Biserică, trebuie să fie experţi în comuniune;

d) şi sunt chemaţi să vestească evanghelia.

Dragi persoane consacrate,

Vă felicităm pentru că aţi ales viaţa consacrată, dăruindu-vă slujirii lui Dumnezeu, Bisericii şi poporului creştin, şi vă exprimăm pe această cale preţuirea şi dorinţele noastre de fi fericite şi a vă bucura în Domnul, dătătorul tuturor darurilor.

Ne bucurăm că anul special, deschis în prima duminică din Advent, vă oferă un program intens şi o mare şansă să redescoperiţi marea şi nobila încredere pe care Domnul a pus-o în voi. El se îndreaptă mereu spre voi şi aşteaptă să-l întâmpinaţi cu mare şi sfânt entuziasm şi cu zelul celor care de la început i-au ieşit înainte: Maria, Iosif, păstorii, magii, Simeon şi Ana şi atâţia alţii din toate veacurile care s-au oferit să-l întâmpine şi să-l urmeze.

Privirea Bisericii şi a noastră se îndreaptă cu mare încredere şi speranţă spre voi.

Aţi început să construiţi un program variat şi corespunzător cu inspiraţiile care vor veni de la Duhul Sfânt, din partea fiecărei congregaţii. Un lucru minunat. Ştim că v-aţi pregătit şi continuaţi să o faceţi ca să-l întâmpinaţi pe Domnul, mirele sufletului vostru, cu noi proiecte şi cu un program variat conform cu specificul fiecărei familii călugăreşti şi cu Statutele proprii primite de la fondatorii şi fondatoarele voastre şi confirmate de sfânta maică Biserică.

Vă încurajăm cu bucurie şi speranţă să desfăşuraţi multiple întâlniri şi programe comune, pentru a împărtăşi experienţele proprii şi a primi sugestii binevenite de la ceilalţi fraţi şi surori.

Anunţăm cu această scrisoare şi marea bucurie a vizitei cardinalului prefect Joao Braz de Aviz, delegatul special al Sfântului Părinte Francisc. Cu această ocazie vor avea loc două întâlniri: sâmbătă, 18 aprilie, la Mănăstirea Carmelită din Luncani, cu toţi superiorii majori şi superioarele majore din întreaga ţară, iar duminică, 19 aprilie, la ora 11.00, momentul sărbătoresc din catedrala din Iaşi, cu toate persoanele consacrate din dieceză şi nu numai, când va avea loc o adevărată sărbătoare diecezană la care vor fi prezenţi mulţi preoţi, seminarişti, aspiranţi şi aspirante şi poporul creştin.

După celebrarea sfintei Liturghii va avea loc o întâlnire specială cu Eminenţa sa cardinalul prefect, apoi o agapă frăţească împreună cu oaspetele nostru, cu episcopii prezenţi, dar, mai ales, cu toate persoanele consacrate sosite la această mare sărbătoare din Anul Vieţii Consacrate.

De asemenea, facem cunoscută şi dorinţa noastră de a proceda la o vizită pastorală în fiecare familie şi casă călugărească, în toate centrele fraţilor călugări şi ale surorilor din dieceză, după un program care va fi stabilit de vicarul nostru episcopal, pr. Alois Fechet, şi consiliul său, pe zonele deja cunoscute, moment care se va concretiza cu o întâlnire comună a respectivelor familii călugăreşti vizitate într-un centru al zonei respective, pentru o celebrare comună şi eventuale discuţii despre alte proiecte.

Aşteptăm cu bucurie să trăim împreună aceste momente de mare importanţă spirituală şi vă încurajăm, cu toată preţuirea, să vă deschideţi inimile, pentru ca în ele să coboare Duhul Sfânt cu multe şi alese inspiraţii pe acest binecuvântat drum de trăire a carismelor proprii.

Suntem cu toţii interesaţi să primim şi să urmărim programul detaliat pregătit, cu mult zel şi interes, de către Oficiul Diecezan pentru Viaţa Consacrată ce urmează a fi trăit de către toate familiile călugăreşti nu numai în casele proprii, ci şi în cadrul comunităţilor parohiale, bucurându-se de acest sfânt eveniment tot poporul creştin al diecezei, mai ales tinerii dornici de a cunoaşte mai bine frumuseţea consacrării şi slujirii personale.

Bucuria fraţilor şi surorilor noastre este şi trebuie să rămână bucuria noastră a tuturor, după îndemnul lui Isus, al apostolului Paul, şi, desigur, al Sfântului Părinte papa Francisc, care nu încetează să insiste şi să repete: „Bucuraţi-vă în Domnul! Iarăşi vă zic: Bucuraţi-vă! Domnul este aproape şi bate la uşă: Cine ascultă şi deschide se va bucura de mare bucurie: Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

Cu îmbrăţişarea şi dorinţa noastră de binecuvântare,

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Scrisoarea pastorala este preluată de pe http://www.erci.ro

 

Noi, și eu, și tu, suntem responsabili de frica unora de a se dedica în totalitate slujirii lui Dumnezeu.

PreotMulți creștini, preoți, episcopi, persoane consacrate și laici își exprimă îngrijorarea pentru seminariile și mănăstirile care devin din ce în ce mai goale. Criza vocațiilor începe să se simtă și la noi, ca în lumea întreagă, în special în Europa. Tot mai puțini sunt tinerii care aleg să se lase „luați dintre oameni” și să-și dedice viața unei altfel de slujiri, o slujire diferită de cea din viața de familie, dar despre care nu trebuie să spunem că este mai bună sau mai rea, mai grea sau mai ușoară, ci doar că este diferită și privită ca fiind o alegere „împotriva curentului”. Întrebarea care se ridică astăzi meditând prima lectură (întrebare care apare întotdeauna atunci când se citește și se meditează Scrisoarea către Evrei) este de ce? Oare Cristos nu mai fascinează? Oare nu este și astăzi același Cristos în mijlocul nostru? Oare omul nu mai este capabil de renunțare la sine însuși? Oare unii se tem că viața de preoție sau viața consacrată este o viață din care lipsește „mirele” și atunci fiecare zi este trăită ca o zi de post, ca o zi grea care abia așteptăm să se termine? Ce lipsește? Ce trebuie să facem pentru ca din nou Cristos să fascineze, să atragă, să cheme? Ce trebuie să fac eu? Ce trebuie să faci tu? Ce trebuie să facă mai mult păstorii Bisericii, persoanele consacrate? Ce trebuie să facă fiecare familie?

Chiar dacă slăbiciunile preotului par să fie din ce în ce mai evidente, mai cunoscute și mai mediatizate; chiar dacă persoanele consacrate ni se descoperă în fiecare zi mai mult ca simpli oameni și nu ca super-eroi; chiar dacă mulți spun că nu merită să alegi, să iei ceea ce majoritatea refuză; chiar dacă toate acestea se întâmplă și mulți se descurajează, noi trebuie să dăm mărturie că Isus Cristos este același ieri, astăzi și în veac și el continuă să fascineze și va continua să atragă la sine inimi. Cristos, Mirele, este și astăzi în mijlocul nostru. Suntem noi cei care decidem dacă facem sau nu sărbătoare în prezența lui; suntem noi cei care decidem dacă suntem cu el sau împotriva lui; suntem noi cei care decidem să-l urmăm sau nu. Însă dincolo de aceste decizii pe care le luăm, aș vrea să fim împreună atenți la un lucru foarte important pentru aceste zile și pentru viața noastră: dacă noi nu îndrăznim să-l urmăm pe Cristos în totalitate, atunci să-i lăsăm pe alții să o facă. Să nu-i descurajăm. Dimpotrivă, să-i încurajăm! Să încurajăm vocațiile, să le susținem. Să nu ne mirăm, plini de dezamăgire, în fața unuia care spune: eu merg să mă fac preot sau eu merg să mă consacru Domnului în mănăstire. Este trist când auzi regrete de genul: „Ah, săracul s-a dus la seminar! Ah, săraca s-a dus la mănăstire. Și era așa deștept/așa capabilă. Și era așa frumos/frumoasă și a ales să se închidă, să renunțe la lume. Vai, săracii, la vârsta lor…etc.”. Nu e nici un vai. Sau nu ar trebui să fie nici un vai, ci ar trebui să fie un „wow…super!”

Triști și demn de a fi consolați suntem noi, nu ei. „Nimeni nu-și ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu”. Și noi ne împotrivim de atâtea ori chemării lui Dumnezeu descurajând sau ispitind. Noi suntem atât de capabili de a deveni ispita lumii, a gălăgiei, a vieții care uită de cer. Noi, și eu, și tu, suntem responsabili de frica unora de a se dedica în totalitate slujirii lui Dumnezeu.

Și ar mai fi ceva care ar trebui să ne facă să tremurăm: „Tu ești preot în veac!”. Aceste cuvinte nu sunt doar un text. Nu este o figură de stil sau un cântec frumos de ascultat, dar lipsit de fundament în viața reală. Acesta este adevărul: el este preot în veac! Dumnezeu alege pentru totdeauna, așa cum ne învață apostolul: „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile” (Rom 11,29). Irevocabile! Dumnezeu nu se răzgândește! Dumnezeu nu se răzgândește nici măcar atunci când omul insistă, greșește, fuge. În adâncul conștiinței, oriunde ai fugi, răsună acest refren: „Ești preot în veci… Ești ales pentru totdeauna… Dumnezeu te-a ales pentru că te iubește cu o iubire veșnică… Preot în veci… Consacrat pentru totdeauna”.

Să ne rugăm pentru cei aleși. Să ne rugăm pentru cei fragili. Rugați-vă pentru mine. Înălțați împreună cu mine „strigăte puternice, cu lacrimi, rugăciuni și cereri către acela care are puterea să ne salveze”, către Domnul care are puterea să-i salveze și să-i ajute pe aleșii săi, preoți și persoane consacrate. Să ne rugăm. Să postim. Dumnezeu singur are puterea să-i salveze, după cum Dumnezeu singur este acela care „trimite lucrători în secerișul său”. Noi suntem atât de mici, însă nu inutili. Să ne amintim cuvintele unui frumos cântec brazilian:

„Dumnezeu singur poate dărui credința, însă tu poți da mărturie despre credință.

Dumnezeu singur poate dărui speranță, însă tu poți inspira încredere.

Dumnezeu singur poate dărui iubire, însă tu poți învăța cum se iubește.

Dumnezeu singur poate dărui pacea, însă tu poți crea unitatea.

Dumnezeu singur este calea, însă tu o poți arăta celorlalți.

Dumnezeu singur este lumina, însă tu o poți face să strălucească în jurul tău.

Dumnezeu singur este viața, tu însă o poți apăra.

Dumnezeu singur poate face imposibilul, însă tu poți face posibilul.

Dumnezeu singur își ajunge sieși, însă el vrea să poată conta pe tine”.

Dumnezeu contează pe ajutorul tău. Dumnezeu vrea ajutorul tău. Dumnezeu te cheamă. Mergi! Dumnezeu cheamă, tu ajută-l pe cel chemat. Sprijină-l! Fii lângă persoana descurajata, speriată, gata să cadă. Sprijină-l pe cel care uită că Domnul singur cheamă, că Domnul cheamă pentru totdeauna, că Domnul cheamă pentru a face sărbătoare și pentru a da o viață plină de bucurie, nu de tristețe. Cântă împreună cu psalmistul și întreaga Biserică: „Tu ești preot în veci!”.

O, Marie, Regina apostolilor și Maica Bisericii, privește spre cei care s-au consacrat slujirii Fiului tău. Ocrotește și binecuvântează munca și strădaniile lor și fă ca exemplul bun pe care îl oferă să aducă roade în inima celor tineri și din rândul comunităților noastre să răsune cât mai des: „Iată, vin să fac voința ta, Dumnezeule… Iată-mă, trimite-mă pe mine, Doamne”.

Reţine

Viața consacrată nu este o viață de egoism și nici o viață de comoditate. Însă este o viață de strălucire pentru că este luminată de Cristos, lumina lumii. Cine vrea să aleagă această viața nu trebuie să privească la cel luminat, ci la cel ce luminează, la Cristos. El este singura lumină adevărată. El singur este învățătorul. El singur este stăpânul și autorul vocațiilor. El singur este Mirele care fascinează, noi toți suntem frați, noi toți suntem simpli „nuntași”.

Luni, 19 ianuarie 2015 

Luni din saptamâna a 2-a de peste an
Ss. Marius si Marta, soti m.
Evr 5,1-10; Ps 109; Mc 2,18-22

LECTURA I
Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit.
Citire din Scrisoarea către Evrei 5,1-10
Fraţilor, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi sacrificii pentru păcate. 2 El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în greşeală, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune 3 şi din cauza ei, trebuie să ofere sacrificii pentru păcate atât pentru popor, cât şi pentru sine. 4 Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron. 5 Tot la fel şi Cristos: nu şi-a atribuit de la sine gloria de a deveni mare preot, ci i-a dat-o acela care i-a spus: „Fiul meu eşti tu; eu, astăzi, te-am născut”; 6 după cum se mai spune în alt loc: „Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec”. 7 În zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui. 8 Şi, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, 9 iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el, 10fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melchisedec.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 109(110),1.2.3.4 (R.: 4b)
R.: Preot în veci eşti tu, după rânduiala lui Melchisedec.

1 Oracolul Domnului către Domnul meu:
„Şezi la dreapta mea,
până voi pune pe duşmanii tăi scăunel picioarelor tale”. R.

2 Domnul va întinde din Sion, sceptrul puterii tale:
„Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!” R.

3 În ziua puterii tale,
tu domneşti strălucind de sfinţenie;
din sânul aurorei, ca roua, te-am născut. R.

4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:
„Tu eşti preot în veci,
după rânduiala lui Melchisedec”. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Evr 4,12ad
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere; el judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Mirele este cu ei.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,18-22
În acel timp, discipolii lui Ioan şi fariseii posteau. Au venit şi i-au spus lui Isus: „De ce discipolii lui Ioan şi discipolii fariseilor postesc, iar discipolii tăi nu postesc?” 19 Isus le-a spus: „Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp au mirele cu ei, nu pot să postească. 20 Vor veni însă zile în care mirele va fi luat de la ei şi atunci, în ziua aceea, vor posti.21 Nimeni nu coase un petic dintr-o stofă nouă, la o haină veche; altfel, peticul nou trage din haina veche şi ruptura devine mai mare. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile şi se vor pierde şi vinul şi burdufurile. Însă vinul nou se pune în burdufuri noi”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: