Arhive pentru ‘Evanghelia după sfântul Matei’

Oare cum va fi? 

Este ceva natural și denotă maturitate spirituală ca, măcar din când în când, să medităm la cele trei lucruri de pe urmă: moartea, judecata, Paradisul sau Iadul. Medităm fără să fim speriați, fără teamă. O facem doar din dorința de a ne pregăti cât mai bine pentru aceste trei „lucruri”, realități, indiferent de vârstă. Moartea nu știm nici când va fi, nici cum ne va fi. Rămâne mister. Și e mai bine așa. 

La fel de misterios e și Paradisul sau Iadul. Sunt mari mistere, pline de surprize, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9).. 

Însă judecata? Mereu mă gândeam: oare cum va fi? Oare eu, fir de praf, voi sta în fața Domnului Preaînalt și voi fi judecat? Îl voi vedea? Ce mă va întreba? Ce răspunsuri va trebui să dau? Cum să mă pregătesc pentru acest examen? Voi trece proba? Admis? Respins? Admis fără loc, pe lista de așteptare a Purgatoriului? Ce va urma?… 

Toate aceste gânduri și griji mă frământau în timp ce, de la Cristos încoace, de fapt, știm cum va judecata. Știm deja întrebările și, culmea, putem pregăti răspunsurile. Ne-a spus el însuși, Examinatorul. Și ne-a spus atât de clar! Nu e loc de surprize atunci și acolo. Dar nici de modificări. Cam așa va fi și cam astea două sunt opțiunile, spune Domnul:

  1. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat, bolnav, şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare, şi aţi venit la mine!” (Mt 25,34-36).

    sau
  2. „Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci am fost flămând, şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi nu m-aţi primit, gol, şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare, şi nu m-aţi vizitat” (Mt25,41-43).

Atât! Aici e totul. Nimic mai simplu. Și totuși, nimic mai serios.

Mi-au venit aceste gânduri astăzi ascultând și meditând cuvântului Domnului din prima lectură de la Breviar: „Să nu te prezinți cu mâinile goale înaintea Domului” (Dt 16,16).

E clar ce avem de făcut. Și încă mai avem timp să ne facem bine temele pentru a nu tremura în fața celor trei lucruri de pe urmă: moartea, judecata, Paradisul sau Infernul. 

E prea puțin să spunem: „Meditează zilnic la cele trei lucruri de pe urmă și în veci nu vei păcătui”. E bine și așa, dar pare insuficient. E mult mai important să zicem și să trăim: „Meditează la cele trei lucruri de pe urmă și fă mereu binele, doar binele. Și fă-l plin de zel. Fă-l tuturor. Ca pentru Domnul” (Tit 2,14).

O duminică binecuvântată, o zi sfântă care să ne ajute să nu ne prezentăm cu mâinile goale înaintea Domnului. 

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

copil-orfan-1

Ajută un copil

€10.00

S-a împlinit (Iosifel și Augustin)

Atunci când reculegerea sau ocupațiile călugărului nu-l împingeau afară din chilie, Iosifel se așeza într-un colț și citea. Din când în când ajungea în mâinile lui Cartea tocită de timp și rugăciune a bătrânului Augustin. Era atât de entuziasmat, încât bătăile inimii acopereau respirația și foșnetul filelor sacre. Clipea rar: i se părea – și se temea! – că timpul trece mai repede dacă închizi ochii, chiar și numai pentru o clipă. Iar el avea nevoie de timp, mult timp pentru a sorbi „arta slujirii” ce picura din Cartea cărților direct în inima lui înflăcărată. 

Citea filă cu filă. Fiecare cuvânt se așeza în inima lui ca piesele unui puzzle menit să creeze în el imaginea slujirii și a smereniei. Era răbdător cu fiecare verset: îl șlefuia până-i găsea locul în inimă și-l purifica până-și manifesta toată bogăția ascunsă printre litere. Totul i se părea strălucitor, măreț! N-ar fi crezut că poate găsi atâta viață și lumină într-o carte…

Era fascinat de sublinierile și notițele de pe marginea foilor uzate: meditații, întrebări, rugăciuni, dubii, clarificări, hotărâri… În dreptul cuvintelor lui Isus – „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să împlinesc…” (Mt 5,17-20) – cu greu reușea să deslușească slovele tremurânde ale maestrului său: „Doamne, dă inimii mele conștiința împlinirii desăvârșite a voinței tale; luminează-mi mintea să înțeleg voința ta; revarsă Duhul tău asupra mea ca să am puterea de a îndeplini ceea ce Legea ta poruncește cu iubire inimii mele. Faptele mele să nu contrazică Legea ta. Comportamentul meu să nu desființeze Legea ta din inima aproapelui meu”… Restul cuvintelor erau acoperite cu lacrimi și nu se mai deslușeau… 

Mintea lui Iosifel însă era deja oprită la „împlinirea Legii”, la desăvârșirea Legii. Isus și Legea… Isus și Decalogul. Isus și Vechiul Testament. Isus și Profeții. Isus și el, ființă nedesăvârșită… El nu avea încă darul lacrimilor, deși simțea cum inima i se pregătea să devină izvor… Avea nevoie de ajutorul Maestrului!

Încă din primele zile de când i se îngădui să rămână în chilia călugărului Augustin pentru lectură și meditație, învățase trucul de a rupe liniștea și de a smulge înțelepciune din inima bătrânului învățător. Tot ce trebuia să facă era să repete cu șoapte mari versetul care-l tulbura… Astfel, în chilia cu cele două suflete, începură să răsară șoapte: „Adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nicio iotă și nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate” (Mt 5,18)…

Bătrânul întoarse ușor privirea-i blândă ca un copil fericit și-l întrebă la fel de șoptit:

-Astăzi cât te-ai rugat înainte să citești?

-M-am rugat toată dimineața în capelă, părintele meu. Am fost și la Liturghie. Preotul m-a împărtășit. Și am făcut și meditație. Și rozariul. Nu e suficient? 

-Iosifel, cât te-ai rugat cerând harul de a înțelege ceea ce citești și, mai ales, de a pune în practică ceea ce citești și înțelegi că trebuie să faci?

-Păi… un pic tot m-am rugat, însă m-am grăbit să citesc. Vreau să termin Cartea cât mai repede…. Tare mult îmi place când văd că…

-Să o termini? Și bătrânul, zâmbind drăgăstos, lăsă să i se vadă dinții strălucitori printre barba ninsă de ani. Nu ai cum să termini această Carte, dragul meu Iosifel. Aceasta nu e o carte de citit. Aceasta este Cartea! Aceasta este Scriptura noastră. Aceasta este hrana noastră de fiecare zi. Până în ultima zi. Până în ultima clipă. 

Și oprindu-se bruscă, făcu să intre din nou liniștea în chilie…

De data aceasta răspunsul nu era ascuns în inima bătrânului Augustin, ci era în rugăciune… 

Se ridică hotărât să meargă în capelă. Iosifel avea două încăperi din care sorbea înțelepciunea slujirii: capela Divinului Învățător și chilia bătrânului călugăr Augustin. Acum avea nevoie de Isus. Întinzând Cartea călugărului, salută și … în loc de răspuns primi o foaie proaspăt iscălită de bătrân. În fața altarului din capela mănăstirii începu să citească: „Isus este singurul care a împlinit cu desăvârșire voința Tatălui. Noi ceilalți suntem păcătoși. Toți. Cel dintâi sunt eu. Primul și cel mai mare păcătos. Tocmai pentru aceasta trebuie să cred și mai mult în milostivirea Tatălui și în iubirea desăvârșită, perfectă, completă a Fiului. Tocmai pentru aceasta voi implora zilnic în rugăciune și post lumina și forța Duhului Sfânt pentru ca să nu zădărnicesc Crucea lui Cristos, să nu zădărnicesc jertfa și cuvintele Mântuitorului: S-a împlinit (In 19,30). Cristos, cel în care Tatăl își găsește toată bucuria (Mc1,11) și în care s-a împlinit toată Legea și toți Profeții, era pe Cruce nu de frica Legii, ci din iubire față de Tatăl și față de oameni, față de mine. Ah, cât m-a iubit! Din iubire a împlinit voința Tatălui nelăsând să treacă „nicio iotă și nicio linioară”, acoperind toate lipsurile mele, purificând tot păcatul meu, toată viața mea. Totul din iubire! A împlinit Legea și Profeții din iubire. A acoperit și îmbrățișat totul în iubire. Acea iubire care este mai presus de Lege. Legea ajută viața, o face să crească, o ocrotește interzicând tot ceea ce ar putea să o distrugă. Da, Legea ne ocrotește viața, însă doar iubirea o desăvârșește! Iubirea e singura limită pentru cel care crede în Dumnezeu și-l slujește printre oameni! Slujirea dezinteresată, acea slujirea animată de iubire va salva lumea! Această slujire te va împlini și te va ajuta să împlinești toată Legea și toți Profeții, toată voința Tatălui! Iubește(-l pe Dumnezeu) și fă ce vrei. Da, slujirea va salva lumea și te va împlini!”.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-19
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. 19 Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor”.

Cuvântul Domnului


maica-tereza_omul-si-slujirea

Ajută un copil să cunoască bucuria de a putea citi…

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

Iertarea (Iosifel și Augustin)

De fiecare dată când Iosifel intra în chilia călugărului Augustin respira profund. Nu era atât emoția, cât mai ales convingerea că ceea ce inspiră este aer sfânt. În mica încăpere, în care sfințenia mocnea gata oricând să se transforme în flacără mistuitoare, micul ucenic voia să deprindă „arta slujirii”. 

Bătrânul Augustin îl primea cu drag. Privirea lui îmbrățișa părintește viitorul mănăstirii: Iosifel îi apărea ca un vrednic succesor. Era însetat de sfințenie, nerăbdător să slujească, îmbibat de smerenie. 

Apropiindu-se cât mai mult de bătrân, cu capul plecat, micuțul întrebă neliniștit:

-Părinte Augustin, astăzi vreau să știu care este cel mai greu lucru pe care l-ai făcut în toți acești 72 de ani de slujire în mănăstire?

Tăcerea care învălui încăperea prevestea o nouă provocare pentru Iosifel. Bătrânul își căuta cuvintele potrivite, ca și cum s-ar fi temut să nu alunge speranța care stătea în fața lui. Era convins că prin Iosifel în chilia lui intra zilnic însăși Speranța purtată pe brațe de Credință și de Dragoste. Erau înghemuite acolo, în inima micuțului Iosifel, toate virtuțile. Iar el era mereu prudent: fiecare cuvânt era drămăluit și potrivit cu înflăcărarea sufletului ce se deprindea cu arta slujirii. 

-Cel mai greu mi-a fost… să iert. Da, Iosifel, să ierți este greu! Să ierți totul! Tuturor! Din toată inima! Chiar și când suferi cumplit, când suferi nevinovat. Mai ales când inima ți se zvârcolește din pricina trădării, a dezamăgirii, a suferinței. Să ierți totul tuturor ca Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” – Lc 23,34). În ziua când vei reuși să ierți totul tuturor și din toată inima vei fi cu adevărat liber să slujești. Atunci slujirea îți va fi desăvârșită, va fi artă!

-Hmmm… liber să slujesc! Câtă nerăbdare mă încearcă, părinte bun. E un drum lung, dar îl voi străbate, așa-i? Îl vom străbate împreună, dacă nu mă abandonezi. Oare mi-ar fi de ajutor să știu acum și care ți-a fost cea mai mare fericire din anii de slujire?

Întrebarea asta părea mai ușoară pentru că avea același răspuns. Dintr-o suflare rosti: 

-Cel mai fericit am fost când am iertat! Iertarea, Iosifel, este izvorul unei bucurii de nedescris. O forță incredibilă, o sursă de liniște din care țâșnesc pacea și fericirea. Iertarea aduce cu sine fericirea pentru că ea izgonește tot ce se opune iubirii, curăță inima, o îngrijește pentru a rodi iubirea, acea iubire pură, dezinteresată, care nu ține cont de răul primit. Acea iubire despre care ne vorbește Apostolul, acea iubire îndelung răbdătoare, binevoitoare, iubire care nu este invidioasă, care nu se laudă, nu se umflă. Acea iubire care nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Acea iubire care toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Acea iubirea care nu încetează niciodată” (cf. 1Cor 13,4-8). 
Iosifel, nu ai cum să ajungi la fericire fără iertare, pentru că nu ai cum să ajungi la desăvârșire în arta slujirii fără a ierta. E adevărat că nu există nimic mai greu decât să ierți din toată inima celui ce ți-a făcut rău pe nedrept, însă, Iosifel, nu există fericire mai mare, nu există libertate mai mare decât iertarea: abia atunci suntem liberi să iubim, chiar și pe dușmanii noștri. Abia atunci vom fi liberi să slujim (cf. Mt 5,43-48). Abia atunci…

Pășind spre ușă, îmbucă cu nesaț ultima gură de aer sfânt, și ieși să privească cerul. Prin ochii lui se vedea că inima-i era deja nerăbdătoare să ierte. Știa deja că viața comunitară îți dă în fiecare clipă această șansă de fericire, această oportunitate de a-ți perfecționa arta slujirii prin iertare.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21-35
În acel timp, Petru, apropiindu-se de Isus, i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. 23 De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. 25 Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit să fie vânduţi el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. 26 Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» 27 Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. 28 Dar ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!» 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. 31 Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, i-au povestit stăpânului lor toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?» 34 Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Cuvântul Domnului


iertare-1

Susține Paxlaur: ajută un copil să cunoască bucuria de a putea citi. Ajută un copil să meargă la școală!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

%d blogeri au apreciat: