Arhive pentru ‘Evanghelia după sfântul Matei’

Aşa se comportă Dumnezeu

Biserica este chemată să ajungă la răscrucile de astăzi,
adică periferiile geografice şi existenţiale ale omenirii,
acele locuri de la margini,
acele situaţii în care se află situaţi şi trăiesc
fărâme de umanitate fără speranţă.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cu relatarea parabolei ospăţului de nuntă, din pagina evanghelică de astăzi (cf. Mt 22,1-14), Isus schiţează proiectul pe care Dumnezeu l-a gândit pentru omenire. Regele care „a făcut nuntă pentru fiul său” (v. 2), este imagine a Tatălui care a prestabilit pentru toată familia umană o minunată sărbătoare de iubire şi de comuniune în jurul Fiului său unicul născut. De două ori regele îi trimite pe servitorii săi să-i cheme pe invitaţi însă aceştia refuză, nu vor să meargă la sărbătoare pentru că au altceva la care să se gândească: ogoare şi afaceri. De atâtea ori şi noi punem interesele noastre şi lucrurile materiale mai înainte de Domnul care ne cheamă – şi ne cheamă la o sărbătoare. Însă regele din parabolă nu vrea ca sala să rămână goală, pentru că doreşte să dăruiască tezaurele împărăţiei sale. Atunci le spune servitorilor: „Mergeţi, aşadar, la răscrucile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă!” (v. 9). Aşa se comportă Dumnezeu: când este refuzat, în loc să capituleze, relansează şi invită să fie chemaţi toţi cei care se află la răscrucile drumurilor, fără a exclude pe nimeni. Nimeni nu este exclus din casa lui Dumnezeu.

Termenul original pe care-l foloseşte evanghelistul Matei face referinţă la limitele drumurilor, adică acele puncte în care străzile oraşului se termină şi încep cărările care conduc la zona de la ţară, în afara localităţii, unde viaţa este precară. Şi la această umanitate a răscrucilor îi trimite regele pe servitorii săi, având certitudinea că găseşte oameni dispuşi să stea la masă. Astfel sala ospăţului se umple de „excluşi”, cei care sunt „din afară”, de cei care n-au părut niciodată vrednici să participe la o sărbătoare, la un ospăţ de nuntă. Mai mult: stăpânul, regele, le spune mesagerilor: „Chemaţi-i pe toţi, buni şi răi. Pe toţi!”. Dumnezeu îi cheamă şi pe cei răi. „Nu, eu sunt rău, am făcut atâtea…”. Te cheamă: „Vino, vino, vino!”. Şi Isus mergea la masă cu vameşii, care erau păcătoşii publici, erau cei răi. Lui Dumnezeu nu-i este frică de sufletul nostru rănit de atâtea răutăţi, pentru că ne iubeşte, ne invită. Şi Biserica este chemată să ajungă la răscrucile de astăzi, adică periferiile geografice şi existenţiale ale omenirii, acele locuri de la margini, acele situaţii în care se află situaţi şi trăiesc fărâme de umanitate fără speranţă. Este vorba de a nu ne acomoda în moduri comode şi obişnuite de evanghelizare şi de mărturie a carităţii, pentru că evanghelia nu este rezervată câtorva aleşi. Şi cei care se află la margini, chiar şi cei care sunt respinşi şi dispreţuiţi de societate, sunt consideraţi de Dumnezeu vrednici de iubirea sa. Pentru toţi el pregăteşte ospăţul său: drepţi şi păcătoşi, buni şi răi, inteligenţi şi inculţi. Aseară, am reuşit să dau un telefon unui preot bătrân italian, misionar din tinereţe în Brazilia, însă lucrând mereu cu cei excluşi, cu săracii. Şi trăieşte acea bătrâneţe în pace: a consumat viaţa sa cu săracii. Aceasta este Mama noastră Biserica, acesta este mesagerul lui Dumnezeu care merge la răscrucile drumurilor.

Totuşi, Domnul pune o condiţie: îmbrăcarea hainei de nuntă. Şi ne întoarcem la parabolă. Când sala este plină, vine regele şi îi salută pe invitaţii de la ultima oră, însă vede pe unul dintre ei fără haina de nuntă, acel soi de manta pe care la intrare îl primea fiecare în dar. Oamenii mergeau aşa cum erau îmbrăcaţi, cum puteau să se îmbrace, nu se îmbrăcau cu haine de gală. Însă la intrare le era dată un soi de manta, un cadou. Acel om, refuzând darul gratuit, s-a auto-exclus: astfel regele nu poate face altceva decât să-l arunce afară. Acest om a primit invitaţia, însă după aceea a decis că ea nu însemna nimic pentru el: era o persoană autosuficientă, nu avea nicio dorinţă de a se schimba sau de a lăsa ca Domnul să-l schimbe. Haina de nuntă – această manta – simbolizează milostivirea pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte gratuit, adică harul. Fără har nu se poate face un pas înainte în viaţa creştină. Totul este har. Nu este suficient a accepta invitaţia de a-l urma pe Domnul, trebuie să fim disponibili la un drum de convertire, care schimbă inima. Haina milostivirii, pe care Dumnezeu ne-o oferă neîncetat, este un dar gratuit al iubirii sale, este tocmai harul. Şi cere să fie primit cu uimire şi cu bucurie: „Mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat acest dar”.

Maria Preasfântă să ne ajute să-i imităm pe servitorii din parabola evanghelică în a ieşi din schemele noastre şi din vederile noastre restrânse, vestind tuturor că Domnul ne invită la ospăţul său, pentru a ne oferi harul care mântuieşte, pentru a ne da darul său.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Doresc să exprim apropierea mea de populaţiile lovite de incendiile care devastează atâtea regiuni ale planetei, precum şi de voluntarii şi pompierii care îşi riscă viaţa pentru a stinge incendiile. Mă gândesc la coasta de vest a Statelor Unite, îndeosebi la California, şi mă gândesc şi la regiunile centrale din America de Sud, la zona Pantanal, la Paraguay, la malurile fluviului Paraná, la Argentina. Multe incendii sunt provocate de seceta persistentă, însă nu lipsesc cele provocate de om. Domnul să-i susţină pe cei care suferă consecinţele acestor catastrofe şi să ne facă atenţi să ocrotim creaţia.

Am apreciat că între Armenia şi Azerbaidjan s-a concordat o încetare a focului din motive umanitare, în vederea obţinerii unui substanţial acord de pace. În pofida faptului că încetarea focului se dovedeşte prea fragilă, încurajez la reluarea ei şi exprim participarea la durerea datorată pierderii de vieţi umane, datorată suferinţelor îndurate, precum şi datorată distrugerii de locuinţe şi locuri de cult. Mă rog şi invit să ne rugăm pentru victime şi pentru toţi cei a căror viaţă este în pericol.

Ieri, la Assisi, a fost beatificat Carlo Acutis, tânăr de cincisprezece ani, îndrăgostit de Euharistie. El nu s-a acomodat într-un imobilism comod, ci a perceput nevoile din timpul său, pentru că îi cei mai slabi vedea faţa lui Cristos. Mărturia sa le indică tinerilor de astăzi că adevărata fericire se află punându-l pe Dumnezeu pe primul loc şi slujindu-l în fraţi, în special cei din urmă. Aplauze pentru noul tânăr fericit!

Aş vrea să amintesc intenţia de rugăciune pe care am propus-o pentru această lună octombrie, care spune aşa: „Să ne rugăm pentru ca laicii, în special femeile, să participe mai mult în instituţiile de responsabilitate ale Bisericii”. Pentru că nimeni dintre noi n-a fost botezat preot nici episcop: toţi am fost botezaţi ca laici şi laice. Laicii sunt protagoniştii Bisericii. Astăzi este nevoie de a lărgi spaţiile unei prezenţe feminine mai incisive în Biserică, şi ale unei prezenţe laice, se înţelege, însă subliniind aspectul feminin, pentru că în general femeile sunt puse deoparte. Trebuie să promovăm integrarea femeilor în locurile în care se iau decizii importante. Să ne rugăm pentru ca, în virtutea Botezului, credincioşii laici, în special femeile, să participe mai mult în instituţiile de responsabilitate în Biserică, fără a cădea în clericalisme care anulează carisma laicală şi ruinează şi faţa Sfintei Maici Biserici.

Duminica viitoare, 18 octombrie, Fundaţia Ajutor Bisericii care suferă promovează iniţiativa „Pentru unitate şi pace, un milion de copii recită Rozariul”. Încurajez această frumoasă manifestare care implică pe copiii din toată lumea, care se vor ruga în special pentru situaţiile de momente critice provocate de pandemie.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii şi pe fiecare credincios. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (11 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

L-a văzut, s-a îndurat de el și l-a ales

    Isus a văzut un om, numit Matei, stând la postul de vamă și i-a spus: Urmează-mă! (Mt 9,9). A văzut nu atât cu privirea ochilor trupului, cât, mai ales, cu cea a bunătății interioare. A văzut un vameș, și, de vreme ce, l-a privit cu sentiment de iubire și l-a ales, i-a spus: Urmează-mă! I-a spus: Urmează-mă, adică „imită-mă”. I-a spus „urmează-mă” nu atât cu mișcarea picioarelor, cât prin practica vieții. De fapt, cel care spune că rămâne în Cristos trebuie să trăiască așa cum el a trăit (1In 2,6).
    Și, ridicându-se, l-a urmat (Mt 9,9). Nu trebuie să ne uimim că un vameș, la primul cuvânt al Domnului, care îl invita, a părăsit câștigurile pământești pe care le îndră­gea și, după ce a lăsat bogățiile, a acceptat să-l urmeze pe acela pe care îl vedea că nu are nici o bogăție. De fapt, însuși Domnul, care l-a chemat în exterior prin cuvânt, l-a instruit în interior printr-un stimulent invizibil, ca să-l urmeze. A pus în mintea sa lumina harului spiri­tual, cu care să poată înțelege că acela care pe pământ îl dezlipea de lucrurile materiale era capabil să-i dea în cer comori nepieritoare.
    Pe când stătea la masă, în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii săi (Mt 9,10). Iată, așadar, că întoarcerea unui singur vameș a folosit ca stimulent pentru întoar­cerea multor vameși și păcătoși, iar iertarea păcatelor sale a fost model pentru iertarea tuturor acestora. A fost un autentic și minunat semn prevestitor al realităților viitoare. Cel care va fi apostol și învățător al credinței a atras la sine o mulțime de păcătoși încă din primul moment al convertirii sale. Chiar la început, imediat ce a învățat primele noțiuni ale credinței, el a început acea evanghelizare pe care o va duce înainte o dată cu progre­sul sfințeniei sale. Dacă dorim să pătrundem mai adânc în semnificația celor întâmplate, vom înțelege că el nu s-a limitat să-i ofere Domnului un ospăț pentru trupul său în propria locuință materială, ci, prin credință și iubire, i-a pregătit un ospăț mult mai plăcut în adâncul inimii sale. Așa afirmă cel care spune: Iată, eu stau la ușă și bat; dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, voi intra la el, voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20).
    Îi deschidem ușa pentru a-l primi atunci când, după ce i-am auzit glasul, ne dăm de bunăvoie asentimentul față de invitațiile sale, tainice sau evidente, și ne însușim cu angajare misiunea încredințată de el. Apoi, el intră ca să stea la masă cu noi și noi cu el, pentru că, prin harul iubirii sale, el vine să locuiască în inimile celor aleși, pentru a-i reface cu lumina prezenței sale. Astfel, ei sunt în stare să înainteze tot mai mult în dorința spre cer. La rândul său, el însuși se bucură datorită iubirii lor față de cele cerești, ca și cum i-ar oferi ofrande plăcute.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 21: CCL 122, 149-151)

Un fragment pentru momentul acela când ne simțim fără păcat, nevinovați…

Știm toți momentul acela când (ne) spunem sau auzim pe alții spunând: „De ce să merg să mă spovedesc? Eu nu am făcut păcate, nu am nici un păcat. Sunt un om bun, nevinovat”…

Fragmentul evanghelic de mai jos ne ajută să ne facem cercetarea cugetului și să parcurgem cu pași hotărâți și smeriți drumul spre purificare, spre mântuire.

Meditând cuvintele lui Isus din această duminică, să ne rugăm cu Sfinții Părinți:

Bucurie și pace, îndreptarea vieții, răgaz de pocăință adevărată, harul și mângâierea Duhului Sfânt și statornicie în fapte bune să ne dea nouă atotputernicul și milostivul Dumnezeu”.

În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege, până ce nu se vor împlini toate. 19Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. 20 Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă acolo, darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban. 27 Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter!» 28 Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul! 30 Şi, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă! 31 S-a spus: «Dacă cineva îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire!» 32 Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter şi oricine se căsătoreşte cu una lăsată, comite adulter. 33 Din nou aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului!» 34 Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. 35 Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. 36 Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face niciun fir de păr alb sau negru. 37 Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău.

Cuvântul Domnului

din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-37

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

%d blogeri au apreciat: