De fiecare dată când Iosifel intra în chilia călugărului Augustin respira profund. Nu era atât emoția, cât mai ales convingerea că ceea ce inspiră este aer sfânt. În mica încăpere, în care sfințenia mocnea gata oricând să se transforme în flacără mistuitoare, micul ucenic voia să deprindă „arta slujirii”. 

Bătrânul Augustin îl primea cu drag. Privirea lui îmbrățișa părintește viitorul mănăstirii: Iosifel îi apărea ca un vrednic succesor. Era însetat de sfințenie, nerăbdător să slujească, îmbibat de smerenie. 

Apropiindu-se cât mai mult de bătrân, cu capul plecat, micuțul întrebă neliniștit:

-Părinte Augustin, astăzi vreau să știu care este cel mai greu lucru pe care l-ai făcut în toți acești 72 de ani de slujire în mănăstire?

Tăcerea care învălui încăperea prevestea o nouă provocare pentru Iosifel. Bătrânul își căuta cuvintele potrivite, ca și cum s-ar fi temut să nu alunge speranța care stătea în fața lui. Era convins că prin Iosifel în chilia lui intra zilnic însăși Speranța purtată pe brațe de Credință și de Dragoste. Erau înghemuite acolo, în inima micuțului Iosifel, toate virtuțile. Iar el era mereu prudent: fiecare cuvânt era drămăluit și potrivit cu înflăcărarea sufletului ce se deprindea cu arta slujirii. 

-Cel mai greu mi-a fost… să iert. Da, Iosifel, să ierți este greu! Să ierți totul! Tuturor! Din toată inima! Chiar și când suferi cumplit, când suferi nevinovat. Mai ales când inima ți se zvârcolește din pricina trădării, a dezamăgirii, a suferinței. Să ierți totul tuturor ca Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” – Lc 23,34). În ziua când vei reuși să ierți totul tuturor și din toată inima vei fi cu adevărat liber să slujești. Atunci slujirea îți va fi desăvârșită, va fi artă!

-Hmmm… liber să slujesc! Câtă nerăbdare mă încearcă, părinte bun. E un drum lung, dar îl voi străbate, așa-i? Îl vom străbate împreună, dacă nu mă abandonezi. Oare mi-ar fi de ajutor să știu acum și care ți-a fost cea mai mare fericire din anii de slujire?

Întrebarea asta părea mai ușoară pentru că avea același răspuns. Dintr-o suflare rosti: 

-Cel mai fericit am fost când am iertat! Iertarea, Iosifel, este izvorul unei bucurii de nedescris. O forță incredibilă, o sursă de liniște din care țâșnesc pacea și fericirea. Iertarea aduce cu sine fericirea pentru că ea izgonește tot ce se opune iubirii, curăță inima, o îngrijește pentru a rodi iubirea, acea iubire pură, dezinteresată, care nu ține cont de răul primit. Acea iubire despre care ne vorbește Apostolul, acea iubire îndelung răbdătoare, binevoitoare, iubire care nu este invidioasă, care nu se laudă, nu se umflă. Acea iubire care nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Acea iubire care toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Acea iubirea care nu încetează niciodată” (cf. 1Cor 13,4-8). 
Iosifel, nu ai cum să ajungi la fericire fără iertare, pentru că nu ai cum să ajungi la desăvârșire în arta slujirii fără a ierta. E adevărat că nu există nimic mai greu decât să ierți din toată inima celui ce ți-a făcut rău pe nedrept, însă, Iosifel, nu există fericire mai mare, nu există libertate mai mare decât iertarea: abia atunci suntem liberi să iubim, chiar și pe dușmanii noștri. Abia atunci vom fi liberi să slujim (cf. Mt 5,43-48). Abia atunci…

Pășind spre ușă, îmbucă cu nesaț ultima gură de aer sfânt, și ieși să privească cerul. Prin ochii lui se vedea că inima-i era deja nerăbdătoare să ierte. Știa deja că viața comunitară îți dă în fiecare clipă această șansă de fericire, această oportunitate de a-ți perfecționa arta slujirii prin iertare.

---

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21-35
În acel timp, Petru, apropiindu-se de Isus, i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” ²² Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. ²³ De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. ²⁴ Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. ²⁵ Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit să fie vânduţi el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. ²⁶ Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» ²⁷ Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. ²⁸ Dar ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» ²⁹ Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!» ³⁰ Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. ³¹ Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, i-au povestit stăpânului lor toate cele întâmplate. ³² Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. ³³ Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?» ³⁴ Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. ³⁵ Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Cuvântul Domnului

---