Arhive autor

Paxlaur

Preot romano-catolic

Cu ce te ocupi? Depinde! De meserie sunt fiu, dar pot fi orice

Isus Cristos vrea să trăim ca fii,
asemenea lui,
nu ca meseriași!
Să nu cumva să negăm cuiva posibilitatea de a se converti
și de a ajunge în împărăția cerului!
Să nu-l disprețuim niciodată
pe cel care încă nu s-a convertit!

Societatea de astăzi a permis dezvoltarea unei „afecțiuni” pe care o putem numi „meserie”. Trăim înconjurați de oameni afectați de sindromul meseriașilor! Există creștini de meserie, intelectuali de meserie, politicieni de meserie, preoți de meserie, jurnaliști de meserie, studenți de meserie, ba chiar și fii de meserie sau părinți de meserie. Nu cumva suferim și noi de această „boală”?

Acești „meseriași” –  chiar și atunci când par că își îndeplinesc bine rolul, că își fac bine meseria, treaba! – nu fac nimic dintr-o convingere lăuntrică, dintr-o motivație înrădăcinată într-o inimă pură, într-o atitudine sau în sentimente pure (Fil2,5). „Meseria” lor de creștin, intelectual, preot, jurnalist, politician, fiu, părinte etc. este doar o conjunctură, o oportunitate. Sunt gata oricând să nu mai practice această meserie și să se apuce de o alta mai tihnită. Asta dacă se ivește ocazia! Sau pur și simplu să nu mai facă nimic. Aceasta pentru că nu au niciun motiv să facă ceva. Cu atât mai puțin să facă bine ceva sau să facă ceva bun. Ei doar își fac meseria de moment, eventual contracost: nu neapărat pentru bani, ci pentru bunăstare, pentru tihnă trupească și „sufletească”(mintală?!). De aici și contradicțiile care apar între cuvintele și faptele lor, între statutul și faptele lor – exact ca în Evanghelia de azi: una spun și alta fac! Trăiesc o contradicție continuă între gesturile aceleași zile, aceleași ocupații, aceleași vieți. 

Indiferent ce faci în această viață acum, indiferent cu ce te ocupi astăzi, dacă nu pui în faptele tale din ceea ce ești înlăuntrul ființei tale – chipul și asemănarea lui Dumnezeu! – și din ceea ce iubești, rămâi doar un meseriaș, un amator, un oportunist. Împărăția Cerului va fi pentru tine doar atunci când începi să vezi în jurul tău frați, iar pe tine să începi să te consideri fiu, slujitor smerit: adică să trăiești ca un fiu! Aceasta este începutul convertirii, acesta este pasul de la a fi meseriaș la a fi fiu. Acesta este pasul pe care în istorie l-au făcut mulți „vameși” și multe „desfrânate” și pentru aceasta vor intra înaintea noastră în Împărăția cerurilor. 

1. Șansa convertirii

Lui Cristos îi plac oamenii care se convertesc, oamenii care atunci când zăresc lumina, aleargă spre ea, ies din întuneric, oameni care nu zădărnicesc sacrificiul său, crucea sa. Așa cum ne-a spus Isus, Dumnezeu se bucură enorm pentru fiecare om care se convertește: „va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire (Lc 15,7).

Pentru aceasta el acordă tuturor șansa convertirii. Cu răbdare! Cu multă răbdare așteaptă. Te așteaptă! Ne așteaptă! Astăzi! Cum ne amintește sfântul Petru: „Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător față de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toți să ajungă la convertire” (2Pt 3,9). Cât de arzătoare este în „inima” Preasfintei Treimi această dorință: ca toți să ajungă la mântuire! Iubirea față de noi alimentează răbdarea sa. Ce tablou minunat: un Dumnezeu veșnic așteaptă răbdător convertirea muritorilor, a celor care sunt ca „iarba care trece”! Este imaginea acelor părinți cu părul albit de trecerea timpului care așteaptă plini de dor, de iubire, de răbdare, de speranță întoarcerea copiilor acasă de prin țări străine… Este imaginea Tatălui milostiv care zi și noapte scrutează depărtările în speranța că fiul risipitor, fiul cel mai mic, fiul său se va întoarce. Ce minunat este că Dumnezeu nu renunță la noi, că nu renunță să spere și să aștepte convertirea noastră! Să ne venim în fire (asemenea fiului Risipitor: Lc 15,17) și să alergăm spre brațele Tatălui, spre iubirea sa milostivă. Să ne convertim și vom trăi! 

Din sfânta Evanghelie – icoană fidelă a iubirii lui Dumnezeu față de om – știm că Domnul acordă tuturor ȘANSA CONVERTIRII! Ceea ce Vechiul Testament a pregătit – „pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri”, cum citim în prima lectură din această duminică (Ez 18,25-28), Isus Cristos a desăvârșit: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. Dar eu v-am spus: «M-aţi văzut şi nu credeţi». Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m‑a trimis; şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,35-40).

Însă Evanghelia și învățătura Bisericii rămân fidele Adevărului și le repetă „meseriașilor” care refuză convertirea: „Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu”… Ce cuvânt dur, dar plin de adevăr! 

Acest cuvânt al lui Isus, conține nu doar amărăciunea celor care refuză convertirea, celor cu inima împietrită, ci și dulceața celor care speră convertirea. În timp ce „intelectualii și spiritualii de meserie” refuză să asculte cuvântul și să se convertească, „vameșii și prostituatele” devin simbolul celor care speră milostivirea Domului, celor care speră să audă într-o zi cuvintele lui Isus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?”. Și să poată răspunde împreună cu femeia prinsă în adulter: „Nimeni, Doamne”. Ca apoi Isus să le spună cuvintele mângâierii cerești: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!” (In 8,10-11)”.

Ce lecție: să nu cumva să negi cuiva posibilitatea de a se converti și de a ajunge în împărăția cerului! Dacă te-ai convertit, ferice de tine. Continuă să faci pocăință și păstrează cu sfințenie în inima ta cuvintele Scripturii: „Cine stă în picioare să aibă grijă să nu cadă” (1Cor 10,12). Să nu-l disprețuiești niciodată pe cel care încă nu s-a convertit! Să nu râzi niciodată de el! Niciodată! Nu știi bătăliile din inima sa, nu știi suferința și rănile pe care le provoacă păcatul, viciu, Diavolul în inima și în casa lui. Roagă-te pentru el și mare va fi răsplata ta în ceruri și liniștea ta pe pământ. Ajută-l: câștigă-l pentru Dumnezeu și mare va fi răsplata ta în ceruri și pe pământ. 

Chiar dacă știm că cine nu-și dorește să se schimbe nu va fi niciodată atent la ceea ce i se propune pentru a-și îmbunătății viața, să nu ne descurajăm. Să ne întipărim în inimă cuvântul Domnului: 

„Fiul omului, te-am pus străjer pentru casa lui Israél. Ascultă cuvântul din gura mea și atenționează-i din partea mea! Când eu îi voi spune celui nelegiuit: «Vei muri», iar tu nu-l vei atenționa și nu vei vorbi ca să-l atenționezi cu privire la calea lui cea nelegiuită ca să trăiască, el, cel nelegiuit, va muri din cauza nelegiuirii sale, iar eu voi cere cont pentru sângele lui de la tine. Dar dacă tu îl vei atenționa pe cel nelegiuit, iar el nu se va întoarce de la nelegiuirea lui și de la calea lui cea nelegiuită, el va muri din cauza nelegiuirii sale, dar tu îți vei salva sufletul. Dacă un drept se abate de la dreptatea lui și va face nedreptate, eu voi pune o capcană înaintea lui și el va muri, căci tu nu l-ai atenționat cu privire la păcatul lui: va muri și nu se va mai aminti dreptatea pe care a făcut-o, iar eu voi cere cont pentru sângele lui de la tine. Dar dacă tu îl vei atenționa pe cel drept să nu păcătuiască și el, cel drept, nu va păcătui, va trăi pentru că s-a lăsat atenționat, iar tu îți vei salva sufletul” (Ez 3,17-21).

2. EXEMPLUL CELOR TREI FII ȘI SMERENIA

Este mai ușor să luptăm pentru convertirea celuilalt – să ne rugăm pentru el, să-i atragem atenția „creștinește și frățește” etc. – dacă plecăm de la un principiu fundamental al vieții de credință: „Fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine” (Fil 2,3). Oare cum ar arăta o lume în care am trăi după acest principiu? Cum ar arăta o comunitate? Cum ar arăta familia noastră? Ce atmosferă ar fi la serviciu dacă i-am considera mereu pe ceilalți mai buni, mai iscusiți decât noi? Câtă pace ar fi în jurul nostru! Cât de „ademenitoare” ar deveni invitația la convertire dacă am întrupa în viața noastră, în gesturi și cuvinte, smerenia!

Dumnezeu nu ne cere niciodată ceva ce este imposibil condiției noastre umane. Putem trăi smerenia după exemplul lui Cristos și al sfinților. Trebuie să cerem acest har! Trebuie să privim la Cristos care s-a smerit, trebuie să avem aceeași atitudine care era în Isus Cristos!

Să privim la sfânta Evanghelie. Câți fii sunt prezenți în fragmentul din sfânta Evanghelie din această duminică? Unul, doi sau trei? La prima vedere par doi. Însă putem spune că în fragmentul evanghelic de astăzi nu sunt doi, ci același fiu în două etape ale vieții: e un singur fiu care se convertește. Suntem noi cei care am spus de atâtea ori „Da, Doamne, merg, fac, mă dăruiesc ție etc.”, dar nu am făcut. Până când harul ne-a atins și atunci „ne-a părut rău” că i-am spus „Nu!” lui Dumnezeu prin faptele noastre, și am început să facem voința sa în tot ceea ce înseamnă viața noastră. Adică, ne-am convertit! Am început să trăim ceea ce suntem: creștini, fii ai lui Dumnezeu. Am renunțat să mai fim „fii de meserie”, „creștini de duminică”, și am devenit creștini de fiecare clipă, am devenit discipoli, ucenici, prieteni (In 15,15). 

Sau, în loc de un fiu sau doi, putem descoperi trei fii. Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea spunea într-una din predicile sale: În Evanghelia din această duminică – am văzut – se vorbește despre doi fii, în spatele cărora se află însă, în mod misterios, un al treilea. Primul fiu spune da, dar nu face ceea ce i-a fost poruncit. Al doilea fiu spune nu, dar după aceea împlinește voinţa tatălui. Al treilea fiu spune „da” şi face şi ceea ce îi este poruncit. Acest al treilea fiu este Fiul unul născut al lui Dumnezeu, Isus Cristos, care ne-a adunat pe toţi aici. Isus, intrând în lume, a spus: „Iată, vin […] ca să fac voinţa ta, Dumnezeule” (Evr10,7). Acest „da” El nu numai că l-a rostit, ci l-a împlinit şi l-a îndurat până în moarte. În imnul cristologic din lectura a doua se spune: „El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat de sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce” (Fil 2,6-8). În umilinţă şi ascultare, Isus a împlinit voinţa Tatălui, a murit pe cruce pentru fraţii săi şi pentru surorile sale – pentru noi – şi ne-a răscumpărat de mândria şi încăpăţânarea noastră. Să-i mulţumim pentru jertfa sa, să ne plecăm genunchiul în faţa Numelui său şi să proclamăm împreună cu discipolii din prima generaţie: „Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,10).

Viaţa creştină trebuie să se măsoare încontinuu după Cristos: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5), scrie sfântul Paul în introducerea la imnul cristologic. Şi câteva versete mai înainte el deja ne îndeamnă: „Deci dacă este o încurajare în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune în duh, dacă este o simţire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget” (Fil 2,1-2). Aşa cum Cristos era unit totalmente cu Tatăl şi ascultător faţă de El, tot aşa discipolii săi trebuie să asculte de Dumnezeu şi să aibă una şi aceeaşi simţire între ei (Freiburg im Breisgau, 25 septembrie 2011).

3. ACEASTĂ ȘANSĂ, ACEASTĂ CHEMARE LA CONVERTIRE ESTE PENTRU ASTĂZI ȘI ESTE PENTRU NOI, PENTRU TOȚI!

Să nu avem despre noi idei prea înalte. Să nu ne amăgim că suntem unul sau altul dintre apostoli, dintre sfinți sau vreunul dintre fiii din Evanghelie și că avem un dialog cu Tatăl, că vorbim cu el. De multe ori, din păcate, din toate persoanele care apar în fragmentul evanghelic de astăzi, noi suntem „arhiereii și bătrânii poporului”, noi suntem neconvertiții, surzi și orbi la chemarea Domnului. Tocmai de aceea, parabola aceasta este pe noi, ca să auzim și să ne pocăim, să ne convertim, să trecem de la „NU vreau să fac voința ta, Dumnezeule” la „Da, vreau să fac voința ta! Facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ și în inima mea”. 

Chemarea la convertire este în primul rând pentru noi. Și este pentru astăzi. Nu pentru mâine, nu pentru un viitor despre care nu știm nimic și asupra căruia nu avem nicio putere. Începem acum, astăzi și muncim zi de zi la mântuirea noastră cu teamă și cutremur (Fil 2,12). Drumul convertirii se „termină” atunci când Dumnezeu te privește ca pe unul de a-l său, când își revarsă în ființa ta tot harul și o înflăcărează în așa fel încât să-l poți iubi „din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Lc 10,27)! Până atunci, încă mai luptăm, conștienți de slăbiciunile noastre de zi cu zi.

Speranța noastră este ca prin harul său să conștientizăm astăzi condiția noastră și să ne numărăm printre „vameșii și desfrânatele” care, căindu-se și apropiindu-se de Lumina cea veșnic vie, vor ajunge în cer. 

Să fie aceasta rugăciunea noastră:

Doamne, tu singur ești bun și drept; tu singur îi ajuți pe sărmanii păcătoși să se întoarcă la tine; tu, Doamne, îi înveți pe cei smeriți căile tale. Te rugăm, pentru iubirea ta nesfârșită, adu-ți aminte de noi și fii milostiv cu noi, slujitorii tăi păcătoși. Cu smerenie te rugăm: iartă rătăcirile slujitorilor tăi, nu-ți adu aminte de păcatele tinereții noastre și șterge toate nelegiuirile noastre. Dăruiește-ne harul să cunoaștem căile tale, să învățăm cărările tale și sprijiniți de tine să umblăm în adevăr și lumină. Călăuzește-ne, Doamne, căci tu singur ești Dumnezeul mântuirii noastre (Ps 25). Amin!

Astăzi este și Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului. Puteți citi AICI mesajul pentru această zi:
Constrânși să fugă pentru a se salva…


PS. De la „Duminica orbului” la „Duminica convertirii” politice!

Cu ani în urmă, nu îmi amintesc exact când, dar cred că la primele alegeri de după „Revoluția din 1989”, oamenii au fost chemați să voteze în „Duminica orbului”, cum e numită în Biserică duminica în care se citește parabola orbului (In9,1-41). Și de atunci am tot „orbecăit”.

În această duminică sunt iarăși alegeri. Însă acum în Biserică (cea catolică) se citește o altă parabolă, dar și aceasta oarecum pliabilă pe viața celor care promit marea cu sarea, dar după aceea nu fac nimic (Parabola celor doi fii: : Mt 21,28-32). Sunt mulți pe liste care se regăsesc într-un fiu din parabolă: „Da, tată, merg, fac, dau, rezolv, ajut”… Și după aceea? Nimic! 

În schimb, slavă Domnului, în unele locuri, au fost și cei care nu au promis multe, dar au făcut multe. S-au căit și au mers, au făcut, au dat, au rezolvat, au ajutat etc. 

Ce bine ar fi ca duminica aceasta să fie duminica convertirii. Toți avem dreptul la convertire, chiar și „politicienii de meserie”. Și unii dintre ei, Domnul să-i binecuvânteze, chiar s-au convertit! Alții? De acum… Dacă nu, la următoarele alegeri va fi ca la sfârșitul lumii: „vameșii și desfrânatele” vor prinde un loc mai bun decât ei în administrarea cetății pământești.

Și să nu uităm că ziua alegerilor nu este numai despre cei „votați”, ci și despre cei care votează! Nu trebuie să uităm că nu e suficient să votăm! Trebuie să votăm, dar nu e suficient! Trebuie să-i susținem cu rugăciunea și viața noastră pe cei care ne conduc! O ștampilă pusă o dată la 4-5 ani nu schimbă soarta unei țări. Ceea ce poate schimba soarta unei țări este o susținere continuă prin cuvinte și gesturi, prin fapte și rugăciune, prin exemplu concret de corectitudine și simț civic astfel încât cei care administrează să fie mereu motivați de cei din jurul lor, să fie bine inspirați în ceea ce decid și cinstiți în tot ceea ce fac. 

Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul român!

Aici puteți citi: 

Predica Sfântului Părinte papa Francisc la încheierea Congresului Euharistic Diecezan (Bologna 1 octombrie 2017) 

27 septembrie 2020 

† DUMINICA a 26-a de peste an
Sf. Vincenţiu de Paul, pr.
Ez 18,25-28; Ps 24; Fil 2,1-11 (2,1-5); Mt 21,28-32

LECTURA I
Dacă cel rău se întoarce de la fărădelegea sa, îşi va salva viaţa.
Citire din cartea profetului Ezechiel 18,25-28
Aşa vorbeşte Domnul: „Voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte. 26 Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. 27 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască. 28 Pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4-5ab.6-7.8-9 (R.: 6a)
R.: Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta!

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

6 Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta,
pentru că ele sunt din veşnicie!
7 Nu-ţi adu aminte
de păcatele tinereţii mele şi de nelegiuirile mele;
adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta,
pentru bunătatea ta, Doamne! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

LECTURA A II-A*
Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,1-11
Fraţilor, dacă este o mângâiere în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune a duhului, dacă este o simţire şi îndurare, 2 faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget! 3 Să nu faceţi nimic din ambiţie sau din laudă deşartă, ci, cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine, 4 fără ca cineva dintre voi să aibă în vedere numai ale sale, ci şi ale altora! 5 Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus! 6 El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, 7 ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. 8 S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. 9 Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, 10pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, 11 şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
I-a părut rău şi s-a dus. Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,28-32
În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» 29 El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. 30 A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. 31 Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. 32 Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el”.

Cuvântul Domnului

Un mesaj adresat guvernanților, gânditorilor și oamenilor de știință, artiștilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă, tinerilor și părinților conciliari

O, voi toți care simțiți mai grea povara crucii, 
voi care sunteți săraci și abandonați, 
voi care plângeți, 
voi care sunteți persecutați pentru dreptate, 
voi despre care nu se vorbește, 
voi necunoscuți ai durerii, 
încurajați-vă din nou: 
voi sunteți preferații din împărăția lui Dumnezeu, 
împărăția speranței, a fericirii și a vieții; 
sunteți frații lui Cristos suferind; 
și cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!

Fotografie din 1 ianuarie 1968: Papa Paul al VI-lea în vizită la copiii internați în spitalul „Bambin Gesù” – Roma

Astăzi, 26 septembrie, se împlinesc 123 de ani de la nașterea sfântului Paul al VI-lea : Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini. 

În amintirea acestui mare om – pentru care a trăi a însemnat a-l iubi pe Dumnezeu și Biserica slujind omul – să ne amintim mesajul său din 8 decembrie 1965, mesaj adresat guvernanților, gânditorilor și oamenilor de știință, artiștilor, femeilor, muncitorilor, săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă, tinerilor și părinților conciliari la sfârșitul Conciliului al II-lea din Vatican.

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat părinților conciliari

Venerabili frați,

1. Ora plecării și a despărțirii a sunat. În câteva momente voi veți părăsi adunarea conciliară pentru a merge în întâmpinarea omenirii și a-i duce vestea cea bună a Evangheliei lui Cristos și a reînnoirii Bisericii sale, la care lucrăm împreună de patru ani.

2. Este un moment unic; moment cu o semnificație și cu o bogăție incomparabile! În această adunare universală, în acest punct privilegiat al timpului și al spațiului, converg în același moment trecutul, prezentul, viitorul. Trecutul: pentru că aici s-a adunat Biserica lui Cristos, cu tradiția sa, istoria sa, Conciliile sale, Învățătorii săi, Sfinții săi… Prezentul: pentru că noi ne lăsăm duși spre lumea de astăzi: cu lipsurile sale, durerile sale, păcatele sale, dar și cu minunatele sale cuceriri, valorile sale, virtuțile sale… În sfârșit, viitorul este acolo, în apelul imperios al popoarelor la o dreptate mai mare, în voința lor de pace, în setea lor conștientă sau inconștientă după o viață mai înaltă: mai exact aceea pe care Biserica lui Cristos poate și vrea să le-o dea.

3. Ni se pare că auzim cum se ridică din toate părțile lumii un zgomot imens și încurcat: întrebarea tuturor celor care privesc spre Conciliu și ne întreabă cu neliniște: nu aveți să ne spuneți un cuvânt?… nouă guvernanților?… nouă intelectualilor, muncitorilor, artiștilor?… nouă femeilor?… nouă tinerilor, nouă bolnavilor și săracilor?

4. Aceste glasuri rugătoare nu vor rămâne fără răspuns. Conciliul lucrează de patru ani pentru toate categoriile umane; pentru ele a elaborat acea „Constituție despre Biserica în lumea contemporană” pe care Noi am promulgat-o ieri printre aplauzele entuziaste ale adunării voastre.

5. Din meditația noastră lungă despre Cristos și despre Biserica sa trebuie să țâșnească în acest moment un prim cuvânt vestitor de pace și de mântuire pentru mulțimile care așteaptă. Conciliul, înainte de a se dizolva, vrea să îndeplinească această funcție profetică și să traducă în scurte mesaje și într-o limbă mai ușor accesibilă tuturor „vestea cea bună” pe care el le are pentru lume; și pe care unii dintre interpreții săi îl vor adresa acum în numele vostru întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat guvernanților

1. În acest moment solemn, Noi, Părinții celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al Bisericii Catolice, în clipa despărțirii noastre după patru ani de rugăciuni și de lucrări, având conștiință deplină de misiunea noastră față de omenire ne adresăm cu respect și cu încredere celor care țin în mâinile lor destinul oamenilor pe acest pământ, tuturor depozitarilor puterii temporale.

2. Proclamăm cu glas tare: noi dăm cinste autorității voastre și suveranității voastre; noi respectăm funcția voastră; noi recunoaștem legile voastre drepte; noi îi stimăm pe cei care le fac și pe cei care le aplică. Însă avem să vă spunem un cuvânt sacru și iată-l: numai Dumnezeu este mare. Numai Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Numai Dumnezeu este izvorul autorității voastre și fundamentul legilor voastre.

3. Vă revine vouă să fiți pe pământ promotorii ordinii și ai păcii dintre oameni. Dar nu uitați: Dumnezeu, Dumnezeul cel viu și adevărat, este Tatăl oamenilor. Și Cristos, Fiul său veșnic, care a venit să ne spună asta și să ne învețe că noi toți suntem frați. El este marele artizan al ordinii și al păcii pe pământ, pentru că el este cel care conduce istoria umană și care e unicul ce poate să inducă inimile să renunțe la patimile perverse care generează războiul și durerea. El e cel care binecuvântează pâinea omenirii, care sfințește munca sa și suferința sa, care-i dăruiește bucurii pe care voi nu le puteți da și o întărește în durerile pe care voi nu le puteți consola.

4. În cetatea voastră pământească și temporală el construiește în mod misterios cetatea sa spirituală și veșnică, Biserica sa. Și ce anume vă cere vouă această Biserică, după aproape două mii de ani de vicisitudini de tot soiul în relațiile sale cu voi, Puteri ale pământului; ce anume cere astăzi? V-a spus într-unul dintre textele sale principale ale acestui Conciliu: nu vă cere altceva decât libertatea. Libertatea de a crede și de a predica credința sa, libertatea de a-l iubi pe Dumnezeul său și de a-l sluji, libertatea de a trăi și de a duce oamenilor mesajul său de viață. Nu vă temeți de ea: ea este după imaginea Învățătorului său, a cărui acțiune misterioasă nu dăunează prerogativelor voastre, ci vindecă întregul uman de caducitatea sa fatală, îl transfigurează, îl umple de speranță, de adevăr și de frumusețe.

5. Lăsați-l pe Cristos să exercite această acțiune purificatoare asupra societății! Nu-l răstigniți din nou: ar fi sacrilegiu, pentru că este Fiul lui Dumnezeu; ar fi sinucidere, pentru că este Fiul Omului. Și pe noi, slujitorii săi umili, lăsați-ne să răspândim pretutindeni fără piedici „vestea cea bună” a Evangheliei păcii, pe care am meditat-o în timpul acestui Conciliu. Popoarele voastre vor fi primii beneficiari, pentru că Biserica formează prin voi cetățeni leali, prieteni ai păcii sociale și ai progresului.

6. În această zi solemnă în care se încheie adunarea celui de-al XXI-lea Conciliu ecumenic al său, Biserica vă oferă cu glasul nostru prietenia sa, serviciile sale, energiile sale spirituale și morale. Ea vă adresează vouă tuturor mesajul său de salut și binecuvântare. Primiți-l, așa cum vi-l oferă ea, cu inimă bucuroasă și sinceră, și duceți-l la toate popoarele voastre!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat gânditorilor și oamenilor de știință

1. Un salut cu totul special se îndreaptă spre voi, cercetători ai adevărului, spre voi, gânditori și oameni de știință, exploratori ai omului, ai universului și ai istoriei, spre voi toți, peregrini în drum spre lumină și chiar și spre cei care s-au oprit în drum, obosiți și dezamăgiți de o cercetare zadarnică.

2. De ce un salut special pentru voi? Pentru că aici noi toți, Episcopi, Părinți de la Conciliu, suntem în ascultarea adevărului. Ce a fost efortul nostru în timpul acestor patru ani dacă nu o cercetare mai atentă și o aprofundare a mesajului de adevăr încredințat Bisericii, dacă nu un efort de docilitate mai perfectă față de Duhul adevărului?

3. Așadar, noi nu puteam să nu ne întâlnim cu voi. Drumul vostru este drumul nostru. Cărările voastre nu sunt niciodată străine de ale noastre. Noi suntem prietenii vocației voastre de cercetători, aliații trudelor voastre, admiratorii cuceririlor voastre și, dacă este necesar, consolatorii descurajărilor voastre și ale insucceselor voastre.

4. Așadar, avem și pentru voi un mesaj și este acesta: continuați să cercetați, fără să încetați, fără a dispera vreodată de adevăr! Amintiți-vă de cuvintele unuia dintre marii voștri prieteni, sfântul Augustin: „Să căutăm cu dorința de a găsi și să găsim cu dorința de a căuta iarăși”. Fericiți cei care, având adevărul, continuă să-l caute pentru a-l reînnoi, pentru a-l aprofunda, pentru a-l dărui celorlalți. Fericiți cei care, negăsindu-l, merg spre el cu inimă sinceră: fie ca ei să caute lumina zilei de mâine cu lumina zilei de azi, până la plinătatea luminii!

5. Dar nu uitați asta: dacă gândirea este un mare lucru, gândirea este înainte de toate o obligație; vai de cel care închide în mod voluntar ochii în fața luminii! Gândirea este și o responsabilitate: vai de cei care întunecă spiritul cu miile de artificii care-l deprimă, îl fac orgolios, îl înșală, îl deformează! Care este principiul de bază pentru omenii de știință dacă nu să se străduiască să gândească corect?

6. Pentru aceasta, fără a tulbura pașii voștri, fără a orbi privirile voastre, noi vrem să vă oferim lumina candelei noastre misterioase: credința. Cel care ne-a încredințat-o este Învățătorul suveran al gândirii, cel al cărui discipoli umili suntem noi, singurul care a spus și a putut să spună: „Eu sunt lumina lumii, eu sunt calea, adevărul și viața”.

7. Acest cuvânt vă interesează. Probabil că niciodată ca astăzi, slavă Domnului, n-a apărut așa de bine posibilitatea unui acord profund între adevărata știință și adevărata credință, și una și cealaltă în slujba unicului adevăr. Nu împiedicați această întâlnire prețioasă! Aveți încredere în credință, această mare prietenă a inteligenței! Luminați-vă la lumina sa pentru a înțelege adevărul, tot adevărul! Aceasta este urarea, încurajarea, speranța pe care vi le exprimă, înainte de a pleca, Părinții din întreaga lume, adunați în Conciliu la Roma.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat artiștilor

1. Acum, vouă tuturor, artiști care sunteți îndrăgostiți de frumusețe și care lucrați pentru ea: poeți și oameni de literatură, pictori, sculptori, arhitecți, muzicieni, oameni de teatru și cineaști… Vouă tuturor, Biserica Conciliului vă spune cu glasul nostru: dacă voi sunteți prietenii adevăratei arte, voi sunteți prietenii noștri!

2. De mult timp Biserica a făcut alianță cu voi. Voi ați edificat și ați decorat templele sale, ați celebrat dogmele sale, ați îmbogățit liturgia sa. Ați ajutat-o să traducă mesajul său divin în limbajul formelor și al figurilor, să faceți comprehensibilă lumea invizibilă.

3. Astăzi ca și ieri Biserica are nevoie de voi și se îndreaptă spre voi. Ea vă spune cu glasul nostru: nu lăsați să se rupă o alianță așa de rodnică! Nu refuzați să puneți talentul vostru în slujba adevărului divin! Nu închideți spiritul vostru în fața suflului Duhului Sfânt!

4. Această lume în care trăim are nevoie de frumusețe pentru a nu se prăbuși în disperare. Frumusețea, ca și adevărul, este ceea ce revarsă bucurie în inima oamenilor, este acel rod prețios care rezistă în fața uzurii timpului, care unește generațiile și le face să comunice în admirație. Și asta grație mâinilor voastre…

5. Fie ca acest mâini să fie curate și dezinteresate! Amintiți-vă că sunteți păstrătorii frumuseții în lume: acest lucru să fie suficient pentru ca să vă îndepărtați de gusturile efemere și fără valori adevărate, să vă eliberați de căutarea de expresii extravagante sau nesănătoase.

6. Fiți mereu și pretutindeni vrednici de idealul vostru și veți fi vrednici de Biserică, ea care, cu glasul nostru, în această zi vă adresează mesajul său de prietenie, de salut, de mulțumire și de binecuvântare.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat femeilor

1. Și acum, ne adresăm vouă, femei din orice condiție, fiice, soții, mame și văduve; și vouă, fecioare consacrate și femei necăsătorite: voi sunteți jumătate din imensa familie umană!

2. Biserica este mândră, voi știți, că a preamărit și a eliberat femeia, că a făcut să strălucească în decursul secolelor, în diversitatea caracterelor, egalitatea sa substanțială cu bărbatul.

3. Dar vine ceasul, ceasul a venit, în care vocația femeii se completează în plinătate, ceasul în care femeia capătă în societate o influență, o iradiere, o putere la care n-a ajuns până acum.

4. Pentru asta, în acest moment în care omenirea experimentează o transformare așa de profundă, femeile îmbătate de spiritul Evangheliei pot să ajute mult omenirea să nu decadă.

5. Voi, femeilor, aveți mereu ca dotă păzirea familiei, iubirea de la începuturi, sensul leagănelor. Voi sunteți prezente la misterul vieții care începe. Voi consolați la dezlipirea morții. Tehnica noastră riscă să devină inumană. Reconciliați-i pe oameni cu viața. Și mai ales vegheați, vă implorăm, asupra viitorului speciei noastre. Rețineți-i mâna omului care, într-un moment de nebunie, ar încerca să distrugă civilizația umană.

6. Soții, mame de familie, prime educatoare ale neamului omenesc în secretul familiilor, transmiteți fiilor voștri și fiicelor voastre tradițiile părinților voștri, în același timp în care îi pregătiți pentru viitorul imprevizibil. Amintiți-vă mereu că prin copiii săi o mamă aparține acelui viitor pe care ea probabil nu-l va vedea.

7. Și voi, femei necăsătorite, să știți să puteți împlini toată vocația voastră de dăruire. Societatea vă cheamă din toate părțile. Și chiar familiile nu pot să trăiască fără ajutorul celor care nu au familie.

8. Mai ales voi, fecioare consacrate, într-o lume în care egoismul și căutarea plăcerii ar vrea să facă lege, fiți păstrătoarele curăției, ale dezinteresului, ale evlaviei. Isus, care a conferit iubirii conjugale toată plinătatea sa, a preamărit și renunțarea la această iubire umană, atunci când este făcută pentru Iubirea infinită și pentru slujirea tuturor.

9. În sfârșit, femei aflate în încercare, voi care stați în picioare sub cruce după chipul Mariei, voi care atât de des în istorie ați dat oamenilor forța de a lupta până la sfârșit, de a da mărturie până la martiriu, ajutați-i încă o dată să regăsească îndrăzneala pentru marile acțiuni, împreună cu răbdarea și cu simțul originilor umile.

10. O, voi femei, care știți să faceți adevărul dulce, tandru, accesibil, angajați-vă ca să pătrundă spiritul acestui Conciliu în instituții, în școli, în familii, în viața de fiecare zi.

11. Femei din tot universul, creștine sau necredincioase, cărora le este încredințată viața în acest moment așa de grav al istoriei, vă revine vouă să salvați pacea lumii!

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat muncitorilor

1. În decursul acestui Conciliu, noi, episcopi catolici din cele cinci continente, am reflectat împreună, printre multe alte teme, asupra problemelor grave pe care le pun conștiinței omenirii condițiile economice și sociale din lumea contemporană, coexistența națiunilor, problema armamentelor, a războiului și a păcii. Și suntem pe deplin conștienți de incidența pe care soluția dată acestor probleme poate s-o aibă asupra vieții concrete a muncitorilor și muncitoarelor din întreaga lume. Astfel, dorim, la sfârșitul deliberărilor noastre, să le adresăm lor, tuturor, un mesaj de încredere, de pace și de prietenie.

2. Fii preaiubiți, înainte de toate fiți siguri că Biserica cunoaște suferințele voastre, luptele voastre, speranțele voastre; că ea apreciază foarte mult virtuțile care înnobilează sufletele voastre: curajul, dăruirea, conștiința profesională, iubirea față de dreptate; că recunoaște pe deplin serviciile imense pe care voi le prestați ansamblului societății, fiecare în locul său și adesea în locurile cele mai întunecate și mai disprețuite. Biserica recunoaște acestea și vă mulțumește prin intermediul glasului nostru.

3. În acești ultimi ani, ea n-a încetat să țină cont de problemele, de o complexitate crescândă încontinuu, lumii muncii. Și ecoul pe care l-au avut în rândurile voastre enciclicele pontificale recente a demonstrat cât de mult sufletul muncitorului din timpul nostru este în acord cu sufletul celor mai înalți conducători spirituali ai săi.

4. Cel care a îmbogățit patrimoniul Bisericii cu aceste mesaje incomparabile, papa Ioan al XXIII-lea, a știut să găsească drumul inimii voastre. El a arătat în mod splendid, în persoana sa, toată iubirea Bisericii față de muncitori, precum și față de adevăr, dreptate, libertate, caritate, pe care este întemeiată pacea în lumea.

5. Despre această iubire a Bisericii față de voi muncitorilor vrem și noi să fim martori pe lângă voi și vă spunem cu toată convingerea sufletelor noastre: Biserica este prietena voastră. Aveți încredere în ea! Unele răstălmăciri triste, în trecut, au alimentat prea mult timp neîncrederea și neînțelegerea dintre noi; Biserica și clasa muncitoare au suferit amândouă din această cauză. Astăzi a sunat ceasul reconcilierii și Biserica Conciliului vă invită fără scopuri secundare să-l celebrați.

6. Biserica încearcă mereu să vă înțeleagă mai bine. Dar voi trebuie să încercați la rândul vostru să înțelegeți ce este Biserica pentru voi muncitorii, că sunteți principalii artizani ai transformărilor minunate care există astăzi în lume: pentru că voi știți bine că dacă nu le însuflețește un suflu spiritual puternic, ele vor fi ruina omenirii, în loc să facă fericirea sa. Nu ura salvează lumea! Nu numai pâinea pământului poate să sature foamea omului!

7. Așadar, primiți mesajul Bisericii. Primiți credința pe care v-o oferă pentru a lumina drumul vostru: este credința succesorului lui Petru și a celor două mii de episcopi adunați în Conciliu, este credința întregului popor creștin. Ea să vă lumineze! Să vă călăuzească! Să vă facă să-l cunoașteți pe Isus Cristos, colegul vostru de muncă, Învățătorul, Mântuitorul întregii omeniri.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat săracilor, bolnavilor și tuturor celor care suferă

1. Pentru voi toți, frați încercați, vizitați de suferința cu mii de fețe, Conciliul are un mesaj cu totul special. Simte îndreptați spre el ochii voștri rugători, care strălucesc de febră sau sunt slăbiți de oboseală, priviri imploratoare, care caută în zadar motivul suferinței umane și care se întreabă cu neliniște când și de unde va veni ajutorul.

2. Fraților preaiubiți, noi simțim răsunând profund în inimile noastre de părinți și de păstori gemetele voastre și lacrimile voastre. Și suferința noastră se mărește când ne gândim că nu este în puterea noastră să vă aducem sănătatea trupească, nici diminuarea durerilor voastre fizice, pe care medicii, infirmierii și toți cei care se consacră celor bolnavi se străduiesc să le ușureze așa cum pot ei mai bine.

3. Însă avem ceva mai profund și mai prețios să vă dăruim: singurul adevăr capabil de a răspunde la misterul suferinței și de a vă aduce o alinare fără iluzii: credința și unirea cu Omul durerilor, cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce pentru păcatele noastre și pentru mântuirea noastră.

4. Cristos n-a suprimat suferința; nici n-a voit să ne dezvăluie în întregime misterul ei: a luat-o asupra sa și acest lucru este suficient pentru ca să-i înțelegem întreaga valoare.

5. O, voi toți care simțiți mai grea povara crucii, voi care sunteți săraci și abandonați, voi care plângeți, voi care sunteți persecutați pentru dreptate, voi despre care nu se vorbește, voi necunoscuți ai durerii, încurajați-vă din nou: voi sunteți preferații din împărăția lui Dumnezeu, împărăția speranței, a fericirii și a vieții; sunteți frații lui Cristos suferind; și cu el, dacă vreți asta, voi mântuiți lumea!

6. Iată știința creștină a suferinței, singura care dăruiește pacea. Să știți că nu sunteți singuri, nici separați, nici abandonați, nici inutili: sunteți cei chemați de Cristos, imaginea sa vie și transparentă. În numele său, Conciliul vă salută cu iubire, vă mulțumește, vă asigură de prietenia și de asistența Bisericii și vă binecuvântează.

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Paul al VI-lea adresat tinerilor

Vouă, tineri și tinere din întreaga lume, Conciliul vrea să vă adreseze ultimul său mesaj. Pentru că voi sunteți cei care veți lua flacăra din mâinile părinților voștri și veți trăi în lume în momentul celor mai gigantice transformări din istoria sa. Voi sunteți cei care, preluând ceea ce este mai bun din exemplul și din învățătura părinților voștri și învățătorilor voștri, veți forma societatea de mâine: voi vă veți mântui sau veți pieri cu ea.

Biserica, timp de patru ani, a lucrat pentru reîntineri fața sa, pentru a corespunde mai bine planului propriului Întemeietor, marele Viu, Cristos veșnic tânăr. Și la sfârșitul acestei impunătoare „revizuiri a vieții”, ea se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins cu Conciliul o lumină, aceea care luminează viitorul, viitorul vostru.

Biserica este doritoare ca societatea pe care voi vă pregătiți s-o construiți să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: și aceste persoane sunteți voi.

Ea este nerăbdătoare să poată răspândi și în această nouă societate comorile sale mereu vechi și mereu noi: credința, pe care sufletele voastre o pot lua în mod liber în claritatea sa benefică. Ea are încredere că voi veți găsi o astfel de forță și o astfel de bucurie încât voi nu veți fi tentați, ca unii dintre predecesorii voștri, să cedați seducției filozofiilor egoismului și plăcerii, sau celor ale disperării și nihilismului; și că în fața ateismului, fenomen de oboseală și de bătrânețe, voi veți știi să afirmați credința voastră în viață și pentru că ea dă un sens vieții: certitudinea existenței unui Dumnezeu drept și bun.

În numele acestui Dumnezeu și al Fiului său Isus, noi vă îndemnăm să lărgiți inimile voastre după dimensiunile lumii, să înțelegeți apelul fraților voștri și să puneți cu ardoare energiile voastre tinere în slujba lor. Luptați împotriva oricărui egoism. Refuzați să dați frâu liber instinctelor violenței și urii, care generează războaiele și cortegiul lor trist de lipsuri. Fiți generoși, curați, respectuoși, sinceri. Și construiți în entuziasm o lume mai bună decât cea actuală!

Biserica vă privește cu încredere și cu iubire. Bogată cu un trecut lung mereu viu în ea și mergând spre perfecțiunea umană în timp și spre destinele ultime ale istoriei și ale vieții, ea este adevărata tinerețe a lumii. Ea are ceea ce face forța sau frumusețea tinerilor: capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără să se întoarcă, de a se reînnoi și de a porni din nou spre noi cuceriri. Priviți-o și voi veți regăsi în ea fața lui Cristos, adevăratul erou, umil și înțelept, profetul adevărului și al iubirii, colegul și prietenul tinerilor. Și tocmai în numele lui Cristos noi vă salutăm, noi vă îndemnăm, noi vă binecuvântăm.

Autor: Papa Paul al VI-lea, 8 decembrie 1965
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu 

Ercis.ro

%d blogeri au apreciat: