Arhive autor

Paxlaur

Preot romano-catolic

Să fiți fericiți! Ca Isus Cristos

Fericiţi cei săraci în duh, ca Isus Cristos, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 

Fericiţi cei care plâng, ca Isus Cristos, pentru că ei vor fi mângâiaţi!

Fericiţi cei blânzi, ca Isus Cristos, pentru că ei vor moşteni pământul! 

Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, ca lui Isus Cristos, pentru că ei se vor sătura! 

Fericiţi cei milostivi, ca Isus Cristos, pentru că ei vor afla milostivire! 

Fericiţi cei cu inima curată, ca Isus Cristos, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 

Fericiţi făcătorii de pace, ca Isus Cristos, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 

Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, ca Isus Cristos, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 

Fericiţi sunteţi când, așa cum au făcut cu Isus Cristos vor face și cu voi: vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza Domnului. 

Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, ca Isus Cristos, căci răsplata voastră mare este în ceruri!

Fericiți ca Isus Cristos.
Fericiți cu Isus Cristos.
Fericiți prin Isus Cristos.
Fericiți datorită lui Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, care a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi; Dumnezeu care a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice, Dumnezeu care a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui.

(cf. Mt 5,1-12a; 1Cor 1,26-31)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,1-12a
În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. 2 Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa, zicând: 3 „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 4 Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! 5 Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! 6 Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! 7 Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! 8 Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 9 Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 10 Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 11Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. 12a Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

Cuvântul Domnului

De ce nu-l trezim pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre? 

Atunci era agitată marea,
astăzi toată lumea.
Și ce furtuni!
Dacă l-am trezi pe Cristos
prin post, pomană și rugăciune,
ce liniște ne-ar dărui!
El poate striga armelor,
urii,
profitorilor,
conducătorilor:
„Potolește-te! Taci!”.

(cf. Mc 4,35-41)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,35-41
În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe ţărmul celălalt!” 36 Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37 Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. 38 El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. 40 Atunci le-a spus: „De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” 41 Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: „Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?”

Cuvântul Domnului

Ispita scoate la iveală tocmai ceea ce suntem cu adevărat

„Nimeni nu este atât de desăvârșit și de sfânt 
încât să nu sufere din când în când cercetarea ispitei…”

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul XIIILupta împotriva ispitelor

1. Cât timp vom fi în viață pe acest pământ, nu vom putea fi scutiți de amărăciuni și de ispite. De aceea, în cartea înțeleptului Iob stă scris: ispită e viața omului pe pământ (Iob 7,1). Iată de ce fiecare ar trebui să fie cu ochii în patru, de veghe asupra ispitelor sale, rugându-se ca Diavolul, care nu doarme, ci ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să sfâșie (1Pt 5,8), să nu găsească nicăieri prilej de înșelăciune. Nimeni, într-adevăr, nu este atât de desăvârșit și de sfânt încât să nu sufere din când în când cercetarea ispitei, iar scutit cu desăvârșire de ispite nu poate fi nimeni.

2. Dar ispitele, deși grele și supărătoare, sunt adesea de mare folos: prin ele sufletul omului se umilește, se curăță, se cumințește. N-a fost sfânt al lui Dumnezeu care să nu fi trecut prin sumedenie de încercări și de ispite, ca biruindu-le să propășească pe calea binelui, până la capăt. În schimb cei care n-au fost în stare să le înfrângă s-au făcut vrednici de osândă și s-au pierdut pe drum. Nu-i stare atât de sfântă, nici loc atât de tăinuit unde ispitele și amărăciunile să nu pătrundă cumva.

3. Nimeni dintre cei vii nu poate fi cu totul la adăpost de ispită, căci în noi înșine se află sâmburele ei, născuți fiind cu toții întru pofte. Chiar dacă o ispită sau altă tulburare ne lasă, altele și mereu altele vor veni să le ia locul, și pururi vom avea câte ceva de înfruntat și îndurat. Căci comoara fericirii noastre am pierdut-o. Sunt mulți care se silesc să fugă de ispite, și mai rău se înfundă în ele. Doar cu fuga nu putem învinge, ci cu răbdare și prin adevărata smerenie: nu-i altă cale pentru a birui cu adevărat puterile vrăjmașe.

4. Cel ce se ferește doar pe dinafară – fără să smulgă răul de la rădăcină – va bate mai mult pasul pe loc: aș spune chiar că valul ispitelor va reveni asupra lui mai grabnic încă, mai puternic încă, făcându-l să se simtă vătămat. Puțin câte puțin, cu binișorul și cu inima răbdătoare, aflându-ți reazemul în brațele lui Dumnezeu, mai mare spor în luptă vei simți, decât neînduplecat și bățos, încrâncenându-te de unul singur. Fă-ți un obicei din a cere sfat ori de câte ori ești încercat de ispită; nu fi aspru cu altul ca tine aflat în ispită, ci dă-i îmbărbătare, așa cum ție însuți ți-ar place să primești îmbărbătare atunci când ispita îți dă târcoale.

5. Toate ispitele care ne vatămă pornesc de la nestatornicia sufletului și lipsa de încredere în Dumnezeu: într-adevăr, precum corabia fără cârmă, purtată de talazuri când încoace când încolo, tot astfel și omul molatec și uitător de hotărârile luate este supus în fel și chip ispitirii. Fierul se încearcă în foc, omul drept e încercat în ispite. De cele mai multe ori ne cunoaștem prea puțin puterile; dar ispita scoate la iveală întocmai ceea ce suntem. Trebuie însă să stăm de veghe, mai cu seamă atunci când ispita mijește, gata-gata să încolțească, căci vrăjmașul poate fi mai lesne înfrânt dacă-i ținut la depărtare de ușă, decât dacă i se iese în întâmpinare, chiar și îndată după ce a ajuns să bată. Iată de ce s-a zis: Pune piciorul în prag: târziu vine leacul când, îndelung cuibărită, meteahna a prins rădăcină. (Ovidiu, Remed. am. 91, 92).

Într-adevăr, mai întâi trece prin minte un gând răzleț, apoi închipuirea se aprinde, din plăcere se înfruptă, cugetul lunecă în jos și consimte. Astfel, pe nesimțite, se strecoară în suflet, cu totul, vătămarea vrăjmașă, ori de câte ori răul nu-i curmat de la bun început. Și cu cât mai mult timp omul se arată molatic față de primejdie, cu atât mai mult, zi de zi, puterile lui sleiesc, iar vrăjmașul devine tot mai puternic.

6. Unii sunt încercați de ispite mai grele la începutul întoarcerii lor la Dumnezeu; alții dimpotrivă, la sfârșit. Mai sunt și alții care îndură aceleași încercări mai mult sau mai puțin fără oprire, în tot timpul vieții. Dar sunt și unii mai ușor cercetați de ispită, după socotința proniei și dreptății cerești, care știe cumpăni vredniciile și puterile fiecăruia, rânduind totul spre mântuirea aleșilor săi. 

7. Iată de ce nu trebuie să ne pierdem nădejdea atunci când trecem prin focul ispitelor, ci, dimpotrivă, să-l rugăm pe Dumnezeu cu râvnă și mai aprinsă, ca să binevoiască să ne trimită ajutorul său în orice strâmtorare și ananghie; căci El, așa cum mărturisește Sfântul Apostol Paul, odată cu ispita, va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda (1Cor 10,13). Să ne smerim, așadar, sufletele sub mâna lui Dumnezeu, în orice ispitire și amărăciune, căci pe cei smeriți cu inima îi va mântui și îi va înălța. 

8. În focul ispitelor și la amărăciune se vede mai bine cât de mult a propășit omul pe calea desăvârșirii: aici ies cel mai bine la iveală vredniciile fiecăruia, iar virtutea se arată fără putință de tăgadă. Căci n-ar fi mare lucru a te arăta evlavios și plin de râvnă, stând la adăpost de strânsoarea ananghiei; la vremea încercării îndurate cu răbdare se vădește chezășia și nădejdea că sufletul va propăși cu adevărat întru desăvârșire. Unii se păzesc de ispitele cele mari, dar se poticnesc și cad ades în împrejurări mărunte ale vieții de toate zilele, ca astfel, umiliți de șubrezenia puterilor lor, să nu-și mai caute vreun reazem de nădejde în sine.


Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Toți credincioșii se vor sfinți din zi în zi mai mult în condițiile lor de viață, în îndatoririle lor și în împrejurările în care se află și prin toate aceste condiții, îndatoriri și împrejurări, dacă primesc toate cu credință din mâna Tatălui ceresc și conlucrează cu voința divină, manifestând tuturor, în însăși îndeplinirea activităților pământești, iubirea cu care Dumnezeu a iubit lumea” (Lumen gentium: Constituţia dogmatică despre Biserică, nr. 41).

Să ne rugăm: Preabune Isuse, în timpul ispitei, singur nu pot decât să te jignesc, să te rănesc. Ai grijă de mine în aceste momente de încercare, în clipele în care sunt asaltat de cel rău prin înclinațiile naturale și sunt în pericolul de mă ruina pe mine însumi. În aceste momente de autodistrugere, întind mâna spre tine și sper cu tărie că nu mă vei lăsa să pier. Amin. 

Să reținem: Nimeni nu este atât de desăvârșit și de sfânt încât să nu sufere din când în când cercetarea ispitei, iar scutit cu desăvârșire de ispite nu poate fi nimeni.

Să practicăm: Veghează și roagă-te în timpul pericolului și al ispitei. 


Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului- AICI

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii – AICI

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte – AICI

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap? – AICI

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre – AICI

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr! – AICI

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea – AICI

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții – AICI

Capitolul VIIINu-ți dezvălui inima oricărui om – AICI

Capitolul IX: Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea – AICI

Capitolul X: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare – AICI

Capitolul XI: (De ce) e greu să scăpăm de vicii? – AICI

Capitolul XII: Nu sunt fără rost împrejurările potrivnice – AICI

VA URMA capitolul XIV: Să ne ferim să facem judecăți temerare


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: