Arhive autor

Paxlaur

Preot romano-catolic

Mii de motive

Este adevărat că omenirea ne oferă zilnic
mii de motive ca să fim triști.
Însă Cerul ne oferă zilnic
mii de motive ca să fim fericiți! 

Cristos, speranța noastră, a înviat!


Ce mare har să știi să citești! Ajută un copil să învețe să citească, să meargă la școală și să se bucure de viața aceasta minunată! SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține blogul și proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

Doi pesimiști… vindecați

Dacă nu simțim nevoia irezistibilă
să vorbim despre Cristos
înseamnă că încă nu l-am întâlnit.
Sau poate că l-am întâlnit,
dar nu l-am recunoscut!

Imagine a primei comunități creștine imediat după răstignirea și moartea lui Isus, cei doi ucenici – oameni speriați, dezamăgiți, triști, pesimiști etc. – au fost privilegiați: întâlnirea cu Cristos i-a transformat din pesimiști în vestitorii fericirii. Dintre toate aparițiile celui înviat, aceasta – în drum spre Emaus – are un farmec deosebit: fascinează prin trecerea de la tristețe la fericire, de la pesimism la speranță, de la frică și tăcere la proclamarea celui mai mare mister: Isus Cristos a înviat!

Cât de triști, pesimiști, decepționați au plecat de la Ierusalim spre Emaus și cât de fericiți se întorc la Ierusalim!!! L-au recunoscut pe Cristos, Domnul și Învățătorul lor, la frângerea pâinii și au fost transformați! 

În biserică, pentru a participa la Sfânta Liturghie, putem intra oricum, dar nu putem ieși oricum. Indiferent de problemele, grijile, tristețile pe care le aducem în inima noastră atunci când intrăm pentru a-l întâlni pe Cristos, după sfânta Liturghie, atunci când ieșim, trebuie să se vadă că l-am întâlnit pe Cristos și ne-am lăsat transformați de el. Dacă după ce participăm la sfânta Liturghie nu simțim nevoia asemenea ucenicilor de la Emaus să ne ridicăm, să ieșim și să vorbim despre experiența noastră cu Cristos, despre întâlnirea noastră cu Domnul și Dumnezeul nostru, înseamnă că încă nu-l recunoaștem prezent la „frângerea pâinii”. Ce înseamnă pentru noi Liturghia? Ce simțim când ascultăm Cuvântul Domnului? Ce simțim când participăm la „frângerea pâinii”? Ce trăim atunci când „simțim” cum pâinea și vinul devin trupul și sângele lui Cristos? Ce facem după ce ne împărtășim? 

Deși participăm la sfânta Liturghie, deși suntem prezenți atunci când pâinea și vinul devin trupul și sângele lui Cristos, necredința noastră ne face să fim deseori destinatarii acestor cuvinte ale divinului Mântuitor: „O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede…” (Lc 24,25).

Și despre noi se poate spune: „ochii le erau ținuți ca să nu-l recunoască” (Lc 24,16). Ce anume ține „ochii” noștri pentru a nu-l recunoaște? Păcatul? Indiferența? Pesimismul? Tristețea? Superficialitatea? Obișnuința? Uneori nu-l recunoaștem tocmai pentru că ne-am făurit propria imagine despre Dumnezeu, propriul „chip” al lui Mesia, vrem un Dumnezeu conform cu viața, planurile și obiceiurile noastre, și nicidecum o viață conformă cu planurile lui Dumnezeu. Ni se pare mai ușor ca Dumnezeu să facă voința noastră, decât noi să împlinim voința lui.

Pentru aceasta, noi care stăm zilnic sau săptămânal în biserică și participăm la sacramente, trebuie să ne rugăm cu mai multă insistență pentru ca tocmai participarea la sacramentul lui Cristos să ne transforme cu adevărat în creaturi noi: să-l lăsăm pe Cristos să ne explice Scripturile și să înflăcăreze inima noastră; să-l recunoaștem la frângerea pâinii și să-l vestim fraților noștri; să renunțăm la tot ce ne ține „ochii” închiși și ne împiedică să-l recunoaștem pe Cristos prezent în Sacramente, în Sfânta Scriptură și în aproapele, mai ales în cei săraci și suferinzi.

Dacă nu simțim nevoia irezistibilă să vorbim despre Cristos înseamnă că încă nu l-am întâlnit. Sau poate că l-am întâlnit, dar nu l-am recunoscut! Ce se întâmplă cu noi după Liturghie? 


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,13-35
În aceeaşi zi, prima a săptămânii, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de Ierusalim. 14 Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. 17 El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. 18 Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” 19El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20 Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. 21 Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! 22 Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă 23 şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24 Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. 25 Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” 27 Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. 28 Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29 Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. 30Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon”. 35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului


Ce mare har să știi să citești! Ajută un copil să învețe să citească, să meargă la școală și să se bucure de viața aceasta minunată! SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține blogul și proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

<span>%d</span> blogeri au apreciat: