Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Septembrie 2015

Iluminare. Compasiune. Cale. Diferențe!

Posted by Paxlaur pe 30/09/2015

Calea_adevarul_viataÎn China, una dintre cele mai renumite figuri din zen este Huineng, supranumit al Șaselea Patriarh. Era un țăran analfabet care tăia lemne pentru a se întreține pe sine și pe mama sa. Într-o bună zi se duce să-și vândă lemnele în târg și aude un călugăr care recita un verset din Sutra de diamant: „Nu te statornici nicăieri, iluminează-te”. Dacă nu te statornicești niciunde, te eliberezi de tine pentru a lăsa loc compasiunii, Iar tipul ăsta care nu știe nimic despre budism, un tăietor de lemne, aude acel verset și are o profundă experiență de iluminare. …

Iluminarea nu vine pentru că înțelegi niște cuvinte. Ai putea spune că ele au declanșat transformarea sa, dar, de fapt, era vorba de viața lui întreagă care l-a adus până în punctul în care a auzit versetul și a trăit o iluminare profundă.

Așa că l-a întrebat pe călugăr de unde știe versetul cu pricina, iar călugărul i-a spus că în nord se află o mănăstire unde te învață lucruri de felul acesta. Pleacă spre nord, iar starețul mănăstirii îl întreabă:

– Cum de ai venit aici? Tu locuiești în sud.

În acele timpuri, chinezii din nord îi considerau inferiori pe cei din sud. Conform tradiției, Huineng a răspuns:

– Pe calea care nu face diferența între nord și sud.

Adevărata natură a Căii, a vieții, este că noi toți suntem un întreg – nu există diferențe!

(Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 56-57)


„Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14,6)

Unul singur este învățătorul vostru, Cristos, iar voi toți sunteți frați (cf. Mt 23,8)

Anunțuri

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Ieronim!

Posted by Paxlaur pe 30/09/2015

Biblia_cuvantul divin„Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieştile Scripturi, după cum a venerat şi însuşi trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească pâinea vieţii atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu cât şi de la aceea a trupului lui Cristos şi să o dea credincioşilor. Ea le-a considerat şi le consideră, unite cu sfânta tradiţie, drept regula supremă a credinţei sale deoarece, fiind inspirate de Dumnezeu şi consemnate în scris o dată pentru totdeauna, ele ne comunică, în mod imuabil, cuvântul lui Dumnezeu însuşi, iar în cuvintele profeţilor şi ale apostolilor fac să răsune glasul Duhului Sfânt” (DV 21).

Aceste cuvinte luate din Constituția dogmatică despre revelația divină, unul dintre principalele documente promulgate de Conciliul al II-lea din Vatican, ne introduc în spiritul cu care trebuie trăită această zi dedicată sfântului Ieronim, sfânt considerat patronul bibliștilor. Dar cred că îl putem considera și patronul nostru, al celor care iubim sfânta Scriptură și încercăm să ne trăim viața călăuziți de cuvântul divin.

Sfântul Ieronim spunea: „Necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos” (Sf. Ieronim, Prologul comentariului asupra cărții lui Isaia, în PL 24, 17). Iar viața unui creștin, fără cunoașterea lui Cristos este tristă și de neconceput. Avem nevoie de Cristos și avem nevoie de Scripturi pentru a-l cunoaște pe cel care ne-a iubit și ne iubește până la sfârșit, necondiționat. De aceea, astăzi trebuie să ne analizăm și să vedem cât timp acordăm noi citirii Sfintei Scripturi. Cât timp petrecem citind și meditând sfânta Evanghelie? Să luăm aminte la cuvintele sfântului Ieronim: „Îmi împlinesc datoria, ascultând de porunca lui Cristos: Cercetați Scripturile (In 5,39) și: Căutați și veți găsi (Mt 7,7), pentru a nu mi se spune asemenea iudeilor: Voi vă înșelați, nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Mt 22,29)”.

Apostolul Paul, cu mult înaintea sfântului Ieronim, îi scria lui Timotei: „Scripturile îţi vor da înţelepciunea care te va conduce la mântuire” (2Tim 3,15). Să aprofundăm cuvintele Apostolului și să le medităm în această zi convinși fiind că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și este de folos pentru a învăța, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (2Tim 3,16-17).


PS. Pe lângă citirea și meditarea Sfintei Scripturi, vă invit în această zi să citim și documentul Bisericii Dei Verbum (Constituția dogmatică despre revelația divină) pentru a înțelege mai bine importanța Sfintei Scripturi în viața noastră și în viața Bisericii Universale. Documentul poate fi citit în limba română AICI: www.magisteriu.ro


LECTURA ÎNTÂI
2 Tim 3,14-17

Scriptura este folositoare pentru a învăţa.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei

Preaiubitule, rămâi neclintit în ceea ce ai învăţat şi de care eşti convins. Tu ştii bine de la cine ai învăţat, căci din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi; ele îţi vor da înţelepciunea care te va conduce la mântuire, prin credinţa pe care o avem în Cristos Isus. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de aceea Scriptura este folositoare pentru a învăţa, pentru a mustra, pentru a îndrepta, pentru a da înţelepciune şi pentru a educa pe calea dreptăţii. Astfel, omul lui Dumnezeu este bine pregătit şi înzestrat cu cele necesare pentru orice faptă bună.

Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,8.9.10.11

R.:

Cuvântul tău, Doamne, este izvor de bucurie.

Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată, îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii. R.

Frica de Domnul este curată; rămâne în veacul veacului;
judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. R.

Ele sunt mai preţioase decât aurul şi decât toate pietrele scumpe,
mai dulci decât fagurele şi decât mierea. R.


VERSETUL LA EVANGHELIE
Cf. Fap 16,14b

(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău. (Aleluia)


EVANGHELIA
Mt 13,47-52

Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea gospodarului care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi.

croce_vangelo.pngCitire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei

În timpul acela, Isus a spus mulţimii: „Împărăţia cerurilor se mai poate asemăna cu un năvod aruncat în mare, care strânge tot felul de peşti. Când s-a umplut, pescarii îl trag la ţărm, se aşază şi aleg peştii buni în coşuri iar pe cei răi îi aruncă. Tot aşa va fi şi la sfârşitul lumii: îngerii vor veni şi vor despărţi pe cei răi de cei drepţi, şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi. Aţi înţeles toate acestea?”. Ei au răspuns: „Da!”. Apoi le-a zis: „Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea gospodarului care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii, Scriptura, Sfantul Ieronim | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Sunt îngerii creaturi spirituale superioare oamenilor? Raportul dintre îngeri și oameni (fotografii!)

Posted by Paxlaur pe 29/09/2015

Ingeri si oameniAbordând această temă a superiorităţii îngerilor faţă de oameni – sau poate că a superiorităţii oamenilor faţă de îngeri (?!) – nu vrem doar să ne oprim şi să reliefăm o dispută asupra inferiorităţii şi superiorităţii, ci şi să evidenţiem raportul ce există între îngeri şi oameni.

Din toate cunoştinţele pe care le avem ca revelate, din tot ceea ce credem şi mărturisim împreună cu Biserica, din tot ceea ce s-a scris şi am scris despre îngeri, se poate concluziona cu uşurinţă că îngerii sunt mereu cu cel puţin un pas înaintea noastră, sau, altfel spus, ne sunt superiori: ne-au precedat în creaţie, ne depăşesc în sfinţenie şi desăvârşire, cunoaşterea lor pune în umbră cunoaşterea celor mai străluciţi şi înţelepţi oameni. Cu toate acestea omul rămâne numai cu puţin mai prejos decât îngerii, după cum ne învaţă psalmistul şi împreună cu el autorul Scrisorii către Evrei: „Ce este omul că te gândeşti la el, sau fiul omului că îl iei în seamă? Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreţie şi cinste” (Ps 8,5-6; Evr 2,6-7). Însă omul, asemenea îngerilor căzuţi, a fost cel care nu a ştiut să-şi păstreze cinstea dobândită prin creaţie. Sfântul Vasile cel Mare, comentând cuvintele Psalmului 48 învaţă:

„Omul, în cinste fiind, n-a priceput; s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps 48,21). Cuvinte pline de durere! Omul, care-i numai cu puţin mai prejos de îngeri (cf. Evr 2,7), despre care şi Solomon a spus: „Mare lucru este omul şi de cinste este bărbatul milostiv” (Prov 20,6), acesta, din pricină că nu a înţeles, ci s-a supus patimilor trupului, s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor[1].

Dar ştim, credem şi mărturisim că acelaşi Dumnezeu creator l-a ridicat pe om din starea sa deplorabilă, prin misterul pascal al lui Cristos (cf. Evr 2,4-10) şi l-a făcut capabil în Duhul Sfânt să se ridice la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu (cf. Rom 8,14-17). În acest sens este şi învăţătura atribuită sfântului Vasile cel Mare: „Duhul Sfânt, venind în sufletul omului, i-a dat viaţa, i-a dat nemurirea, l-a ridicat pe cel ce zăcea. Iar cel mişcat într-o mişcare veşnică de Duhul Sfânt, s-a făcut o vietate sfântă. Omul are, odată ce Duhul s-a sălăşluit în el, vrednicie de profet, de apostol, de înger, deşi e pământ şi cenuşă”[2].

Realităţile zilnice ne învaţă că două fiinţe stau împreună sau sunt aşezate împreună fie pentru că sunt complementare şi au nevoie de ajutor reciproc, fie pentru că sunt asemănătoare şi se regăsesc şi se oglindesc una în cealaltă, după cunoscutul dicton pares cum paribus facillime congregantur, fie pentru că sunt diferite, constituind aproape două extreme care sunt găsite împreună, conform proverbului extrema se tangunt. Îngerii şi oamenii sunt adesea „văzuţi” împreună pentru fiecare dintre aceste motive şi posibilităţi. Le evaluăm pe rând, convinşi fiind că analiza lor ne va descoperi şi o serie de legături între îngeri şi oameni.

Complementaritatea despre care vorbim aici, analizând primul motiv, nu presupune că noi am putea adăuga ceva fiinţei îngerilor sau că ei ar putea adăuga ceva fiinţei umane. Nu. Aici vedem necesitatea unui sprijin şi ajutor reciproc. Ce primim noi de la îngeri şi ce le putem oferi? Ce primesc ei de la noi şi ce le putem oferi? Cât de necesari le suntem noi lor şi cât de indispensabili ne sunt ei nouă? Sfânta Scriptură evidenţiază acest raport de ajutor reciproc atunci când învaţă: „De ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor până când avea să vină descendentul, căruia i-a fost făcută promisiunea. Ea a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor” (Gal 3,19); apoi „Voi aţi primit legea prin slujirea îngerilor şi nu aţi ţinut-o” (Fap 7,53); sau în alt loc Scriptura zice: „Cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur şi orice abatere şi neascultare a primit răsplata cuvenită” (Evr 2,2). Toate aceste texte ne învaţă că până la împlinirea timpurilor, când a venit descendentul şi Dumnezeu „ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evr 1,2), care a moştenit un nume mai deosebit decât al îngerilor devenind mai presus decât ei (cf. Evr 1,4), legea dumnezeiască ne era comunicată prin îngeri: noi eram învăţaţi şi iniţiaţi prin intermediul lor. Reciprocitatea apare odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu când oamenii îl „experimentează” pe Dumnezeu într-un mod inaccesibil îngerilor. Acum e rândul oamenilor aflaţi în Biserică să-i „înveţe” pe îngeri, după cum mărturiseşte sfântul apostol Paul:

Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos şi să le pun tuturor în lumină care este înfăptuirea misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, Creatorul a toate, pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus, Domnul nostru (Ef 3,8-11).

Totodată, după cum îngerii ne susţin şi ne ajută în înaintarea noastră spre cunoaşterea celor spirituale, revelându-ne tainele dumnezeieşti şi „vorbindu-ne” despre Dumnezeul pe care nimeni nu l-a văzut vreodată (cf. In 1,18), şi noi, oamenii, îi putem ajuta pe ei în cunoaşterea şi perceperea realităţilor pur materiale ale lumii noastre. Se spune despre îngeri că pot intra într-o comuniune lăuntrică atât de intimă cu noi, oamenii, încât „pot vedea prin ochii oamenilor ca şi când ar fi ai lor şi pot simţi cu oamenii bucuriile şi durerile provocate în ei de lumea sensibilă, aşa cum şi oamenii îşi pot însuşi de la îngeri o vedere mai inteligibilă în imaginile şi simbolurile lor”[3].

Dacă noi, vorbind despre îngeri, îi facem cunoscuţi şi credibili pe ei celor care nu au auzit sau nu cred în existenţa lor, la rândul lor, îngerii vin şi ne ajută să realizăm una dintre cele mai dificile cunoaşteri: cunoaşterea de sine, căci „într-adevăr, lucrul cel mai greu dintre toate pare a fi să te cunoşti pe tine însuţi. Că nu numai ochiul, care vede pe cele din afară de el, nu poate să se vadă pe el însuşi, ci chiar şi mintea noastră, care vede repede păcatul altuia, este zăbavnică în a-şi recunoaşte propriile ei păcate”[4]. Îngerii, sub imboldul Duhului Sfânt, fără de care nici ei nu pot face nimic, ne călăuzesc deseori spre cunoaşterea de sine, convinşi fiind că „cel care se cercetează cu pricepere pe sine însuşi poate cunoaşte pe Dumnezeu, nu numai din alcătuirea cerului şi a pământului, cât şi din alcătuirea propriei noastre firi, aşa precum spune şi psalmistul: «Minunată s-a făcut ştiinţa ta către mine» (Ps 138,6), cu alte cuvinte, cunoscându-mă pe mine, am cunoscut covârşitoarea ta înţelepciune”[5].

După cum noi, oamenii, avem nevoie de îngeri, pentru că ei sunt trimişi de Dumnezeu ca să ne călăuzească pe calea vieţii şi să ne conducă paşii până vom intra în ţara cu un pământ nou şi cu un cer nou, şi trebuie să ascultăm de ei şi să le fim credincioşi (cf. Ex 23,20-21; Ap 21,1), tot aşa şi îngerii, mai ales cei din ultima triadă – căpeteniile, arhanghelii şi îngerii –, au „nevoie” de noi oamenii pentru că ei au fost creaţi mai ales pentru a se îngriji de noi şi de lumea noastră. Noi şi lumea în care trăim, ne mişcăm şi suntem, constituim „materia primă” a slujirii lor, până la împlinirea timpurilor când Fiul Omului va veni în gloria lui, împreună cu toţi îngerii şi se va aşeza pe tronul său de mărire să judece toate naţiunile (cf. Mt 25,31-32).

În toată această reciprocitate de ajutor şi de creştere în cunoaştere, trebuie subliniat că îngerii rămân totuşi cu un pas în faţă, căci, după învăţătura Sfintei Scripturi, în cele din urmă, noi vom deveni asemenea lor şi nu ei asemenea nouă, căci după moarte, când vom ajunge să fim pentru totdeauna cu Domnul (cf. 1Tes 4,16), într-o stare incoruptibilă şi nemuritoare, vom fi ca îngerii (cf. Mt 22,30). Aşadar, nu îngerii ajung prin desăvârşirea în Duhul Sfânt la vrednicia noastră, ci „omul, când ajunge la desăvârşire, este ridicat la vrednicia îngerilor”[6].

Dacă această complementaritate pe care am prezentat-o constituie primul motiv al raporturilor dintre îngeri şi oameni, un al doilea motiv este constituit din punctele comune dintre aceste fiinţe. Privind spre noi, îngerii descoperă trăsăturii prezente şi în fiinţa lor. Dar şi invers: oamenii, privind spre lumea fiinţelor spirituale, găsesc caracteristici comune. În această oglindire şi regăsire reciprocă evidenţiem mai întâi punctul comun al Creatorului şi al creaţiei: şi ei, şi noi, am fost creaţi de acelaşi Dumnezeu Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceasta este mărturisirea noastră de credinţă: un singur Dumnezeu atotputernic este creatorul atât al celor văzute, cât şi al celor nevăzute[7]. Şi noi, şi ei, suntem opera lui Dumnezeu, care este „fericita fire, îmbelşugata bunătate, cel dorit de toţi cei înzestraţi cu cuvânt şi raţiune, frumuseţea cea mult dorită, începutul existenţelor, izvorul vieţii, lumina cea spirituală, înţelepciunea cea neapropiată”[8]. Avem în comun creaţia, căci nici ei, şi nici noi, nu împărtăşim cu Dumnezeu veşnicia, el rămânând singurul fără început. Aici trebuie să subliniem că îngerii sunt iarăşi cu un pas înaintea noastră, precedându-ne în creaţie, căci „cele văzute şi percepute de simţurile noastre au luat început, au fost create, în urma celor nevăzute şi spirituale”[9].

Creaţi de acelaşi Dumnezeu, nici oamenii şi nici îngerii nu au fost lăsaţi pradă hazardului. De aceea, mai împărtăşim cu îngerii şi aceeaşi ocrotire providenţială pe care Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh o manifestă faţă de tot ce a creat, după cuvântul Scripturii: „Căci tu [Dumnezeule] iubeşti tot ceea ce există şi nu te dezguşti de nimic din ceea ce ai făcut, că dacă ai fi urât ceva, nu l-ai fi plăsmuit. Şi cum ar fi rămas ceva, dacă tu nu l-ai fi vrut? Sau cum s-ar fi păstrat ceva, dacă tu nu l-ai fi chemat? Ci tu cruţi totul, de vreme ce totul e al tău, stăpâne, iubitorule de suflete” (Înţ 11,24-26). Iubirea lui Dumnezeu, care nu-şi nimiceşte şi nici nu-şi urăşte propria creaţie, ci îi poartă de grijă, este surprinsă şi de sfântul apostol Paul atunci când învaţă: „[Dumnezeu] îndreaptă toate spre binele celor care-l iubesc pe el” (Rom 8,28). Această prezenţă ocrotitoare a lui Dumnezeu le este necesară atât îngerilor, cât şi oamenilor, căci „toată natura, în creaţie, fie că aparţine lumii vizibile, fie că aparţine lumii inteligibile, are nevoie pentru a subzista de solicitudinea divină”[10]. Iar în alt loc, acelaşi sfânt Părinte al Bisericii ne învaţă: „La Dumnezeu nimic nu-i neprevăzut, nimic nu-i neglijat. Pe toate le priveşte cu ochiul cel neadormit. Este de faţă lângă toţi şi lângă toate, dând mântuire [şi ajutor] fiecăruia”[11]. Toate acţiunile oamenilor şi ale îngerilor se desfăşoară sub privirea şi prezenţa lui Dumnezeu, căci el le este mereu prezent şi acţionează în ei şi prin ei ori de câte ori este necesar. Este important să subliniem că Dumnezeu este prezent atât timp cât există o colaborare a creaturilor cu el, atât timp cât prin caracterul şi alegerile lor creaturile nu-i resping harul şi ajutorul[12]; şi totodată, sesizarea prezenţei lui Dumnezeu şi a ajutorului său este mereu adaptată atât firilor noastre creaturale, cât şi necesităţilor noastre, ele diferind de la îngeri la oameni[13].

Împreună cu aceste puncte comune – creator, creaţie şi îngrijire providenţială – împărtăşim cu îngerii şi condiţia de slujitori ai aceluiaşi Dumnezeu, căci şi ei sunt „robi împreună cu noi”[14]. Bineînţeles, modul de îndeplinire al slujirilor este diferit la îngeri faţă de oameni, fiind adaptat stărilor şi locului pe care fiecare îl ocupă în creaţie şi în ierarhie: întrucât cunoaştem, credem şi mărturisim că Dumnezeu e ziditorul întregii lumi, deci e şi creatorul nostru şi al îngerilor, numai lui trebuie să ne închinăm şi să-i slujim[15].

Însă, spre deosebire de îngeri, omul nu este doar slujitor, ci este şi stăpân: şi aici ajungem la al treilea motiv al existenţei raporturilor dintre îngeri şi oameni: deosebirile. Dintre deosebiri am menţionat deja că omul este şi stăpân, nu doar slujitor: „îngerul e numai slujitor, slujitor al lui Dumnezeu şi al omului, pe când omul e şi stăpânitor (άρχον). Fără îndoială, prin slujirea oferită omului, şi îngerul contribuie la stăpânirea acestuia asupra materiei. Dar el e stăpânitor numai întrucât slujeşte omului”[16]. Mărturie despre acest adevăr dă şi autorul sacru atunci când învaţă:

Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate dobitoacele şi peste tot pământul, peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ!” (Gen 1,27-28)[17].

În această învăţătură a Scripturii întrezărim încă o deosebire care ne încurajează să susţinem că, în această privinţă, omul este cu un pas în faţa îngerilor. Este vorba despre crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: „omul este, dintr-un punct de vedere, mai mult după chipul lui Dumnezeu decât îngerii. El are darul creator, cum nu-l au îngerii, dar şi misiunea grea de a spiritualiza lumea văzută. El are misiunea de a respinge tentaţiile trupului şi ale lumii şi, prin aceasta, de a transfigura natura materială”[18]. Ba mai mult, însuşi Dumnezeu arată demnitatea omului prin Fiul său, care pentru mântuirea lumii a luat prin întrupare chipul omului şi nu înfăţişarea îngerului. Mărturie despre acest adevăr dau primele două capitole din Scrisoarea către Evrei, învăţătură care evidenţiază superioritatea Fiului – om adevărat şi Dumnezeu adevărat – faţă de îngeri.

O altă deosebire esenţială pe care o putem constata este trupul, corporalitatea pe care noi o avem şi a cărei experienţă îi este străină îngerului, deşi în caz de necesitate, poate îmbrăca, temporar, un corp (cf. Tob 5). Constituie această diferenţă un avantaj pentru înger sau pentru om?

Ce poate avea omul în plus faţă de înger? Aş spune, cu o formulă rapidă, că are în plus minusurile. Viaţa omului e dramatică. E viaţa spiritului întrupat, adică a spiritului pus într-o condiţie foarte dificilă… În corp fiind noi dobândim prin efort ceea ce îngerul are prin natură. Avem o „temă” mai grea decât a „duhurilor slujitoare”, dar tocmai de aceea reuşita, dacă există, ne plasează dintr-o dată în postura de „parteneri” ai lui Dumnezeu (…) Există în definiţia omului un dat care face ca pariul lui existenţial să fie mult mai complicat, mai dur, mai greu de asumat. Dintr-o anumită perspectivă, existenţa corpului a putut fi descrisă ca o paradoxală şansă [pentru îngeri]… Dacă îngerii ar fi avut un corp, n-ar fi căzut atât de patetic. Corpul îşi transferă limitele şi asupra păcatului. Nu poţi cădea mai jos decât o îngăduie constituţia precară a cărnii. Îngerii însă, lipsiţi de „frâna” corporalităţii, au atins niveluri ale prăbuşirii de care omul nu e în stare. Spre deosebire de îngeri, omul nu poate deveni demon[19]. Paradoxal, privilegiul ontologic al omului e tocmai posesiunea unui corp şi misiunea lui (a omului) de a se mântui cu corpul acesta cu tot[20] (…) Îngerul e un vector, o indicaţie de traseu, o săgeată. Omul e o cruce: structura şi suferinţa lumii, adunate într-o singură imagine. Incapabil să psalmodieze neîntrerupt, incapabil să zboare, obligat, prin fire, să alterneze munca la grajduri cu rugăciunea, omul poate povesti îngerului ceva fără echivalent în lumea îngerească: cum să te mântuieşti prin răstignire[21].

Cu toate acestea trebuie să fim prudenţi în a ne etala „aparenta” superioritate căci, „deşi chipul lui Dumnezeu îl avem noi până azi mai mult decât îngerii, în asemănarea cu Dumnezeu am rămas, mai ales acum, cu mult mai prejos decât îngerii buni”[22].

Lista deosebirile poate continua reflectând asupra sfinţeniei şi desăvârşirii pe care le ating îngerii[23] şi care nouă ne sunt aproape imposibile; putem să evidenţiem şi cunoaşterea prin simţuri pe care o avem noi şi care îi este străină cu desăvârşire îngerului; nu lăsăm în afara dezbaterii nici faptul că oamenii au darul de a crea, dar pe care nu îl au şi îngerii. Dar mai presus de toate deosebirile şi asemănările, este important să evidenţiem că „numai împreună, lumea sensibilă, având drept coroană omul, şi lumea inteligibilă a îngerilor sunt un receptacol divin al revelării lui Dumnezeu şi al valorificării ei. Numai împreună, îngerii şi oamenii, pot înălţa o preamărire completă lui Dumnezeu”[24].

Ingeri

Inger Ingerii din Bazilica San Giovanni Ingerii

[1] Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, 250.

[2] Nu am găsit textul în operele studiate, dar el apare atribuit sfântului Vasile cel Mare în D. Stăniloae, ed., Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, VIII, EIBMBOR, Bucureşti 1979, 220-221.

[3] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, EIBMBOR, Bucureşti 19972, 296.

[4] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26 bis, 512-513: Omilii la hexaemeron, 214-215.

[5] Vasile Cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26 bis, 513; Omilii la hexaemeron, 215.

[6] Vasile Cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26bis, 516-517; Omilii la hexaemeron, 217.

[7] DS 150.

[8] Vasile Cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, I, 2: SCh 26bis, 96-97; Omilii la hexaemeron, 16.

[9] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, I, 5: SCh 26bis, 108-109; Omilii la hexaemeron, 21.

[10] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, VIII, 19: SCh 17bis, 312-313; Scrieri, 35.

[11] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, VII, 5: SCh 26bis, 416-417; Omilii la hexaemeron, 169.

[12] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XXVI, 61: SCh 17bis, 468-469; Scrieri, 76.

[13] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, IX, 22: SCh 17bis, 326-327; Scrieri, 39.

[14] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26bis, 516-517; Omilii la hexaemeron, 217.

[15] Cf. Vasile cel Mare, Epistola 235, I: Scrieri, 485.

[16] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, 293. Cf. A. Pleşu, Despre îngeri, 36.

[17] Fără a dezvolta subiectul, menţionăm doar că omului nu i s-a spus că v-a stăpâni şi peste îngeri!

[18] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, 293.

[19] Această viziune este dezvoltată de I. Casian, Conférences, IV, 13: SCh 42, E. Pichery, ed., Les Éditions du Cerf, Paris 1955, 179.

[20] Această idee este dezvoltată de Grigore Palama. Cf. D. Stăniloae, ed., Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, VII, EIBMBOR, Bucureşti 1977, 468.

[21] A. Pleşu, Despre îngeri, 32-35.

[22] D. Stăniloae, ed., Filocalia, VII, 469.

[23] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 379-383; Scrieri, 53.

[24] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, 303.

Posted in Despre îngeri, Imagini si fotografii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Eu nu cred în poveștile cu îngeri!

Posted by Paxlaur pe 29/09/2015

IngeriiDa, nu cred în poveștile cu îngeri. De fapt, nu există povești cu îngeri! Poveștile sunt inventate de oameni, în timp ce întâmplările cu îngeri sunt create de Dumnezeu. În acestea din urmă cred. Cred în întâmplările cu îngeri, în acele fapte reale pe care unii încearcă să le transforme în povești. Cred în existența îngerilor și în faptul că ei ne sunt necesari nu doar în copilărie, atunci când rosteam „Înger îngerașul meu…”, ci în fiecare clipă a vieții!

Cred că fiecare dintre noi avem alături un înger, un înger păzitor. Nu e ușor să mă uit acum, chiar acum în timp ce scriu, spre stânga sau spre dreapta mea și să-mi spun: „Aici e un înger care mă păzește”. Un înger este lângă tine chiar acum când tu citești despre el. Există un înger care stă mereu alături de noi… Ce mister! Ce mângâiere! Dar și ce obligații: să fim mereu atenți la prezența sa, să conștientizăm că niciodată nu suntem singuri, să ajutăm și să susținem mereu pe alții pentru că și noi suntem ajutați și susținuți încontinuu.

Avem cu toții nevoie de un înger, de un ocrotitor. Mai mult, ne facem și din oameni îngeri păzitori și atât de des (uneori chiar prea ușor!) spunem celui de lângă noi: „Tu ești îngerul meu!”. Este o onoare să fii numit înger, dar este și o mare obligație: înseamnă să trudești clipă de clipă pentru binele celuilalt, exact cum face îngerul nostru păzitor. Înseamnă să fii mereu la dispoziția celuilalt fără să aștepți nimic în schimb. Ba mai mult, la sfârșit, după ce i-ai făcut doar bine, s-ar putea să te nege, să te renege, așa cum facem noi oamenii cu îngerii. Nu te răzbuna: continuă să trăiești ca un înger păzitor pentru cel de lângă tine.

Cred că Dumnezeu mi-a rânduit un înger păzitor care m-a salvat din nenumărate necazuri, care mi-a luminat calea, care mi-a șters lacrimi, care m-a ridicat. Mi-e drag să cred în aceste ființe nevăzute, iar prezența lor suavă îmi dă curaj.

Cred că Dumnezeu face din îngerii săi mesageri pentru noi și ne anunță prin ei vești bune, așa cum au primit prin arhanghelul Gabriel cei despre care dă mărturie Sfânta Scriptură. Cred că Dumnezeu face din îngeri ocrotitorii și apărătorii vieții noastre prin arhanghelul Mihail, așa cum dă mărturie Sfânta Scriptură. Cred că Dumnezeu ne vindecă asemenea lui Tobia prin îngerii săi, prin arhanghelul Rafael, așa cum dă mărturie Sfânta Scriptură.

Dumnezeu să fie binecuvântat în veci pentru că a rânduit existența îngerilor. Iar nouă să ne lumineze viața și inima și mintea pentru a nu transforma în povești adevărurile de credință!

Iată și un minunat fragment despre îngeri din învățătura sfântului Grigore cel Mare:

Apelativul „înger” arată misiunea, nu natura

Trebuie știut că apelativul „înger” arată misiunea, nu natura. De fapt, acele duhuri sfinte, din patria cerească, sunt întotdeauna duhuri, dar nu se pot numi mereu îngeri, pentru că numai atunci sunt îngeri când, prin intermediul lor, este dată o veste. Cei care aduc vești obișnuite sunt numiți îngeri, în schimb, cei care vestesc cele mai mari evenimente sunt numiți arhangheli.
Pentru aceasta, la Fecioara Maria nu este trimis un înger oarecare, ci arhanghelul Gabriel. De fapt, se cuve­nea ca pentru această misiune să fie trimis un înger dintre cei mai mari, pentru a aduce cea mai mare dintre vești.
Lor le sunt atribuite nume deosebite, pentru ca și din modul de a-i numi să apară ce fel de slujire le este încredințată. În cetatea sfântă a cerului, făcută desă­vârșită de cunoașterea deplină care provine din vederea lui Dumnezeu cel atotputernic, îngerii nu au nume deosebite, care să deosebească persoanele lor. Însă, atunci când vin la noi pentru vreo misiune, iau și numele misiunii pe care o exercită. Astfel, Mihail înseamnă: „Cine este ca Dumnezeu?”, Gabriel: „Puterea lui Dum­nezeu” și Rafael: „Medicamentul lui Dumnezeu”.
Atunci când trebuie să se facă ceva care cere mare curaj și putere, se spune că este trimis Mihail, ca să se poată înțelege, din acțiune și din nume, că nimeni nu poate să acționeze ca Dumnezeu. Vechiul dușman, care, în mândria sa, a dorit să fie asemenea lui Dumnezeu, spunând: Mă voi sui în cer (cf. Is 14,13-14), îmi voi înălța tronul pe stelele lui Dumnezeu, voi deveni asemenea Celui Preaînalt, la sfârșitul lumii va fi aban­donat și condamnat la chinul veșnic. Ei bine, el este prezentat în luptă cu arhanghelul Mihail, așa cum este spus de Ioan: S-a făcut un război în cer: Mihail și îngerii săi s-au luptat cu balaurul (Ap 12,7).
La Maria este trimis Gabriel care este numit „Puterea lui Dumnezeu”; el venea ca să-l vestească pe cel care a voit să apară în umilință pentru a elimina puterile rele ale văzduhului. Așadar, trebuia să fie vestit de „Puterea lui Dumnezeu” cel care venea ca Domn al oștirilor și războinic puternic.
Rafael, așa cum am spus, înseamnă „Medicamentul lui Dumnezeu”. De fapt, el a atins ochii lui Tobia, i-a tratat, și a alungat întunericul orbirii sale. Așadar, pe bună dreptate, a fost numit „Medicamentul lui Dum­nezeu” cel care a fost trimis să facă vindecări.

Din Omiliile asupra Evangheliilor ale sfântului Grigore cel Mare, papă
(Omil. 34, 8-9: PL 76, 1250-1251)

Marţi, 29 septembrie 2015 

Marti din saptamâna a 26-a de peste an
SS. MIHAIL, GABRIEL SI RAFAEL, arhangheli
Dan 7,9-10.13-14; (Ap 12,7-12a); Ps 137; In 1,47-51

LECTURA I*
Milioane de servitori îi slujeau.
Citire din cartea profetului Daniel 7,9-10.13-14
Eu, Daniel, am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

LECTURA I
Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 12,7-12a
S-a făcut un război în cer: Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul; şi dragonul a luptat împreună cu îngerii lui, 8 dar n-a avut putere şi nu s-a mai găsit locul lor în cer. 9 Atunci a fost aruncat dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând: „Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea, 11 dar ei l-au învins prin sângele mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte. 12a De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi cei care locuiţi în ele!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 137(138),1-2a.2bc-3.4-5 (R.: 1c)
R.: Îţi cânt, Doamne, înaintea îngerilor!

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

4 Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii tale.
5 Ei vor cânta căile Domnului,
căci mare este gloria Domnului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 102(103),21
(Aleluia) Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale, voi, slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,47-51
În acel timp, Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Cuvântul Domnului

Posted in Despre îngeri, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

Tu (mai) crezi în îngeri?!? Ierarhia îngerească

Posted by Paxlaur pe 29/09/2015

Ingerul meuNumeroase pasaje din Sfânta Scriptură atunci când fac referire la îngeri folosesc diferite denumiri. Astfel apar Heruvimii (cf. Gen 3,24), Serafimii (cf. Is 6,2-7), Arhanghelii (cf. Dan 8,16), Tronurile, Domniile, Stăpânirile şi Căpeteniile (cf. Col 1,16), Puterile (cf. Rom 8,38) şi Îngerii, omniprezenţi în Biblie, dar se pot vedea mai ales în momentele cheie ale vieţii lui Isus, de la naştere până la înălţare.

Mulţi părinţi şi învăţători ai Bisericii plecând de la mărturia biblică despre aceste denumiri-funcţii ale îngerilor au elaborat „ierarhia îngerească”. Cea mai cunoscută rămâne ierarhia organizată de Pseudo-Dionisie Areopagitul, un autor din secolul al V-lea, care până la Reforma protestantă a fost crezut a fi Dionisiu Areopogitul, ucenicul sfântului Paul, a cărui convertire este relatată în Faptele Apostolilor (Fap 17,34)[1].

Din câte am putut observa parcurgând operele sfântului Vasile cel Mare, acesta nu ne-a lăsat o ierarhie a îngerilor. Totuşi, din scrierile sale se poate întrevedea credinţa sa – fundamentată pe Sfânta Scriptură – că există mai multe denumiri pentru a desemna existenţa unui înger şi, totodată, fiecare din zecile de mii de îngeri îşi are funcţia, rolul său. Că sunt zeci de mii de îngeri, părintele capadocian ne spune atunci când comentează Psalmul 46,5[2]:

Acolo [în cetatea lui Dumnezeu] este o adunare a celor întâi născuţi înscrişi în ceruri; este constituită din pricină că vieţuirea sfinţilor este neschimbată; şi este condusă după legea cea cerească. Nu-i este dat nici unei firi omeneşti să ştie care-i rânduiala acelei vieţuiri şi toată frumuseţea ei. Sunt acelea „pe care ochiul nu le-a văzut, urechile nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit; pe acelea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe el” (1Cor 2,9). În afară de aceasta, sunt acolo zeci de mii de îngeri, „adunarea sărbătorească a sfinţilor, Biserica celor întâi-născuţi în ceruri” (Evr 12,23)[3].

Iar despre existenţa unei ierarhii între îngeri şi despre realitatea funcţiilor şi slujirilor diversificate învăţăm atunci când citim:

Dacă suprimi cu mintea pe Duhul Sfânt – dacă negi existenţa Duhului Sfânt – s-au destrămat cetele îngerilor, ierarhiile arhanghelilor au dispărut, confuzia s-a aşternut peste tot, viaţa lor devine fărădelege, dezordonată şi fără sens. Căci cum pot să spună îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” (Lc 2,14) nefiind întăriţi de Duhul? (…) Cum ar putea petrece viaţa fericită tronurile şi domniile, începătoriile şi puterile, dacă nu ar vedea continuu faţa Tatălui din ceruri? (…) Cum ar putea zice serafimii „sfânt, sfânt, sfânt”, dacă nu ar fi fost învăţaţi de Duhul de câte ori se cade să rostească această doxologie? (…) Este imposibil de menţinut, fără purtarea de grijă a Duhului, toată această armonie de negrăit şi mai presus de ceruri atât în slujba lui Dumnezeu, cât şi între puterile cele mai presus de ceruri[4].

Parcurgând acest text trebuie evidenţiate cel puţin trei adevăruri importante pentru lucrarea noastră. Primul, aşa cum deja îl enunţam, este existenţa multi-nominală şi multi-funcţională a îngerilor: tronuri, domnii, începătorii, puteri, serafimi, care slăvesc şi cântă trăind în viaţa fericită. Iar în această viaţă fericită – şi aici evidenţiem al doilea adevăr – ei se află intr-o „armonie de negrăit”, într-o ordine a puterilor cereşti, a ierarhiei arhanghelilor. Iar această armonie ierarhică în care trăiesc îngerii – şi acesta este cel de-al treilea adevăr – este rodul prezenţei şi acţiuni Duhului Sfânt în viaţa îngerilor. Despre rolul Duhului Sfânt în viaţa îngerilor ne vom ocupa mai ales în partea a doua a acestui capitol, acum concentrându-ne atenţia  asupra ierarhiei armonioase în care convieţuiesc fiinţele pur spirituale.

Ierarhia îngerească cunoscută în tradiţia Bisericii cuprinde nouă coruri de îngeri, împărţite în trei grupări, iar în fiecare grupare sunt câte trei trepte de îngeri. Neavând în scrierile sfântului Vasile cel Mare mărturii directe pentru fiecare dintre cele nouă coruri, mergem în aprofundarea noastră pe mărturia Sfintei Scripturi, care este temelia oricărei tradiţii şi despre care părintele capadocian învaţă că este cea mai vrednică de crezare[5].

În prima grupare îngerească, în ordine descrescătoare, întâlnim treptele: serafimii, heruvimii şi tronurile. Despre serafimi, numiţi în limba greacă Σεραφίμ, iar în limba latină Seraphim, şi care înseamnă fie cei ce aprind, fie cei ce încălzesc[6] citim în Cartea profetului Isaia:

L-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi măreţ; şi casa lui era plină de slavă. Serafimii şedeau împrejurul său, fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Şi strigau unul către altul şi ziceau „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor, plin e tot pământul de slava sa!” (Is 6,1-3).

Vedem că acestea sunt fiinţe îngereşti care îl laudă neîncetat pe Dumnezeu, ţinându-şi faţa acoperită spre a fi ocrotiţi de puterea strălucirii dumnezeieşti[7].

Heruvimii, numiţi în limba greacă Χερουβίμ, şi în limba latină Cherubim, şi care prin traducere înseamnă mulţimea cunoştinţei sau revărsarea de înţelepciune[8], sunt fiinţele despre care ni se spune în Cartea Genezei: „Şi [Dumnezeu] l-a izgonit pe Adam şi l-a aşezat în faţa râului Edenului; şi heruvimi a pus, şi sabie de pară rotitoare să păzească drumul către pomul vieţii” (Gen 3,24). Descrierea heruvimilor în Sfânta Scriptură apare în Cartea profetului Ezechel:

Aceasta este fiinţa vie pe care o văzusem sub Dumnezeul lui Israel la râul Chebar, şi am cunoscut că erau heruvimi. Fiecare avea câte patru feţe şi fiecare avea câte opt aripi; iar sub aripile lor, asemănare de mâini de om. Asemănarea feţelor lor: erau aceleaşi feţe pe care le văzusem sub slava Dumnezeului lui Israel la râul Chebar; şi fiecare mergea spre partea pe care o avea în faţă (Ez 10,20-22).

Iar cele patru feţe descrise de acelaşi profet sunt: „Faţa celei dintâi era faţă de heruvim, faţa celei de-a doua era faţă de om, a celei de a treia era faţă de leu, iar a celei de a patra era faţă de vultur” (Ez 10,14).

Apare important de subliniat în legătură cu heruvimii că acelaşi Dumnezeu care în Vechiul Testament interzice orice reprezentare in pictură şi sculptură – „Să nu-ţi faci chip cioplit, şi nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt în cer, acolo sus, ori din câte sunt pe pământ, aicea jos, ori din câte sunt în apele de sub pământ” (Ex 20,4; cf. Ex 20,23; 34, 17, Lev 19,4; 1Rg 12,21)[9] – îi cere lui Moise: „Vei face doi heruvimi din aur lucrat cu ciocanul şi-i vei pune pe acoperământul ispăşirii, la amândouă capetele” (Ex 25,18). De asemenea, pe perdeaua de la intrarea în cortul întâlnirii trebuiau să fie reprezentaţi nişte heruvimi: „Cortul să-l faci din zece scoarţe de in topit, ţesut în violet, în purpuriu şi în stacojiu, cu heruvimi făcuţi cu iscusinţă” (Ex 26,1). Heruvimii trebuiau să fie o operă de artă, lucrarea unor ţesători iscusiţi care să lucreze în aşa fel încât chipurile heruvimilor să fie parte din ţesătura însăşi[10].

Despre treapta tronurilor, numită şi scaune, tradusă în limba greacă Θρονοι şi în limba latină Troni, mărturiile Biblice nu sunt prea numeroase, întâlnind-o doar în enumerarea pe care o face sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni: „Prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie principate, fie puteri; toate au fost făcute prin el şi pentru el” (Col 1,16). „Cuvântul tronuri îi indică pe îngerii care poartă pe aripile lor tronul de mărire al Celui Preînalt”[11]. Însă, tot ca o referinţă la aceste fiinţe îngereşti, poate fi văzut şi textul din Cartea profetului Ezechel:

Şi m-am uitat; şi iată: alături de heruvimi, patru roţi; câte o roată lângă fiecare heruvim; iar înfăţişarea roţilor era ca înfăţişarea cărbunilor aprinşi. Înfăţişarea lor era asemănătoare în toate cele patru, ca şi cum ar fi fost roată-n roată. Când ele înaintau, înaintau în cele patru laturi ale lor; şi-n timpul mersului nu se învârteau, ci ori încotro se îndrepta cea dintâi, după ea mergeau şi celelalte; şi-n timpul mersului nu se învârteau. Şi spatele şi mâinile şi aripile lor şi roţile erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru roţi (Ez 10,9-12; cf. Ez 1,15-21).

Faptul că tronurile apar ca nişte făpturi acoperite cu ochi evidenţiază că aceşti îngeri observă totul. Un text foarte asemănător cu cel din Cartea profetului Ezechel întâlnim şi în Noul Testament: „În mijloc, în jurul tronului, erau patru fiinţe pline cu ochi în faţă şi în spate. Fiinţa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua fiinţă, asemenea unui viţel; a treia fiinţă avea o faţă ca de om, iar a patra fiinţă era asemenea unui vultur care zboară. Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru” (Ap 4,6-7). Comentând acest text, exegeţii afirmă:

În perioada patristică, cele patru fiinţe au fost identificate cu cei patru evanghelişti: cea cu faţă de om, cu Matei; cea cu înfăţişare de leu, cu Marcu; cea cu înfăţişare de viţel, cu Luca şi cea cu înfăţişare de vultur, cu Ioan. Această interpretare a influenţat mult arta creştină. Pentru interpretarea corectă a acestor fiinţe trebuie să ţinem cont de următoarele elemente ce apar în context: 1) ele sunt situate la nivelul lui Dumnezeu (tron); 2) sunt îndreptate în mod activ spre Dumnezeu (aripi şi ochi); 3) toate patru sunt raportate la lumea umană (trăsăturile care le caracterizează şi numărul patru care reprezintă punctele cardinale sau cele patru vânturi, adică totalitatea lumii pământeşti. Aceste fiinţe nu sunt nici îngeri, nici alte personaje determinabile, ci reprezintă în mod schematic dinamismul care porneşte de la nivelul lui Dumnezeu şi se îndreaptă spre istoria umană şi apoi, pornind de la istoria umană, ajunge din nou la nivelul lui Dumnezeu. Rolul lor încetează în noul Ierusalim, ultima lor intervenţie, ca şi a bătrânilor (19,4), constă în proclamarea „Amin. Aleluia!”[12]

Despre îngerii din această primă grupare, se spune că nu au de-a face direct cu oamenii. Ei sunt sfetnicii lui Dumnezeu, angajaţi într-o continuă iubire şi ardoare faţă de Dumnezeu[13]. Totuşi subiectul poate rămâne deschis atât timp cât notează profetul Isaia şi învaţă Sfânta Scriptură: „Unul dintre serafimi a fost trimis la mine; el avea în mână un cărbune pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a atins de gura mea şi a zis: Iată, acesta s-a atins de buzele tale şi-ţi va şterge fărădelegile, iar păcatele tale le va curăţi” (Is 6,6-7).

De la aceşti neobosiţi adoratori ai lui Dumnezeu, trecem la cea de-a doua grupare care cuprinde treptele îngereşti ale domniilor, puterilor şi stăpânirilor. Îngerii acestei triade sunt consideraţi a fi responsabili de spaţiul cosmic, fiecare dintre ei având în grijă unul dintre corpurile cereşti ale universului: stelele, planetele, galaxiile[14].

În afară de textul deja menţionat (cf. Col 1,16) care aminteşte şi de domnii – în  limba greacă Κυρότηες, iar în limba latină Dominationes, indicând „un fel de avânt nesilit şi liber de orice înclinaţie spre cele inferioare, neînclinat în nici un chip spre degenerare în tiranie şi care nu cunoaşte deloc oboseala în libertatea sa”[15] – mai avem şi textul biblic ce ni-l prezintă pe Cristos înviat aşezat la dreapta Tatălui, „deasupra oricărui principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii şi deasupra oricărui nume” (Ef 1,21). Acestea sunt fiinţele îngereşti care „nu sunt îndreptate cu totul către nimic din cele deşarte şi aparente, ci privesc numai către cel care există cu adevărat, participând, pe cât este îngăduit, la asemănarea cu stăpânirea cea dumnezeiască”[16].

Puterile, numite in limba greacă Δυνάμεις, iar în limba latină Virtutes, şi însemnând un curaj energic şi neclintit pentru toate acţiunile deiforme, curaj ce nu slăbeşte deloc, primind luminările cele divine ce i se comunică, apar menţionate deja în textele amintite (cf. Ef 1,20-21; Col 1,16). Despre aceste puteri Dionisie a scris: „Ele se străduiesc neîncetat să se asemene cu Dumnezeu, nepărăsind deloc mobilitatea lor divină prin vreo lipsă de curaj, ci privesc neclintite spre puterea cea mai presus de fiinţă şi întăritoare şi, pe cât posibil, transformându-se în icoană a acesteia şi îndreptându-se mereu spre dânsa cu tărie, ca izvor de putere”[17].

Cea de-a treia treaptă, a triadei de mijloc o formează stăpânirile. Numite în limba greacă ζουσίαι, iar în limba latină Potestas, ele indică ordinea frumoasă, armonioasă şi fără confuzie, care le permite să primească darurile divine. În Sfânta Scriptură apar menţionate atât în textele amintite (cf. Ef 1,20-21; Col, 1,16), cât şi în Scrisoarea către Romani: „Sunt convins căci nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39). Îngerii acestei trepte „tind mereu, într-o frumoasă armonie, spre cele divine, iar pe fiinţele ce le sunt inferioare le călăuzesc în sus cu bunăvoinţă, asemănându-se, pe cât le stă în puteri, izvorului”[18]. Duhurile slujitoare ale acestei trepte realizează legătura şi fac trecerea spre triada a treia ai ierarhiei cereşti.

În cea din urmă triadă sau grupare, întâlnim spiritele pure care aparţin treptelor căpeteniilor, arhanghelilor şi îngerilor.

Căpeteniile, numite şi începătorii, dregătorii sau principate – în limba greacă Άρχαι, iar în limba latină Principatus – se găsesc enumerate atât în Scrisoarea către Coloseni (cf. Col 1,16), cât şi în Scrisoarea către Efeseni (cf. Ef 1,21). „Denumirile Principatelor cereşti semnifică, într-adevăr, caracterul lor de iniţiatori şi conducători – asemenea lui Dumnezeu – exercitat într-o ordine sfântă, aşa cum se cuvine puterilor principiale (…) Numele lor indică imitarea în chip cât mai fidel a Principiului de la care vine orice început”[19].

La mijlocul acestei triade se află arhanghelii, numiţi în limba greacă Άρχάγγελοι, iar în limba latină Archangeli. Mărturia Sfintei Scripturi este abundentă (cf. Dan 8,16; 19,20; 10; Tob 5,4; Lc 1,26; Iuda 9), oferindu-ne şi numele a trei dintre aceşti îngeri: Mihael (cf. Iuda 9; Dan 10; Ap 12,7), Gabriel (cf. Lc 1,26; Dan 10) şi Rafael (Tob 5,4ş.u.). Arhanghelii sunt amintiţi şi de sfântul apostol Paul atunci când spune: „Noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morţi, pentru că însuşi Domnul, la porunca divină, la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi” (1Tes 4,15-16). Şi sfântul Vasile cel Mare aminteşte în scrierile sale de unul dintre aceşti arhangheli: „Eu zic că nici Gabriel nu a putut să prezică în alt chip cele viitoare (cf. Lc 1,26) decât datorită carismei profetice dată lui de Duhul Sfânt… De cine a fost învăţat Gabriel, căruia i s-a poruncit să-i descopere lui Daniel – omul lui Dumnezeu – tainele viziuni (cf. Dan 10,11), dacă nu de Duhul Sfânt?”[20].

Despre aceştia Pseudo Dionisie Areopagul scria:

Arhanghelii comunică şi cu începătoriile (principatele) cele sfinte şi cu sfinţii îngeri. Cu unii prin faptul că sunt îndreptaţi îndeosebi spre înălţimea Principiului care este mai presus de fiinţă şi îl imită pe acesta, pe cât le este cu putinţă. Iar cu ceilalţi, arhanghelii comunică prin faptul că au rolul de interpreţi: primind în mod ierarhic, prin intermediul primelor puteri, iluminările divine, ei le vestesc pe acestea cu bunătate îngerilor; iar prin îngeri ni le descoperă şi nouă[21].

Pe lângă numele celor trei arhangheli, pe care-i cunoaştem din Biblie, tradiţia mai cunoaşte – din scrierile apocrife – şi numele lui Uriel, Sariel, Raguel, Geremiel şi Fanuel[22].  În al doilea rând, trebuie să evidenţiem că Satanael, cel care datorită răzvrătirii avea să fie alungat din cer şi aruncat în iad, şi cunoscut nouă ca Satana, conform scrierii apocrife Evanghelia lui Bartolomeu, a fost cel dintâi înger creat[23]. Asupra acestui înger şi asupra căderii sale definitive vom reflecta în ultima parte a acestui capitol. Iar în al treilea rând, evidenţiem descrierea pe care profetul Daniel o face unui arhanghel: „Şi mi-am ridicat ochii şi m-am uitat; şi iată un bărbat îmbrăcat în veşmânt de in; iar mijlocul îi era încins cu aur de ofir; trupul îi era ca de topaz; faţa lui ca fulgerul; ochii lui, ca nişte făclii de foc; braţele şi coapsele lui, ca arama sclipitoare; iar sunetul cuvintelor lui, ca un freamăt de mulţime” (Dan 10,5-6).

Ultima treaptă a acestei triade este ocupată de îngeri – în limba greacă Άγγελοι, iar in limba latină Angeli. Cum deja am menţionat, îi găsim prezenţi pe tot parcursul Sfintei Scripturi, începând cu Cartea Genezei şi terminând cu Apocalipsul sfântului Ioan. Aici sunt cuprinşi îngerii care încheie, completând, toate rânduielile spiritelor cereşti, ei fiind cei care posedă în gradul cel mai mic specificul naturii îngereşti. Ei sunt cei mai apropiaţi de noi şi de lumea noastră „stând în vecinătatea lumii pământeşti”[24].

Cu această ultimă triadă, ce-i cuprinde pe îngerii care au misiunea de se îngriji de noi şi de lumea noastră, încheiem tratarea despre ierarhia cerească. Împreună cu Dionisie rămânem conştienţi de această realitate: „Care este numărul şi care este natura fiinţelor supra-cereşti şi în ce mod se completează ierarhiile lor, lucrul acesta, cred, îl ştie în chip exact numai dumnezeiasca la origine”[25], numai Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pe aceşti îngeri, deşi îi descoperim ca fiind atât de mulţi, după cum ne spune şi profetul Daniel: „Mii de mii [de îngeri] îi slujeau [lui Dumnezeu] şi mii de miriade îi stăteau în prejmă” (Dan 7,10; cf. Ap 5,11), şi atât de armonios aranjaţi, totuşi foarte rar ne permitem luxul de a ne opri pentru a-i „vedea”. Suntem prea bine înrădăcinaţi în preocuparea pentru ţelul nostru proxim şi limitat, ca să ne permitem observarea unor astfel de „detalii” invizibile, dar foarte prezente. Prea adesea ne putem regăsi în persoana lui Balaam, lipsindu-ne sensibilitatea şi gustul pentru a sesiza prezenţa lui Dumnezeu sau/şi a îngerilor săi (cf. Num 22,22-35). Se va găsi cu siguranţă şi pentru noi cineva asemănător măgăriţei lui Balaam care să ne deschidă orizontul privirilor şi să reuşim să-i auzim pe cei ce ne însoţesc şi călăuzesc fără să se laude, să credem că există cei ce sunt fără să se lase văzuţi de ochii noştri naturali şi să dăm mărturie despre cei pe care pentru misiunea, funcţia şi prezenţa lor delicată – cu Dumnezeu şi cu noi – îi numim îngeri.


Aici poți vedea FILMUL: Prietenul meu, îngerul!

Citește și DESPRE ÎNGERI!


Marţi, 29 septembrie 2015 

Marti din saptamâna a 26-a de peste an
SS. MIHAIL, GABRIEL SI RAFAEL, arhangheli
Dan 7,9-10.13-14; (Ap 12,7-12a); Ps 137; In 1,47-51

LECTURA I*
Milioane de servitori îi slujeau.
Citire din cartea profetului Daniel 7,9-10.13-14
Eu, Daniel, am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

LECTURA I
Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 12,7-12a
S-a făcut un război în cer: Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul; şi dragonul a luptat împreună cu îngerii lui, 8 dar n-a avut putere şi nu s-a mai găsit locul lor în cer. 9 Atunci a fost aruncat dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând: „Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea, 11 dar ei l-au învins prin sângele mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte. 12a De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi cei care locuiţi în ele!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 137(138),1-2a.2bc-3.4-5 (R.: 1c)
R.: Îţi cânt, Doamne, înaintea îngerilor!

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

4 Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii tale.
5 Ei vor cânta căile Domnului,
căci mare este gloria Domnului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 102(103),21
(Aleluia) Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale, voi, slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,47-51
În acel timp, Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Cuvântul Domnului

[1] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 25.

[2] „Un râu cu braţele sale înveseleşte cetatea lui Dumnezeu, locuinţa sfântă  a Celui Preaînalt”.

[3] Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, 216-217.

[4] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 382-385; Scrieri, 53-54.

[5] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, I, 1: SCh 26 bis, 86-87; Omilii la hexaemeron, 12, 35.

[6] Cf. Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VII, I: SCh 58bis, R. Roques, ed., Les Édition du Cerf, Paris 19702, 104-105; trad. română: Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, Institutul European, Iaşi 1994, 43-44.

[7] Cf. Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 385; Scrieri, 54.

[8] Cf. Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VII, I: SCh 58bis, 104-105; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 43-44.

[9] Aici trebuie subliniate trei lucruri. Să nu-ţi faci chip cioplit, se referă textual la idol, ceea ce prin definiţie înseamnă statuie sau statuetă sculptată, ca reprezentare a unei zeităţi. În al doilea rând, această interdicţie făcea din Israel un unicat în întregul său context uman. Iar în al treilea rând, adăugând versetul următor – „să nu te închini lor şi nici să le slujeşti” (Ex 20,5) – , surprindem că nu este interzisă opera de artă, ci transformarea acesteia în idol. Cf. Biblia sau Sfânta Scriptură, traducere şi note de B. Anania, EIMBOR, Bucureşti 2001, 100.

[10] Cf. Cf. Biblia sau Sfânta Scriptură, 106.

[11] C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 25.

[12] Cf. Noul Testament, 589-590.

[13] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 26.

[14] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 26.

[15] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 120; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 49.

[16] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 120-121; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 49.

[17] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 121; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 49.

[18] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 122; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 50.

[19] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, IX, I: SCh 58bis, 128-129; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 52.

[20] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 382-33; Scrieri, 54.

[21] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, IX, 2: SCh 58bis, 129-130; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 52.

[22] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 26.

[23] Cf. E. Weidihger, Die Apokryphen. Verborgene Bücher der Bibel, Pattloch, Augsburg 1990, 498-503.

[24] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, IX, 2: SCh 58bis, 130-131; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 53.

[25] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VI, 1: SCh 58bis, 103; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 42.

Posted in Despre îngeri, E bine de ştiut | Etichetat: , , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: