Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Ianuarie 2013

Prietenul meu, îngerul!

Posted by Paxlaur pe 30/01/2013

Rugaciune catre ingerul pazitorSe spune că fiecare film aduce cu sine un anumit gust în viaţa celor care-l urmăresc. Filmele nasc în noi dorinţa de transformare (în bine sau în rău!). Filmele sunt cele care deschid de multe ori orizonturi noi asupra lumii, artei, vieţii, valorilor etc. După fiecare film simţi în interiorul tău dorinţa de a face ceva.

Tocmai am urmărit un film (da, tot cu un înger!) la sfârşitul căruia simţi nevoia de a face bine cuiva, aşa ca o necesitate urgentă care nu suportă niciun fel de amânare sau abatere.

E atât de sublim să faci bine, un bine cât de mic, dar să simţi că ai ajutat, că te-ai făcut – fie chiar şi pentru o clipă sau o zi – iubitor de oameni. Acel sentiment e atât de greu de egalat sau de comparat. E ceva mirific. E ceva angelic, după cum veţi vedea şi în acest film: Prietenul meu, îngerul. Îngerii Domnului sunt cei care fac doar bine şi uneori trăiesc în imediata noastră vecinătate. Sunt lângă noi să ne înveţe să fim altfel cu cei din jur, să valorificăm umanitatea pe care am primit-o.

La sfârşitul acestui film m-am gândit mai mult la îngerul meu păzitor şi la persoanele dragi pe care mi le-a scos în cale, oameni de la care am învăţat că şi noi trebuie să ne comportăm ca îngerii: să facem binele. Să fim îngeri păzitori pentru cei din jurul nostru, pentru cei din inima noastră.

NB. Cei care doresc să urmărească acest film, e bine să treacă dincolo de povestea siropoasă a filmului, de inconvenientul anumitor cadre sau replici… şi să se bucure de prezenţa îngerilor în viaţa noastră, de inspiraţia de a face binele şi de frumoasa Moscovă ninsă şi îngheţată 🙂

Ingerii

Să ne rugăm: „Îngerul lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă în această noapte, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi cârmuieşte-mă pe mine, care îţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. Amin”.

Vizionare plăcută!

Filmul poate fi văzut direct aici, cu subtitrare în limba română
Notă: În cazul în care nu vă apare subtitrarea în limba română, vă rugăm să apăsați pe butonul “CC”

Posted in Despre îngeri, Film | Etichetat: , , | 14 Comments »

Dreptul de a selecta clienţii

Posted by Paxlaur pe 30/01/2013

Fericirea DomnuluiRestaurantele de prestigiu şi firmele care se respectă îşi asigură o selecţie atentă a clientelei. Pe multe uşi care mărginesc aceste locuri privilegiate stau scrise cuvintele: „Ne rezervăm dreptul de a ne selecta clienţii!”. Şi este uşor de observat că în acele locuri sau localuri nu intră oricine şi oricum: e necesară o anumită vestimentaţie sau trebuie să asiguri o consumaţie anume şi să dispui de o oarecare sumă de bani etc. … Altfel rişti să nu fii primit sau să fii luat la rost tocmai în momentul în care începi să te simţi bine.

Mă gândesc la acest „drept de a selecta clienţii” care se practică în multe domenii.  Suntem refuzaţi, îndepărtaţi, trataţi cu dispreţ dacă nu îndeplinim anumite condiţii. Şi zonele privilegiate par să se extindă în favoarea unora şi defavoarea multora. Pare să fie în continuă creştere (ba chiar o creştere scăpată de sub control!) această selecţie care sădeşte în inimile noastre duşmănii, invidii, discriminări etc. Nu dăm semne că am vrea să ne facem lumea mai bună, să modelăm mediul în care trăim şi să-i dăm forma cea mai umană. Deşi dispunem de zeci de mijloace de comunicare şi relaţionare, mergem spre o lume care ne distanţează pe unii de alţii şi ne fragmentează aşezându-ne pe categorii cu acces limitat.

Dar asta fac doar oamenii, aceasta o facem doar noi între noi. Nu tot aşa stau lucrurile şi atunci când vine vorba de Dumnezeu. Generozitatea lui, dorinţa lui de a-i cuprinde pe toţi sau măcar pe cât mai mulţi este atât de bine reliefată de fragmentul evanghelic de astăzi. E surprinzător (aproape scandalos!) modul în care face „risipă” de sămânţă. Semănătorul – Dumnezeu – împrăştie sămânţa peste tot, absolut în orice fel de pământ: pe marginea drumului, printre pietre, printre spini şi în cele din urmă în pământul bun. Oare nu ar trebui ca Dumnezeu să fie mai atent cu bunurile sale? De ce să risipească sămânţa? De ce să arunce sămânţa în pământul pietros sau între spini sau la marginea drumului, locuri în care ştie că e puţin probabil să primească rod?

Aceste locuri sunt simbolul inimi noastre, a felului nostru de a ne trăi sau de a nu ne trăi credinţa. Însă Dumnezeu este şi vede dincolo de trăirile noastre! El nu se descurajează în faţa necredinţei noastre. El seamănă. Dumnezeu aruncă sămânţă bună în şi spre fiecare inimă. Fără pre-selecţii. Fără discriminări. Fără să pună condiţii. Fără să se teamă. Fără să regrete. Fără să-şi pună întrebări. Ceea ce are Dumnezeu atunci când împrăştie sămânţa este în primul rând iubirea faţă de pământul în care seamănă, faţă de inima omului în care vrea să prindă rădăcini şi din care vrea să culeagă rod bogat; apoi semănătorul are speranţa că munca sa nu va fi zadarnică şi ştie că din unele locuri va culege roade de treizeci, de şaizeci sau chiar de o sută de ori mai mult; şi nu în ultimul rând are credinţă în puterea seminţei de încolţi, de a răzbate şi prin pietre şi prin spini. Şi aşa este, sămânţa – cuvântul lui Dumnezeu – chiar răzbate şi în cele mai grele condiţii. Însă depinde ce se întâmplă în inima omului după ce această sămânţă începe să încolţească: dacă este îngrijită, aduce rod; dacă este abandonată, cresc spinii şi o înăbuşă sau o usucă soarele dogoritor al indiferenţei.

Astăzi îmi place să mi-l imaginez pe Dumnezeu trecând peste străzile lumii. Mi-l pot imagina purtat pe aripile îngerilor care-i cântă mărirea. Străbate totul de la înălţimea cerului şi revarsă cu îmbelşugare sămânţa cuvântului său. Toarnă încontinuu dintr-un bol care este ca un izvor nesecat. Ce mă uimeşte e că nicio sămânţă nu este risipită. Nici una nu cade în gol ca să ajungă pe pământ şi să fie călcată în picioare. Ci, dimpotrivă, fiecare sămânţă, ca şi cum ar avea un destinatar precis, îşi caută o inimă în care să prindă rădăcini. Fiecare sămânţă izvorâtă din îmbelşugata milostivire a Semănătorului îşi găseşte inima şi se aşază în ea. Apoi se aşterne tăcerea iar stăpânul timpului şi al răbdării aşteaptă să vadă cum răsar primele roade ale muncii sale. Iradiază de bucurie când vede inimile în care cuvântul său prinde viaţă şi începe să aducă rod. Ce zi poate fi mai frumoasă decât aceea în care Dumnezeu este plin de fericire?! Iar fericirea Domnului este omul, toţi oamenii. Fericirea Domnului suntem noi şi inimile noastre în care el a semănat cuvântul său dătător de viaţă.

Ferice de omul care primeşte sămânţa în pământ bun şi aduce rod bogat, indiferent dacă rodul este de treizeci, de şaizeci sau de o sută. Important este să rodim şi să nu zădărnicim munca semănătorului. Să nu risipim sămânţa pe care el o sădeşte direct în inimile noastre fără deosebiri sau discriminări, fără calcule sau reţineri, fără nimic altceva decât iubire, speranţă şi credinţă.

Dumnezeu nu-şi selectează oamenii sau inimile. Păcat însă că oamenii îl „selectează” pe Dumnezeu şi refuză să aduc rod în inimile lor.

Miercuri, 30 ianuarie 2013 

Miercuri din saptamâna a 3-a de peste an
Sf. Martina, m.

LECTURA I
Isus a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc sfinţenia.

Citire din Scrisoarea către Evrei 10,11-18
Fraţilor, 11 în Legea veche, preoţii, în templu, stăteau în picioare, pentru a celebra un cult zilnic şi pentru a oferi în mai multe rânduri aceleaşi jertfe, care n-au putut aduce niciodată iertarea păcatelor.12 Dimpotrivă, Isus Cristos – după ce a adus unica jertfă pentru păcate – s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. 13 El aşteaptă de acum ca „duşmanii lui să fie puşi sub picioarele lui”. 14Prin jertfa sa unică, el a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc de la el sfinţenia. 15 Tocmai aceasta este mărturia pe care ne-o dă Duhul Sfânt în Scriptură, căci după ce a spus: 16 „Iată care va fi alianţa pe care o voi încheia cu ei, după ce vor fi trecut acele zile”, Domnul declară: „Eu voi pune legile mele în inima lor, le voi scrie în mintea lor 17 şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor, nici de vinovăţia lor”. 18 Însă, dacă s-a acordat iertarea, nu mai e nevoie de jertfă pentru păcate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 109,1.2.3.4 (R.: 4bc)
R.: Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec.
1 Aşa vorbeşte Domnul către stăpânul meu:
„Şezi la dreapta mea, până voi pune pe duşmanii tăi
aşternut picioarelor tale”. R.

2 Domnul întinde din Sion sceptrul puterii tale,
spunând: „Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!” R.

3 În ziua puterii tale
tu domneşti strălucind de sfinţenie;
înainte de luceafărul dimineţii,
ca roua te-am născut. R.
4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:
„Tu eşti preot în veci
după rânduiala lui Melchisedec!” R.

ALELUIA cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, semănătorul este Cristos;
cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
A ieşit semănătorul să semene.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,1-20
În acel timp, 1 Isus a început să înveţe iarăşi pe malul mării. Şi, deoarece o mare mulţime de oameni s-a adunat în jurul lui, el s-a urcat într-o barcă şi s-a aşezat. El era pe mare, iar mulţimea stătea pe ţărm. 2 Le spunea multe lucruri în parabole. Printre altele, le-a spus: 3 „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene; 4 şi cum semăna, o parte din sămânţă a căzut pe marginea drumului; venind păsările au mâncat-o. 5 Alta a căzut printre pietre, unde era puţin pământ şi, cum nu avea adâncime în pământ, a răsărit în scurt timp. 6 Dar când s-a ridicat soarele, a ars-o şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Altă parte a căzut între spini, iar spinii, crescând, au înăbuşit-o şi nu a dat rod.8 În sfârşit, o altă parte a căzut în pământ bun, a încolţit, a crescut şi a adus rod, care de treizeci, care de şaizeci, care de o sută de ori mai mult”. 9 Şi a adăugat: „Cine are urechi de auzit, să audă!”10 Când a rămas singur, cei din jurul lui şi cei doisprezece i-au cerut lămuriri cu privire la parabolă. 11El le-a spus: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, însă pentru cei de afară toate sunt prezentate sub formă de parabole, 12 pentru ca să se împlinească profeţia: «Vor privi cu ochii lor şi nu vor vedea, vor asculta cu urechile lor şi nu vor înţelege, ca nu cumva să se convertească şi să fie iertaţi»”. 13 Isus a adăugat: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum le veţi înţelege atunci pe celelalte? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Lângă drum cade cuvântul la cei care îl ascultă şi, după ce au ascultat, vine numaidecât Satana şi ia cuvântul semănat în ei. 16 La fel se întâmplă cu cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu ca în pământ pietros; după ce au ascultat cuvântul, îl primesc îndată şi cu bucurie. 17 Dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici şi, dacă vine o strâmtorare sau o prigoană din cauza cuvântului, pe loc se leapădă. 18 Alţii primesc sămânţa într-un pământ cu spini. Aceştia sunt cei care ascultă cuvântul, 19 dar grijile acestei lumi, pofta amăgitoare de îmbogăţire şi celelalte pofte îi cuprind şi înăbuşă cuvântul, iar el rămâne fără rod. 20Alţii primesc sămânţa în pământ bun. Ei sunt cei care ascultă cuvântul, îl primesc şi dau rod: unii de treizeci, alţii de şaizeci şi alţii de o sută de ori mai mult”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | 5 Comments »

Viciul comparaţiei

Posted by Paxlaur pe 29/01/2013

IsusExistă o tendinţă prezentă în mulţi dintre noi: comparaţia. Ne comparăm cu cei mai sfinţi şi ne simţim păcătoşi sau ne comparăm cu cei mai păcătoşi şi ne simţim mari sfinţi; privim la cei învăţaţi şi spunem că suntem nepricepuţi sau, privind la cei mai puţini purtaţi prin şcoală, ne considerăm mari învăţaţi; visăm la cei bogaţi şi ne ofticăm pentru sărăcia pe care o trăim sau adormim cu gândul la cei săraci şi nu mai contenim să-i mulţumim Domnului pentru toate binefacerile sale. Esenţialul stă aici: depinde cu cine ne comparăm. În funcţie de aceasta de cele mai multe ori ne trăim stările, clipele, unii chiar întreaga viaţa… Ba mai mult în loc să ne trăim viaţa, o pierdem, o lăsăm să se strecoare prin zeci şi zeci de comparaţii: „de aş fi avut şi eu…”. Nu ar trebui să ne comparăm. Şi ar trebuie să scrie mare, undeva înaintea ochilor noştri: pentru sănătatea şi succesul dumneavoastră evitaţi comparaţiile cu cei din jur. Cine se compară, mai devreme sau mai târziu, devine un nemulţumit şi un frustrat.

Comparându-ne uităm un mare adevăr: suntem unici. Nu există doi oameni făcuţi la fel. Şi apoi mai uităm ceva: nu tot ceea ce există, într-o formă sau alta, are grade de comparaţie sau trebuie să parcurgă acest traseu al comparaţiilor. Există o Realitate mare, cea mai mare, care nu intră în niciun calcul, care nu se încadrează în nicio comparaţie, cu care niciun om normal nu îndrăzneşte să se compare. Această Realitate, incomparabilă, dar la care se poate raporta orice adevăr şi orice bine, este Dumnezeu.

Nimeni şi nimic nu poate fi mai iubitor, mai sfânt, mai drept, mai adevărat, mai mare, mai bun, mai sus decât singurul Dumnezeu, cel care călăuzeşte viaţa noastră şi a cărui voinţă trebuie să o împlinim. În Isus Cristos avem dovada iubirii sale. În Domnul şi Dumnezeul nostru avem dovada dreptăţii şi asigurarea îndreptăţirii. Adevărul spre care aspirăm străluceşte incomparabil în Domnul care a zis despre sine: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6).

Este incomparabilă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi şi harul pe care ni l-a dat şi de care ne aminteşte astăzi cuvântul lui Dumnezeu: „suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, jertfă adusă odată pentru totdeauna” (Evr 10,10). Aceasta a fost şi este voinţa lui Dumnezeu ca noi să fim sfinţiţi şi să trăim ca oameni care au primit din plin bogăţia harului său. Realitatea aceasta – voinţa lui Dumnezeu care este sfinţenia noastră –  trebuie să transpară dincolo de cuvintele noastre. Mediul pe care îl umplem prin viaţa noastră trebuie să fie atins de această sfinţenie. Este voinţa lui Dumnezeu, nu a unui om. Şi trebuie să împlinim voinţa celui mai mare decât nu există şi nici nu poate fi gândit altceva. Numai cine împlineşte voinţa lui se regăseşte în cuvintele din sfânta Evaghelie: „Iată mama şi rudele mele! Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă” (Mc 3,34-35). Cum altfel am putea fi mai aproape de Dumnezeu decât prin a-i fi frate sau soră sau mamă prin a face voinţa lui?

Dacă vrem neapărat să ne comparăm şi nu ne putem abţine, atunci să ne alegem repere sigure, sănătoase: oameni care au ştiut să fie după voinţa lui Dumnezeu, trăind spre binele semenilor lor, în dragoste faţă de tot ceea ce înseamnă virtute. Să privim la cei care, asemenea lui Cristos, au spus: „Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta” (cf. Evr 10,9; Ps 39,8-9). Este bine că în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu nu există grade de comparaţie. Şi sunt sigur că lumea va începe să arate un pic mai bine atunci când oamenii vor înceta să se compare între ei şi, mai ales, vor înceta să privească cu invidie spre ceea ce nu au în loc să cânte imnuri de laudă şi mulţumire pentru ceea ce au. Un imn de mulţumire poate izvorî din inima noastră chiar acum pentru că avem un mare dar: ştim să citim, în timp ce unii, nu doar că nu ştiu să citească, ci nici măcar nu văd… Asta dacă tot insistăm să facem comparaţii şi ni se pare că suntem mici sau avem puţin sau nu avem pentru ce să mulţumim!

Marţi, 29 ianuarie 2013 

Marti din saptamâna a 3-a de peste an
Sf. Valeriu, ep.

LECTURA I
Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta.

Citire din Scrisoarea către Evrei 10,1-10
Fraţilor, 1 vechea alianţă ne oferă doar o umbră a bunurilor viitoare, şi nu imaginea exactă a realităţilor; ea este deci cu totul incapabilă de a-i conduce la perfecţiune pe cei care iau parte la jertfele sale, care sunt totdeauna aceleaşi, oferite în fiecare an la nesfârşit. 2 De altfel, dacă acest cult i-ar fi curăţit pe oameni de păcat o dată pentru totdeauna, ei nu s-ar mai fi simţit în continuare vinovaţi şi ar fi încetat de a mai aduce jertfe; 3 tocmai prin aceste jertfe este reînnoită în fiecare an amintirea păcatelor. 4 Este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al berbecilor să spele păcatele. 5Cristos, intrând în lume, spune: „Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit un trup. 6 Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut; 7 atunci am zis: Iată, vin – după cum este scris despre mine în Scriptură – ca să fac voia ta, Dumnezeule”. 8 Cristos începe deci prin a spune: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfele, nici prinosurile, nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat pe care le prescrie Legea”; 9 Apoi adaugă: „Iată, vin ca să fac voia ta, Dumnezeule”. În felul acesta el desfiinţează jertfele vechi pentru a statornici jertfa cea nouă. 10 Prin această voinţă a lui Dumnezeu suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, jertfă adusă o dată pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 39,2 şi 4ab.7-8a.10.11 (R.: 8a.9a)
R.: Iată, vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta.
2 Mi-am pus toată nădejdea în Domnul;
el s-a aplecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul.
4ab Mi-a pus pe buze un cântec nou,
un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.

7 Tu nu doreşti nici jertfă, nici ofrande;
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.
8a Atunci am zis: „Iată, vin!” R.

10 Vestesc îndurarea ta, în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne! R.

11 Nu ţin ascunsă îndurarea ta,
ci vestesc adevărul şi mântuirea ta.
Nu ascund bunătatea şi fidelitatea ta,
în adunarea cea mare. R.

ALELUIA cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,31-35
În acel timp, 31 au venit mama lui Isus şi rudele lui şi, stând afară, au trimis vorbă să îl cheme. 32Mulţimea era aşezată în jurul lui şi cineva i-a zis: „Iată, mama şi rudele tale sunt afară şi te caută”.33 Atunci Isus a răspuns: „Cine este mama mea? Cine sunt rudele mele?” 34 Şi rotindu-şi privirea peste cei care şedeau în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi rudele mele! 35 Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă”.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | 7 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: