Prietenul meu, îngerul!

Rugaciune catre ingerul pazitorSe spune că fiecare film aduce cu sine un anumit gust în viaţa celor care-l urmăresc. Filmele nasc în noi dorinţa de transformare (în bine sau în rău!). Filmele sunt cele care deschid de multe ori orizonturi noi asupra lumii, artei, vieţii, valorilor etc. După fiecare film simţi în interiorul tău dorinţa de a face ceva.

Tocmai am urmărit un film (da, tot cu un înger!) la sfârşitul căruia simţi nevoia de a face bine cuiva, aşa ca o necesitate urgentă care nu suportă niciun fel de amânare sau abatere.

E atât de sublim să faci bine, un bine cât de mic, dar să simţi că ai ajutat, că te-ai făcut – fie chiar şi pentru o clipă sau o zi – iubitor de oameni. Acel sentiment e atât de greu de egalat sau de comparat. E ceva mirific. E ceva angelic, după cum veţi vedea şi în acest film: Prietenul meu, îngerul. Îngerii Domnului sunt cei care fac doar bine şi uneori trăiesc în imediata noastră vecinătate. Sunt lângă noi să ne înveţe să fim altfel cu cei din jur, să valorificăm umanitatea pe care am primit-o.

La sfârşitul acestui film m-am gândit mai mult la îngerul meu păzitor şi la persoanele dragi pe care mi le-a scos în cale, oameni de la care am învăţat că şi noi trebuie să ne comportăm ca îngerii: să facem binele. Să fim îngeri păzitori pentru cei din jurul nostru, pentru cei din inima noastră.

NB. Cei care doresc să urmărească acest film, e bine să treacă dincolo de povestea siropoasă a filmului, de inconvenientul anumitor cadre sau replici… şi să se bucure de prezenţa îngerilor în viaţa noastră, de inspiraţia de a face binele şi de frumoasa Moscovă ninsă şi îngheţată 🙂

Ingerii

Să ne rugăm: „Îngerul lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă în această noapte, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi cârmuieşte-mă pe mine, care îţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. Amin”.

Vizionare plăcută!

Filmul poate fi văzut direct aici, cu subtitrare în limba română
Notă: În cazul în care nu vă apare subtitrarea în limba română, vă rugăm să apăsați pe butonul “CC”

14 comentarii la „Prietenul meu, îngerul!

  1. Foarte fain filmul…..”cel mai de pret dar pe care l-ati primit voi oamenii este libertatea. De voi depinde tot ceea ce faceti in viata.” 🙂

    Apreciază

  2. Minunat, filmul! Va multumesc, parinte! Oare, daca as petrece o zi cu ingerul meu pazitor, as fi in stare sa-i mai dau drumul?
    Simt ca am picat parca dintr-o alta lumea. Si in viata noastra, uneori au fost momente cand intalnindu-ne cu o persoana buna, am zis; parca e un inger de om!

    Apreciază

  3. Laudetur Jesus Christus! Mulțumesc frumos pentru această recomandare! Altfel nu cred că ași fi găsit filmul. Un film superb care merită văzut; un film care îți aduce aminte că lângă tine ai mereu pe cineva care îți vrea binele. Sper că sunteți bine. Un salut călduros de la nemți. Leon P.(BC-centru).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: