Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Tu (mai) crezi în îngeri?!? Ierarhia îngerească

Posted by Paxlaur pe 29/09/2015

Ingerul meuNumeroase pasaje din Sfânta Scriptură atunci când fac referire la îngeri folosesc diferite denumiri. Astfel apar Heruvimii (cf. Gen 3,24), Serafimii (cf. Is 6,2-7), Arhanghelii (cf. Dan 8,16), Tronurile, Domniile, Stăpânirile şi Căpeteniile (cf. Col 1,16), Puterile (cf. Rom 8,38) şi Îngerii, omniprezenţi în Biblie, dar se pot vedea mai ales în momentele cheie ale vieţii lui Isus, de la naştere până la înălţare.

Mulţi părinţi şi învăţători ai Bisericii plecând de la mărturia biblică despre aceste denumiri-funcţii ale îngerilor au elaborat „ierarhia îngerească”. Cea mai cunoscută rămâne ierarhia organizată de Pseudo-Dionisie Areopagitul, un autor din secolul al V-lea, care până la Reforma protestantă a fost crezut a fi Dionisiu Areopogitul, ucenicul sfântului Paul, a cărui convertire este relatată în Faptele Apostolilor (Fap 17,34)[1].

Din câte am putut observa parcurgând operele sfântului Vasile cel Mare, acesta nu ne-a lăsat o ierarhie a îngerilor. Totuşi, din scrierile sale se poate întrevedea credinţa sa – fundamentată pe Sfânta Scriptură – că există mai multe denumiri pentru a desemna existenţa unui înger şi, totodată, fiecare din zecile de mii de îngeri îşi are funcţia, rolul său. Că sunt zeci de mii de îngeri, părintele capadocian ne spune atunci când comentează Psalmul 46,5[2]:

Acolo [în cetatea lui Dumnezeu] este o adunare a celor întâi născuţi înscrişi în ceruri; este constituită din pricină că vieţuirea sfinţilor este neschimbată; şi este condusă după legea cea cerească. Nu-i este dat nici unei firi omeneşti să ştie care-i rânduiala acelei vieţuiri şi toată frumuseţea ei. Sunt acelea „pe care ochiul nu le-a văzut, urechile nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit; pe acelea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe el” (1Cor 2,9). În afară de aceasta, sunt acolo zeci de mii de îngeri, „adunarea sărbătorească a sfinţilor, Biserica celor întâi-născuţi în ceruri” (Evr 12,23)[3].

Iar despre existenţa unei ierarhii între îngeri şi despre realitatea funcţiilor şi slujirilor diversificate învăţăm atunci când citim:

Dacă suprimi cu mintea pe Duhul Sfânt – dacă negi existenţa Duhului Sfânt – s-au destrămat cetele îngerilor, ierarhiile arhanghelilor au dispărut, confuzia s-a aşternut peste tot, viaţa lor devine fărădelege, dezordonată şi fără sens. Căci cum pot să spună îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” (Lc 2,14) nefiind întăriţi de Duhul? (…) Cum ar putea petrece viaţa fericită tronurile şi domniile, începătoriile şi puterile, dacă nu ar vedea continuu faţa Tatălui din ceruri? (…) Cum ar putea zice serafimii „sfânt, sfânt, sfânt”, dacă nu ar fi fost învăţaţi de Duhul de câte ori se cade să rostească această doxologie? (…) Este imposibil de menţinut, fără purtarea de grijă a Duhului, toată această armonie de negrăit şi mai presus de ceruri atât în slujba lui Dumnezeu, cât şi între puterile cele mai presus de ceruri[4].

Parcurgând acest text trebuie evidenţiate cel puţin trei adevăruri importante pentru lucrarea noastră. Primul, aşa cum deja îl enunţam, este existenţa multi-nominală şi multi-funcţională a îngerilor: tronuri, domnii, începătorii, puteri, serafimi, care slăvesc şi cântă trăind în viaţa fericită. Iar în această viaţă fericită – şi aici evidenţiem al doilea adevăr – ei se află intr-o „armonie de negrăit”, într-o ordine a puterilor cereşti, a ierarhiei arhanghelilor. Iar această armonie ierarhică în care trăiesc îngerii – şi acesta este cel de-al treilea adevăr – este rodul prezenţei şi acţiuni Duhului Sfânt în viaţa îngerilor. Despre rolul Duhului Sfânt în viaţa îngerilor ne vom ocupa mai ales în partea a doua a acestui capitol, acum concentrându-ne atenţia  asupra ierarhiei armonioase în care convieţuiesc fiinţele pur spirituale.

Ierarhia îngerească cunoscută în tradiţia Bisericii cuprinde nouă coruri de îngeri, împărţite în trei grupări, iar în fiecare grupare sunt câte trei trepte de îngeri. Neavând în scrierile sfântului Vasile cel Mare mărturii directe pentru fiecare dintre cele nouă coruri, mergem în aprofundarea noastră pe mărturia Sfintei Scripturi, care este temelia oricărei tradiţii şi despre care părintele capadocian învaţă că este cea mai vrednică de crezare[5].

În prima grupare îngerească, în ordine descrescătoare, întâlnim treptele: serafimii, heruvimii şi tronurile. Despre serafimi, numiţi în limba greacă Σεραφίμ, iar în limba latină Seraphim, şi care înseamnă fie cei ce aprind, fie cei ce încălzesc[6] citim în Cartea profetului Isaia:

L-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi măreţ; şi casa lui era plină de slavă. Serafimii şedeau împrejurul său, fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Şi strigau unul către altul şi ziceau „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor, plin e tot pământul de slava sa!” (Is 6,1-3).

Vedem că acestea sunt fiinţe îngereşti care îl laudă neîncetat pe Dumnezeu, ţinându-şi faţa acoperită spre a fi ocrotiţi de puterea strălucirii dumnezeieşti[7].

Heruvimii, numiţi în limba greacă Χερουβίμ, şi în limba latină Cherubim, şi care prin traducere înseamnă mulţimea cunoştinţei sau revărsarea de înţelepciune[8], sunt fiinţele despre care ni se spune în Cartea Genezei: „Şi [Dumnezeu] l-a izgonit pe Adam şi l-a aşezat în faţa râului Edenului; şi heruvimi a pus, şi sabie de pară rotitoare să păzească drumul către pomul vieţii” (Gen 3,24). Descrierea heruvimilor în Sfânta Scriptură apare în Cartea profetului Ezechel:

Aceasta este fiinţa vie pe care o văzusem sub Dumnezeul lui Israel la râul Chebar, şi am cunoscut că erau heruvimi. Fiecare avea câte patru feţe şi fiecare avea câte opt aripi; iar sub aripile lor, asemănare de mâini de om. Asemănarea feţelor lor: erau aceleaşi feţe pe care le văzusem sub slava Dumnezeului lui Israel la râul Chebar; şi fiecare mergea spre partea pe care o avea în faţă (Ez 10,20-22).

Iar cele patru feţe descrise de acelaşi profet sunt: „Faţa celei dintâi era faţă de heruvim, faţa celei de-a doua era faţă de om, a celei de a treia era faţă de leu, iar a celei de a patra era faţă de vultur” (Ez 10,14).

Apare important de subliniat în legătură cu heruvimii că acelaşi Dumnezeu care în Vechiul Testament interzice orice reprezentare in pictură şi sculptură – „Să nu-ţi faci chip cioplit, şi nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt în cer, acolo sus, ori din câte sunt pe pământ, aicea jos, ori din câte sunt în apele de sub pământ” (Ex 20,4; cf. Ex 20,23; 34, 17, Lev 19,4; 1Rg 12,21)[9] – îi cere lui Moise: „Vei face doi heruvimi din aur lucrat cu ciocanul şi-i vei pune pe acoperământul ispăşirii, la amândouă capetele” (Ex 25,18). De asemenea, pe perdeaua de la intrarea în cortul întâlnirii trebuiau să fie reprezentaţi nişte heruvimi: „Cortul să-l faci din zece scoarţe de in topit, ţesut în violet, în purpuriu şi în stacojiu, cu heruvimi făcuţi cu iscusinţă” (Ex 26,1). Heruvimii trebuiau să fie o operă de artă, lucrarea unor ţesători iscusiţi care să lucreze în aşa fel încât chipurile heruvimilor să fie parte din ţesătura însăşi[10].

Despre treapta tronurilor, numită şi scaune, tradusă în limba greacă Θρονοι şi în limba latină Troni, mărturiile Biblice nu sunt prea numeroase, întâlnind-o doar în enumerarea pe care o face sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni: „Prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie principate, fie puteri; toate au fost făcute prin el şi pentru el” (Col 1,16). „Cuvântul tronuri îi indică pe îngerii care poartă pe aripile lor tronul de mărire al Celui Preînalt”[11]. Însă, tot ca o referinţă la aceste fiinţe îngereşti, poate fi văzut şi textul din Cartea profetului Ezechel:

Şi m-am uitat; şi iată: alături de heruvimi, patru roţi; câte o roată lângă fiecare heruvim; iar înfăţişarea roţilor era ca înfăţişarea cărbunilor aprinşi. Înfăţişarea lor era asemănătoare în toate cele patru, ca şi cum ar fi fost roată-n roată. Când ele înaintau, înaintau în cele patru laturi ale lor; şi-n timpul mersului nu se învârteau, ci ori încotro se îndrepta cea dintâi, după ea mergeau şi celelalte; şi-n timpul mersului nu se învârteau. Şi spatele şi mâinile şi aripile lor şi roţile erau pline de ochi de jur împrejurul celor patru roţi (Ez 10,9-12; cf. Ez 1,15-21).

Faptul că tronurile apar ca nişte făpturi acoperite cu ochi evidenţiază că aceşti îngeri observă totul. Un text foarte asemănător cu cel din Cartea profetului Ezechel întâlnim şi în Noul Testament: „În mijloc, în jurul tronului, erau patru fiinţe pline cu ochi în faţă şi în spate. Fiinţa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua fiinţă, asemenea unui viţel; a treia fiinţă avea o faţă ca de om, iar a patra fiinţă era asemenea unui vultur care zboară. Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru” (Ap 4,6-7). Comentând acest text, exegeţii afirmă:

În perioada patristică, cele patru fiinţe au fost identificate cu cei patru evanghelişti: cea cu faţă de om, cu Matei; cea cu înfăţişare de leu, cu Marcu; cea cu înfăţişare de viţel, cu Luca şi cea cu înfăţişare de vultur, cu Ioan. Această interpretare a influenţat mult arta creştină. Pentru interpretarea corectă a acestor fiinţe trebuie să ţinem cont de următoarele elemente ce apar în context: 1) ele sunt situate la nivelul lui Dumnezeu (tron); 2) sunt îndreptate în mod activ spre Dumnezeu (aripi şi ochi); 3) toate patru sunt raportate la lumea umană (trăsăturile care le caracterizează şi numărul patru care reprezintă punctele cardinale sau cele patru vânturi, adică totalitatea lumii pământeşti. Aceste fiinţe nu sunt nici îngeri, nici alte personaje determinabile, ci reprezintă în mod schematic dinamismul care porneşte de la nivelul lui Dumnezeu şi se îndreaptă spre istoria umană şi apoi, pornind de la istoria umană, ajunge din nou la nivelul lui Dumnezeu. Rolul lor încetează în noul Ierusalim, ultima lor intervenţie, ca şi a bătrânilor (19,4), constă în proclamarea „Amin. Aleluia!”[12]

Despre îngerii din această primă grupare, se spune că nu au de-a face direct cu oamenii. Ei sunt sfetnicii lui Dumnezeu, angajaţi într-o continuă iubire şi ardoare faţă de Dumnezeu[13]. Totuşi subiectul poate rămâne deschis atât timp cât notează profetul Isaia şi învaţă Sfânta Scriptură: „Unul dintre serafimi a fost trimis la mine; el avea în mână un cărbune pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a atins de gura mea şi a zis: Iată, acesta s-a atins de buzele tale şi-ţi va şterge fărădelegile, iar păcatele tale le va curăţi” (Is 6,6-7).

De la aceşti neobosiţi adoratori ai lui Dumnezeu, trecem la cea de-a doua grupare care cuprinde treptele îngereşti ale domniilor, puterilor şi stăpânirilor. Îngerii acestei triade sunt consideraţi a fi responsabili de spaţiul cosmic, fiecare dintre ei având în grijă unul dintre corpurile cereşti ale universului: stelele, planetele, galaxiile[14].

În afară de textul deja menţionat (cf. Col 1,16) care aminteşte şi de domnii – în  limba greacă Κυρότηες, iar în limba latină Dominationes, indicând „un fel de avânt nesilit şi liber de orice înclinaţie spre cele inferioare, neînclinat în nici un chip spre degenerare în tiranie şi care nu cunoaşte deloc oboseala în libertatea sa”[15] – mai avem şi textul biblic ce ni-l prezintă pe Cristos înviat aşezat la dreapta Tatălui, „deasupra oricărui principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii şi deasupra oricărui nume” (Ef 1,21). Acestea sunt fiinţele îngereşti care „nu sunt îndreptate cu totul către nimic din cele deşarte şi aparente, ci privesc numai către cel care există cu adevărat, participând, pe cât este îngăduit, la asemănarea cu stăpânirea cea dumnezeiască”[16].

Puterile, numite in limba greacă Δυνάμεις, iar în limba latină Virtutes, şi însemnând un curaj energic şi neclintit pentru toate acţiunile deiforme, curaj ce nu slăbeşte deloc, primind luminările cele divine ce i se comunică, apar menţionate deja în textele amintite (cf. Ef 1,20-21; Col 1,16). Despre aceste puteri Dionisie a scris: „Ele se străduiesc neîncetat să se asemene cu Dumnezeu, nepărăsind deloc mobilitatea lor divină prin vreo lipsă de curaj, ci privesc neclintite spre puterea cea mai presus de fiinţă şi întăritoare şi, pe cât posibil, transformându-se în icoană a acesteia şi îndreptându-se mereu spre dânsa cu tărie, ca izvor de putere”[17].

Cea de-a treia treaptă, a triadei de mijloc o formează stăpânirile. Numite în limba greacă ζουσίαι, iar în limba latină Potestas, ele indică ordinea frumoasă, armonioasă şi fără confuzie, care le permite să primească darurile divine. În Sfânta Scriptură apar menţionate atât în textele amintite (cf. Ef 1,20-21; Col, 1,16), cât şi în Scrisoarea către Romani: „Sunt convins căci nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom 8,38-39). Îngerii acestei trepte „tind mereu, într-o frumoasă armonie, spre cele divine, iar pe fiinţele ce le sunt inferioare le călăuzesc în sus cu bunăvoinţă, asemănându-se, pe cât le stă în puteri, izvorului”[18]. Duhurile slujitoare ale acestei trepte realizează legătura şi fac trecerea spre triada a treia ai ierarhiei cereşti.

În cea din urmă triadă sau grupare, întâlnim spiritele pure care aparţin treptelor căpeteniilor, arhanghelilor şi îngerilor.

Căpeteniile, numite şi începătorii, dregătorii sau principate – în limba greacă Άρχαι, iar în limba latină Principatus – se găsesc enumerate atât în Scrisoarea către Coloseni (cf. Col 1,16), cât şi în Scrisoarea către Efeseni (cf. Ef 1,21). „Denumirile Principatelor cereşti semnifică, într-adevăr, caracterul lor de iniţiatori şi conducători – asemenea lui Dumnezeu – exercitat într-o ordine sfântă, aşa cum se cuvine puterilor principiale (…) Numele lor indică imitarea în chip cât mai fidel a Principiului de la care vine orice început”[19].

La mijlocul acestei triade se află arhanghelii, numiţi în limba greacă Άρχάγγελοι, iar în limba latină Archangeli. Mărturia Sfintei Scripturi este abundentă (cf. Dan 8,16; 19,20; 10; Tob 5,4; Lc 1,26; Iuda 9), oferindu-ne şi numele a trei dintre aceşti îngeri: Mihael (cf. Iuda 9; Dan 10; Ap 12,7), Gabriel (cf. Lc 1,26; Dan 10) şi Rafael (Tob 5,4ş.u.). Arhanghelii sunt amintiţi şi de sfântul apostol Paul atunci când spune: „Noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morţi, pentru că însuşi Domnul, la porunca divină, la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi” (1Tes 4,15-16). Şi sfântul Vasile cel Mare aminteşte în scrierile sale de unul dintre aceşti arhangheli: „Eu zic că nici Gabriel nu a putut să prezică în alt chip cele viitoare (cf. Lc 1,26) decât datorită carismei profetice dată lui de Duhul Sfânt… De cine a fost învăţat Gabriel, căruia i s-a poruncit să-i descopere lui Daniel – omul lui Dumnezeu – tainele viziuni (cf. Dan 10,11), dacă nu de Duhul Sfânt?”[20].

Despre aceştia Pseudo Dionisie Areopagul scria:

Arhanghelii comunică şi cu începătoriile (principatele) cele sfinte şi cu sfinţii îngeri. Cu unii prin faptul că sunt îndreptaţi îndeosebi spre înălţimea Principiului care este mai presus de fiinţă şi îl imită pe acesta, pe cât le este cu putinţă. Iar cu ceilalţi, arhanghelii comunică prin faptul că au rolul de interpreţi: primind în mod ierarhic, prin intermediul primelor puteri, iluminările divine, ei le vestesc pe acestea cu bunătate îngerilor; iar prin îngeri ni le descoperă şi nouă[21].

Pe lângă numele celor trei arhangheli, pe care-i cunoaştem din Biblie, tradiţia mai cunoaşte – din scrierile apocrife – şi numele lui Uriel, Sariel, Raguel, Geremiel şi Fanuel[22].  În al doilea rând, trebuie să evidenţiem că Satanael, cel care datorită răzvrătirii avea să fie alungat din cer şi aruncat în iad, şi cunoscut nouă ca Satana, conform scrierii apocrife Evanghelia lui Bartolomeu, a fost cel dintâi înger creat[23]. Asupra acestui înger şi asupra căderii sale definitive vom reflecta în ultima parte a acestui capitol. Iar în al treilea rând, evidenţiem descrierea pe care profetul Daniel o face unui arhanghel: „Şi mi-am ridicat ochii şi m-am uitat; şi iată un bărbat îmbrăcat în veşmânt de in; iar mijlocul îi era încins cu aur de ofir; trupul îi era ca de topaz; faţa lui ca fulgerul; ochii lui, ca nişte făclii de foc; braţele şi coapsele lui, ca arama sclipitoare; iar sunetul cuvintelor lui, ca un freamăt de mulţime” (Dan 10,5-6).

Ultima treaptă a acestei triade este ocupată de îngeri – în limba greacă Άγγελοι, iar in limba latină Angeli. Cum deja am menţionat, îi găsim prezenţi pe tot parcursul Sfintei Scripturi, începând cu Cartea Genezei şi terminând cu Apocalipsul sfântului Ioan. Aici sunt cuprinşi îngerii care încheie, completând, toate rânduielile spiritelor cereşti, ei fiind cei care posedă în gradul cel mai mic specificul naturii îngereşti. Ei sunt cei mai apropiaţi de noi şi de lumea noastră „stând în vecinătatea lumii pământeşti”[24].

Cu această ultimă triadă, ce-i cuprinde pe îngerii care au misiunea de se îngriji de noi şi de lumea noastră, încheiem tratarea despre ierarhia cerească. Împreună cu Dionisie rămânem conştienţi de această realitate: „Care este numărul şi care este natura fiinţelor supra-cereşti şi în ce mod se completează ierarhiile lor, lucrul acesta, cred, îl ştie în chip exact numai dumnezeiasca la origine”[25], numai Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pe aceşti îngeri, deşi îi descoperim ca fiind atât de mulţi, după cum ne spune şi profetul Daniel: „Mii de mii [de îngeri] îi slujeau [lui Dumnezeu] şi mii de miriade îi stăteau în prejmă” (Dan 7,10; cf. Ap 5,11), şi atât de armonios aranjaţi, totuşi foarte rar ne permitem luxul de a ne opri pentru a-i „vedea”. Suntem prea bine înrădăcinaţi în preocuparea pentru ţelul nostru proxim şi limitat, ca să ne permitem observarea unor astfel de „detalii” invizibile, dar foarte prezente. Prea adesea ne putem regăsi în persoana lui Balaam, lipsindu-ne sensibilitatea şi gustul pentru a sesiza prezenţa lui Dumnezeu sau/şi a îngerilor săi (cf. Num 22,22-35). Se va găsi cu siguranţă şi pentru noi cineva asemănător măgăriţei lui Balaam care să ne deschidă orizontul privirilor şi să reuşim să-i auzim pe cei ce ne însoţesc şi călăuzesc fără să se laude, să credem că există cei ce sunt fără să se lase văzuţi de ochii noştri naturali şi să dăm mărturie despre cei pe care pentru misiunea, funcţia şi prezenţa lor delicată – cu Dumnezeu şi cu noi – îi numim îngeri.


Aici poți vedea FILMUL: Prietenul meu, îngerul!

Citește și DESPRE ÎNGERI!


Marţi, 29 septembrie 2015 

Marti din saptamâna a 26-a de peste an
SS. MIHAIL, GABRIEL SI RAFAEL, arhangheli
Dan 7,9-10.13-14; (Ap 12,7-12a); Ps 137; In 1,47-51

LECTURA I*
Milioane de servitori îi slujeau.
Citire din cartea profetului Daniel 7,9-10.13-14
Eu, Daniel, am privit până când au fost stabilite nişte tronuri şi un Bătrân s-a aşezat. Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată. Tronul lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii de mii îi slujeau şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea lui. S-a aşezat la judecată şi cărţile au fost deschise. 13 Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

LECTURA I
Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 12,7-12a
S-a făcut un război în cer: Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul; şi dragonul a luptat împreună cu îngerii lui, 8 dar n-a avut putere şi nu s-a mai găsit locul lor în cer. 9 Atunci a fost aruncat dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând: „Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea, 11 dar ei l-au învins prin sângele mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte. 12a De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi cei care locuiţi în ele!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 137(138),1-2a.2bc-3.4-5 (R.: 1c)
R.: Îţi cânt, Doamne, înaintea îngerilor!

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

4 Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii tale.
5 Ei vor cânta căile Domnului,
căci mare este gloria Domnului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 102(103),21
(Aleluia) Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale, voi, slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,47-51
În acel timp, Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Cuvântul Domnului

[1] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 25.

[2] „Un râu cu braţele sale înveseleşte cetatea lui Dumnezeu, locuinţa sfântă  a Celui Preaînalt”.

[3] Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, 216-217.

[4] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 382-385; Scrieri, 53-54.

[5] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, I, 1: SCh 26 bis, 86-87; Omilii la hexaemeron, 12, 35.

[6] Cf. Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VII, I: SCh 58bis, R. Roques, ed., Les Édition du Cerf, Paris 19702, 104-105; trad. română: Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, Institutul European, Iaşi 1994, 43-44.

[7] Cf. Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 385; Scrieri, 54.

[8] Cf. Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VII, I: SCh 58bis, 104-105; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 43-44.

[9] Aici trebuie subliniate trei lucruri. Să nu-ţi faci chip cioplit, se referă textual la idol, ceea ce prin definiţie înseamnă statuie sau statuetă sculptată, ca reprezentare a unei zeităţi. În al doilea rând, această interdicţie făcea din Israel un unicat în întregul său context uman. Iar în al treilea rând, adăugând versetul următor – „să nu te închini lor şi nici să le slujeşti” (Ex 20,5) – , surprindem că nu este interzisă opera de artă, ci transformarea acesteia în idol. Cf. Biblia sau Sfânta Scriptură, traducere şi note de B. Anania, EIMBOR, Bucureşti 2001, 100.

[10] Cf. Cf. Biblia sau Sfânta Scriptură, 106.

[11] C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 25.

[12] Cf. Noul Testament, 589-590.

[13] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 26.

[14] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 26.

[15] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 120; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 49.

[16] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 120-121; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 49.

[17] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 121; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 49.

[18] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VIII, I: SCh 58bis, 122; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 50.

[19] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, IX, I: SCh 58bis, 128-129; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 52.

[20] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 382-33; Scrieri, 54.

[21] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, IX, 2: SCh 58bis, 129-130; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 52.

[22] Cf. C. Dumea, Îngeri şi diavoli, 26.

[23] Cf. E. Weidihger, Die Apokryphen. Verborgene Bücher der Bibel, Pattloch, Augsburg 1990, 498-503.

[24] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, IX, 2: SCh 58bis, 130-131; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 53.

[25] Dionisiu Areopagitul, La hierarchie céleste, VI, 1: SCh 58bis, 103; Ierarhia cerească şi ierarhia bisericească, 42.

Anunțuri

Un răspuns to “Tu (mai) crezi în îngeri?!? Ierarhia îngerească”

  1. A said

    LAUDA TIE CRISTOASE!
    Fiecare om cred ca are un inger bun si un inger rau (asa imi spunea mama mea).
    Multumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: