Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Evanghelia dupa sfantul Marcu’ Category

Dacă ar trebui să scriem o „evanghelie”…

Posted by Paxlaur pe 25/04/2017

Emmanuel_Tzanes_-_St._Mark_the_Evangelist_-_1657Sunt ani și ani de când zilnic auzim vorbindu-se despre Isus Cristos. Pentru mulți, fiecare zi aduce și primirea lui Isus în sfânta Împărtășanie. Între noi și el, Domnul și Dumnezeul nostru, s-au creat legături de prietenie, de iubire. Însă dacă ar trebui să scriem o carte despre el, dacă ar trebui să scriem o „evanghelie” – așa cum a scris sfântul Marcu – ce anume am evidenția din viața lui Cristos? Cât de bine îl cunoaștem pe Cristos? Cât de atenți suntem atunci când se predică despre Isus din Nazaret?

Sfântul Marcu, numit și interpretul lui Petru – pentru că în evanghelia pe care a scris-o a redat predica lui Petru – a auzit în casa sa de la Ierusalim vorbindu-se despre Isus Cristos și s-a îndrăgostit de el, de Fiul Omului și de faptele sale minunate (cf. Fap 12,12-17). Voia să știe cine este acest Isus din Nazaret, să-l cunoască cu adevărat. De altfel, tema centrală în evanghelia care-i poartă numele este tocmai identitatea lui Isus. Mulți se întreabă despre Cristos: „Cine este oare acesta, că și vântul și marea îl ascultă?” (Mc 4,41; 8,27-30; 15,1-5).

Cristos i se descoperă ca Fiul lui Dumnezeu tocmai prin moartea sa pe cruce, atunci când centurionul care stătea în fața crucii pe care era răstignit Isus din Nazaret, văzând cum și-a dat sufletul, a spus: „Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).

Acum însă este rândul nostru să credem că Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Acum este rândul nostru să primim cu folos învăţătura sfântului Marcu despre Fiul Omului şi astfel „să mergem cu fidelitate pe urmele lui Cristos”. Mai mult, nu doar să-l urmăm pe Cristos în tăcere și singurătate, ci și să-l predicăm prin viața noastră. Poate că nu putem scrie o carte despre Cristos, dar viața noastră trebuie să devină o povestire a Evangheliei, ba chiar mai mult, o „încarnare” a Evangheliei.

Dacă l-am cunoscut cu adevărat pe Cristos, atunci trebuie să-l urmăm și să-l predicăm fraților noștri. Adevărata predică începe cu renunțarea la noi înșine – „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (Mc 8,34) – și este îmbrăcată în umilință, pentru că: „Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, însă celor smeriţi le dă har!” (1Pt 5,5).

Astăzi este rândul nostru să predicăm despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Astăzi Cristos ne întreabă: „Cine sunt eu pentru tine? Cine spui tu că sunt eu?”. Mai mult: „Ce spui lumii despre mine? Care este mărturia ta despre Evanghelie, despre Biserică, despre credința în Dumnezeu”? Astăzi Cristos ne spune nouă: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15). Începe cu cel de lângă tine, cu cel cu care îți împarți viața, casa, locul de muncă, timpul. Și începe lăsând faptele să vorbească mai mult decât cuvintele.


Dacă l-ai primit pe Cristos
și nu-l dăruiești lumii,
nu-l împăstășești fraților tăi,
riști să-l pierzi!


25 aprilie 2017 

Marţi din săptămâna a 2-a a Paştelui
SF. MARCU, ev.
1Pt 5,5b-14; Ps 88; Mc 16,15-20

LECTURA I
Vă salută Marcu, fiul meu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 5,5b-14
Preaiubiţilor, îmbrăcaţi-vă toţi în umilinţă unii faţă de alţii, pentru că: „Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, însă celor smeriţi le dă har!” 6 Aşadar, umiliţi-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalţe la timpul potrivit! 7 Încredinţaţi-i lui toată îngrijorarea voastră, căci el se îngrijeşte de voi! 8 Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri răspândiţi în lume îndură aceleaşi suferinţe! 10 Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria sa veşnică în Cristos Isus, după ce veţi fi suferit puţin, el însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiţi. 11 Lui să-i fie puterea în veci! Amin! 12 V-am scris pe scurt prin Silvan, pe care îl consider un frate credincios, ca să vă îndemn şi să dau mărturie că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu; să rămâneţi în el! 13 Vă salută comunitatea din Babilon, aleasă ca şi voi, şi Marcu, fiul meu. 14 Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul dragostei! Pace vouă tuturor care sunteţi în Cristos!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.6-7.16-17 (R.: cf. 2a)
R.: Îndurările tale, Doamne, în veci le voi cânta.
sau:
Aleluia.

2 Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generaţie în generaţie fidelitatea ta.
3 Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta”. R.

6 Cerurile laudă minunile tale, Doamne,
şi fidelitatea ta, în adunarea sfinţilor.
7 Căci cine este egal, pe nori, cu Domnul,
cine este asemenea cu Domnul între fiii zeilor? R.

16 Fericit este poporul care ştie să te aclame,
care umblă în lumina feţei tale, Doamne!
17 Ei se bucură neîncetat de numele tău
şi se mândresc cu dreptatea ta! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Cor 1,23a.24b
(Aleluia) Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Predicaţi evanghelia la toată făptura!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,15-20
În acel timp, Isus le-a spus celor unsprezece: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! 16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. 17 Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor scoate diavoli, vor vorbi limbi noi, 18 vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca”. 19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, 20 iar ei, plecând, au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Evanghelia dupa sfantul Marcu, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Daţi-le voi să mănânce!

Posted by Paxlaur pe 09/01/2013

20120828_123041 Biserica_Inmultirii_PainilorEvanghelia de ieri (Mc 6,34-44) mi-a amintit că aici rămăsesem cu relatările despre Pământul Sfânt, despre Ierusalim. Rămăsesem la vizita făcută în biserica „Înmulţirii pâinilor” după plimbarea pe mare. De fapt, mai mult decât mi-a amintit, mi-a dat imbold să mai aştern în scris câteva gânduri din frumoasele zile petrecute acolo. Sunt convins că nimic nu va egala experienţa Ierusalimului, cel puţin nu pe lumea asta. Mi-e greu să gândesc că aş putea găsi ceva care să-mi dea acea senzaţie pe care am simţit-o atunci când am păşit pe urma paşilor săi, când am privit locurile în care el, Domnul, a copilărit şi crescut, în care a făcut minuni şi a învăţat, şi în care apoi a pătimit, a murit şi a înviat. Acolo, dacă te retragi undeva într-un colţ, în linişte, ai impresia că îl auzi încă vorbind, respirând. Acolo mergând pe stradă îţi vine să te întorci brusc şi să-l surprinzi în spatele tău. Acolo eşti mereu în căutarea unei minuni care tocmai se întâmplă, care eşti convins că se va întâmpla chiar sub ochii tăi. Şi uneori chiar o vezi deşi nu o poţi descrie. Toate astea fac din Ţara Sfânta locul minunat al vieţii mele.

Revenind la povestiri, după plimbarea pe lac (pe Marea Galileii) am mers în biserica înmulţirii pâinilor. Acolo îmi amintesc că m-am rugat pentru cei care suferă de foame. Sunt atât de mulţi cei care nu au nici măcar strictul necesar. Prea mulţi!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,34-44

34 Isus a văzut mulţime mare de oameni pe ţărmul mării şi i s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor şi a început să-i înveţe multe. 35 Dar făcându-se târziu, ucenicii lui s-au apropiat şi i-au zis: „Locul este pustiu şi ziua pe sfârşite; 36 dă-le drumul să meargă în cătunele şi satele dimprejur, să-şi cumpere de mâncare”. 37 El le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce”. Ei i-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38 Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi”. S-au dus să vadă câte pâini au şi i-au răspuns: „Cinci pâini şi doi peşti”. 39 El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete-cete pe iarba verde. 40 Ei s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi câte cincizeci. 41 Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, ridicând ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă poporului; de asemenea, şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. 42 Au mâncat toţi şi s-au săturat. 43 Au strâns douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. 44 Printre cei ce mâncaseră pâinile, erau cinci mii de bărbaţi.

Cuvântul Domnului

Nu mi se întâmplă mereu, dar uneori, când merg pe stradă şi văd bătrâni, încovoiaţi de ani şi frig, slăbiţi de foame şi de soare, cu ochii acoperiţi de plânsul uitării şi al singurătăţii, simt că strigă cineva la mine: „Daţi-le voi să mănânce!”. Eu? Şi de unde să iau şi ce să iau ca să potolesc foamea miilor de oameni aflaţi în lipsuri? Şi apoi de multe ori văd că nu pâinea le lipseşte, ci o inimă care să-i asculte sau o gură care să le vorbească.

Să le dai o clipă, nu o bancnotă; să le oferi un surâs, nu un colţ de pâine; să ştii să te aşezi pentru un moment lângă ei, nu să le arunci în fugă din surplusul tău. Asta înseamnă să le potoleşti inima, nu stomacul; să le ştergi lacrima din ochii lor brăzdaţi de durere; să-i ţii de mână. Chiar aşa: ai luat vreodată un bătrân de mână? Pielea şi-a pierdut catifelarea tinereţii, însă acum poartă înscrisă istoria vieţii. Este plină de ridurile timpului.

Ce pot să fac eu pentru săraci?
Să nu-i judec.
Să-i ascult.
Să le ofer, atunci când am şi mai ales atunci când nu am…sau când mă fac că nu am, speriat că nu o să-mi ajungă pentru mine sau pentru cei apropiaţi mie.
Să le dau tot ce pot, tot ce am, tot ce sunt.

După articolul de ieri de pe blog „Al cui este acest chip?”, unii ar spune că iar mă apucă isteria asta cu săracii, dar nu, nu mă apucă nimic. Doar că mi-e frică de oamenii care adună. De oamenii care nu ştiu să ofere. De oamenii care risipesc în timp ce alţii strâng fiecare bob din lacrimile foamei. Mi-e frică de oamenii care se uită în altă parte când ochii înlăcrimaţi îi cheamă şi le cere ajutorul. Mi-e frică de oamenii care au două pături în timp ce alţii nu au niciuna. Mi-e frică de ziua judecăţii pentru acea clipă în care am mâncat fără să-mi pese că alţii, chiar în acelaşi timp, se sting în durerile înfometării. Numai iubirea (aşa cum scriam dimineaţă!) poate învinge această frică! Şi trebuie să fie o iubire pusă în fapte, vizibilă, manifestată.

Viitorul e al săracilor. Împărăţia cerurilor e a celor flămânzi. Fericirea e a celor care au ştiut să fie însetaţi de dreptate.

Ce tristă este ziua când oamenii nu mai ştiu cum e să fii flămând şi nu le mai pasă de ceilalţi care încă mai ştiu!

În Ţara Sfântă (ca peste tot!) sunt încă mulţi care suferă de foame. Acolo părea că aud mereu „Daţi-le voi să mănânce!” (Mc 6,37). În acel loc, biserica „Înmulţirii pâinilor” am înţeles încă o dată câtă nevoie are omul de Dumnezeu. El este singurul care poate linişti dorul sufletului nostru! Doar el, Dumnezeu, reuşeşte să potolească foamea noastră. Doar el face din puţinul nostru tot ceea ce ne este necesar: cu cinci pâini şi doi peşti a săturat mai mult de 5000 de bărbaţi. Oare cât de multe suflete nu va putea sătura cu viaţa noastră dacă o punem în mâinile lui? Câte trupuri nu va hrăni dacă punem în mâinile lui din pâinea noastră? E adevărat că viaţa noastră valorează puţin, însă pusă în mâinile Domnului valorează enorm! E adevărat că avem puţin, însă în mâinile Domnului ceea ce avem devine binecuvântare pentru toţi cei din jurul nostru. E adevărat că suntem puţini, însă Domnul iubeşte calitatea şi nu cantitatea.

Acolo, în acea biserică străjuită de icoanele cu Isus şi Maria cu Pruncul în braţe, am înţeles că nu trebuie să te îngrijorezi când eşti cu Domnul; nu trebuie să-ţi faci griji că ai prea puţin sau că eşti prea mic. El este suficient de mare, el este atotputernic şi reuşeşte să facă ceea ce mintea omului nu poate nici măcar cuprinde sau gândi. Şi mai e ceva: acolo am învăţat că nu e suficient să stai cu Dumnezeu, ci trebuie să fii dispus să-i oferi ceea ce ai, puţin sau mult, trebuie să-i dai lui iar el va distribui tuturor exact cât are nevoie.

Doamne, păstrează-mi inima generoasă, atentă la cerinţele tale şi la nevoile celor din jurul meu. Iar când va fi să ofer ceva să o fac din toată inima. Celor ce nu au dă-le curaj să ceară, iar celor ce au înmoaie-le inimile pentru a oferi. Nouă tuturor dăruieşte-ne capacitatea de a oferi şi celor care deşi nu cer au nevoie. Dumnezeu să binecuvânteze toate darurile noastre, tot ceea ce punem în mâinile lui.

De aici, de la biserica „Înmulţirii pâinilor”, am plecat spre Cafarnaum, oraşul lui Isus. Dar despre acest loc o altă poveste!

(Detalii despre celelalte relatări din Pelerinajul în Ţara Sfântă şi imagini găsiţi

AICI!)

Piatra pe care Isus a binecuvatat painile si pestii

Piatra pe care Isus a binecuvatat painile si pestii

20120828_122958 biserica inmultirii painilor

În biserica „Înmulţirii pâinilor”

20120828_122015

Posted in Calatorii si pelerinaje, Evanghelia dupa sfantul Marcu, Imagini si fotografii | Etichetat: , , , , , | 2 Comments »

Vă înşelaţi amarnic!

Posted by Paxlaur pe 06/06/2012

Uneori mă pune pe gânduri modul brusc (poate brutal ar fi prea mult spus!) în care se termină fragmentele evanghelice propuse pentru sfânta Liturghie. De exemplu, astăzi se termină prin cuvintele lui Isus: „Vă înşelaţi amarnic!”. De fiecare dată, în astfel de situaţii, îmi amintesc de cuvintele cuiva care-mi spunea: „Învaţă să gândeşti mereu pozitiv, chiar şi atunci – sau mai ales atunci – când îţi merge rău”. Poate că şi Biserica ar fi trebuit să aleagă pentru sfârşitul pericopelor propoziţii cu happy end, blajine, calme. Poate!… Însă dacă şi acestea ar fi blajine şi (doar) calme cine ne-ar mai trezi?!

E bine că (mai) există cineva în această lume adormită sau poate doar amorţită (politic, economic, moral, spiritual) care veghează şi care îndrăzneşte să strige: „Vă înşelaţi amarnic!”. Ştiţi atât de puţine lucruri despre Dumnezeu, despre înviere, despre viaţa veşnică, despre împărăţia lui Dumnezeu, despre om, despre ceea ce contează cu adevărat. De câte ori în această viaţa, iar pentru unii dintre noi poate chiar de câte ori într-o zi, ni s-ar putea adresa şi nouă Isus cu aceste cuvinte din evanghelia zilei: „Se vede că vă înşelaţi. Voi nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mc 12,24). Nu cunoaştem, nu-l ştim pe Domnul şi puterea sa şi ne apropiem atât de puţin de Sfintele Scripturi şi de sacramentele care ni-l descoperă. Ne pierdem printre fleacuri şi ratăm esenţialul. Norocul nostru stă în faptul că acest esenţial este o Persoană şi nu un lucru şi nu ne ratează şi el pe noi, ci dimpotrivă, ne abordează, chiar dacă uneori o face într-un mod catalogat de unii „brutal!”.

Ferice de cel care se trezeşte! Ferice de cel trezit de Domnul, de vocea sa, chiar şi de mustrarea sa. Acela va putea spune împreună cu apostolul Paul: „Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a dat o chemare sfântă, întemeiată nu pe faptele mele, ci pe hotărârea şi harul său” (2Tim 1,9). Acela, ascultând Evanghelia, va fi mereu convins de rodnicia şi veşnicia Cuvântului şi va spune împreună cu acelaşi apostol: „Mântuitorul nostru Cristos Isus s-a arătat, distrugând moartea şi făcând să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia pentru care eu am fost pus predicator, apostol şi învăţător. Pentru acest motiv am eu de suferit atâtea! Însă nu mă ruşinez, căci eu ştiu în cine mi-am pus încrederea şi sunt convins că el este destul de puternic ca să apere, până în ziua venirii sale, evanghelia pe care mi-a încredinţat-o”(2Tim 1,10-12).

Inimă preasfântă a lui Isus fă să pătrundă în inimile noastre cuvântul evangheliei ca să ieşim din ignoranţă şi să te cunoaştem şi să te iubim pe tine, Dumnezeul celor vii, şi viaţa veşnică; fă-ne dragă Biserica şi societatea; fă să preţuim persoana şi natura; fă-ne iubitori de oameni şi de viaţa cea adevărată, aşa cum ne înveţi în sfânta evanghelie a ta. Amin.

LECTURA I
Aprinde din nou darul lui Dumnezeu pe care l-ai primit atunci când ţi-am impus mâinile.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-3.6-12
1 Eu, Paul, care prin voinţa lui Dumnezeu sunt apostol al lui Cristos Isus, după făgăduinţa vieţii, pe care o avem în Cristos Isus, 2 îţi urez ţie, Timotei, copilul meu preaiubit, har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru. 3 Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia îi slujesc cu o conştiinţă curată, ca şi strămoşii mei, şi mă rog fără încetare, amintindu-mi de tine în rugăciunile mele, ziua şi noaptea. 6 De aceea îţi reamintesc: aprinde din nou darul lui Dumnezeu, pe care l-ai primit prin impunerea mâinilor mele. 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci un duh de putere, de iubire şi de înţelepciune. 8 Nu te ruşina deci să dai mărturie pentru Domnul nostru, nu te ruşina nici de mine, care sunt în închisoare pentru el, ci, ajutat de puterea lui Dumnezeu, ia parte împreună cu mine la suferinţa pentru evanghelie. 9 Căci Dumnezeu ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, întemeiată nu pe faptele noastre, ci pe hotărârea şi harul său. Acest har ne-a fost dat în Cristos Isus înainte de începutul veacurilor, 10 dar acum a ieşit la lumină, căci Mântuitorul nostru Cristos Isus s-a arătat, distrugând moartea şi făcând să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia 11 pentru care eu am fost pus predicator, apostol şi învăţător. 12 Pentru acest motiv am eu de suferit atâtea! Însă nu mă ruşinez, căci eu ştiu în cine mi-am pus încrederea şi sunt convins că el este destul de puternic ca să apere, până în ziua venirii sale, evanghelia pe care mi-a încredinţat-o.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 122,1-2a.2bcd (R.: 1a)
R.: Ochii mei sunt îndreptaţi spre tine, Doamne.
1 Către tine îmi ridic privirea,
către tine, care locuieşti în ceruri,
2a aşa cum privesc ochii slujitorilor
la mâinile stăpânului. R.

2bcd Aşa cum privesc ochii slujnicei la mâinile stăpânei,
aşa privesc ochii noştri la Domnul Dumnezeul nostru,
până când ne va arăta îndurarea sa. R.

ALELUIA In 11,25a.26
(Aleluia) Eu sunt învierea şi viaţa, spune Domnul; cine crede în mine nu va muri în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Domnul nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,18-27
În acel timp, 18 câţiva saducei – aceştia afirmă că nu este înviere – au venit la Isus şi l-au întrebat: 19„Învăţătorule, Moise ne-a dat această lege: „Dacă un om are un frate care moare lăsând în urmă o femeie fără copii, atunci s-o ia pe acea femeie în căsătorie, ca să-i lase urmaşi fratelui său”. 20 Erau şapte fraţi. Primul s-a căsătorit şi a murit, fără să lase urmaşi. 21 Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar a murit şi el, fără să lase urmaşi. 22 La fel şi al treilea, şi nici unul dintre cei şapte n-a lăsat urmaşi. În cele din urmă a murit şi femeia. 23 La înviere, când vor învia, a cui va fi femeia, căci toţi şapte au avut-o de soţie?” 24 Isus le-a zis: „De aici se vede că vă înşelaţi. Voi nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 25 Cei care învie din morţi nu se mai căsătoresc, ei sunt ca îngerii din ceruri. 26 Cât despre faptul că morţii trebuie să învie, n-aţi citit în cartea lui Moise, despre tufişul care ardea, cum i-a spus Dumnezeu: „Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?” 27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic!”

Cuvântul Domnului

Posted in Evanghelia dupa sfantul Marcu, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Lipsă de orientare?

Posted by Paxlaur pe 30/05/2012

Despre unii oameni auzim că au viziuni sau premoniţii. Alţii se bucură de o intuiţie care rareori dă greş. Alţii pur şi simplu sunt inspiraţi astfel încât reuşesc să nu facă paşi în direcţii greşite şi nici nu rostesc cuvinte nepotrivite. Ni se vorbește desori despre necesitatea de a citi semnele timpului, de a fi ancoraţi în prezent, de a nu ne lăsa ademeniţi sau înşelaţi de iluzii.

Nimic din toate astea pare să nu se regăsească în cei doi apostoli Ioan şi Iacob, fiii lui Zebedeu. Într-un context plin de oameni înspăimântaţi, într-un cadru în care un om, prietenul lor, le vorbeşte despre ce avea să păţească: batjocură, biciuire, suferinţă şi moarte, în această atmosferă plină de tristeţe, ei, parcă deloc inspiraţi sau atenţi la semnele timpului, întreabă despre putere, sunt interesaţi să guverneze. Dar nici Isus nu se lasă uşor. Ar fi putut să le spună: „Fraţilor, eu merg să mor, să sufăr. Crucea va fi tronul meu! Şi voi mă întrebaţi de lucrurile astea?!” Dar nu. El pare să le facă jocul şi adânceşte provocarea şi le prevesteşte ce vor păţi: „Veţi bea potirul meu şi veţi primi botezul meu, doar că locurile alea sunt deja rezervate”… Vorba cea mult cunoscută: ai grijă ce-ţi doreşti! Şi de la cei doi Isus trece la ceilalţi zece: „Fraţilor, nu fiţi invidioşi. Nu râvniţi puterea! Priviţi la mine: nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc şi să-mi dau viaţa. Faceţi şi voi ca mine!”. Şi vor face, doar că au înţeles mult mai târziu ce înseamnă iubirea, slujirea. Trebuia să aibă loc experienţa cinei celei de taină, a calvarului şi a învierii şi apoi să înţeleagă. Iar după experienţa Rusaliilor au reuşit şi să practice.

Nu pot să nu mă gândesc ce le-o fi scăpat fiilor lui Zebedeu de au pus o astfel de întrebare într-un context atât de sobru, înghesuit de frică, prevestitor de tristeţe şi moarte?! Şi am tot recitit evanghelia şi m-am gândit că e posibil ca ei să fi ascultat doar ultima parte din discursul lui Isus: „Fiului Omului…după trei zile va învia!”. Poate că ei au surprins, intuit (primii) esenţialul. E greu de crezut, dar nu imposibil.

Venind acum la noi, mă gândesc cât de norocoşi suntem. Noi nu avem nevoie să intuim. Nu avem nevoie de viziuni sau premoniţii. Noi ştim. Noi credem. Noi suntem martorii învierii. Noi ştim cum au stat lucrurile. Este un privilegiu deosebit, dar pe care uităm să-l valorificăm. Noi ştim că moartea, răul, suferinţa nu au ultimul cuvânt, ci viaţa, binele, fericirea sunt cele care ies învingătoare. Şi atunci, cum de suntem deseori cuprinşi de frică, trişti şi stresaţi, preocupaţi de cele lumeşti, mai mult decât cei care nu au auzit de înviere, de viaţa de dincolo?! Deşi a trecut Paştele, nu pot să nu mă întreb: oare chiar credem în învierea lui Cristos şi implicit a noastră? Oare chiar suntem convinşi că „de dragul nostru” (ce frumos sună aceste cuvinte ale sfântului Petru din lectura de astăzi! – 1Pt 1,20) Cuvântul s-a făcut trup, a trăit, a murit şi a înviat pentru ca şi noi să trăim, să murim şi să înviem pentru fericirea veşnică?!

Învăţătorule, aş vreau şi eu să-mi împlineşti o rugăminte: fă ca astăzi să mă gândesc mai mult la viaţa veşnică decât la viața de aici; fă să trăiesc lângă lumea de aici cu gândul că trebuie să merg spre mântuire împreună cu ea, nu singur; fă să înţeleg bine ce înseamnă că „de dragul meu” te-ai făcut om, ai suferit, ai murit şi ai înviat… Da, de dragul meu!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,32-45
În acel timp, 32 Isus şi ucenicii săi urcau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau înspăimântaţi, dar şi cei care veneau în urma lor erau cuprinşi de frică. Luându-i deoparte pe cei doisprezece a început să le spună cele ce aveau să i se întâmple: 33 „Iată, noi urcăm la Ierusalim; acolo Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor şi cărturarilor; ei îl vor condamna la moarte şi îl vor da pe mâna păgânilor, 34 îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi îl vor ucide; dar după trei zile el va învia”. 35 Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: „Învăţătorule, am vrea să ne împlineşti o rugăminte”. 36 El le-a zis: „Ce aţi vrea să fac pentru voi?” 37 Ei i-au răspuns: „Dispune ca noi să stăm unul la dreapta ta şi altul la stânga ta, atunci când vei veni în slavă”. 38 Isus le-a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu şi să primiţi botezul pe care îl voi primi eu?” 39 Ei i-au răspuns: „Putem!” Isus le-a zis: „Paharul pe care îl voi bea eu îl veţi bea şi voi şi botezul pe care îl voi primi eu îl veţi primi şi voi, 40 dar eu nu pot dispune ca cineva să şadă la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite”. 41Ceilalţi zece au auzit şi au fost cuprinşi de indignare din cauza lui Iacob şi Ioan. 42 Isus i-a chemat şi le-a spus: „Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. 43 Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mai mare între voi să fie servitorul vostru; 44 cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor. 45 Căci Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”.

Cuvântul Domnului

Posted in Evanghelia dupa sfantul Marcu, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Atunci când îndrăgeşti pe cineva…

Posted by Paxlaur pe 28/05/2012

Atunci când îndrăgeşti pe cineva te inundă o stare euforică greu de surprins în cuvinte. Nu te saturi să-l priveşti, să-l atingi, să-l asculţi. Orice mişcare de-a celui drag pare desprinsă dintr-un fragment magic, iar cuvintele sale, chiar şi cele mai simple, devin balsam mângâietor şi nu le mai uiţi. Ascultând evanghelia de astăzi mi-l pot imagina pe Isus fascinat de acest om aruncat la picioarele sale. Domnul e mereu fascinat de oamenii care caută mântuirea: „Învăţătorule, ce trebuie să fac să moştenesc viaţa veşnică?”. Cristos e fascinat de cel care poate spune: „Toate aceste porunci le-am păzit din tinereţe”. Astfel că evanghelistul a putut nota: „Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit”…

Am rămas un timp cu gândul aici. Am sărit apoi peste partea tristă (mai ales că nici eu nu ştiu la câte am renunţat sau aş renunţa! Serios: cine renunţă, mai ales dintre cei care au mult, mult…şi vor şi mai mult?! Nu ştiu! Ah, câte îndură Domnul din cauza avarismului, mândriei şi egoismului nostru! ) şi m-am dus cu gândul direct la afirmaţiile legate de mântuire: „Copiii mei, cât de greu se intră în împărăţia lui Dumnezeu”… Prea greu pentru noi cei lipiţi de pământ, de bunuri, de oameni etc. Însă ceea ce e greu pentru oameni, e altfel pentru Domnul, căci „pentru Dumnezeu toate sunt cu putinţă”, chiar şi mântuirea noastră, a celor mici şi păcătoşi, egoişti şi mândri, plini de păcate şi vicii.

Acest final optimist al evangheliei, despre atotputernicia lui Dumnezeu, ne dă curaj şi ne ajută să ne regăsim printre destinatarii primei lecturi de astăzi: „Pe Domnul, fără să-l fi văzut, îl iubiţi; fără a-l vedea, dar crezând într-însul, voi tresăriţi de o bucurie nespusă şi strălucită, siguri fiind că veţi ajunge la scopul credinţei voastre, care este mântuirea sufletelor” (1Pt 1,8-9).

Am lăsat ieri timpul pascal şi am intrat în timpul de peste an, mergând spre scopul credinţei noastre, mântuirea sufletelor. Astăzi avem ocazia să ne aruncăm şi noi la picioarele Mântuitorului şi să-l întrebăm: „învăţătorule, ce-ar mai trebui să fac pentru ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Sunt convins că are şi pentru noi câteva indicaţii. Ce nu ştiu sigur şi mă frământă este dacă, privindu-mă, mă va îndrăgi. Ce nu ştiu este dacă voi reuşi să fac astăzi tot ce-mi propune Cristos.
Ce ştiu e că mă întreb şi astăzi: Cristos e fascinat de mine, de viaţa mea? Oare chiar caut mântuirea? Oare chiar păzesc legile Domnului?
Da, acum asta-mi frământă ziua: mă îndrăgeşte Domnul atunci când mă priveşte?
Tot ce putem face este să ne rugăm. Să-i cerem ca ascultându-i răspunsul să reuşim să-l punem în practică. Să ne rugăm pentru întreaga Biserică, pentru toată lumea, pentru prietenii noştri, pentru cei bolnavi. Să ne rugăm aşa cum am auzit la rugăciunea zilei de astăzi, chiar la începutul sfintei Liturghii: „Dăruieşte-ne, Doamne, ca Biserica ta să cunoască bucuria de a te sluji în linişte”.

Noi şi toţi cei dragi ai noştri să fim binecuvântaţi cu zi o liniştită, priviţi şi îndrăgiţi de Domnul!

 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,17-27
În acel timp, 17 pe când Isus era gata să plece la drum, a alergat la el un om, a căzut în genunchi înaintea lui şi l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac pentru ca să moştenesc viaţa veşnică?”18 Isus i-a răspuns: „Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun decât unul singur: Dumnezeu!19 Cunoşti poruncile: să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu dai mărturie falsă, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta!” 20 El i-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste porunci le-am păzit din tinereţe”. 21 Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un singur lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-mă!” 22 Dar la auzul acestor cuvinte, el s-a întristat şi a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. 23 Isus s-a uitat împrejur şi a zis ucenicilor săi: „Cât de greu va fi pentru cei care au bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!” 24 Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele lui. Dar Isus a luat cuvântul din nou şi le-a zis: „Copiii mei, cât de greu se intră în împărăţia lui Dumnezeu! 25 Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu”. 26 Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Atunci cine se mai poate mântui?” 27 Isus s-a uitat la ei şi le-a răspuns: „Lucrul acesta este cu neputinţă pentru oameni, dar nu pentru Dumnezeu. Căci pentru Dumnezeu toate sunt cu putinţă”.

Cuvântul Domnului

Posted in Evanghelia dupa sfantul Marcu, Predici si meditatii | Etichetat: , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: