Arhiva pentru septembrie 2020

Falsa teoremă a paharului…

Vom putea regenera societatea
şi să nu ne întoarcem la aşa-numita „normalitate”,
care este o normalitate bolnavă,
ba chiar bolnavă înainte de pandemie:
pandemia a evidenţiat asta!
„Acum să ne întoarcem la normalitate”:
nu, asta nu merge
pentru că această normalitate era bolnavă
de nedreptăţi, inegalităţi şi degradare ambientală.

Cateheze – „A vindeca lumea”: 9. A pregăti viitorul împreună cu Isus care mântuieşte şi vindecă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În săptămânile trecute, am reflectat împreună, în lumina evangheliei, despre modul de a vindeca lumea care suferă din cauza unei suferinţe pe care pandemia a evidenţiat-o şi a accentuat-o. Suferinţa exista: pandemia a evidenţiat-o mai mult, a accentuat-o. Am parcurs căile demnităţiisolidarităţii şi subsidiarităţii, căi indispensabile pentru a promova demnitatea umană şi bunul comun. Şi ca discipoli ai lui Isus, ne-am propus să urmăm paşii săi optând pentru săraci, regândind folosirea bunurilor şi îngrijindu-ne de casa comună. În timpul pandemiei care ne afectează, ne-am ancorat în principiile doctrinei sociale ale Bisericii, lăsându-ne îndrumați de credință, speranță și caritate. Aici am găsit un ajutor solid pentru a fi făcători de transformare care au vise mari, care nu se opresc la meschinării ce despart şi rănesc, ci încurajează la generarea unei lumi noi şi mai bune.

Aş vrea ca acest drum să nu se termine cu aceste cateheze ale mele, ci să putem continua să mergem împreună, „ţinând privirea îndreptată spre Isus” (Evr 12,2), aşa cum am simţit la început; privire îndreptată spre Isus care mântuieşte şi vindecă lumea. Aşa cum ne arată evanghelia, Isus a vindecat bolnavii de orice tip (cf. Mt 9,35), a dat orbilor vederea, celor muţi cuvântul, celor surzi auzul. Şi când vindeca bolile şi infirmităţile fizice, vindeca şi spiritul iertând păcatele, pentru că Isus iartă mereu, precum şi „durerile sociale” incluzându-i pe cei marginalizaţi (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1421). Isus, care reînnoieşte şi reconciliază fiecare creatură (cf. 2Cor 5,17; Col 1,19-20), ne dăruieşte darurile necesare pentru a iubi şi a vindeca aşa cum el ştia să facă (cf. Lc 10,1-9; In 15,9-17), pentru a se îngriji de toţi fără deosebiri de rasă, limbă sau naţiune.

Pentru ca să se întâmple asta realmente, avem nevoie să contemplăm şi să apreciem frumuseţea fiecărei fiinţe umane şi a fiecărei creaturi. Am fost concepuţi în inima lui Dumnezeu (cf. Ef 1,3-5). „Fiecare dintre noi este rodul unui gând al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este voit, fiecare dintre noi este iubit, fiecare este necesar”[1]. În afară de asta, fiecare creatură are ceva să ne spună despre Dumnezeu Creatorul (cf. Enciclica Laudato si’, 69.239). A recunoaşte acest adevăr şi a mulţumi pentru legăturile intime ale comuniunii noastre universale cu toate persoanele şi cu toate creaturile, activează „o îngrijire generoasă şi plină de duioşie” (ibid., 220). Şi ne ajută şi să-l recunoaştem pe Cristos prezent în fraţii şi surorile noastre săraci şi suferinzi, să-i întâlnim şi să ascultăm strigătul lor şi strigătul pământului care devine ecou al acestuia (cf. ibid. 49).

Mobilizaţi în interior de aceste strigăte care reclamă de la noi o altă direcţie (cf. ibid., 53), reclamă schimbarea, vom putea contribui la vindecarea relaţiilor cu darurile noastre şi capacităţile noastre (cf. ibid., 19). Vom putea regenera societatea şi să nu ne întoarcem la aşa-numita „normalitate”, care este o normalitate bolnavă, ba chiar bolnavă înainte de pandemie: pandemia a evidenţiat asta! „Acum să ne întoarcem la normalitate”: nu, asta nu merge pentru că această normalitate era bolnavă de nedreptăţi, inegalităţi şi degradare ambientală. Normalitatea la care suntem chemaţi este aceea a Împărăţiei lui Dumnezeu, unde „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11,5). Şi nimeni nu se preface că este tăntălău privind în altă parte. Asta e ceea ce trebuie să facem, pentru a schimba. În normalitatea Împărăţiei lui Dumnezeu pâinea ajunge la toţi şi mai rămâne, organizarea socială se bazează pe contribuţie, împărtăşire şi distribuire, nu pe posesie, excludere şi acumulare (cf. Mt 14,13-21). Gestul care face să meargă înainte o societate, o familie, un cartier, un oraş, pe toţi este acela de a se dărui, a da, care nu înseamnă a da de pomană, ci înseamnă o dăruire care vine din inimă. Un gest care îndepărtează egoismul şi neliniştea de a poseda. Însă modul creştin de a face asta nu este un mod mecanic: este un mod uman. Noi nu vom putea ieşi niciodată din criza care s-a evidenţiat de pandemie, în mod mecanic, cu noi instrumente – care sunt foarte importante, ne fac să mergem înainte şi de care nu trebuie să ne fie frică – ci ştiind că nici măcar mijloacele cele mai sofisticate nu vor putea face multe lucruri, însă un lucru îl vor putea face: duioşia. Şi duioşia este semnal propriu al prezenţei lui Isus. Acea apropiere de aproapele pentru a merge, pentru a vindeca, pentru a ajuta, pentru a se jertfi pentru celălalt.

Aşa este importantă acea normalitate a Împărăţiei lui Dumnezeu: pâinea să ajungă la toţi, organizarea socială să se bazeze pe contribuţie, împărtăşire şi distribuire, cu duioşie, nu pe posesie, excludere şi acumulare. Pentru că la sfârşitul vieţii nu vom duce nimic în viaţa cealaltă!

Un mic virus continuă să provoace răni profunde şi demască vulnerabilităţile noastre fizice, sociale şi spirituale. A scos la iveală marea inegalitate care domneşte în lume: inegalitate de oportunităţi, de bunuri, de acces la sănătate, la tehnologie, la educaţie: milioane de copii nu pot să meargă la şcoală. Și lista poate continua. Aceste nedreptăţi nu sunt naturale nici inevitabile. Sunt lucrare a omului, provin dintr-un model de creştere dezlipit de valorile mai profunde. Risipa mâncării de prisos: cu acea risipă se poate da de mâncare tuturor. Şi acest lucru i-a făcut pe mulţi să piardă speranţa şi a mărit incertitudinea şi angoasa. Pentru aceasta, ca să ieşim din pandemie, trebuie să găsim remediu nu numai pentru coronavirus – care este important! – ci şi pentru marile virusuri umane şi socio-economice. Nu trebuie ascunse, făcând o zugrăveală pentru ca să nu se vadă. Şi sigur că nu putem să ne aşteptăm ca modelul economic care este la baza unei dezvoltări nedrepte şi nesustenabile să rezolve problemele noastre. N-a făcut-o şi n-o va face, pentru că n-o poate face, deşi anumiţi profeţi falşi continuă să promită „efectul de cascadă” care nu vine niciodată[2]. Aţi auzit voi teorema paharului: important este ca paharul să se umple şi astfel cade apoi asupra săracilor şi asupra celorlalţi, şi primesc bogăţii. Însă există un fenomen: paharul începe să se umple şi când este aproape plin, creşte, creşte şi creşte şi nu are loc niciodată cascada. Trebuie să fim atenţi.

Trebuie să lucrăm cu urgenţă pentru a genera politici bune, a desena sisteme de organizare sociale în care să se stimuleze mai degrabă participarea, îngrijirea şi generozitatea, decât indiferenţa, exploatarea şi interesele particulare. Trebuie să mergem înainte cu duioşie. O societate solidară şi dreaptă este o societate mai sănătoasă. O societate participativă – unde „cei din urmă” sunt ţinuţi în considerare ca şi „cei dintâi” – întăreşte comuniunea. O societate în care se respectă diversitatea este mult mai rezistentă la orice tip de virus.

Să punem acest drum de vindecare sub ocrotirea Fecioarei Maria, Maica Sănătăţii. Ea, care l-a purtat în sân pe Isus, să ne ajute să fim încrezători. Însufleţiţi de Duhul Sfânt, vom putea lucra împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe care Cristos a inaugurat-o în această lume, venind printre noi. Este o Împărăţie de lumină în mijlocul întunericului, de dreptate în mijlocul atâtor samavolnicii, de bucurie în mijlocul atâtor dureri, de vindecare şi de mântuire în mijlocul bolilor şi al morţii, de duioşie în mijlocul urii. Dumnezeu să ne dea să „virusăm” iubirea şi să globalizăm speranţaîn lumina credinţei.

APEL

Astăzi am semnat scrisoarea apostolică Sacrae Scripturae affectus, la al 16-lea centenar al morţii Sfântului Ieronim.

Exemplul acestui mare învăţător şi părinte al Bisericii, care a pus Biblia în centrul vieţii sale, să trezească în toţi o iubire reînnoită faţă de Sfânta Scriptură şi dorinţa de a trăi în dialog personal cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 30 septembrie 2020

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Benedict al XVI-lea, Omilie pentru începerea slujirii petrine (24 aprilie 2005); cf. Enciclica Laudato si’, 65.

[2] „Trickle-down effect” în engleză, „derrame” în spaniolă (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 54).

Logodnicii. Pentru iubitorii de literatură universală

Logodnicii. Pentru iubitorii de literatură universală

Nimic nu se compară cu mireasma unei cărți bune sau a unei biblioteci deschise!

Din păcate, romanul Logodnicii nu se (mai) bucură de o mare popularitate la noi în țară, nefăcând parte din materia pentru studiul literaturii universale (cel puțin când am studiat eu Literatura universală pentru examenul de Bacalaureat, nu era printre operele analizate, dacă îmi amintesc bine. Iar din ceea ce am văzut prin programele școlare, nici acum!). Totuși măiestria lui Alessandro Manzoni (1785-1873) continuă să fascineze și în afara granițelor Italiei. Tradus și în limba română, opera s-a bucurat de mai multe ediții încă din vremurile comuniste. Cred că le-a scăpat comuniștilor sacrul cuprins în această capodoperă a literaturii universale. Altfel, ar fi pus-o pe lista cărților interzise și nu ar fi îngăduit prezența ei în librării și în biblioteci și mai ales în mâinile noastre. 

Mi-am amintit de acest roman văzând un articol publicat de părintele Giandomenico Mucci SJ în revista de spiritualitate „La scala” (nr.4/2019 p. 215-218). Analiza realizată de părintele iezuit – un studios și un scriitor de vază, renumit pentru cultura și spiritualitatea din articolele sale publicate în revista „La Civiltà Cattolica” – prezintă sursele de inspirație ale lui Manzoni: Sfânta Scriptură, Colecții de predici și, mai ales, celebra carte de spiritualitate, Imitațiunea lui Cristos (despre această carte care a schimbat milioane de vieți, puteți citi AICI o prezentare realizată de același autor). Plecând de la lucrarea publicată de Giovanni Marras (Imitazione di Cristo fonte dei Promessi Sposi, Cagliari 2002), părintele Giandomenico prezintă șapte din cele 227 de puncte din opera Logodnici care sunt „inspirate”, uneori în mod direct, aproape ca o citare, din Imitațiunea lui Cristos

Cei care vor să citească sau au citit deja Logodnicii, pot găsi în tabelul de mai jos (în limba italiană) cele șapte asemănări, care pot fi izvorul unei aprofundări și în limba română. 

Să ne amintim că romanul Logodnicii face parte din operele preferate de Sfântul Părinte Papa Francisc. Din cartea lui Saverio Gaeta Papa Francisc – viața și provocările (carte apărută și în limba română la Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare), am aflat câteva dintre preferințele Sfântului Părinte. Astfel știm că tabloul său preferat este La crocifissione bianca, de Marc Chagall, iar din muzică preferinţa sa este uvertura Leonora nr. 3 şi simfoniile lui Ludwiv van Beethoven (în versiunile lui Wilhelm Furttwangler), alături de operele lui Wagner. Din literatură, Sfântul Părinte ne spune că preferă poezia lui Friederich Holderlin, Logodnicii lui Alessandro Manzoni, Divina Comedie a lui Dante Alighieri şi operele lui Feodor Dostoievski.

În mijlocul luptelor împotriva Bisericii și a credinței, e bine să redescoperim cât creștinism există în cultura universală și totodată câtă cultură există în creștinism. Biserica și neamul omenesc nu au doar un trecut comun, ci muncesc împreună, armonios, pentru un viitor comun, un viitor mai bun. 

Conciliul al II-lea din Vatican a evidențiat această legătură între Biserică și societate, între credință și neamul omenesc, între religie și cultură, prezentând „Multiplele raporturi între evanghelia lui Cristos și cultură”: 

Între mesajul mântuirii și cultura umană există legături multiple. Căci Dumnezeu, revelându-se poporului său până la deplina manifestare de sine în Fiul întrupat, a vorbit conform culturii proprii diverselor epoci. 

De asemenea, Biserica, trăind în decursul timpurilor în condiții variate, s-a folosit de resursele diferitelor culturi pentru a răspândi și a explica mesajul lui Cristos în propovăduirea ei la toate neamurile, pentru a-l cerceta și a-l aprofunda, pentru a-l exprima mai bine în celebrarea liturgică și în viața multiformă a comunităților de credincioși. 

Însă, în același timp, Biserica, trimisă fiind la toate popoarele din toate timpurile și locurile, nu este legată în mod exclusiv și indisolubil de nici o rasă și de nici un neam, de nici un fel anume de viață, de nici un obicei vechi sau nou. Mereu fidelă propriei tradiții și, în același timp, conștientă de misiunea sa universală, ea poate intra în comuniune cu diferitele forme de cultură, ceea ce le îmbogățește atât pe acestea cât și pe ea însăși. 

Vestea cea bună a lui Cristos reînnoiește necontenit viața și cultura omului căzut; combate și îndepărtează erorile și relele izvorâte din mereu amenințătoarea seducție a păcatului. Ea purifică și înalță fără încetare moravurile popoarelor. Prin bogățiile de sus, ea dă rodnicie din interior calităților spirituale și înzestrărilor fiecărui popor și fiecărei epoci, le întărește, le completează și le reface în Cristos[129]. Astfel, Biserica, împlinindu-și propria misiune[130], prin însuși acest fapt contribuie la cultură și civilizație și le stimulează, și prin acțiunea ei, chiar și liturgică, îl educă pe om la libertatea interioară (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 58).

Iar în alt punct, același document conciliar ne amintește: 

„După cum este important pentru lume să recunoască Biserica drept realitate socială a istoriei și ferment al ei, tot astfel Biserica nu ignoră cât a primit de la istoria și de la evoluția neamului omenesc. 

Experiența veacurilor trecute, progresul științelor, comorile ascunse în diversele forme ale culturii umane, prin care se manifestă mai deplin însăși natura omului și se deschid noi căi spre adevăr, toate acestea folosesc și Bisericii. Într-adevăr, încă de la începutul istoriei sale, el a învățat să exprime mesajul lui Cristos cu ajutorul conceptelor și limbilor diferitelor popoare; mai mult, s-a străduit să-l ilustreze cu înțelepciunea filozofilor, și aceasta pentru a adapta evanghelia, în limitele cuvenite, atât la înțelegerea tuturor cât și la exigențele înțelepților. Această propovăduire adaptată a cuvântului revelat trebuie să rămână legea oricărei evanghelizări. Fiindcă în acest fel se poate dezvolta la orice popor capacitatea de a exprima într-un mod ce îi este propriu mesajul lui Cristos și, în același timp, este promovat un schimb viu între Biserică și diferitele culturi ale popoarelor[102]. Pentru a spori un astfel de schimb, Biserica, mai ales în vremurile noastre când schimbările sunt atât de rapide și modurile de a gândi atât de variate, are în mod deosebit nevoie de ajutorul unora care, trăind în lume, îi cunosc bine diferitele instituții și domenii de activitate și le înțeleg adânc mentalitatea, fie că aceștia sunt credincioși sau necredincioși. Întregul popor al lui Dumnezeu, și mai ales păstorii și teologii, au datoria, cu ajutorul Duhului Sfânt, să asculte cu atenție diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze și să le aprecieze la lumina cuvântului divin, pentru ca adevărul revelat să poată fi perceput și înțeles tot mai profund și să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată. 

Având o structură socială vizibilă, care este tocmai semnul unității sale în Cristos, Biserica se poate îmbogăți și se îmbogățește și din evoluția vieții sociale, nu pentru că i-ar lipsi ceva în alcătuirea ce i-a fost dată de Cristos, ci pentru a o cunoaște mai adânc, a o exprima mai bine și a o adapta mai fericit la vremurile noastre. Ea însăși își dă seama cu recunoștință că primește un ajutor variat din partea oamenilor de orice rang sau condiție, ajutor de care beneficiază atât comunitatea cât și fiecare dintre fiii ei. Într-adevăr, oricine contribuie la dezvoltarea comunității umane în sfera familiei, a culturii, a vieții economice și sociale precum și politice, atât naționale cât și internaționale, aduce un ajutor deloc neglijabil, conform planului lui Dumnezeu, și comunității bisericești, în măsura în care aceasta depinde de lumea exterioară. Mai mult, Biserica mărturisește că mult ajutor i-a venit și îi poate veni chiar din opoziția acelora care i se împotrivesc sau o prigonesc.

Biserica, fie că ajută lumea, fie că primește mult de la ea, tinde spre un singur scop: să vină împărăția lui Dumnezeu și să se realizeze mântuirea întregului neam omenesc (GS, nr. 44-45).

Aici poate fi citit documentul conciliar Gaudium et spes în limba română.

Nerecunoștință, invidie și suspiciune…

Nerecunoștința, invidia și bănuiala – aceste trei plăgi capabile să ruineze armonia unei inimi – au însoțit drumul Bisericii încă de la începuturile ei. Ba chiar mai mult, sunt plăgi prezente în istoria omenirii încă de la creație, după cum citim în Sfânta Scriptură. Nici măcar unii dintre apostolii nu au fost scutiți de această pacoste, după cum vedem în sfânta Evanghelie din această zi (cf. Lc 9,46-50).

Biserica este casa Tatălui, nu este un club exclusivist. Și nu este doar pentru unii. Este loc pentru toți! Este o „casă” mare, o adevărată împărăție! Este o casă în care toți sunt invitați să vină, să guste și să simtă cât de bun este Domnul. Iar cei care fac parte din ea, atunci când se lasă pradă acestor catastrofale plăgi – nerecunoștința, invidia și bănuiala – contrazic prin atitudinea lor însăși bunătatea lui Dumnezeu, chipul și iubirea Tatălui. Prin nerecunoștință, invidie și bănuială zădărnicim crucea și iubirea lui Cristos. Iar viața noastră nu va fi niciodată un templu al Duhului Sfânt! 

Domnul să ne dăruiască un suflet pur, de copil, o inimă care nu cunoaște bănuiala, invidia sau nerecunoștința. Atunci vom fi cu adevărat fiii lui Dumnezeu și frații celor de lângă noi! 

28 septembrie 2020 

Luni din săptămâna a 26-a de peste an
Ss. Venceslau, m. *; Laurenţiu Ruiz şi îns., m. *; Fer. Amalia, m.
Iob 1,6-22; Ps 16; Lc 9,46-50

LECTURA I
Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!
Citire din cartea lui Iob 1,6-22
A fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. 7 Domnul i-a zis lui Satana: „De unde vii?” Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Am străbătut pământul şi m-am plimbat pe-acolo”. 8 I-a zis Domnul lui Satana: „Ai băgat de seamă că nu este nimeni ca slujitorul meu Iob: neprihănit şi drept, se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău”. 9Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Oare degeaba se teme Iob de Dumnezeu? 10 Oare nu l-ai protejat pe el, casa lui şi tot ce este al lui de jur împrejur? Ai binecuvântat lucrarea mâinii sale şi turmele lui se răspândesc în ţară. 11 Însă întinde-ţi mâna şi atinge-te de tot ceea ce are! Oare nu te va «binecuvânta» în faţă?” 12 Domnul i-a zis lui Satana: „Iată, tot ceea ce are el este în mâna ta! Numai spre el să nu-ţi întinzi mâna!” Şi Satana a ieşit dinaintea Domnului. 13 Într-o zi, fiii şi fiicele lui mâncau şi beau vin în casa fratelui lor, a celui dintâi născut. 14 A venit un mesager la Iob şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau alături de ei. 15 Dar au venit asupra lor sabeenii şi i-au prădat, iar pe tineri i-au lovit cu ascuţişul sabiei; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 16 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars turma, iar pe tineri i-a devorat. Am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 17 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Caldeii au făcut trei grupuri şi au năvălit asupra cămilelor şi le-au capturat, iar pe tineri i-au lovit cu ascuţişul sabiei; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 18 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor, a celui întâi născut. 19 Şi, iată, un vânt mare a venit dinspre pustiu şi a lovit cele patru colţuri ale casei; ea a căzut peste tineri şi ei au murit; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut”. 20 Atunci Iob s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia, şi-a ras capul, a căzut la pământ şi s-a prosternat. 21 Şi a zis: „Gol am ieşit din sânul mamei mele şi gol mă voi întoarce acolo. Domnul a dat şi Domnul a luat: să fie numele Domnului binecuvântat!” 22 În toate acestea, Iob nu a păcătuit şi nu a făcut nimic dezgustător faţă de Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.2-3.6-7 (R.: 6b)
R.: Pleacă-ţi urechea spre mine, Doamne, şi ascultă cuvintele mele!

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

2 Judecata mea să vină de la tine, ochii tăi să vadă cele drepte.
3 Pune la încercare inima mea,
cerceteaz-o noaptea, încearcă-mă în foc,
dar nu vei găsi în mine nimic rău.
Răutate nu a trecut prin gura mea. R.

6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele!
7 Arată-ţi milostivirea ta cea mare,
tu, care cu dreapta ta îi scapi de duşmani
pe cei care caută refugiu în tine! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cel mai mic dintre voi toţi, acela este mare.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,46-50
În acel timp, discipolilor le-a intrat în minte întrebarea: cine dintre ei ar fi cel mai mare? 47 Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă el 48 şi le-a spus: „Cine primeşte acest copil în numele meu, pe mine mă primeşte. Şi cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toţi care sunteţi aici, acela este mare”. 49 Atunci, luând cuvântul, Ioan i-a spus: „Învăţătorule, am văzut pe cineva care alunga diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu te urmează împreună cu noi”. 50 Dar Isus i-a zis: „Nu-i interziceţi, căci cine nu este împotriva voastră este cu voi!”

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: