Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Criza pe care o trăim din cauza pandemiei îi loveşte pe toţi; putem să ieşim din ea mai buni dacă toţi împreună căutăm bunul comun; altminteri, vom ieşi mai răi. Din păcate, asistăm la apariţia intereselor de parte. De exemplu, există cei care ar vrea să-şi aproprieze posibile soluţii, ca în cazul vaccinurilor şi după aceea să le vândă altora. Unii profită de situaţie pentru a alimenta dezbinări: pentru a căuta avantaje economice sau politice, generând sau mărind conflicte. Alţii pur şi simplu nu se interesează de suferinţa altuia, trec mai departe şi merg pe drumul lor (cf. Lc 10-30-32). Sunt cinstitorii lui Ponţiu Pilat, îşi spală mâinile.

Răspunsul creştin la pandemie şi la respectivele crize socio-economice se bazează pe iubire, înainte de toate iubirea faţă de Dumnezeu care ne precedă mereu (cf. 1In 4,19). El ne iubeşte cel dintâi, el ne precedă mereu în iubire şi în soluţii. El ne iubeşte necondiţionat, şi atunci când primim această iubire divină, atunci putem răspunde în manieră asemănătoare. Iubesc nu numai pe cel care mă iubeşte: familia mea, prietenii mei, grupul meu, ci şi pe cei care nu mă iubesc, iubesc şi pe cei care nu mă cunosc, iubesc şi pe cei care sunt străini, şi pe cei care mă fac să sufăr sau pe care-i consider duşmani (cf. Mt 5,44). Aceasta este înţelepciunea creştină, aceasta este atitudinea lui Isus. Şi punctul cel mai înalt al sfinţeniei, să spunem aşa, este a-i iubi pe duşmani, şi nu este uşor. Desigur, a-i iubi pe toţi, inclusiv pe duşmani, este dificil – aş spune că este o artă! Însă o artă care se poate învăţa şi îmbunătăţi. Iubirea adevărată, care ne face rodnici şi liberi, este mereu expansivă şi inclusivă. Această iubire îngrijeşte, vindecă şi face bine. De atâtea ori face mai mult bine o mângâiere decât atâtea argumente, o mângâiere de iertare şi nu atâtea argumente pentru a se apăra. Este iubirea inclusivă care vindecă.

Aşadar, iubirea nu se limitează la relaţiile între două sau trei persoane, sau la prieteni, sau la familie, merge dincolo. Cuprinde raporturile civice şi politice (cf. Catehismul Bisericii Catolice [CBC], 1907-1912), inclusiv raportul cu natura (Enciclica Laudato si’ [LS], 231). Deoarece suntem fiinţe sociale şi politice, una din cele mai înalte exprimări de iubire este tocmai cea socială şi politică, decisivă pentru dezvoltarea umană şi pentru a înfrunta orice tip de criză (ibid., 231). Ştim că iubirea fecundează familiile şi prieteniile; însă este bine de amintit că fecundează şi relaţiile sociale, culturale, economice şi politice, permiţându-ne să construim o „civilizaţie a iubirii”, aşa cum îi plăcea Sfântului Paul al VI-lea să spună[1] şi, pe aceeaşi linie, Sfântului Ioan Paul al II-lea. Fără această inspiraţie, prevalează cultura egoismului, a indiferenţei, a rebutului, adică a rebuta pe cel pe care eu nu-l iubesc, pe cel pe care eu nu pot să-l iubesc sau pe cei care mie mi se par inutili în societate. Astăzi la intrare un cuplu mi-a spus: „Rugaţi-vă pentru noi pentru că avem un copil cu dizabilitate”. Eu am întrebat: „Câţi ani are? – Atâţia – Şi ce faceţi? – Noi îl însoţim, îl ajutăm”. O întreagă viaţă a părinţilor pentru acel copil cu dizabilitate. Aceasta este iubire. Şi duşmanii, adversarii politici, după opinia noastră, par să fie dizabili politici şi sociali, însă par. Numai Dumnezeu ştie dacă sunt sau nu dizabili. Însă noi trebuie să-i iubim, trebuie să dialogăm, trebuie să construim această civilizaţie a iubirii, această civilizaţie politică, socială, a unităţii întregii omeniri. Toate acestea sunt opusul războaielor, diviziunilor, invidiilor, chiar şi al războaielor din familie. Iubirea inclusivă este socială, este familială, este politică: iubirea impregnează totul!

Coronavirus ne arată că adevăratul bun pentru fiecare este un bun comun nu numai individual şi, viceversa, bunul comun este un adevărat bun pentru persoană (cf. CBC, 1905-1906). Dacă o persoană caută numai propriul bun este un egoist. În schimb persoana este mai mult persoană când propriul bun îl deschide tuturor, îl împărtăşeşte. Sănătatea, în afară de a fi individuală, este şi un bun public. O societate sănătoasă este aceea care se îngrijeşte de sănătatea tuturor.

Un virus care nu ştie de bariere, graniţe sau distincţii culturale şi politice trebuie să fie înfruntat cu o iubire fără bariere, graniţe sau distincţii. Această iubire poate genera structuri sociale care ne încurajează mai degrabă să împărtăşim decât să ne întrecem, care ne permit să-i includem pe cei mai vulnerabili şi nu să-i rebutăm, şi care ne ajută să exprimăm ceea ce este mai bun din natura noastră umană şi nu ceea ce este mai rău. Adevărata iubire nu cunoaşte cultura rebutului, nu ştie ce este asta. De fapt, atunci când iubim şi generăm creativitate, când generăm încredere şi solidaritate, acolo apar iniţiative concrete pentru bunul comun[2]. Şi acest lucru este valabil fie la nivel de comunităţi mici şi mari, fie la nivel internaţional. Ceea ce se face în familie, ceea ce se face în cartier, ceea ce se face în sat, ceea ce se face în marele oraş şi în la nivel internaţional este acelaşi lucru: este aceeaşi sămânţă care creşte şi dă rod. Dacă tu în familie, în cartier începi cu invidia, cu lupta, la sfârşit va fi „războiul”. În schimb, dacă tu începi cu iubirea, să împărtăşeşti iubirea, iertarea, atunci va fi iubirea şi iertarea pentru toţi.

Dimpotrivă, dacă soluţiile la pandemie poartă amprenta egoismului, fie el al persoanelor, firmelor sau naţiunilor, probabil că putem ieşi din coronavirus, însă cu siguranţă nu din criza umană şi socială pe care virusul a evidenţiat-o şi a accentuat-o. Aşadar, fiţi atenţi să nu construiţi pe nisip (cf. Mt 7,21-27)! Pentru a construi o societate sănătoasă, inclusivă, dreaptă şi paşnică, trebuie să facem asta pe stânca bunului comun[3]. Bunul comun este o stâncă. Şi aceasta este misiunea noastră a tuturor, nu numai a vreunui specialist. Sfântul Toma de Aquino spune că promovarea bunului comun este o obligaţie de dreptate care apasă asupra fiecărui cetăţean. Fiecare cetăţean este responsabil al bunului comun. Şi pentru creştini este şi o misiune. Aşa cum învaţă Sfântul Ignaţiu de Loyola, a orienta eforturile noastre spre bunul comun este un mod de a primi şi a răspândi gloria lui Dumnezeu.

Din păcate, politica adesea nu se bucură de faimă bună şi ştim motivul. Asta nu înseamnă că toţi politicienii sunt răi, nu, nu vreau să spun asta. Spun numai că din păcate politica adesea nu se bucură de faimă bună. Însă nu trebuie să ne resemnăm cu această viziune negativă, ci să reacţionăm demonstrând cu faptele că este posibilă, ba chiar, necesară o politică bună[4], aceea care pune în centru persoana umană şi bunul comun. Dacă voi citiţi istoria omenirii veţi găsi atâţia politicieni sfinţi care au mers pe această cale. Este posibil în măsura în care fiecare cetăţean şi, în mod deosebit, cel care asumă angajări şi funcţii sociale şi politice, îşi înrădăcinează propria acţiune în principiile etice şi o însufleţeşte cu iubirea socială şi politică. Creştinii, în mod deosebit credincioşii laici, sunt chemaţi să dea mărturie bună despre asta şi pot face asta graţie virtuţii carităţii, cultivând dimensiunea sa socială intrinsecă.

Aşadar este timpul de a mări iubirea noastră socială – vreau să subliniez asta: iubirea noastră socială – contribuind toţi, pornind de la micimea noastră. Bunul comun cere participarea tuturor. Dacă fiecare îşi aduce propria contribuţie şi nimeni nu este lăsat în afară, vom putea regenera relaţii bune la nivel comunitar, naţional, internaţional şi în armonie şi cu ambientul (cf. LS, 236). Astfel în gesturile noastre, chiar şi cele mai umile, va deveni vizibil ceva din imaginea lui Dumnezeu pe care o purtăm în noi, pentru că Dumnezeu este Treime, Dumnezeu este iubire. Aceasta este cea mai frumoasă definiţie a lui Dumnezeu din Biblie. Ne-o dă apostolul Ioan, care îl iubea mult pe Isus: Dumnezeu este iubire. Cu ajutorul său, putem vindeca lumea muncind toţi împreună pentru bunul comun, nu numai pentru propriul bun, ci pentru bunul comun, al tuturor.

________________________

APEL

Astăzi se celebrează prima Zi internaţională a ocrotirii educaţiei de atacuri, în cadrul conflictelor armate.

Invit să ne rugăm pentru studenţii care sunt privaţi aşa de grav de dreptul la educaţie, din cauza războaielor şi terorismului. Îndemn comunitatea internaţională să se străduiască pentru ca să fie respectate edificiile care ar trebui să protejeze studenţii tineri. Să nu dispară efortul pentru a le garanta ambiente sigure pentru formare, mai ales în situaţii de urgenţă umanitară.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 9 septembrie 2020

Cateheze – „A vindeca lumea”: 6. Iubirea şi bunul comun

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

Note:

[1] Mesaj pentru a X-a Zi Mondială a Păcii 1 ianuarie 1977: AAS 68 (1976), 709.

[2] Cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Enciclica Sollicitudo rei socialis, 38.

[3] Ibid., 10.

[4] Cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 1 ianuarie 2019 (8 decembrie 2018).