Arhiva pentru septembrie 20th, 2020

A murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea…

«Tatăl nostru,
fie voinţa ta nu a mea,
sfinţească-se numele tău,
nu al meu,
vie împărăţia ta,
nu a mea».

În îmbrăţişarea papei amintirea părintelui Malgesini

Erau săracii din oraşul Como – deţinuţi, refugiaţi, victime ale traficului de persoane şi fără adăpost, „fraţii şi surorile pe care el i-a iubit mai mult”, a afirmat episcopul Oscar Cantoni – sâmbătă, 19 septembrie 2020, în catedrală pentru Liturghia de înmormântare a părintelui şi prietenului lor, părintele Roberto Malgesini, ucis marţea trecută în timp ce-i slujea pe „cei din urmă”.

Papa Francisc, în unire spirituală cu ei, precum şi cu întreaga comunitate din Como, a voit să fie prezent în mod spiritual la concelebrare – cu episcopul diecezan erau alţi şase prelaţi şi numeroşi preoţi – prin cardinalul elemozinar Konrad Krajewski care, după ce a prezidat Liturghia a mers să le înmâneze personal părinţilor părintelui Roberto – cu gestul de a săruta mâinile lor – un rozariu, cadou al pontifului. Alte rozarii au fost duse pentru „tânărul nefericit care este în închisoare”, pentru săracii şi voluntarii apropiaţi de părintele Roberto.

Îndeosebi, la Liturghie era prezent poporul din parohiile Regoledo di Cosio (unde s-a născut părintele Roberto), Gravedona, Lipomo (acolo a fost vicar) şi reprezentanţii comunităţii Fericitul Giovanbattista Scalabrini unde a exercitat slujirea sa pastorală. Ofertele adunate în timpul celebrării – dar şi la ieşirea din catedrală şi în pieţe (au fost montate trei ecrane mari în pieţele Grimoldi, Verdi şi Cavour) – vor fi destinate carităţii papei şi săracilor din dieceză.

„Vă aduc un salut şi o îmbrăţişare fraternă din partea Sfântului Părinte. El este cu noi. Se uneşte cu noi în rugăciune”, a spus cardinalul Krajewski. „Imediat ce a ajuns în Vatican ştirea despre moartea părintelui Roberto – a afirmat el – Sfântul Părinte, la audienţa generală de miercurea trecută, a reluat cuvintele episcopului vostru care au ieşit din inima bunului păstor şi a afirmat: «Aduc laudă lui Dumnezeu pentru mărturia, adică pentru martiriul părintelui Roberto, martor al carităţii faţă de cei mai săraci»”.

„Papa Francisc este cu noi şi se uneşte cu durerea şi cu rugăciunea celor din familia părintelui Robert, chiar le sărută mâinile”, a afirmat cardinalul. Şi „se uneşte cu credincioşii din parohia sa, cu fraţii nevoiaşi pe care i-a slujit cu toată inima până în ultima dimineaţă, şi cu toată comunitatea din Como”.

Apropierea papei a fost profund simţită de toţi: „Părintele Roberto a murit, deci trăieşte. Iubirea nu moare niciodată, nici măcar cu moartea. Pagina din evanghelie pe care noi preoţii o citim des şi pe care părintele Roberto ne-o aminteşte chiar astăzi, pagina care nu se poate rupe niciodată din evanghelie, ne aminteşte: «Nu este iubire mai mare decât aceasta, a-şi da viaţa pentru prietenii săi». Nu putem fi creştini până la capăt dacă această pagină nu este însuşită de noi. Pentru ce s-a întâmplat asta părintelui Roberto şi nu mie? Nu ştiu. El în viaţa sa a încorporat rugăciunea lui Isus: «Tatăl nostru, fie voinţa ta nu a mea, sfinţească-se numele tău, nu al meu, vie împărăţia ta, nu a mea». Această pagină se referă îndeosebi la noi preoţii, care trebuie să trăim evanghelia pură, care trebuie să răspândim mireasma lui Isus oriunde mergem. Este tocmai rugăciunea cardinalului Newman pe care Maica Tereza o recomanda surorilor sale care ies în fiecare zi ca să-i slujească pe săraci pentru a-l reprezenta pe Isus însuşi: «Dragă Isuse, / ajută-mă să răspândesc mireasma ta oriunde merg, / inundă sufletul meu cu Duhul tău şi cu Viaţa ta. / Pătrunde şi posedă toată fiinţa mea, / aşa de complet încât viaţa mea / să nu fie decât o reflexie luminoasă a vieţii tale. / Străluceşte prin mine şi fii aşa de prezent în mine, / încât fiecare suflet cu care vin în contact să experimenteze / prezenţa ta în sufletul meu. Să-şi ridice ochii şi să nu mă mai vadă pe mine, ci numai pe Isus! Rămâi cu mine, / şi atunci voi începe să strălucesc / aşa cum străluceşti Tu; / să strălucesc în aşa fel încât să fiu lumină pentru alţii. / Lumina, o, Isuse, va proveni toată de la Tine; / nimic din ea nu va fi a mea. / Vei fi Tu care străluceşti asupra altora prin mine. / Fă ca, astfel, eu să te laud în modul pe care-l iubeşti mai mult: / strălucind de lumină asupra celor care sunt în jurul meu. / Fă ca să te vestesc fără să predic, / nu prin cuvinte, ci cu exemplul, / cu forţa care trage după sine, / cu influenţa binevoitoare a ceea ce fac, / cu plinătatea tangibilă a iubirii / pe care inima mea o poartă faţă de Tine. Amin»”.

Tocmai această rugăciune face şi mai elocventă mărturia episcopului de Como, care a schiţat profilul părintelui Roberto numindu-l „martir al carităţii şi al milostivirii”. Secretul său, a adăugat el, era „prezenţa lui Dumnezeu în el”. O constatare pe care Monseniorul Cantoni a exprimat-o şi vineri, 18 septembrie, celebrând în formă privată înmormântarea părintelui Roberto la Regoledo di Cesio. Localitatea din Valtellina unde preotul a „învăţat” credinţa. „Hirotonit preot în 1998 – a amintit episcopul – părintele Roberto s-a simţit chemat să dezvolte un dar care avea să se clarifice progresiv şi pe care l-a cultivat ca «o vocaţie în vocaţie»: aceea de a împărtăşi, tot timpul, în oraşul Como, viaţa celor mai săraci, a celor fără locuinţă, a refugiaţilor”.

Părintele Roberto, a continuat Monseniorul Cantoni, „a ales, cu consimţământul şi în comuniune cu episcopul, să se îngrijească de cei din urmă, luaţi în mod singular, să accepte şi fragilităţile lor, oferind în schimb primire deplină şi afectuozitate, cu o delicată «atenţie de iubire» fiecăruia, atraşi imediat de disponibilitatea sa singulară de a-i primi pe toţi cu gratuitate şi fără a judeca”.

Episcopul de Como a încheiat cu un adevărat mandat misionar: „Nouă tuturor ne revine misiunea de a continua cu afabilitatea şi duioşia părintelui Roberto faţă de cei nevoiaşi, de cei săraci în mod deosebit, recunoscuţi şi primiţi ca adevărata «carne a lui Cristos». O nouă primăvară de haruri ne pregăteşte Domnul prin martiriul părintelui Roberto: să nu irosim această extraordinară, nemeritată ocazie şi fiecare să facă partea sa!”.

(După L’Osservatore Romano, 20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Istoria unui învățător (Film). Sau despre „miracolul” realizat de un om dedicat vocației sale de „dascăl”…

Un film despre educație și sărăcie, despre religie și tradiții, despre cât de mult contează prezența unui om care vrea să ajute, care vrea să-și trăiască vocația de „dascăl”! Un film despre forța tămăduitoare a iubirii (vezi ultimele cuvinte rostite de Aziz)!

Câtă nevoie avem în comunitățile noastre de „Domnul Trandafir”, de omul carismatic, de persoane care să-și trăiască vocația eliberând omul de ignoranță, de sărăcie, de suferință.

Și mai ales ce bine că există oameni care ne-au ajutat să visăm și să muncim, să luptăm pentru visurile noastre. „Dascălii” noștri – cei din școli, din Biserică și din familie – merită toată recunoștința noastră! Fără iubirea și slujirea lor am trăi în ignoranță, lipsiți de visuri! Ba chiar mai rău: fără „dascăli” ne-am trăi viața hămălind pentru a construi visurile celor care profită de sărăcia, suferința și ignoranța semenilor lor!

Acest film ne amintește că un om dedicat vocației sale poate schimba viața unui om, ba chiar viața și soarta unei comunități!

Să fim noi înșine astfel de oameni!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€7,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).


AICI puteți citi mai multe detalii despre filmul: Mucize (Miracolul)

%d blogeri au apreciat: