Arhiva pentru septembrie 13th, 2020

Un vas nou

„Din veşnicie nu s-a auzit şi nu a ajuns la ureche, ochiul nu a văzut alt Dumnezeu, în afară de tine, ca să facă [astfel de lucruri] pentru cel care se încrede în el.

Tu vii în întâmpinare celui care se bucură şi face dreptatea [umblând] pe căile tale şi aducându-şi aminte de tine. Iată, tu te-ai mâniat şi noi am păcătuit împotriva ta dintotdeauna. Oare vom mai fi mântuiţi?

Noi toţi eram precum cel impur, toate faptele noastre de dreptate, ca o haină întinată; noi toţi ne veştejeam ca frunza, păcatele noastre ne spulberau ca vântul.

Nu este cine să invoce numele tău, care să se ridice şi să se sprijine de tine, pentru că ţi-ai ascuns faţa de la noi şi ne-ai făcut să ne topim prin păcatele noastre.

Acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale.

Nu te mânia, Doamne, prea tare şi nici nu-ţi adu aminte pentru totdeauna de păcat! Iată, vezi, te rog, noi toţi suntem poporul tău!” (Is 64,3-8).

Iertare…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul evanghelic din această duminică (cf. Mt 18,21-35) ne oferă o învăţătură despre iertare, care nu neagă ofensa îndurată ci recunoaşte că fiinţa umană, creată după imaginea lui Dumnezeu, este mereu mai mare decât răul pe care-l comite. Sfântul Petru îl întreabă pe Isus: „De câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Lui Petru i se pare deja maximul să ierte de şapte ori una şi aceeaşi persoană; şi probabil că şi nouă ni se pare deja mult să facem asta de două ori. Însă Isus răspunde: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22), adică întotdeauna: tu trebuie să ierţi mereu. Şi confirmă asta relatând parabola regelui milostiv şi a slujitorului nemilos, în care arată incoerenţa celui care mai înainte a fost iertat şi după aceea refuză să ierte.

Regele din parabolă este un om generos care, cuprins de compasiune, iartă o datorie enormă – „zece mii de talanţi”: enorm – unui slujitor care-l imploră. Însă acelaşi servitor, imediat ce întâlneşte un alt servitor ca şi el care-i datora o sută de dinari – adică mult mai puţin – se comportă în mod nemilos, aruncându-l în închisoare. Atitudinea incoerentă a acestui servitor este şi a noastră atunci când refuzăm iertarea fraţilor noştri. În timp ce regele din parabolă este imaginea lui Dumnezeu care ne iubeşte cu o iubire aşa de bogată în milostivire încât ne primeşte şi ne iubeşte şi ne iartă încontinuu.

Încă de la Botezul nostru Dumnezeu ne-a iertat, ştergându-ne o datorie insolvabilă: păcatul strămoşesc. Însă, aceea este prima dat. După aceea, cu o milostivire fără limite, El ne iartă toate păcatele imediat ce arătăm chiar şi numai un mic semn de căinţă. Aşa este Dumnezeu: milostiv. Când suntem tentaţi să închidem inima noastră în faţa celui care ne-a ofensat şi ne cere iertare, să ne amintim de cuvintele Tatălui ceresc adresate servitorului nemilos: „Eu ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?” (v. 32-33). Oricine a experimentat bucuria, pacea şi libertatea interioară care vine din faptul de a fi iertat poate să se deschidă la posibilitatea de a ierta la rândul său.

În rugăciunea Tatăl nostru Isus a voit să insereze aceeaşi învăţătură din această parabolă. A pus în relaţie directă iertarea pe care o cerem de la Dumnezeu cu iertarea pe care trebuie s-o acordăm fraţilor noştri: „Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt 6,12). Iertarea lui Dumnezeu este semnul iubirii sale îmbelşugate faţă de fiecare dintre noi; este iubirea care ne lasă liberi să ne îndepărtăm, ca fiul risipitor, dar care aşteaptă în fiecare zi întoarcerea noastră; este iubirea întreprinzătoare a păstorului faţă de oaia pierdută; este duioşia care primeşte pe fiecare păcătos care bate la uşa sa. Tatăl ceresc – Tatăl nostru – este plin, este plin de iubire şi vrea să ne-o ofere, dar nu poate face asta dacă închidem inima noastră la iubirea faţă de alţii.

Fecioara Maria să ne ajute să fim tot mai conştienţi de gratuitatea şi de măreţia iertării primite de la Dumnezeu, pentru a deveni milostivi ca El, Tată bun, încet la mânie şi mare în iubire.

Papa Francisc: Angelus (17 septembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

† DUMINICA a 24-a de peste an
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.
Sir 27,33-28,9; Ps 102; Rom 14,7-9; Mt 18,21-35

LECTURA I
Iartă aproapelui tău răul pe care ţi l-a făcut şi atunci când te vei ruga păcatele îţi vor fi dezlegate!
Citire din cartea lui Ben Sirah 27,30-28,7
Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos este stăpânit de ele. 28,1 Cel care se răzbună va afla răzbunare din partea Domnului şi el, care ţine cont, va ţine cont de păcatele lui. 2Iartă-i aproapelui tău nedreptatea şi atunci când te vei ruga păcatele îţi vor fi dezlegate! 3 Omul păstrează mânie împotriva altui om şi îndrăzneşte să caute vindecare de la Domnul? 4 El nu are milă faţă de un om asemenea lui şi îndrăzneşte să se roage pentru păcatele lui? 5 El, care este carne, păstrează ranchiună: Cum poate să obţină iertarea lui Dumnezeu? Cine se va milostivi de păcatele sale? 6 Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti! Aminteşte-ţi de putreziciune şi de moarte şi rămâi în urmarea poruncilor! 7 Aminteşte-ţi de porunci şi nu-l urî pe aproapele, de alianţa Celui Preaînalt şi treci peste eroare.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.9-10.11-12 (R.: 8)
R.: Domnul este îndurător şi milostiv, el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa faţă de cei care se tem de el.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre. R.

LECTURA A II-A
Fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 14,7-9
Fraţilor, nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. 8 De fapt, dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. 9 Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 13,34ab
(Aleluia) Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul; să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,21-35
În acel timp, Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. 23 De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. 25 Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. 26 Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» 27 Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. 28 Dar ieşind, servitorul acela s-a găsit cu unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!» 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. 31 Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?» 34 Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: