„Din veşnicie nu s-a auzit şi nu a ajuns la ureche, ochiul nu a văzut alt Dumnezeu, în afară de tine, ca să facă [astfel de lucruri] pentru cel care se încrede în el.

Tu vii în întâmpinare celui care se bucură şi face dreptatea [umblând] pe căile tale şi aducându-şi aminte de tine. Iată, tu te-ai mâniat şi noi am păcătuit împotriva ta dintotdeauna. Oare vom mai fi mântuiţi?

Noi toţi eram precum cel impur, toate faptele noastre de dreptate, ca o haină întinată; noi toţi ne veştejeam ca frunza, păcatele noastre ne spulberau ca vântul.

Nu este cine să invoce numele tău, care să se ridice şi să se sprijine de tine, pentru că ţi-ai ascuns faţa de la noi şi ne-ai făcut să ne topim prin păcatele noastre.

Acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale.

Nu te mânia, Doamne, prea tare şi nici nu-ţi adu aminte pentru totdeauna de păcat! Iată, vezi, te rog, noi toţi suntem poporul tău!” (Is 64,3-8).