Arhiva pentru septembrie 21st, 2020

L-a văzut, s-a îndurat de el și l-a ales

    Isus a văzut un om, numit Matei, stând la postul de vamă și i-a spus: Urmează-mă! (Mt 9,9). A văzut nu atât cu privirea ochilor trupului, cât, mai ales, cu cea a bunătății interioare. A văzut un vameș, și, de vreme ce, l-a privit cu sentiment de iubire și l-a ales, i-a spus: Urmează-mă! I-a spus: Urmează-mă, adică „imită-mă”. I-a spus „urmează-mă” nu atât cu mișcarea picioarelor, cât prin practica vieții. De fapt, cel care spune că rămâne în Cristos trebuie să trăiască așa cum el a trăit (1In 2,6).
    Și, ridicându-se, l-a urmat (Mt 9,9). Nu trebuie să ne uimim că un vameș, la primul cuvânt al Domnului, care îl invita, a părăsit câștigurile pământești pe care le îndră­gea și, după ce a lăsat bogățiile, a acceptat să-l urmeze pe acela pe care îl vedea că nu are nici o bogăție. De fapt, însuși Domnul, care l-a chemat în exterior prin cuvânt, l-a instruit în interior printr-un stimulent invizibil, ca să-l urmeze. A pus în mintea sa lumina harului spiri­tual, cu care să poată înțelege că acela care pe pământ îl dezlipea de lucrurile materiale era capabil să-i dea în cer comori nepieritoare.
    Pe când stătea la masă, în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii săi (Mt 9,10). Iată, așadar, că întoarcerea unui singur vameș a folosit ca stimulent pentru întoar­cerea multor vameși și păcătoși, iar iertarea păcatelor sale a fost model pentru iertarea tuturor acestora. A fost un autentic și minunat semn prevestitor al realităților viitoare. Cel care va fi apostol și învățător al credinței a atras la sine o mulțime de păcătoși încă din primul moment al convertirii sale. Chiar la început, imediat ce a învățat primele noțiuni ale credinței, el a început acea evanghelizare pe care o va duce înainte o dată cu progre­sul sfințeniei sale. Dacă dorim să pătrundem mai adânc în semnificația celor întâmplate, vom înțelege că el nu s-a limitat să-i ofere Domnului un ospăț pentru trupul său în propria locuință materială, ci, prin credință și iubire, i-a pregătit un ospăț mult mai plăcut în adâncul inimii sale. Așa afirmă cel care spune: Iată, eu stau la ușă și bat; dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, voi intra la el, voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20).
    Îi deschidem ușa pentru a-l primi atunci când, după ce i-am auzit glasul, ne dăm de bunăvoie asentimentul față de invitațiile sale, tainice sau evidente, și ne însușim cu angajare misiunea încredințată de el. Apoi, el intră ca să stea la masă cu noi și noi cu el, pentru că, prin harul iubirii sale, el vine să locuiască în inimile celor aleși, pentru a-i reface cu lumina prezenței sale. Astfel, ei sunt în stare să înainteze tot mai mult în dorința spre cer. La rândul său, el însuși se bucură datorită iubirii lor față de cele cerești, ca și cum i-ar oferi ofrande plăcute.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 21: CCL 122, 149-151)

Chemare. Recompensă. Disponibilitate

„Dumnezeu se comportă aşa:
nu priveşte la timp şi la rezultate,
ci la disponibilitate,
priveşte la generozitatea cu care ne punem în slujba sa.
Acţiunea sa este mai mult decât dreaptă,
în sensul că merge dincolo de dreptate şi se manifestă în har”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Pagina evanghelică de astăzi (cf. Mt 10,1-16) relatează parabola lucrătorilor chemaţi cu ziua de stăpânul viei. Prin această relatare, Isus ne arată modul surprinzător de a acţiona al lui Dumnezeu, reprezentat de două atitudini ale stăpânului: chemarea şi recompensa.

Înainte de toate chemarea. De cinci ori stăpânul unei vii iese în piaţă şi cheamă să lucreze pentru el: la şase, la nouă, la doisprezece, la trei şi la cinci după-amiază. Este emoţionantă imaginea acestui stăpân care iese în mai multe rânduri în piaţă ca să caute lucrători pentru via sa. Acel stăpân îl reprezintă pe Dumnezeu care îi cheamă pe toţi şi cheamă mereu, la orice oră. Dumnezeu acţionează aşa şi astăzi: continuă să cheme pe oricine, la orice oră, pentru a-i invita să lucreze în Împărăţia sa. Acesta este stilul lui Dumnezeu, pe care la rândul nostru suntem chemați să-l receptăm şi să-l imităm. El nu stă închis în lumea sa, ci „iese”: Dumnezeu este mereu în ieşire, căutându-ne; nu este închis: Dumnezeu iese. Iese încontinuu în căutarea persoanelor, pentru că vrea ca nimeni să nu fie exclus de la planul său de iubire.

Şi comunităţile noastre sunt chemate să iasă din diferitele tipuri de „graniţe” care pot să existe, pentru a oferi tuturor cuvântul de mântuire pe care Isus a venit să-l aducă. Este vorba de a ne deschide la orizonturi de viaţă care oferă speranţă celor care rămân în periferiile existenţiale şi încă n-au experiment, sau au pierdut, forţa şi lumina întâlnirii cu Cristos. Biserica trebuie să fie ca Dumnezeu: mereu în ieşire; şi atunci când Biserica nu este în ieşire, se îmbolnăveşte de atâtea rele pe care le avem în Biserică. Şi de ce sunt aceste boli în Biserică? Pentru că nu este în ieşire. Este adevărat că atunci când unul iese există pericolul unui accident. Însă este mai bine cu o Biserică accidentată, pentru a ieşi, pentru a vesti evanghelia, decât o Biserică bolnavă de închidere. Dumnezeu iese mereu, pentru că este Tată, pentru că iubeşte. Biserica trebuie să facă acelaşi lucru: mereu în ieşire.

A doua atitudine a stăpânului, care reprezintă pe cea a lui Dumnezeu, este modul său de a-i recompensa pe lucrători. Cum plăteşte Dumnezeu? Stăpânul se înţelege cu „un dinar” (v. 2) cu primii lucrători luaţi dimineaţa. În schimb, celor care se adaugă după aceea le spune: „Ceea ce este drept vă voi da!” (v. 4). La sfârşitul zilei, stăpânul viei porunceşte să se dea tuturor aceeaşi plată, adică un dinar. Cei care au lucrat încă de dimineaţă sunt mâniaţi şi se plâng împotriva stăpânului, însă el insistă: vrea să dea maximul recompensei tuturor, şi celor care au ajuns ultimii (v. 8-15). Întotdeauna Dumnezeu plăteşte maximul: nu rămâne la jumătate de plată. Plăteşte tot. Şi aici se înţelege că Isus nu vorbeşte despre muncă şi despre salariul just, care este o altă problemă, ci despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre bunătatea Tatălui ceresc care iese încontinuu ca să invite şi plăteşte maximul tuturor.

De fapt, Dumnezeu se comportă aşa: nu priveşte la timp şi la rezultate, ci la disponibilitate, priveşte la generozitatea cu care ne punem în slujba sa. Acţiunea sa este mai mult decât dreaptă, în sensul că merge dincolo de dreptate şi se manifestă în har. Totul este har. Mântuirea noastră este har. Sfinţenia noastră este har. Dăruindu-ne harul, El ne oferă mai mult decât merităm noi. Şi atunci, cel care raţionează cu logica umană, adică aceea a meritelor dobândite cu propria bravură, din cel dintâi ajunge cel din urmă. „Dar, eu am lucrat mult, am făcut mult în Biserică, am ajutat mult şi mă plătesc la fel cu acela care a ajuns ultimul”. Să ne amintim cine a fost primul sfânt canonizat în Biserică: tâlharul cel bun. A „furat” cerul în ultimul moment al vieţii sale: acesta este Har, aşa este Dumnezeu. Şi cu noi toţi. În schimb, cel care încearcă să se gândească la propriile merite, eşuează; cine se încredinţează cu umilinţă milostivirii Tatălui, precum cel din urmă – ca tâlharul cel bun – ajunge primul (cf. v. 16).

Maria Preasfântă să ne ajute să simţim în fiecare zi bucuria şi uimirea că suntem chemaţi de Dumnezeu ca să lucrăm pentru el, în ogorul său care este lumea, în via sa care este Biserica. Şi să avem ca unică recompensă iubirea sa, prietenia cu Isus. 

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Conform programelor făcute înainte de pandemie, în zilele trecute ar fi trebuit să se desfăşoare Congresul Euharistic Internaţional la Budapesta. Pentru aceasta doresc să adresez salutul meu păstorilor şi credincioşilor din Ungaria şi tuturor celor care aşteptau cu credinţă şi cu bucurie acest eveniment eclezial. Congresul a fost amânat pentru anul viitor, de la 5 la 12 septembrie, tot la Budapesta. Să continuăm, uniţi spiritual, drumul de pregătire, găsind în Euharistie izvorul vieţii şi misiunii Bisericii.

Astăzi în Italia este Ziua pentru Universitatea Catolică „Sacro Cuore”. Încurajez să se susţină această importantă instituţie culturală, chemată să dea continuitate şi nouă vigoare unui proiect care a ştiut să deschidă poarta viitorului multor generaţii de tineri. Este mai important ca niciodată ca noile generaţii să fie format la îngrijirea demnităţii umane şi a casei comune.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii grupuri parohiale, asociaţii şi fiecare credincios.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Papa Francisc: Angelus (20 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: