Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Radio Maria România’ Category

Jertfa nu este o necesitate, ci o posibilitate de a refuza compromisul!

Posted by Paxlaur pe 18/04/2013

– De ce este necesara jertfa in viata crestina?

JertfaViaţa creştină nu presupune în mod necesar jertfa. A fi creştin nu înseamnă automat a te jertfi. Există creştini – unii doar cu numele, alţii chiar foarte buni – care trăiesc fără să simtă această presiune a jertfei sau a jertfirii. Jertfa apare ca o consecinţă a iubirii, a credinţei şi a fidelităţii. Doar cel care vrea să-şi trăiască cu integritate vocaţia de creştin ajunge să treacă şi la numite jertfe, sacrificii, renunţări. Cine iubeşte începe să se jertfească pe sine, după modelul lui Cristos. De altfel, iubirea necondiţionată, iubirea totală are şi această caracteristică a jertfei, a disponibilităţii de a suferi pentru cel drag, de a renunţa la orice doar pentru ca celuilalt să-i fie mai bine. La fel şi credinţa atunci când este puternică aduce cu sine disponibilitatea de a te jertfi în acele situaţii în care ai de ales între a fi fidel adevărurilor de credinţă sau a te compromite. Aici fidelitatea şi credinţa merg împreună şi dacă e să ne gândim la jertfele unor creştini făcute tocmai pentru a nu-şi trăda principiile creştine este suficient să facem câţiva paşi înapoi, în apropiatul timp istoric al comunismului şi să vedem cum în închisorile de la Sighet, de la Jilava şi în multe altele au murit, s-au jertfit în iubire, credinţă şi fidelitate oameni ca mons. Ghica sau ca episcopul Anton Durcovici sau ca mulţi alţii. Jertfa nu este atât o necesitate a creştinului, ci o posibilitate de a refuza compromisul: oamenii de caracter mereu sunt nevoiţi să facă jertfe pentru a rămâne integri din toate punctele de vedere.

– Jertfa ne-o cere Dumnezeu sau o oferim noi din generozitate?

Cu toţii ştim acest adevăr: când un lucru e impus, când ceva se face cu forţa, valoarea lui este mult mai mică. Micile noastre jertfe pe care le facem sau, în cazul martirilor, jertfa supremă a vieţii, nu sunt făcute pentru că Dumnezeu vrea să ne fie nouă rău, să suferim, să renunţăm, ci trebuie făcute într-o perspectivă de speranţă. Să ne gândim la un misionar, preot sau laic. Deja a făcut o jertfă prin faptul că a ales să plece într-o ţară îndepărtată. Face jertfe zilnice prin condiţiile în care trăieşte, prin pericolele la care se expune. Însă pentru unii dintre misionari vine ziua unei jertfe supreme, jertfa vieţii, pe care o face tocmai în speranţa că mărturia sa va da rod, că oamenii vor vedea curajul său în faţa morţii şi vor înţelege că doar credinţa şi iubirea îţi pot oferi această tărie. Aşa cum se spunea încă din primele secole ale creştinismului: sângele martirilor este sămânţa creştinilor.

Aş vrea să adaug că Dumnezeu nu este sadic. Deloc. Nu ne cere jertfe inutile, grele. Dumnezeu nu cere niciodată mai mult decât putem oferi. Dumnezeu nu se bucură când vede suferinţă, mai ales când cei mici, nevinovaţi suferă. Dumnezeu iubeşte binele, sănătatea, viaţa. Ne vrea bine pe toţi. Jertfele sunt un răspuns al omului la generozitatea lui Dumnezeu, la jertfirea sa de sine. Pentru că înainte de a ne jertfi noi, înainte de a suferi noi, însuşi Dumnezeu s-a întrupat în Isus Cristos şi s-a dat pe sine la moarte: s-a umilit până la moarte şi încă moartea pe cruce.

– Ce putem jertfi?

Orice om poate jertfi absolut orice. Nimeni nu este atât de sărac încât să spună „eu nu am nimic de oferit, eu nu am nimic de jertfit”. Putem oferi din ceea ce avem sau din ceea ce suntem. Putem oferi iubire, timp, credinţă, dar şi lucruri materiale. Poate ar trebuie să precizăm încă de la început: nu se numeşte jertfă renunţarea la ceea ce este surplus. Jertfă este atunci când renunţi la ceva ce chiar ţi-ar fi necesar, dar simţi că un altuia îi este şi de mai mare trebuinţă. Ca să fie jertfă, trebuie să simţi că dai, că faci ceva, că te dezlipeşti de ceva. O jertfă care nu se simte până în adâncul inimii, nu este o adevărată jertfă. Este diferenţă între acţiunile de binefacere, între filantropie, şi jertfă: una este să dai din ceea ce ai din abundenţă şi alta este să dai din ceea ce poate şi ţie îţi lipseşte sau să-ţi dai propria viaţă.

Dacă ne întrebăm ce putem jertfi, putem să luăm ca puncte de reper faptele de milostenie pe care ni le învaţă Catehismul Bisericii. Ne putem jertfi făcând faptele de milostenie sufletească care sunt:

  1. a sfătui pe cei ce sunt în îndoială;
  2. a învăţa pe cei neştiutori;
  3. a dojeni pe cei păcătoşi;
  4. a mângâia pe cei mâhniţi;
  5. a ierta celor ce ne-au supărat;
  6. a suferi cu răbdare nedreptatea;
  7. a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.

După cum putem face jertfe şi prin faptele de milostenie trupească, fapte care sunt tot în număr de şapte. Acestea sunt:

  1. a da de mâncare celor flămânzi;
  2. a da de băut celor însetaţi;
  3. a îmbrăca pe cei goi;
  4. a adăposti pe străini;
  5. a vizita pe cei bolnavi;
  6. a vizita pe cei închişi;
  7. a îngropa pe cei morţi.

Însă cred că ştim deja acest lucru şi l-am experimentat: nimeni nu va jertfi niciodată nimic dacă nu are în el acea dragoste de Dumnezeu şi dragoste faţă de aproapele. Dragostea este izvorul şi puterea oricărui sacrificiu. Fără aceasta căutăm doar propriul bine, doar comoditatea şi confortul.

Cresc meritele/harurile pe masura jertfelor?

În evanghelie Isus ne asigură: „oricine va părăsi case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică (Mt 19,29)”. În filmul „Gladiatoul”, pe care mulţi dintre noi l-am văzut, este o replică chiar la început: „ceea ce faceţi pe acest pământ are ecou în veşnicie”.  Putem spune că nimic nu se pierde: totul are ecou în veşnicie, totul se notează în cartea vieţii. Dumnezeu nu rămâne dator şi răsplăteşte cu siguranţă pe fiecare.

La această întrebare aş vrea să fac două precizări: jertfele nu trebuie făcute ca un fel de presiune pe care o putem exercita asupra lui Dumnezeu pentru a dobândi haruri. Nu putem spune: „Doamne, uite, eu am făcut asta şi asta. Acum dă-mi cutare şi cutare!”. Nu trebuie să facem jertfe cu gândul că-l vom putea, să spunem, şantaja pe Dumnezeu sau că-l vom putea condiţiona.

Iar a doua precizare este legată de discreţia jertfelor noastre (în afară de cele care fără de voia noastră devin mediatizate!). Trebuie să ştim că meritele sunt mult mai mici (ca să nu spun inexistente) când anumite lucruri se fac de ochii lumii. Jertfa are această caracteristică a bobului de grâu care moare în întunericul pământul, nevăzut şi neştiut de nimeni şi de acolo, din întuneric, dă roadele cele mai frumoase. Aşa trebuie să fie jertfele noastre: discrete, nu ţipătoare. Este ceea ce ne spune Isus în Evanghelie atunci când vorbeşte despre rugăciune, pomană sau post: să nu ştie stânga ce face dreapta, să nu vadă lumea, să nu te arăţi oamenilor, ci singurul care să ştie să fie Tatăl care cunoaşte şi vede toate şi care ne va răsplăti, care ne va da belşug de haruri (cf. Mt 6,1-18). Iar harurile sale nu sunt pe măsura jertfelor noastre, ci mult, mult mai mari: pe măsura inimii şi generozităţii sale infinite.

– Lacomi de haruri nepregatite pt noi, ne hazardam la jertfe nechibzuite.

În această afirmaţie tocmai aţi rostit un adevăr care este neglijat sau cel puţin uitat în zilele noastre. Noi oamenii părem să nu mai avem două caracteristici esenţiale: cunoaşterea de sine şi simţul măsurii. Acestea două – cunoaşterea de sine şi simţul măsurii – sunt esenţiale pentru roadele jertfelor noastre. Trebuie să fim conştienţi că există o măsură în toate, că excesul sau abuzul pot duce la dezastre spirituale. Şi nu doar spirituale.

Trebuie să ştim că omenirea nu are nevoie de acte de martiraj inutil sau de eroism ieftin. Omenirea are mai degrabă nevoie de oameni care să trăiască normal şi să facă mici gesturi, pe care le putem numi pe drept jertfe, dar gesturi prin care să ajute cu adevărat. Excesul, de orice fel, dăunează grav! Aşa cum ştim nu cantitatea, mărimea, bogăţia, forţa faptelor noastre contează, ci iubirea cu care le facem. Să punem iubire în ceea ce facem şi viaţa noastră va deveni o jertfă plăcută Domnului. Fără iubire nu contează nimic, absolut nimic. Jertfele făcute fără iubire sunt paradă, expoziţie, atât.

Să nu uităm acest adevăr: Dumnezeu nu ne cere nimic peste puterile noastre. Iar în tot ceea ce ne cere, vrea să punem mai întâi iubire. Restul sunt detalii, paradă!

Nicio jertfă fără iubire. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Din interviul acordat pentru postul
Radio Maria România

18 aprilie 2013

Posted in Predici si meditatii, Radio Maria România | Etichetat: , , , | 6 Comments »

Interviu

Posted by Paxlaur pe 23/02/2012

Lăudat să fie Isus şi bun găsit tuturor ascultătorilor Radio Maria.

Parinte, in mesajul pentru Postul Mare 2012, papa Benedict al XVI-lea propune un exercitiu al caritatii prin atentia fata de celalalt. Ce inseamna sa fii mereu atent la nevoile celuilalt?

Mesajul sfântului părinte începe cu acest îndemn din Scrisoarea către evrei: „Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune” (Evr 10,24). A fi atent la nevoia celuilalt înseamnă să doreşti pentru el binele sub toate aspectele: fizic, moral şi spiritual. Dar mai mult decât să-l doreşti, este să-l înfăptuieşti: să-i faci binele de care are nevoie, binele pentru care tu ai forţa necesară, chiar dacă aceasta presupune uneori să renunţi la tine, la binele tău, la comoditatea ta. De fapt, acesta este un pericol pentru noi: nu vrem să ne uităm prea mult la ceilalţi de teamă ca nu cumva observându-le lipsurile să fim nevoiţi să ieşim din propria comoditate, să ne deranjăm şi să-i ajutăm. Însă dragostea lui Cristos la asta ne obligă: să ieşim din noi înşine şi părăsindu-ne egoismul şi comoditatea să-i ajutăm pe ceilalţi, fraţii nostri. Asta înseamnă să fii atent la nevoile celuilalt: să fii altruist, să ai curajul de a ieşi din comoditate, să-l vezi mereu în celălalt pe Cristos şi să simţi că-i faci lui Cristos acel bine. Sau, altfel spus, să nu uiţi cuvântul Mântuitorului: „tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40)

Credeti ca ajutorul trebuie cerut sau lipsurile celuilalt sint intuite de comunitate? (De multe ori ne e rusine sa spunem ce ne doare sau ce lipsuri avem si ne asteptam ca cineva sa ne inteleaga nevoia si sa sara in ajutorul nostru.)

Când eram student am primit un cadou pe care erau scrise aceste cuvinte: „E bine să dăruieşti dacă ţi se cere ceva, dar e şi mai bine să înţelegi când cineva are nevoie, chiar dacă nu cere”… Cuvinte pline de adevăr, un gând care mă urmăreşte încă.  Însă aceasta presupune, aşa cum spuneam mai devreme, să îndrăzneşti să-l priveşti pe celălalt, să stai, cum se zice, cu ochii pe el. Să-l intuieşti, să-l simţi. Şi nu e uşor, mai ales în aceste timpuri în care obişnuim să ne ascundem din ce în ce mai mult de ceilalţi.

Pe de altă parte, nu trebuie să uităm nici îndemnul Mântuitorului: „Cereţi şi vi se va da!” (Mt 7,7). Şi noi, cei în lipsuri, trebuie să ne facem curaj să cerem. Indiferent de la cine cerem, indiferent cât, când etc. trebuie să cerem cu credinţă. Şi vom primi. Îndrăzniţi, spune Cristos, „curaj, eu am învins lumea” (In 16,33)…El a învins teama, ruşinea, lumea. Şi noi vom învinge şi vom primi dacă cerem cu credinţă.

Pe langa atentia fata de celalalt, trebuie sa fim atenti si la noi insine. In timpul Postului, cum trebuie sa avem grija de sufletul nostru?

Trebuie să avem grijă de sufletul nostru având grijă de noi în totalitatea fiinţei noastre, trup şi suflet, oameni sociali şi sociabili. Adică, cercetându-ne şi văzând care sunt lucrurile cu adevărat importante din viaţa noastră: pe ce ne irosim timpul şi viaţa. Cred că este necesar nu atât să găseşti răspunsul la întrebarea: „ce e important pentru mine?” sau „care-mi sunt priorităţile?”, ci mult mai necesar şi important este să te întrebi mereu, să faci zilnic acest exerciţiu de discernământ: ce e acum important pentru mine? Să mă rog? Să dau de pomană? Să merg la serviciu? La biserică? La şcoală? Să postesc? Să vizitez un prieten bolnav? Să ajut? etc. Cine se întreabă, cine are întrebări, este mereu pe calea ce bună sau foarte aproape de ea. Aşa trebuie să avem grijă de noi: făcând cât mai des acest exreciţiu de discernământ asupra lucrurilor cu adevărat importante!

Dintotdeauna, postul a avut un rol purificator pe mai multe dimensiuni: fizic si spiritual/interior. Cum ne putem lepada de vicii pentru a creste in virtuti? Pot viciile fi tranformate in virtuti?

Cred că cunoaştem toţi acea vorbă: „Cu o floare nu se face primăvară”… Cu un timp al postului mare trăit corect din punct de vedere spiritual, nu înseamnă că am scăpat de păcate, de vicii. Lupta cu păcatul e continuă şi căderea pare să ne pândească la fiecare colţ al clipei. Însă putem face progrese. Trebuie să le facem, să creştem. Viciile rămân vicii, nu pot fi transformate însă pot şi trebuie să fie înlocuite. Aşa ne învaţă şi catehismul: viciile se înving prin practicarea virtuţilor opuse. Astfel trufia se învinge prin umilinţă, avariţia prin dărnicie, desfrâul prin castitate, mânia prin răbdare, lăcomia prin cumpătare, invidia prin iubire fraternă, lenea prin hărnicie.

Altfel spus, nu e suficient să ne golim de păcate, ci trebuie să umplem locul lăsat de ele cu virtuţi, cu ceva bun. Dacă nu punem ceva bun, vom simţi mereu în noi un gol care cere să fie umplut şi-n cele din urmă vom reprimi păcatul.

Este o perioada in care trebuie sa fim mai mult prezenti la Biserica?

Dacă definim Biserica noastră ca fiind locul în care îl întâlnim pe Dumnezeu, pe Cristos, da, trebuie! De fapt, aceasta este chemarea postului: să ne apropiem de Isus părărsit, de Isus care suferă singur. El e singur. Iar noi ce facem? Noi unde stăm? Da, trebuie să venim mai mult la biserică, dar mai ales să ne apropiem mai mult de Cristos părăsit, de Isus prezent în sfânta Taină… Deseori îi judecăm pe cei care timp de 2000 de ani l-au părăsit pe Cristos sau pe cei care l-au condamnat, dar noi ce facem astăzi diferit de ei?! Stăm noi mai aproape de Cristos? …

Credeti ca ne este pusa credinta la incercare in Postul Mare?

Nu cred că ne este pusă la încercare mai mult decât de obicei. E adevărat că sunt unii care se victimizează mai mult de cât e cazul în timpul postului mare, dar nu. Nu cred pentru că postul mare e continuarea vieţii noastre, aceeaşi viaţă. Rămânem aceiaşi, doar că îmbunătăţim, sper, modul de a trăi, relaţiona, modul de a fi în general. Încercarea credinţei nu are pauză: ştim cu toţii acel exemplu cu Isus care stă la uşă şi bate. Dacă e lăsat să intre, la uşă se aşază imediat diavolul şi bate şi el…şi tot bate şi strigă diverse în speranţa că-i vom deschide şi-l vom primi. Diavolul nu ia pauză, nu se odihneşte, nu renunţă niciodată cât trăim încă pe acest pământ. El ne va încerca mereu credinţa. Însă cu Cristos suntem tari, foarte tari, iar Diavolul e slab. Trebuie doar să fim mereu cu Cristos şi vom avea o credinţă de nezdruncinat. Însă, rămâne valabilă avertizarea Scripturii: „Cel care crede că se ţine pe picioare să aibă grijă să nu cadă” (1Cor 10,12).

Tuturor vă doresc un timp de har, plin de binecuvântări primite la umbra crucii.

Interviul pe care l-am dat pentru Radio Maria România
la 22 februarie 2012, Miercurea Cenușii

Posted in Postul Mare, Radio Maria România | Etichetat: , , | 2 Comments »

Transmisiile sfintelor Liturghii de la Iaşi în direct la Radio Maria

Posted by Paxlaur pe 21/06/2011

Periodic postul Radio Maria transmite în direct sfinte Liturghii din catedrala romano-catolică din Iaşi. În perioada 21-24 iunie 2011, vor avea loc astfel de transmisii după următorul program:

  • marţi, 21 iunie – ora 18.30;

  • miercuri, 22 iunie – ora 07.30;

  • joi, 23 iunie – ora 18.30 – Liturghia din sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului;

  • vineri, 24 iunie – ora 07.30.

* * *

Primele transmisii la Radio Maria, în direct din catedrala romano-catolică din Iaşi, au început în luna aprilie 2009, când s-au transmis celebrările liturgice din Săptămâna Sfântă şi din Duminica Paştelui. După inaugurarea studioului aflat la subsolul noii catedrale, aici se realizează emisiunile „Oameni şi fapte” şi „Drum spre lumină” care se transmit lunar în a patra miercuri din lună la Radio Maria.

Radio Maria poate fi ascultat prin internet (prin accesarea secţiunii „Ascultă online” de pe coloana din stânga a sitului http://www.ercis.ro sau accesând adresele:
http://www.radiomaria.org/media/start.asp?source=romania&title=romania sau
http://www.radiomaria.org/media/romania.asx
această a doua adresă poate fi încărcată în programele Windows Media Player sau Winamp).

Radio Maria are sediul în str. Spartacus, 33, 410466-Oradea, tel. 0359/191291, fax 0259/251291, email: contact@radiomaria.ro. Programul detaliat al emisiunilor din România ale acestui post de radio poate fi consultat pe internet la adresa www.radiomaria.ro. La nivel mondial (www.radiomaria.org). La nivel mondial, Radio Maria emite în 55 de ţări.

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Radio Maria România | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: