Falsa teoremă a paharului…


Vom putea regenera societatea
şi să nu ne întoarcem la aşa-numita „normalitate”,
care este o normalitate bolnavă,
ba chiar bolnavă înainte de pandemie:
pandemia a evidenţiat asta!
„Acum să ne întoarcem la normalitate”:
nu, asta nu merge
pentru că această normalitate era bolnavă
de nedreptăţi, inegalităţi şi degradare ambientală.

Cateheze – „A vindeca lumea”: 9. A pregăti viitorul împreună cu Isus care mântuieşte şi vindecă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În săptămânile trecute, am reflectat împreună, în lumina evangheliei, despre modul de a vindeca lumea care suferă din cauza unei suferinţe pe care pandemia a evidenţiat-o şi a accentuat-o. Suferinţa exista: pandemia a evidenţiat-o mai mult, a accentuat-o. Am parcurs căile demnităţiisolidarităţii şi subsidiarităţii, căi indispensabile pentru a promova demnitatea umană şi bunul comun. Şi ca discipoli ai lui Isus, ne-am propus să urmăm paşii săi optând pentru săraci, regândind folosirea bunurilor şi îngrijindu-ne de casa comună. În timpul pandemiei care ne afectează, ne-am ancorat în principiile doctrinei sociale ale Bisericii, lăsându-ne îndrumați de credință, speranță și caritate. Aici am găsit un ajutor solid pentru a fi făcători de transformare care au vise mari, care nu se opresc la meschinării ce despart şi rănesc, ci încurajează la generarea unei lumi noi şi mai bune.

Aş vrea ca acest drum să nu se termine cu aceste cateheze ale mele, ci să putem continua să mergem împreună, „ţinând privirea îndreptată spre Isus” (Evr 12,2), aşa cum am simţit la început; privire îndreptată spre Isus care mântuieşte şi vindecă lumea. Aşa cum ne arată evanghelia, Isus a vindecat bolnavii de orice tip (cf. Mt 9,35), a dat orbilor vederea, celor muţi cuvântul, celor surzi auzul. Şi când vindeca bolile şi infirmităţile fizice, vindeca şi spiritul iertând păcatele, pentru că Isus iartă mereu, precum şi „durerile sociale” incluzându-i pe cei marginalizaţi (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1421). Isus, care reînnoieşte şi reconciliază fiecare creatură (cf. 2Cor 5,17; Col 1,19-20), ne dăruieşte darurile necesare pentru a iubi şi a vindeca aşa cum el ştia să facă (cf. Lc 10,1-9; In 15,9-17), pentru a se îngriji de toţi fără deosebiri de rasă, limbă sau naţiune.

Pentru ca să se întâmple asta realmente, avem nevoie să contemplăm şi să apreciem frumuseţea fiecărei fiinţe umane şi a fiecărei creaturi. Am fost concepuţi în inima lui Dumnezeu (cf. Ef 1,3-5). „Fiecare dintre noi este rodul unui gând al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este voit, fiecare dintre noi este iubit, fiecare este necesar”[1]. În afară de asta, fiecare creatură are ceva să ne spună despre Dumnezeu Creatorul (cf. Enciclica Laudato si’, 69.239). A recunoaşte acest adevăr şi a mulţumi pentru legăturile intime ale comuniunii noastre universale cu toate persoanele şi cu toate creaturile, activează „o îngrijire generoasă şi plină de duioşie” (ibid., 220). Şi ne ajută şi să-l recunoaştem pe Cristos prezent în fraţii şi surorile noastre săraci şi suferinzi, să-i întâlnim şi să ascultăm strigătul lor şi strigătul pământului care devine ecou al acestuia (cf. ibid. 49).

Mobilizaţi în interior de aceste strigăte care reclamă de la noi o altă direcţie (cf. ibid., 53), reclamă schimbarea, vom putea contribui la vindecarea relaţiilor cu darurile noastre şi capacităţile noastre (cf. ibid., 19). Vom putea regenera societatea şi să nu ne întoarcem la aşa-numita „normalitate”, care este o normalitate bolnavă, ba chiar bolnavă înainte de pandemie: pandemia a evidenţiat asta! „Acum să ne întoarcem la normalitate”: nu, asta nu merge pentru că această normalitate era bolnavă de nedreptăţi, inegalităţi şi degradare ambientală. Normalitatea la care suntem chemaţi este aceea a Împărăţiei lui Dumnezeu, unde „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11,5). Şi nimeni nu se preface că este tăntălău privind în altă parte. Asta e ceea ce trebuie să facem, pentru a schimba. În normalitatea Împărăţiei lui Dumnezeu pâinea ajunge la toţi şi mai rămâne, organizarea socială se bazează pe contribuţie, împărtăşire şi distribuire, nu pe posesie, excludere şi acumulare (cf. Mt 14,13-21). Gestul care face să meargă înainte o societate, o familie, un cartier, un oraş, pe toţi este acela de a se dărui, a da, care nu înseamnă a da de pomană, ci înseamnă o dăruire care vine din inimă. Un gest care îndepărtează egoismul şi neliniştea de a poseda. Însă modul creştin de a face asta nu este un mod mecanic: este un mod uman. Noi nu vom putea ieşi niciodată din criza care s-a evidenţiat de pandemie, în mod mecanic, cu noi instrumente – care sunt foarte importante, ne fac să mergem înainte şi de care nu trebuie să ne fie frică – ci ştiind că nici măcar mijloacele cele mai sofisticate nu vor putea face multe lucruri, însă un lucru îl vor putea face: duioşia. Şi duioşia este semnal propriu al prezenţei lui Isus. Acea apropiere de aproapele pentru a merge, pentru a vindeca, pentru a ajuta, pentru a se jertfi pentru celălalt.

Aşa este importantă acea normalitate a Împărăţiei lui Dumnezeu: pâinea să ajungă la toţi, organizarea socială să se bazeze pe contribuţie, împărtăşire şi distribuire, cu duioşie, nu pe posesie, excludere şi acumulare. Pentru că la sfârşitul vieţii nu vom duce nimic în viaţa cealaltă!

Un mic virus continuă să provoace răni profunde şi demască vulnerabilităţile noastre fizice, sociale şi spirituale. A scos la iveală marea inegalitate care domneşte în lume: inegalitate de oportunităţi, de bunuri, de acces la sănătate, la tehnologie, la educaţie: milioane de copii nu pot să meargă la şcoală. Și lista poate continua. Aceste nedreptăţi nu sunt naturale nici inevitabile. Sunt lucrare a omului, provin dintr-un model de creştere dezlipit de valorile mai profunde. Risipa mâncării de prisos: cu acea risipă se poate da de mâncare tuturor. Şi acest lucru i-a făcut pe mulţi să piardă speranţa şi a mărit incertitudinea şi angoasa. Pentru aceasta, ca să ieşim din pandemie, trebuie să găsim remediu nu numai pentru coronavirus – care este important! – ci şi pentru marile virusuri umane şi socio-economice. Nu trebuie ascunse, făcând o zugrăveală pentru ca să nu se vadă. Şi sigur că nu putem să ne aşteptăm ca modelul economic care este la baza unei dezvoltări nedrepte şi nesustenabile să rezolve problemele noastre. N-a făcut-o şi n-o va face, pentru că n-o poate face, deşi anumiţi profeţi falşi continuă să promită „efectul de cascadă” care nu vine niciodată[2]. Aţi auzit voi teorema paharului: important este ca paharul să se umple şi astfel cade apoi asupra săracilor şi asupra celorlalţi, şi primesc bogăţii. Însă există un fenomen: paharul începe să se umple şi când este aproape plin, creşte, creşte şi creşte şi nu are loc niciodată cascada. Trebuie să fim atenţi.

Trebuie să lucrăm cu urgenţă pentru a genera politici bune, a desena sisteme de organizare sociale în care să se stimuleze mai degrabă participarea, îngrijirea şi generozitatea, decât indiferenţa, exploatarea şi interesele particulare. Trebuie să mergem înainte cu duioşie. O societate solidară şi dreaptă este o societate mai sănătoasă. O societate participativă – unde „cei din urmă” sunt ţinuţi în considerare ca şi „cei dintâi” – întăreşte comuniunea. O societate în care se respectă diversitatea este mult mai rezistentă la orice tip de virus.

Să punem acest drum de vindecare sub ocrotirea Fecioarei Maria, Maica Sănătăţii. Ea, care l-a purtat în sân pe Isus, să ne ajute să fim încrezători. Însufleţiţi de Duhul Sfânt, vom putea lucra împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe care Cristos a inaugurat-o în această lume, venind printre noi. Este o Împărăţie de lumină în mijlocul întunericului, de dreptate în mijlocul atâtor samavolnicii, de bucurie în mijlocul atâtor dureri, de vindecare şi de mântuire în mijlocul bolilor şi al morţii, de duioşie în mijlocul urii. Dumnezeu să ne dea să „virusăm” iubirea şi să globalizăm speranţaîn lumina credinţei.

APEL

Astăzi am semnat scrisoarea apostolică Sacrae Scripturae affectus, la al 16-lea centenar al morţii Sfântului Ieronim.

Exemplul acestui mare învăţător şi părinte al Bisericii, care a pus Biblia în centrul vieţii sale, să trezească în toţi o iubire reînnoită faţă de Sfânta Scriptură şi dorinţa de a trăi în dialog personal cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 30 septembrie 2020

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Benedict al XVI-lea, Omilie pentru începerea slujirii petrine (24 aprilie 2005); cf. Enciclica Laudato si’, 65.

[2] „Trickle-down effect” în engleză, „derrame” în spaniolă (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 54).

Categorii:Lecturi, Papa FranciscEtichete:, , , , , ,

1 comentariu

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: