Logodnicii. Pentru iubitorii de literatură universală


Logodnicii. Pentru iubitorii de literatură universală

Nimic nu se compară cu mireasma unei cărți bune sau a unei biblioteci deschise!

Din păcate, romanul Logodnicii nu se (mai) bucură de o mare popularitate la noi în țară, nefăcând parte din materia pentru studiul literaturii universale (cel puțin când am studiat eu Literatura universală pentru examenul de Bacalaureat, nu era printre operele analizate, dacă îmi amintesc bine. Iar din ceea ce am văzut prin programele școlare, nici acum!). Totuși măiestria lui Alessandro Manzoni (1785-1873) continuă să fascineze și în afara granițelor Italiei. Tradus și în limba română, opera s-a bucurat de mai multe ediții încă din vremurile comuniste. Cred că le-a scăpat comuniștilor sacrul cuprins în această capodoperă a literaturii universale. Altfel, ar fi pus-o pe lista cărților interzise și nu ar fi îngăduit prezența ei în librării și în biblioteci și mai ales în mâinile noastre. 

Mi-am amintit de acest roman văzând un articol publicat de părintele Giandomenico Mucci SJ în revista de spiritualitate „La scala” (nr.4/2019 p. 215-218). Analiza realizată de părintele iezuit – un studios și un scriitor de vază, renumit pentru cultura și spiritualitatea din articolele sale publicate în revista „La Civiltà Cattolica” – prezintă sursele de inspirație ale lui Manzoni: Sfânta Scriptură, Colecții de predici și, mai ales, celebra carte de spiritualitate, Imitațiunea lui Cristos (despre această carte care a schimbat milioane de vieți, puteți citi AICI o prezentare realizată de același autor). Plecând de la lucrarea publicată de Giovanni Marras (Imitazione di Cristo fonte dei Promessi Sposi, Cagliari 2002), părintele Giandomenico prezintă șapte din cele 227 de puncte din opera Logodnici care sunt „inspirate”, uneori în mod direct, aproape ca o citare, din Imitațiunea lui Cristos

Cei care vor să citească sau au citit deja Logodnicii, pot găsi în tabelul de mai jos (în limba italiană) cele șapte asemănări, care pot fi izvorul unei aprofundări și în limba română. 

Să ne amintim că romanul Logodnicii face parte din operele preferate de Sfântul Părinte Papa Francisc. Din cartea lui Saverio Gaeta Papa Francisc – viața și provocările (carte apărută și în limba română la Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare), am aflat câteva dintre preferințele Sfântului Părinte. Astfel știm că tabloul său preferat este La crocifissione bianca, de Marc Chagall, iar din muzică preferinţa sa este uvertura Leonora nr. 3 şi simfoniile lui Ludwiv van Beethoven (în versiunile lui Wilhelm Furttwangler), alături de operele lui Wagner. Din literatură, Sfântul Părinte ne spune că preferă poezia lui Friederich Holderlin, Logodnicii lui Alessandro Manzoni, Divina Comedie a lui Dante Alighieri şi operele lui Feodor Dostoievski.

În mijlocul luptelor împotriva Bisericii și a credinței, e bine să redescoperim cât creștinism există în cultura universală și totodată câtă cultură există în creștinism. Biserica și neamul omenesc nu au doar un trecut comun, ci muncesc împreună, armonios, pentru un viitor comun, un viitor mai bun. 

Conciliul al II-lea din Vatican a evidențiat această legătură între Biserică și societate, între credință și neamul omenesc, între religie și cultură, prezentând „Multiplele raporturi între evanghelia lui Cristos și cultură”: 

Între mesajul mântuirii și cultura umană există legături multiple. Căci Dumnezeu, revelându-se poporului său până la deplina manifestare de sine în Fiul întrupat, a vorbit conform culturii proprii diverselor epoci. 

De asemenea, Biserica, trăind în decursul timpurilor în condiții variate, s-a folosit de resursele diferitelor culturi pentru a răspândi și a explica mesajul lui Cristos în propovăduirea ei la toate neamurile, pentru a-l cerceta și a-l aprofunda, pentru a-l exprima mai bine în celebrarea liturgică și în viața multiformă a comunităților de credincioși. 

Însă, în același timp, Biserica, trimisă fiind la toate popoarele din toate timpurile și locurile, nu este legată în mod exclusiv și indisolubil de nici o rasă și de nici un neam, de nici un fel anume de viață, de nici un obicei vechi sau nou. Mereu fidelă propriei tradiții și, în același timp, conștientă de misiunea sa universală, ea poate intra în comuniune cu diferitele forme de cultură, ceea ce le îmbogățește atât pe acestea cât și pe ea însăși. 

Vestea cea bună a lui Cristos reînnoiește necontenit viața și cultura omului căzut; combate și îndepărtează erorile și relele izvorâte din mereu amenințătoarea seducție a păcatului. Ea purifică și înalță fără încetare moravurile popoarelor. Prin bogățiile de sus, ea dă rodnicie din interior calităților spirituale și înzestrărilor fiecărui popor și fiecărei epoci, le întărește, le completează și le reface în Cristos[129]. Astfel, Biserica, împlinindu-și propria misiune[130], prin însuși acest fapt contribuie la cultură și civilizație și le stimulează, și prin acțiunea ei, chiar și liturgică, îl educă pe om la libertatea interioară (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 58).

Iar în alt punct, același document conciliar ne amintește: 

„După cum este important pentru lume să recunoască Biserica drept realitate socială a istoriei și ferment al ei, tot astfel Biserica nu ignoră cât a primit de la istoria și de la evoluția neamului omenesc. 

Experiența veacurilor trecute, progresul științelor, comorile ascunse în diversele forme ale culturii umane, prin care se manifestă mai deplin însăși natura omului și se deschid noi căi spre adevăr, toate acestea folosesc și Bisericii. Într-adevăr, încă de la începutul istoriei sale, el a învățat să exprime mesajul lui Cristos cu ajutorul conceptelor și limbilor diferitelor popoare; mai mult, s-a străduit să-l ilustreze cu înțelepciunea filozofilor, și aceasta pentru a adapta evanghelia, în limitele cuvenite, atât la înțelegerea tuturor cât și la exigențele înțelepților. Această propovăduire adaptată a cuvântului revelat trebuie să rămână legea oricărei evanghelizări. Fiindcă în acest fel se poate dezvolta la orice popor capacitatea de a exprima într-un mod ce îi este propriu mesajul lui Cristos și, în același timp, este promovat un schimb viu între Biserică și diferitele culturi ale popoarelor[102]. Pentru a spori un astfel de schimb, Biserica, mai ales în vremurile noastre când schimbările sunt atât de rapide și modurile de a gândi atât de variate, are în mod deosebit nevoie de ajutorul unora care, trăind în lume, îi cunosc bine diferitele instituții și domenii de activitate și le înțeleg adânc mentalitatea, fie că aceștia sunt credincioși sau necredincioși. Întregul popor al lui Dumnezeu, și mai ales păstorii și teologii, au datoria, cu ajutorul Duhului Sfânt, să asculte cu atenție diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze și să le aprecieze la lumina cuvântului divin, pentru ca adevărul revelat să poată fi perceput și înțeles tot mai profund și să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată. 

Având o structură socială vizibilă, care este tocmai semnul unității sale în Cristos, Biserica se poate îmbogăți și se îmbogățește și din evoluția vieții sociale, nu pentru că i-ar lipsi ceva în alcătuirea ce i-a fost dată de Cristos, ci pentru a o cunoaște mai adânc, a o exprima mai bine și a o adapta mai fericit la vremurile noastre. Ea însăși își dă seama cu recunoștință că primește un ajutor variat din partea oamenilor de orice rang sau condiție, ajutor de care beneficiază atât comunitatea cât și fiecare dintre fiii ei. Într-adevăr, oricine contribuie la dezvoltarea comunității umane în sfera familiei, a culturii, a vieții economice și sociale precum și politice, atât naționale cât și internaționale, aduce un ajutor deloc neglijabil, conform planului lui Dumnezeu, și comunității bisericești, în măsura în care aceasta depinde de lumea exterioară. Mai mult, Biserica mărturisește că mult ajutor i-a venit și îi poate veni chiar din opoziția acelora care i se împotrivesc sau o prigonesc.

Biserica, fie că ajută lumea, fie că primește mult de la ea, tinde spre un singur scop: să vină împărăția lui Dumnezeu și să se realizeze mântuirea întregului neam omenesc (GS, nr. 44-45).

Aici poate fi citit documentul conciliar Gaudium et spes în limba română.

Categorii:Conciliul Vatican II, E bine de ştiut, educatie, imitatiunea lui cristos, RecomandariEtichete:, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: