Cât de bun şi de plăcut este Duhul tău, Doamne, faţă de toţi!

Astăzi la Oficiul lecturilor, sub îndrumarea învăţăturii sfintei Ecaterina din Siena, patroana Europei,  suntem chemaţi să medităm despre providenţa divină, cum are grijă Domnul de toate creaturile sale în toate aspiraţiile lor. Iată un fragment din opera sa Dialogul despre providenţa divină (dictată unor scribi, pentru că ea nu ştia să scrie!), operă care a contribuit mult la decizia luată de papa Paul al VI-lea, la 4 octombrie 1970, să o declare pe sfânta Ecaterina de Siena „Învăţător al Bisericii”:

Veşnicul Tată, cu o bunătate inefabilă, şi-a îndreptat ochiul iubirii sale spre sufletul meu, spunându-i:
„Fiica mea preaiubită, vreau să arăt lumii milostivirea mea şi să am grijă, în orice necesitate, de creaturile mele raţionale în toate aspiraţiile lor. Însă omul ignorant schimbă în moarte ceea ce eu dau pentru viaţă, şi astfel, devine crud faţă de sine însuşi.
 Eu am mereu grijă şi tot ceea ce am dat omului vine de la providenţă. Prin providenţă l-am creat. Atunci când am privit în mine însumi, m-am îndrăgostit de crea­tura mea şi am voit să o creez după chipul şi asemănarea mea ca dar al providenţei mele. De aceea, m-am îngrijit să-i dau memorie, ca să reţină binefacerile mele. Am făcut-o părtaşă şi de puterea mea de Tată veşnic.
I-am dat intelectul, pentru ca în înţelepciunea Fiului meu unul-născut să cunoască şi să înţeleagă voinţa mea, că eu i-am deschis izvorul tuturor harurilor şi i-am oferit cu foc iubirea mea părintească. I-am dat capacita­tea şi voinţa de a iubi, făcând-o părtaşă de darul de iubire al Duhului Sfânt, ca să poată iubi ceea ce a cunoscut şi a văzut cu intelectul.
Acestea le-a făcut providenţa mea dulce, numai pentru ca ea să fie capabilă să mă înţeleagă şi să mă guste pe mine şi să se bucure de vederea mea veşnică. După cum ţi-am făcut cunoscut, cerul era închis din cauza păca­tului lui Adam: de la neascultarea lui au urmat toate relele din lumea întreagă.
Pentru a elimina această moarte, l-am înzestrat pe om cu ceea ce era necesar. I-am dat Cuvântul, adică pe Fiul meu unul-născut, şi l-am eliberat din starea sa prin providenţa mea. Am voit ca el să devină ascultător, şi astfel, să fie în măsură să elimine acel venin pe care-l băuse din cauza neascultării primului părinte care a fost pe pământ. Cristos, mişcat de iubire, a acceptat ascultarea şi a mers la moartea cea ruşinoasă a crucii şi, prin moarte, a redat viaţa, desigur, nu datorită meritelor omului, ci prin concesie divină”.

Din Dialogul despre providenţa divină al sfintei Ecaterina din Siena, fecioară
(Cap. 134, ed. latina, Ingolstadii 1583, ffo 215v-216)