„Domnul nu s-a născut într-un palat regal, ci într-o grotă umilă, în sărăcia absolută. Ce poate să fie mai mizerabil decât un grajd, mai umil decât o iesle pentru animale? Totuşi există un loc mai rău: este pustiul inimii umane, arsă de păcat, înstrăinată de Dumnezeu, lâncedă, goală, sclavă a patimilor”. În mesajul de Crăciun, patriarhul de Moscova, Chiril, i-a invitat pe credincioşi să pună deoparte egoismele, ambiţiile personale, amintind că „suntem în măsură să facem din sufletul nostru un templu al lui Dumnezeu” şi că „Domnul este aproape, este de acum la uşă şi aşteaptă cu răbdare ca noi să-l vedem cu ochii credinţei, să-l lăsăm să intre în vieţile noastre, să ascultăm cuvântul său, să răspundem la iubirea sa, permiţându-i să acţioneze în noi”.

Primatul Bisericii ortodoxe ruse – care împreună cu alte Biserici orientale care urmează calendarul iulian sărbătoreşte Crăciunul, la 7 ianuarie – se întreabă dacă uneori „nu suntem ca Irod”, cu inima amară şi plină de invidie, care nu acceptă adevărul divin, nu se bucură, care tremură nu de frica de Dumnezeu ci de laşitate: „Să reflectăm dacă nu suntem şi noi ca el în acţiunile noastre, dacă nu punem pe primul loc bunăstarea şi confortul nostru, dacă nu ne este teamă că vreunul poate să fie mai bun decât noi, mai talentat, mai gentil, dacă nu-i facem rău în tentativa de a-l răni sau a-l umili, de a-l împinge jos de pe piedestal în aşa fel încât să ocupăm noi primul loc. Şi să ne întrebăm”, insistă Chiril, „dacă nu ne simţim noi înşine izvorul adevărului şi nu Domnul şi poruncile sale, dacă nu devenim motiv de scandal pentru alţii prezentând ca adevăr opiniile noastre, dacă nu facem bucăţele cămaşa lui Cristos cu acţiunile noastre ambiţioase, dacă nu semănăm discordie şi nemulţumire în mijlocul fraţilor noştri şi surorilor noastre în credinţă”. De aici îndemnul de a depune „tot ceea ce împovărează şi păcatul care ne asediază” (Evr 12,1), să înălţăm „rugăciuni fervente pentru întărirea unităţii ortodoxiei şi multiplicarea carităţii, amintindu-ne că «Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură» (1Cor 13,4-7)”.

Domnul, continuă textul, „nu respinge pe nimeni, nu dispreţuieşte pe nimeni; dimpotrivă, se îmbracă în natura noastră umană, o reînnoieşte prin întruparea sa divină, prin suferinţele sale pe cruce şi prin învierea sa dătătoare de viaţă, o înalţă în sânul Treimii, o sfinţeşte cu rămânerea sa la dreapta tronului lui Dumnezeu. Prin intermediul trupului dătător de viaţă al lui Cristos, al sângelui său preacurat vărsat pentru fiecare dintre noi, luăm parte la sacramentul Euharistiei, ne unim cu trupul său şi împărtăşim acelaşi sânge cu Mântuitorul şi unii cu alţii. Totuşi – patriarhul de Moscova în mesaj nu ascunde tensiunile care străbat lumea ortodoxă – astăzi constatăm din păcate că valuri de discordie zdruncină nava Bisericii, că o furtună de neînţelegeri şi contradicţii se dezlănţuie împotriva unităţii credincioşilor ortodocşi, care unii, întunecaţi de duşman şi ispititor, preferă, la izvorul apei vii, «izvorul iraţional al ereziilor noroioase şi dezgustătoare» (Canonul duminicii al sfinţilor părinţi de la Conciliul I ecumenic). În acest moment dificil, trebuie să ne amintim toţi că Domnul s-a născut, a fost răstignit şi a înviat din morţi pentru fiecare dintre noi, şi că a întemeiat pe pământ Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică. Aparţinând Bisericii, suntem chemaţi să depăşim discordia, contradicţiile şi conflictele, să vindecăm schismele, să-i ajutăm pe cei care trăiesc ororile războiului şi îndură persecuţii şi nedreptăţi”.

În zilele trecute patriarhul de Ierusalim, Teofil al III-lea, a scris patriarhului ecumenic Bartolomeu şi celorlalţi primaţi ortodocşi invitându-i la o întâlnire în Iordania la sfârşitul lunii februarie cu obiectivul de „a restabili pacea între Biserici”, pusă în discuţie de acordarea, în urmă cu un an, din partea Constantinopolului, a autocefaliei Bisericii ortodoxe ucrainene condusă de Epifaniu.

(A-l lăsa pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră

De Giovanni Zavatta

După L’Osservatore Romano, 7-8 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu