O carte care a schimbat milioane de vieți. I: îndrumări de folos pentru viața sufletului


„Deșertăciune e să tânjești
să ai parte de o viață cât mai lungă,
în loc să te îngrijești
ca viața dată ție să fie cât mai bună”.

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului 

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII 

1. Cel ce mă urmează nu umblă în întuneric (In 8,12), zice Domnul. Sunt chiar cuvintele lui Cristos, îndemnându-ne să trăim întru totul după pildele vieții lui, dacă dorim cu adevărat să propășim întru lumină, dezrobiți de orice orbire a inimii. Iată de ce prima noastră străduință se cuvine să fie aceea de a chibzui și cugeta adânc la viața lui Isus Cristos. 

2. Învățătura primită de la Cristos depășește cu mult toate învățăturile sfinților, iar cel ce are în inimă darul duhului său nu va întârzia să descopere în ea miezul unei mane cerești (Ap 2,17). Se întâmplă ades că mulți dintre cei care ascultă în chip obișnuit cuvântul Evangheliei nu îi simt decât prea puțin chemarea, căci le lipsește duhul lui Cristos. Cel ce vrea cu adevărat să înțeleagă și să guste cuvintele lui Cristos, va trebui, tocmai de aceea, să-și rânduiască cu sârguință întreaga viață după pildele vieții Domnului. 

3. La ce ți-ar folosi să dezbați de-a fir-a-păr nepătrunsele taine ale Sfintei Treimi, dacă, lipsit în sufletul tău de virtutea smereniei, ai displace Sfintei Treimi? Într-adevăr, nu vorbele dibace și iscusite sunt cele ce fac omul sfânt și drept în ochii lui Dumnezeu, ci viața cea de toate zilele trăită în virtute. Mai bine ar fi să simt în inima mea ce este adevărata căință, decât, pe din afară, să-i cunosc definiția. Dacă ai ști pe de rost toată Scriptura și toată învățătura filosofilor, la ce ți-ar folosi atare știință, fără dragostea și harul lui Dumnezeu? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune (Qoh1,2), în afară de iubirea și slujirea lui Dumnezeu. Cu adevărat, aceasta-i înțelepciunea cea mai mare: trecând cu dispreț peste arătările lumii de față, să poți cu bărbăție păși spre împărăția cerurilor. 

4. Deșertăciune, prin urmare, e să cauți avuțiile trecătoare, după cum zadarnic este să-ți pui în ele nădejdea. Deșertăciune, de asemeni, să jinduiești după onoruri sau să râvnești să fii ridicat la scaunele înalte. Deșertăciune, să te lași târât de dorințele trupului, poftind acele lucruri de pe urma cărora, la sfârșit, omul nu culege decât osândă. Deșertăciune e să tânjești să ai parte de o viață cât mai lungă, în loc să te îngrijești ca viața dată ție să fie cât mai bună. Deșertăciune este să fii cu ochii numai la viața de față și de cea viitoare, cu nesăbuință, să nu-ți pese. Deșertăciune e să-ți lipești inima de ceea ce trece cu repeziciune, în loc de a grăbi pasul spre acel loc unde desfătările nu au sfârșit, ci rămân ca o bucurie veșnică. 

5. Tocmai de aceea, adu-ți adeseori aminte de spusa Sfintei Cărți: ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se umple cu ceea ce aude (Qoh 1,8). Silește-te, prin urmare, să-ți dezlipești inima de cele văzute și învață să te apropii cu drag de cele nevăzute. Căci lăsând-se târâți de imboldul simțurilor lor, mulți au ajuns să-și pângărească conștiința, pierzând astfel harul lui Dumnezeu. 


Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Numai prin lumina credinței și prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu este posibil a-l recunoaște, oricând și oriunde, pe Dumnezeu „în care trăim, ne mișcăm și suntem” (Fap 17,28), a căuta în toate voința sa, a-l vedea pe Cristos în toți oamenii, fie apropiați, fie străini, a aprecia corect adevărata semnificație și valoare a realităților vremelnice, în sine și în legătură cu scopul omului” (Din Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam Actuositatem, nr. 4).

Să ne rugăm: O, Isuse, salvatorul nostru, dăruiește-ne harul să descoperim și să practicăm ceea ce tu ne-ai învățat prin cuvintele tale și ne-ai arătat prin viața ta. Amin.

Să reținem: „Cine mă urmează nu umblă în întuneric” (In 8,12).

Să practicăm: Să umblăm în lumină – să practicăm adevărul și binele! – și vom vedea cum întunericul și răul nu vor mai cuprinde niciodată inima și viața noastră.

Capitolul II. SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE (va urma).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI:

Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului 

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII 

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.
Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București, detalii AICI).

Categorii:imitatiunea lui cristos, Lecturi, Predici si meditatii, RugaciuneEtichete:, , , , , , ,

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: