Adevărata pace a inimii
se capătă luptând împotriva poftelor neorânduite,
nu slujindu-le și urmându-le orbește imboldul.
Capitolul VI: DESPRE IMBOLDURILE NEÎNFRÂNATE
1. De îndată ce un imbold nesăbuit îi dă pinteni, omul se tulbură. Cel trufaș, de pildă, sau cel zgârcit, n-au parte de tihnă niciodată; în schimb, cel sărman și cel smerit cu inima gustă din belșug binefacerile păcii. Cel ce nu și-a răstignit cu totul poftele se va lăsa ușor ispitit și va fi lesne biruit în împrejurări din cele mai mărunte și neînsemnate. Cei care sunt sufletește șubrezi – robiți încă, întrucâtva, trupului lor și aplecați spre bucuriile simțurilor – anevoie se vor dezlipi cu totul de dorințele și năzuințele lumești. Iată de ce îi umbrește tristețea, deseori, atunci când trebuie să se înfrâneze de la câte ceva, ba chiar se supără, câteodată, atunci când un lucru sau cineva li se așază de-a curmezișul.
2. Dacă însă omul și-a dobândit ce și-a poftit, curând îl apucă mustrările de cuget, căci și-a urmat fără frâu imboldul, ceea ce nu ajută cu nimic la dobândirea păcii pe care și-a dorit-o. Adevărata pace a inimii se capătă luptând împotriva poftelor neorânduite, nu slujindu-le și urmându-le orbește imboldul. Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea, căci binefacerile ei nu se revarsă asupra celui împrăștiat în afară, ci doar în adâncul sufletului aprins de râvnă și evlavie.
Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: Trebuie să cerem de la Duhul dumnezeiesc harul abnegației sincere, al umilinței și blândeții în slujire, al generozității frățești față de semeni. „Drept aceea vă rog fierbinte”, spune Apostolul neamurilor, „eu, cel întemnițat pentru Domnul, să umblați cu vrednicie după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu răbdare îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, având grijă să păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii” (Ef 4,1-3). Acest îndemn se adresează mai ales acelora care au fost ridicați la ordinele sacre în vederea continuării misiunii lui Cristos care între noi „nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji” (Mt 20,28) (Unitatis redintegratio: Decret despre ecumenism, nr. 7).
Să ne rugăm: Dăruiește-ne, Doamne, pacea interioară. Potolește cu harul tău furtunile pasiunilor noastre și dăruiește-ne curajul de a le înfrunta. Rânduiește ca toate dorințele noastre să fie supuse rațiunii, credinței și lui Dumnezeu. Amin!
Să reținem: Adevărata pace a inimii se capătă luptând împotriva poftelor neorânduite, nu slujindu-le și urmându-le orbește imboldul.
Să practicăm: Ferește-te de dorințele dezordonate și cultivă pacea și stăpânirea minții.
Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:
CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului
Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii
Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte
Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre
Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr!
VA URMA! Capitolul VII: SĂ NU NE LĂSĂM AMĂGIȚI DE NĂDEJDI ZADARNICE ȘI SĂ FUGIM DE ÎNFUMURARE … (vineri, 23 octombrie 2020).
Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI:
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!
Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.
Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un răspuns