Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Pe drept cuvânt se spune: „Decât să blestemi întunericul, mai bine aprinzi o lumânare”. Decât să te plângi, cu nume și prenume, de lumea care (te) bârfește, devenind astfel tu însuți bârfitor, mai bine cultivă vorbirea de bine, adevărul și tăcerea.

Tăcerea este cetatea pe care bârfa nu o poate cuceri. Este zidul care nu cade în fața bârfei. În timp ce bârfa este mlaștina în care se plămădește și crește minciuna ca un parazit, tăcerea este chivotul în care se păstrează nealterat adevărul. În chivotul tăcerii adevărul se simte în siguranță asemenea unui rege care are o cetate bine întărită și păzită.

Mai mult chiar, tăcerea, însoțită de meditație și adorație, devine o colină de pe care se proclamă adevărul întreg pentru și despre orice făptură. Proclamarea adevărului face parte din viața creștinilor și trebuie să condiționeze toate aspectele vieții noastre. Noi nu ne trăim credința condiționați să alegem între bârfă și tăcere, tocmai pentru că știm că opusul bârfei nu este tăcerea sau secretul, ci adevărul. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă, o repară.

Așadar, dacă vrei să combați bârfele, începe prin a spune adevărul în orice împrejurare. În lume nu lipsesc oamenii care urăsc bârfa, ci oamenii care iubesc și promovează adevărul în orice situație. Alege virtutea adevărului și bârfa nu-și va găsi loc în inima ta. Proclamă adevărul și bârfa nu va amărî niciodată viața ta. Caută mereu doar adevărul care se hrănește din tăcere, acel adevăr care trăiește și crește în tăcere, asemenea celei mai frumoase flori. Înainte de a vorbi să ne analizăm și să vedem dacă simțim prezența lui Dumnezeu în cuvintele noastre. Atunci când vorbește creștinul se ține de mână cu acel Dumnezeu care spune și astăzi: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nici secret care nu va fi cunoscut! Prin urmare, ceea ce ați spus în întuneric se va auzi la lumină și ceea ce ați zis la ureche în camera de taină va fi proclamat de pe acoperișuri” (Lc 12,1-3). Așadar, dacă taci, să taci din iubire. Însă dacă trebuie să vorbești, spune cu iubire adevărul, tot adevărul și numai adevărul, despre tine, despre aproapele, despre lume și despre Dumnezeu.

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
De mână cu Dumnezeu (1): Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii.

De mână cu Dumnezeu (2): Toți o doresc…