De mână cu Dumnezeu

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Cel mai sterp mod de a întâmpina o nouă etapă a vieții este indiferența! Sloganul „Ce-o fi o fi!” distruge un element esențial al vieții: relația. Trăim pentru că există relații. Viața și dezvoltările noastre sunt rodul relațiilor cu părinții, frații, vecinii, colegii, natura, Dumnezeu. Însuși Dumnezeu este relație de iubire (CBC 221, 239).

Indiferența este dușmanul tăcut al relațiilor, este cancerul comuniunii. Împotriva acestei tumori se luptă prin sublima „ținere de mână” cu omul și cu Dumnezeu. La polul opus indiferenței se află comuniunea, iubirea preocupată să construiască relații făcând bine tuturor (Fap 10,38). Este acea iubire care, plină de blândețe, îți șoptește: implică-te. Dacă indiferența este moașa răului, dacă nepăsarea este furtuna care distruge viitorul, implicarea este roua așezată peste un teren fertil nerăbdător să rodească. Ceea ce indiferența mănează și distruge prematur, implicarea tămăduiește.

Cercetarea cugetului – mai ales la începutul anului – este un pas esențial spre abandonarea indiferenței. Identificarea păcatului este necesară pentru a stimula în noi dorința de a îmbrățișa virtutea care i se opune. Trebuie să găsim și să practicăm virtutea care nu poate ocupa același timp și spațiu – adică ființa noastră! – cu păcatul: ori indiferenți, ori implicați. Apoi, fiind doar oameni, să nu ne luăm la trântă cu indiferența, cu Diavolul, ci să ne ținem de mână cu Dumnezeu, adică cu iubirea implicată, cu iubirea comuniune. Esențialul e să faci binele, nu doar să combați răul.

Implicarea poartă chipul și numele iubirii. Iubind nu suntem niciodată singuri. Și Dumnezeu se implică pentru o lume mai bună. De aceea, planurile noastre pentru noul an să țină cont de libertatea lui Dumnezeu de a decide totul. Dumnezeu este cu o veșnicie, nu doar cu un pas, înaintea planurile noastre. Da, el este mai presus cu o veșnicie de iubire. Privindu-ne mereu cu ochii inimii unui părinte iubitor, el știe și vrea tot ce e mai bun pentru noi: el ne iubește mereu primul. Și ne iubește pentru totdeauna, irevocabil (1In 4; Rom 11,29; 2Tim 2,13).

În noul an să intensificăm implicarea noastră și să ne ținem de mână cu Dumnezeu. Stând cu Domnul vom avea o inimă în care înfloresc virtuțile. La mulți și sfinți ani, mereu de mână cu Dumnezeu!

---

 

Mulțumesc!

„Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut” (Mt 25,40).

Vă mulțumesc din inimă pentru binele pe care l-ați făcut copiilor în anul ce tocmai se încheie. Împreună am reușit să facem ca mai mulți copii din Bacău și Iași (mai ales din satele care înconjoară aceste două orașe) să meargă la școală și în acest an cu mai multă încredere și cu haine și rechizite mai bune. De asemenea, unii copii, prin sprijinul dvs. și-au făcut temele în căsuțele lor sărăcăcioase fără a mai fi nevoiți să îndure frigul! Dvs. le-ați încălzit nu doar trupul, ci mai ales inima și viața. Să fiți binecuvântați și răsplătiți așa cum Dumnezeu știe mai bine că aveți nevoie!

Ce mare har ați primit: prin generozitatea dvs. ați făcut un copil să zâmbească! Oare este ceva mai frumos decât zâmbetul unui copil? Pe cât de împovărătoare sunt lacrimile copiilor, pe atât de mare este alinarea pe care ne-o aduce în inimă zâmbetul unui copil!

Anul trecut, în Dublin, la Ziua Mondială a Familiilor, am auzit de la Sfântul Părinte acest exemplu pe care vi-l împărtășesc pentru a deveni forța și motivația noastră în noul an:

Am cunoscut o doamnă care avea trei copii, de șapte, cinci și trei ani mai mult sau mai puțin; erau soți buni, aveau multă credință și îi învățau pe copii să-i ajute pe săraci, pentru că ei îi ajutau mult. Și odată, erau la prânz, mama cu cei trei copii – tata era la muncă. Bate cineva la ușă și cel mai mare merge să deschidă, apoi se întoarce și spune: „Mamă, este un sărac care cere de mâncare”. Mâncau friptură și mama îi întreabă pe copii: „Ce facem”. Toți trei: „Da, mamă, dă-i ceva”. Erau și câteva bucăți de friptură rămase, dar mama ia un cuțit și începe să taie jumătate din fiecare bucată a copiilor. Și copiii: „Nu, mamă, dă-i-le pe acelea, nu dintr-ale noastre!” – „Ah, nu: săracilor le dai din ceea ce este al tău, nu din ceea ce rămâne!”.

Astfel acea femeie de credință i-a învățat pe copiii săi să dea din ceea ce au săracilor. Dar toate aceste lucruri se pot face în acea casă unde se vorbește limbajul iubirii și al credinței!

Vă mulțumesc din nou pentru că prin generozitatea dvs. susțineți proiectele Paxlaur (inclusiv acest blog) și sunteți aproape de cei săraci! Pruncul Isus să binecuvânteze darul dvs. și să ne întărească pentru a face mereu bine celor din jurul nostru, mai ales celor mici și suferinzi!