Am primit un mesaj de la o persoană pe care nu o cunosc și care, probabil speriată de Cornoavirus, mi-a scris: „Hei, popă, unde este Dumnezeul tău acum când suntem atacați de viruși și începem să murim? S-a ascuns și el de frică să nu se molipsească?”…

Prima reacție a fost să-i răspund sec: „Tot acolo! Tot acolo unde era și înainte de Coronavirus și nu te interesa”. Dar parcă nu ar fi fost prea creștinește. Și nici util. Nici pentru ea, nici pentru mine…

Așa că nu i-am răspuns nimic. Dar poate va citi mesajul aici. Sper să-l citească. Chiar sper pentru că într-adevăr întrebarea e bună: unde e Dumnezeu acum? Ce face? Și e bună cu atât mai mult cu cât vine de la cineva care nu crede în Dumnezeu. Se pare că virusul are și efecte de genul acesta: tot mai mulți se întreabă unde e și ce face Dumnezeu acum? Oare s-a hotărât să tragă linie și să se socotească cu noi, cu Pământul, cu omenirea? Unde este astăzi Dumnezeu? De ce nu face ceva pentru a ne salva pe toți?

1. Dumnezeu este tot acolo unde era și când toate îți mergeau bine și nu te gândeai la el. Dumnezeu nu pleacă! Dumnezeu nu se schimbă! Însă omul se schimbă…  Întrebarea este: dacă atunci când totul îți merge bine nu te gândești la Dumnezeu, de ce atunci când ceva merge rău îl bagi pe el la mijloc? De ce este Dumnezeu acuzat de răul pe care îl face omul? De ce i se cere cont Domnului pentru răul care apare ca o consecință a mult experimente lipsite de orice etică? De ce Dumnezeu există doar atunci când ne convine, doar atunci când căutăm cu disperare o explicație, o minune sau un vinovat?

Am mai scris despre asta: când totul merge rău e vina Domnului, dar când toate merg bine e meritul tău! Nu, nu e meritul lui Dumnezeu, ci doar al tău, doar al omului! Ce trist: dacă se întâmplă o minune, un bine, e știință, medicină, inteligență, este omul și capacitatea lui, suntem noi! În schimb, atunci când se întâmplă ceva rău este vina lui Dumnezeu: nu face nimic pentru a ne salva! De ce îl acuzăm pe Domnul de rău, de ce tocmai pe el, singurul care este cu adevărat drept și bun în toate lucrările sale? (https://paxlaur.com/2017/01/17/doar-inima-poate-atinge-si-cuprinde-alte-inimi/ )

Oare este Dumnezeu nedrept atunci când oamenii își folosesc mințile pentru a crea bombe și mâinile pentru a ține mitraliere?! Oare e vina lui Dumnezeu pentru toate experimentele catastrofale? Oare mintea, intelectul, înțelepciunea nu sunt – sau mai bine spus nu ar trebuie să fie! – un instrument pentru pacea lumii? Oare mâinile nu sunt pentru a ne ajuta unii pe alții, pentru a ne îmbrățișa, pentru a ne susține? Nu suntem egali, nu gândim la fel, dar aceasta nu înseamnă că este vina lui Dumnezeu pentru că unii devin violenți din cauza aceasta. Oare este Dumnezeu nedrept că unii omoară ce nu pot înțelege, în timp ce alții fac bășcălie de tot ce cred ei că au înțeles, de crezul și de credința celuilalt?!

2. Întrebarea „Unde este Dumnezeu acum?” e corectă, dar nu e completă. Trebuie să adăugăm: unde este omul? Unde ești tu și ce faci? Ce facem noi? Cum acționăm? Ne interesează doar propria piele, propriul bine, propria viață?

Mi-am amintit un alt articol scris tot în timpul Postului Mare: „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul… (https://paxlaur.com/2017/03/09/nu-ma-intreb-unde-era-dumnezeu-la-auschwitz-ci-mai-degraba-unde-era-omul/ ):

În fiecare ființă își face loc întrebarea: „Dacă Dumnezeu este Tată atotputernic, dacă a creat totul bine, dacă se îngrijește de oameni, atunci de ce a existat Auschwitz, de ce există războaie, de ce există răul?” Prezența răului într-o creație ce ar trebui să fie perfectă macină sufletul nostru. Atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu, milostivirea și iubirea lui, par să-și piardă „credibilitatea” în fața copiilor care mor de foame, în fața oamenilor care suferă, în fața răului care devine „știre” în fiecare minut.

„Nici un răspuns pripit nu va satisface această întrebare pe cât de insistentă, pe atât de inevitabilă, pe cât de dureroasă, pe atât de plină de mister. Răspunsul la această întrebare îl constituie ansamblul credinţei creştine: bunătatea creaţiei, drama păcatului, iubirea răbdătoare a lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea omului (…) prin chemarea la o viaţă fericită, la care făpturile libere sunt îndemnate dinainte să consimtă, dar de la care, tot dinainte, printr-un mister teribil, ele se pot şi sustrage. Nu există trăsătură a mesajului creştin care să nu fie, dintr-un punct de vedere, un răspuns la problema răului” (CBC 309).

În fața răului nu trebuie să ne ridicăm ochii spre cer și să ne „războim” cu Dumnezeu, ci trebuie mai degrabă să privim spre inima noastră, spre noi înșine, spre „om”. Și ce descoperim? Privindu-ne vedem că suntem răi, că omul este rău. Să-l ascultăm pe Isus: „Dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei”.

În aceste cuvinte (ca și în toată Evanghelia!) găsim un răspuns nu atât la veșnica întrebare – „De ce răul?” –, cât mai ales la întrebarea fundamentală a omului care vrea cu adevărat o lume mai bună: „Ce fac eu în fața răului”? Noi putem schimba fața pământului plecând tocmai de la atitudinea „potrivită” în fața răului! Putem să ne întrebăm astăzi cu Primo Levi (un necredincios!): „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul: unde dispăruse umanizarea în Shoah? Cum a putut omul să devină călău şi să anihileze până acolo pe celălalt, pe omul fratele său?” Tu unde ești atunci când în jurul tău se întâmplă răul?

Sfântul Augustin ne învață: „Dumnezeu cel Atotputernic, fiind cu desăvârşire bun, nu ar fi îngăduit vreodată ca un rău oarecare să existe în lucrările sale, dacă nu ar fi destul de puternic şi de bun pentru a face ca din răul însuşi să izvorască binele”. Însă pentru acest bine suntem chemați să contribuim și noi, să lucrăm și noi. Conștiința ne strigă zi de zi un adevăr fundamental: fugi de rău și fă binele!

„Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi,

faceţi şi voi pentru ei”.

Acesta este (doar!) începutul pentru a schimba fața pământului

și a diminua forța și prezența răului.

Așadar, să nu ne întrebăm doar unde e și ce face Dumnezeu în aceste momente de criză, de pandemie, de moarte. Ci să ne întrebăm unde e omul? Unde ești tu? Unde sunt eu? De ce și acum unii continuă să-i amăgească, să-i fure, să profite de alții? De unde vin dezinformările, prețurile exagerate, neîncrederea? Oare nu de la oameni? Nu ar trebuie să ne ajutăm măcar acum mai mult între noi? Dumnezeu nu cred că va face niciodată în locul omului ceea ce omul este capabil și trebuie să facă. Tocmai de aceea să-i respectăm în aceste zile mai ales pe medici, pe cei care își pun viața în pericol pentru binele nostru. Să respectăm toți oamenii și să ne rugăm pentru toți.

3. Până la urmă răspunsul corect și simplu este: Dumnezeu este tot acolo. El nu se schimbă. El nu se răzgândește! El nu ne abandonează. Dimpotrivă. Ne așteaptă. Poate este momentul să ne întoarcem la el, să ne apropiem de el și să facem o rugăciune. Din inimă. Cu smerenie. Să ne recunoaștem fragilitatea. Suntem oameni, doar oameni. Suntem o simplă creatură, un fir de praf, o trestie gânditoare, un fitil fumegând.

Să ne întoarcem la Domnul din toată inima. Să ne apropiem de el cu încredere. Numai el ne poate ajuta să rămânem oameni atunci când totul în jur are iz de moarte și teamă!

Cuvântul lui răsună și astăzi:

„Nu vă temeți.
Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Să ne amintim că „Dumnezeu își descoperă atotputernicia mai ales prin milă și iertare”. Să ne amintim că Dumnezeu nu se răzbună. Să ne amintim că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (cf. Ez 33,11).

Să ne întoarcem la el și să ne rugăm din toată inima: Doamne, vizitează-ne astăzi cu mântuirea ta! (Ps 105,4-5).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €