Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea

Posted by Paxlaur pe 23/03/2013

Isus si Simon din CireneCei care lucrează în sectoare care presupun efort fizic deosebit înţeleg cel mai bine dorinţa unui om după o zi de muncă la câmp: să ajungi acasă şi să te odihneşti, să te bucuri de revederea familiei şi de o cină pe măsura muncii depuse. Aceasta e tot ce vrei după arşiţa unei zile de muncă. Meditând acum staţiunea a V-a am ajuns la istoria unui om care l-a întâlnit pe Cristos. Omul nostru era atât de grăbit să ajungă acasă, la familie, la copiii săi, Alexandru şi Rufus (cf. Mc 15,21), încât sigur nu a fost prea încântat de întâlnirea cu Domnul. Nici nu-l cunoştea. Tot ce îşi dorea Simon din Cirene, atunci când soldaţii l-au constrâns să poarte crucea Mântuitorului, era să fi ales alt drum spre casă, să fi avut o zi normală ca cea de ieri.

Ştim cu toţii zicala: „Omul potrivit la timpul şi locul potrivit”! La început Simon din Cirene nu s-a simţit deloc încântat să se abată de la drumul spre casă ca să ajute un condamnat la moarte. Dimpotrivă, s-a considerat tocmai omul nepotrivit în cel mai nepotrivit timp şi loc. Însă purtarea crucii l-a făcut nu doar să intre în istoria mântuirii, ci să-l cunoască pe Mântuitorul. Simon din Cirene este cel care a învăţat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni tocmai pe Calvar, de la „Omul” cu trupul însângerat, sfâşiat de dureri şi istovit de purtarea crucii. Oare există vreo catedră mai potrivită de unde se pot ţine lecţii despre iubire decât Calvarul? Oare există vreun învăţător mai potrivit să arate iubirea decât Maestrul biciuit, încoronat cu spini şi batjocorit? Oare există vreun semn care să arate iubirea mai mult decât o face crucea şi chipul celui răstignit?

În inima noastră, scump Mântuitor, vrem să punem sentimentele de iubire şi recunoştinţă pe care le-a avut Simon din Cirene atunci când a cunoscut cine eşti. Ce fericire pentru el „să ducă crucea lui Isus”, crucea ta cea sfântă (cf. Mc 15,21). Noi suntem obişnuiţi să fie invers: tu, Isuse, să ne ajuţi să ducem crucea obligaţiilor noastre. Noi suntem obişnuiţi să ridicăm ochii spre cer şi să strigăm spre tine: „Doamne, salvează-mă”, atunci când nu mai avem putere. Acum însă învăţăm că în timp ce ne rugăm Tatălui să ne ajute, trebuie să privim şi în jurul nostru unde i-a aşezat pe cei care ne pot ajuta. Viaţa pe care o ducem ne arată că am uitat esenţialul iar meditarea acestei staţiuni ni-l readuce în inimă: oamenii au fost creaţi să se ajute unii pe alţii. Prin acest exemplu – când tu, Domnul şi Dumnezeul cerului şi al pământului, primeşti ajutorul unui om şi nu al unui înger – ne înveţi să apelăm cu încredere la cei de lângă noi, ne înveţi că ajutorul trebuie într-adevăr cerut prin rugăciune, dar totodată trebuie căutat prin preajmă. Dumnezeu a aşezat răspunsul la rugăciunile noastre în jurul nostru, lângă noi.

Prezenţa lui Simon din Cirene pe drumul Calvarului, purtând povara crucii, ne dă convingerea că şi tu, Doamne, ai nevoie de noi, oamenii sărmani, slujitorii tăi. Medităm Doamne sfânta ta pătimire şi învăţăm că nimeni nu e lipsit de importanţă în măreţul tău plan de mântuire. De nu am mai uita că fiecare om este chemat să contribuie la realizarea misiunii tale: toţi să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu şi să se mântuiască.

Acest moment al pătimirii este plin de semnificaţii şi învăţături. Ar trebui să-l medităm îndelung, în tăcere, pentru a înţelege toate adevărurile conţinute. Din profunzimea întâlnirii dintre Cristos şi Simon înţelegem că pe tine Doamne te întâlnim tocmai acolo unde ne aşteptăm mai puţin. Întâlnirea cu tine este mereu surprinzătoare, dar benefică. Te aflăm în acele locuri unde pare imposibil să fii pentru că şi ieri am trecut pe acolo şi nu erai. Astăzi eşti pe drumul vieţii noastre şi ne aştepţi pe noi cei istoviţi de muncă, de viaţă, de păcate. Acum ne întrebăm dacă nu cumva chiar astăzi te-am zărit pe drumul nostru. Erai acolo, într-un colţ, tăcut şi aşteptai să te-ajutăm. Dar am trecut mai departe, grăbiţi spre casă. Iartă-ne, Doamne, că te-am lăsat singur în suferinţele tale, iartă-ne că nu ne-am oprit să te îmbrăţişăm şi să te ajutăm în cei săraci şi suferinzi.

Domnul şi Dumnezeul nostru, tu cu chipul răvăşit de durere, cu spatele zdrobit de bice, cu umerii însângeraţi, dispreţuit şi batjocorit, l-ai învăţat pe Simon din Cirene şi acum ne înveţi şi pe noi să nu mai judecăm după aparenţe. Ba dimpotrivă, să ne apropiem de cel slab, de cel căzut, de cel sărac şi lipsit şi să-l ajutăm, să-l ridicăm. Sub chipul celui condamnat se ascundea măreţia împăratului oştirilor cereşti; sub zdrenţele prăfuite stătea trupul celui înveşmântat în lumină, cel ce este mai strălucitor decât soarele; sub povara zdrobitoare a crucii răufăcătorilor stătea umil cel mai mare binefăcător al omenirii, creatorul cerului şi al pământului. Îmi răsună ca un îndemn în minte cuvintele celui  suferind pe care i le-a transmis lui Simon din Cirene la sfârşitul „călătoriei” lor: „acum mergi la ai tăi, la familia şi prietenii tăi, mergi şi spune lumii întregi: nu judecaţi după aparenţe, nu condamnaţi, nu refuzaţi să-l ajutaţi pe cel aflat în nevoi şi suferinţă”.

Da, Domnul şi Dumnezeul nostru, vedem cât de mult avem nevoie unul de celălalt ca să ajungem cu bine la capătul vieţii noastre. Trebuie să ne fim sprijin. Nu trebuie să ne judecăm după aparenţe. Nu trebuie să trecem indiferenţi, grăbiţi, pe lângă cei căzuţi. Trebuie să fim samariteanul milostiv pentru toţi cei pe care-i întâlnim pe cale. Astăzi ne înveţi despre valoarea omului şi despre puterea care ne vine din ajutorul oferit fraţilor noştri. Meditarea sfintelor dureri de pe drumul Calvarului să trezească în noi dorinţa de a te întâlni în fraţii noştri şi de a te ajuta atunci când te vedem sărac, suferind sau lipsit de putere. Dă-ne, Doamne, curajul de a îmbrăţişa crucea ta care acum e pe umărul fraţilor noştri. Amin.


Mai jos găsiți medatițiile pentru celelalte stațiuni:

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

Anunțuri

5 răspunsuri to “Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea”

  1. SIMIAN SILVIA said

    Va multumesc!

  2. Cit adevar!
    Da, intr-adevar aparentele inseala, dar SIMON DIN CIRENE are ocazia sa-l cunoasca pe ISUS si duce cu bucurie povara crucii!
    IL ROG SI EU PE DUMNEZEU SA MA AJUTE SA-L CUNOSC MAI BINE PE ISUS, SA-MI POT DUCE CRUCEA CARE MI-A FOST INCREDINTATA!
    AMIN!
    Multumesc!

  3. ana said

    Sa-l rugam pe Dumnezeu ca inima noastra sa simta teama pt pacate si sa fie miscata spre pocainta,iar in ora mortii sa nu cedeze in fata dusmanului si nici sa-i fie teama in fata Judecatorului caci constiinta il acuza.Prin harul Domnului nostru Isus Hristos,Fiul lui Dumnezeu care impreuna cu Tatal si cu Spiritul Sfant domneste in veci de veci.
    Ludat sa fie Isus!

  4. […] Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea […]

  5. […] Staţiunea a II-a: Is… pe Staţiunea a V-a: Simon din Cir… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: