Isus mângâie femeile care plâng

Citire din Evanghelia după sfântul Luca

Pe drumul Calvarului Îl urma și o mare mulțime de popor și de femei care-și băteau pieptul și-l plângeau.
Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, ci mai degrabă plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri. Căci, iată, vor veni zile în care veți spune: «Fericite cele sterile, cele care niciodată n-au născut și pieptul care n-a alăptat!»
Atunci vor începe să spună munților:
Cădeți peste noi!
și colinelor:
Acoperiți-ne!
Căci dacă așa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?”

Cuvântul Domnului

(Lc 23,27-31; cf. Os 9,14; 10,8; 11,27)

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!” (Lc 7,13)

Cât de bine cunoști, Doamne Isuse, durerea care ne sfâșie trupul și sufletul! Cât de cunoscut îți este sunetul lacrimilor care țâșnesc din inimile zdrobite de suferință.

Chiar și atunci când mulțimile te calcă în picioare, dornice să te vadă, să te atingă, tu, Domnul și Dumnezeul nostru, îl vezi pe cel suferind: știi exact cine are nevoie de atingerea ta, de privirea ta, de mângâierea ta, de cuvintele tale vindecătoare (cf. Lc 8,42-48). Tu cunoști chipul celui suferind, îi auzi strigătul, pentru că tu însuți te-ai făcut pentru noi „om al durerii, cunoscător al suferinței”. Tu, Doamne, ai purtat „suferințele noastre și durerile noastre le-ai luat asupra ta”. Prin rănile tale, scump Mântuitor, noi am fost vindecați, alinați, mântuiți (cf. Is 53,3-5; Mt 8,17; Mc 9,12; Evr 2,10).

Înconjurat de oamnii care te duc spre locul răstignirii, îmbrâncit de soldați, hulit de arhierei și cărturari, disprețuit de trecători, în toată acea agitație și gălăgie, în acel amestec de ură și curiozitate, de răutate și indiferență, tu auzi lacrimile care se prelig pe obrazul femeilor din Ierusalim care plâng. Auzi rostogolirea fierbinte a lacrimilor de neputință, lacrimi de regret, lacrimi care imploră iertare: „Iartă-i, Doamne, căci nu știu ce fac! Nu știu pe cine răstignesc! Iartă-ne că nu te-am putut salva din mâinile lui Pilat, din mâinile Sinedriului, din mâinile bătrânilor și ale cărturarilor poporului nostru. Iartă-ne! Iartă-ne, Doamne, ai milă de noi și iartă-ne, Isuse din Nazaret, căci am greșit, am păcătuit împotriva ta și ce-i rău înaintea ta am săvârșit. Ai milă de noi, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea noastră, șterge lacrimile noastre” (cf. Ps 50,3-6).

Suntem și noi amestecați în mulțime. De fapt, astăzi noi suntem mulțimea care-l înconjoară pe Cristos. Străbatem drumul crucii. Unii sunt aici lângă el din curiozitate, alții din răutate. Chiar și astăzi unii îl hulesc, alții îl plâng…. Suntem atât de mulți adunați să-l vedem, și cu toate acestea, în acest zgomot infernal al oamenilor însetați de sânge, el aude fiecare lacrimă. Ce imagine puternică: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, cu crucea în spate, încoronat cu spini, plin de sânge izvorât din rănile biciuirii, acest om cu trupul apăsat de povara crucii și a suferinței, te privește pe tine femeie și mamă, soră și prietenă, te privește cu duioșie maternă și cu atotputernicie paternă și îți spune: „Nu plânge!” (cf. Lc 7,13). El te încurajează. El te invită să privești la „preafericita Fecioară Maria care a înaintat în peregrinarea credinţei şi a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii, unde, nu fără un plan divin, a stat neclintită, a suferit adânc împreună cu Fiul ei unul-născut şi s-a unit cu suflet de mamă la jertfa lui, consimţind cu iubire la sacrificarea Victimei născute din ea. Da, pe tine, femeie care strigi acum – „Munților: Cădeți peste noi! și colinelor: Acoperiți-ne! (Lc 23,27-31; cf. Os 9,14; 10,8; 11,27) te cheamă să privești la cea care a fost dată ca mamă ucenicului de către Cristos Isus murind pe Cruce, prin cuvintele: „Femeie, iată-l pe fiul tău” (In 19, 26-27; LG 58; CBC 964).

Nu există tandrețe mai mare decât să fii mângâiat de cel care te-a creat! Este atâta gingășie în prezența Mariei și în această mângâiere a Mântuitorului. Cât de bine ar fi să învățăm de la tine, Doamne, cum să ne apropiem de oameni, cum să-i mângâiem! Câtă dragoste izvorăște din tine când te apropii de femeia mamă, de femeia soție, de femeia fiică, de femeia lovită, de femeia bolnavă, de femeia abuzată, de femeia împlinită, de femeia săracă, de femeia prietenă, de femeia păcătoasă, de femeia ce-ți udă cu lacrimile ei picioarele tale sfinte, picioare care poartă urmele cuielor (cf. Lc 7,38)! Mii de lacrimi cad și astăzi din ochii femeilor sfinte sau păcătoase, iubite sau abuzate, împlinite sau disperate, sănătoase sau bolnave. Strânge, Doamne, lacrimile lor în urciorul tău, în inima ta (cf. Ps 56,12).

Câtă gingășie în această trecere mângâietoare a mântuitorului prin viața femeilor care plâng. Chiar astăzi trece și șterge orice lacrimă din ochii noștri. Mai mult, lor le pregătește, tocmai prin acest sacrificiu, un cer nou și un pământ nou, o viață nouă unde „nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (cf. Ap 21,1.4).

Fii aproape, Isuse, și de acele femei care acceptă cu greu că au nevoie de mângâiere, de consolare, de cele care par puternice în ochii lumi, dar sunt sfâșiate în interior. Fii tu alinarea lor și ajută-ne pe toți să înțelegem că a fi mângâiat nu este semnul unei slăbiciuni, ci este dovada iubirii, este semnul inimilor vii care se atrag, se ating, se vindecă.

Ajută, Doamne, fiecare femeie să-și regăsească locul în Biserică și în lume și să nu se considere niciodată disprețuită sau discriminată. Rolul femeilor de pe drumul calvarului să devină și rostul și rolul femeii în Biserică: o prezenţă maternă pentru cel în suferinţă, alinare şi consolare, compătimire și iertare. În Biserică toți trebuie să fim prezențe slujitoare!

Te rugăm, Isuse, ajută fiecare femeie să stea departe de păcat, de răutate, de ură, de bârfă, de gelozie, de tot ceea ce ar putea să-i păteze chipul neprihănit și gingășia meternă. Ajută fiecare femeie să nu-și dorească să fie ispită pentru aproapele său și să fie atentă la cuvinte, gesturi, îmbrăcăminte. Iar pe noi, ființe pline de răutate și slăbiciuni, ajută-ne să nu mai aruncăm cu pietre în femeia păcătoasă mai înainte de a ne vedea propriile păcate și de a ne aminti că tu singur ești fără de păcat (cf. Mt 7,1-5; In 8,1-11).

Ah, cât de ușor e să dai vina pe femeia păcătoasă și să o distrugi, în loc să o salvezi, să-i ștergi lacrimile, să admiri ceea ce e bun în ea, acele mici „gesturi frumoase” pe care le face pentru cei ce vor muri (cf. Gen 3,12; Mc 14,6). Ah, cât de bine ar fi dacă am reuși să vedem în femeie, în cea care este „carne din carnea bărbatului”, fiinţa aflată faţă în faţă cu el, egala lui, cea mai apropiată de el, cea care îi este dăruită de Dumnezeu ca un „ajutor”, reprezentându-l astfel pe „Dumnezeu, în care este ajutorul nostru” (cf. Gen 2,23; Ps 121,2; CBC 1605). Dacă am reuși să privim femeile care plâng și să le mângâiem, am șterge multe lacrimi care izbesc asurzitor pământul scăldat și astăzi de sânge nevinovat!

Câtă durere ar trebui să sfâșie acum inima noastră privind la Cristos care străbate și astăzi drumul crucii, trecând prin viața noastră, trecâd printre suferințele și lacrimile noastre. Cât de adânc se imprimă în inima noastră imaginea omului-dumnezeu cu crucea în spate ștergând lacrimile femeilor care plâng, lacrimile omenirii care plânge. Dumenzeu trece prin mijlocul poporului său, Domnul vizitează poporul său și-l găsește plângând, suferind. I se face milă și-i strigă plin de milostivire atotputernică: „Nu plânge!” (Lc 7,13.16). Ieri, astăzi și în fiecare zi până la împlinirea timpurilor, atunci când Dumnezeu trece prin mijlocul oamenilor, prin viața noastră, ne găsește suferind, plângând. Suferința și plânsul fac parte din viața noastră. Cu greu găsim fărâme de viață din care să lipsească lacrimile. Însă fiecărei inimi suferinde Domnul îi spune: „Nu plânge. Eu sunt cu tine. Eu sunt pentru tine un Dumnezeu puternic”. Să ne amintim cuvintele psalmistului: „În ziua în care sunt cuprins de teamă, îmi pun încrederea în Dumnezeu, căci Domnul numără pașii pribegiei mele și strânge lacrimile mele în urciorul său” (cf. Ps 56,4.9.12).

Cât de bine a surprins poetul gingășia Domnului și atenția sa la suferințele noastre trupești și sufletești: „Când izgonit din cuibul veşniciei / întâiul om / trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri, / îl chinuiau mustrându-l / lumina, zarea, norii – şi din orice floare / îl săgeta c-o amintire paradisul – / Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă. // Odată istovit de-albastrul prea senin / al primăverii, / cu suflet de copil întâiul om / căzu cu faţa-n pulberea pământului: „Stăpâne, ia-mi vederea, / ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii / c-un giulgiu, / să nu mai văd / nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori, / căci vezi – lumina lor mă doare”. // Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare / îi dete – lacrimile” (Lucian Blaga, Lacrimile).

Dumnezeu nu este străin de suferințele noastre, nu este indiferent în fața durerii. El spune și astăzi: „Am văzut necazul poporului meu! Strigătul fiilor mei a ajuns până la mine. Mă voi coborî la ei și îi voi elibera”, voi coborî și îi voi mângâia (cf. Ex 3,7.9). Cu toate acestea, noi știm că adevărata eliberare de suferință și de orice lacrimă o vom cunoaște în împărăția cerească. Așa credem și așa ne rugăm: „Adu-ţi aminte şi de fraţii noştri răposaţi şi de toţi drepţii care au trecut din această lume şi primeşte-i cu bunătate în împărăţia ta cerească, unde nădăjduim să ne bucurăm şi noi de-a pururi, împreună cu ei, de mărirea ta, atunci când vei şterge toată lacrima din ochii noştri, căci, văzându-te pe tine, Dumnezeul nostru, aşa precum eşti, vom fi pe veci asemenea ţie şi te vom lăuda fără încetare” (Sfânta Liturghie, Rugăciunea euharistică a III-a).

Domnul va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Aceasta este speranța noastră în mijlocul suferințelor. Aceasta este credința pe care o mărturisim chiar și atunci când plânsul ne împiedică să vedem frumusețea vieții. Aceasta este mângâierea prin care primim forța ca, deși noi înșine suferinzi, să-i slujim pe cei care suferă în casa noastră. Însuși Dumnezeu, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, „ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră. Așadar, dacă suntem în necaz, suntem astfel pentru mângâierea și mântuirea noastră. Dacă suntem mângâiați, suntem astfel pentru mângâierea care vă întărește ca să suportați cu statornicie pătimirile pe care le îndurăm și noi (cf. 2Cor 1,3-6).

Doamne Isuse Cristoase care ai privit cu duioșie la femeile din Ierusalim care plângeau, ajuntă-ne să ne îngrijim și noi de cei care plâng. Să fim consolare pentru prezentul și viitorul lor. Ascultă-ne rugăciunea pe care o înălțăm către tine urmându-te pe drumul crucii și pleacă-ți urechea la strigarea noastră. Noi credem și mărturisim că tu nu ești niciodată surd la lacrimile noastre (cf. Ps 39,19). Ajută-ne să nu fim nici noi surzi la lacrimile celor din jurul nostru. Lumnează-ne și întărește-ne mai ales ca să nu devenim izvor de suferință și lacrimi pentru cei care fac parte din viața și casa noastră.

În jurul nostru oamenii străbat calea crucii. Vedem lacrimi care nu încetează niciodată să ude pământul. Izvorăsc hotărâte din ochii celor mici ca și din ochii celor mari, bărbați și femei, tineri și bătrâni plâng lângă noi. Doamne, te rugăm, treci prin viața lor și fă-le bine, fă-i bine pe oamenii înecați în lacrimi. Treci astăzi, Doamne, prin viața Bisericii ca să o mângâi în fii ei care suferă, care trădează, care dezamăgesc… Atinge-mă și pe mine, fiul ei nevrednic, și renaște-mă la o viață de pocăință, iubire și de credință adevărată. Prezența ta să ne fie izvor de trezire pentru a-i putea mângâia împreună cu tine pe cei încercați.

Doamne, vrem să străbatem cu tine drumul crucii până la capăt. Nu lăsa să ne oprim pe cale, nu lăsa să ne abatem, nici măcar atunci când suferința și lacrimile ne iau cu asalt din interior și din exterior, când suntem tentați de sentimentalism sau filantropie. Însoțiți de scumpa ta mamă, Preacurata Fecioară Maria, Maica îndurerată, vrem să străbatem drumul Calvarului până la sfârșit, până la învierea și viața veșnică, până la locul în care „vei şterge toată lacrima din ochii noştri, căci, văzându-te pe tine, Dumnezeul nostru, aşa precum eşti, vom fi pe veci asemenea ţie şi te vom lăuda fără încetare”.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


Aici puteţi medita și

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

 

2 comentarii la ”Isus mângâie femeile care plâng

  1. Pingback: Calea Sfintei Cruci – Rugăciune « Prea târziu te-am iubit…

  2. Pingback: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți – Prea târziu te-am iubit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: