Isus este condamnat la moarte!

Staţiunea I:
Isus este condamnat la moarte!

„Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm
Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!”

privireaÎmi amintesc că în tăcerea din Grădina Măslinilor, în noaptea tristă a trădării, s-a auzit vocea ta: „Prietene, pentru aceasta ai venit!”, iar ochii tăi, o Domnul meu, priveau spre Iuda (Mt 26,50). Dar ei imediat te-au arestat şi te-au dus în faţa Sinedriului. Ai rămas singur. Ai tăi te-au părăsit, au fugit şi te-au lăsat pe mâna lor. Nici măcar Petru nu a rezistat, deşi în aer plutea încă ecoul cuvintelor sale de curând rostite: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega” (Mt 26,35). Acum nu mai era nici unul cu tine. Doar martorii falşi se auzeau întrecându-se în minciuni şi încercând să-ţi găsească vină, ţie, celui mai nevinovat dintre făpturi, creatorul binelui şi izvorul a toată mângâierea.

Strigătul marelui preot parcă mă asurzeşte când îi simt mânia cu care a răbufnit: „A rostit o blasfemie… aţi auzit blasfemia… este vrednic de moarte”. Şi toate acestea doar pentru că i-ai spus adevărul despre venirea ta în slavă: „Îl veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”. Şi-a sfâşiat hainele de mânie, dar şi de neputinţă, iar ceilalţi te loveau şi te scuipau. Iar tu, Domnul meu, tăceai şi priveai în depărtări. Ochii tăi, în acea noapte a durerilor, căutau o singură privire şi erai atât de întristat de împietrirea inimii celor pe care-i iubeai (cf. Mt 25,68).

Te-au dus legat în faţa lui Pilat. Dar şi aici, în pofida întrebărilor şi a zarvei, ai stat tăcut. O, de-ar fi ştiut Pilat cine este cel care stătea în faţa lui. Dar ochii săi nu te-au recunoscut, după cum nici eu, deseori, nu reuşesc să-ţi recunosc şi să-ţi simt prezenţa în fraţii mei şi în sfânta Euharistie. Prea des mă port nedemn în preajma ta, aşa cum şi Pilat s-a purtat cu aroganţa cuvenită Stăpânului. În acele clipe, inima ta se simţea zdrobită de răutatea ce o înconjura, sufletul tău era mâhnit simţind fărădelegea şi nedreptatea cu care simulau un proces, însă ochii tăi, deşi obosiţi de nesomn şi durere, nu încetau să caute, iar şi iar, un singur chip în acea mulţime. Încă nu era prea târziu şi voiai ca privirile voastre să se întâlnească. Voiai ca el să înţeleagă că tu îl ierţi. Voiai ca să-l priveşti fix, ca şi pe Petru după renegarea sa (cf. Lc 22,61), şi iubirea ce i-o porţi să-i inunde viaţa şi să-i aducă linişte în suflet. Să se simtă iubit. Să plângă amar păcatul său şi să fie iertat.

În timp ce ei te judecau, tu căutai un chip peste care să-ţi aşezi iubirea şi iertarea. Deloc indiferent la ceea ce se întâmpla acolo, vedeai cum strădania lor era zadarnică: nu ţi-au găsit nicio vină. Te-au dus de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod; te-au acuzat că răzvrăteşti poporul, că vrei să distrugi templul, că vrei să iei locul romanilor şi să lupţi împotriva stăpânirii Cezarului. Dar în zadar: toţi ştiau şi ştiu şi astăzi că eşti nevinovat, că nimeni nu va găsi niciodată în tine vreun motiv de condamnare.

Judecata si condamnarea lui Isus la moarte

Au avut de ales între tine, un Domn, şi Baraba, un tâlhar. Iar ei au preferat tâlharul, răul, ne-Domnul, ca şi noi astăzi în atâtea şi atâtea situaţii. Au reuşit în doar câteva zile să-şi schimbe aclamaţiile, iar cei care ţi-au strigat „Osana, Osana” şi şi-au aşternut hainele în semn de preţuire faţă de „Fiul lui David care vine în numele Domnului”, acum strigau „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” şi voiau să te lase fără haine. Câteva zile înainte au rupt ramuri de copaci în semn de bucurie şi te aclamau ridicându-le spre cinstea ta. Acum au rupt spini şi te-au încoronat străpungându-ţi pielea şi însângerându-ţi chipul; din roadele creaţiei tale şi-au făurit instrumente de tortură şi te-au biciuit; ţi-au pus un băţ de trestie şi o haină de purpură şi te-au dispreţuit. Ţi-au schimonosit faţa şi chipul tău era lipsit de înfăţişare din cauza suferinţelor.

Toate acestea vorbesc inimii noastre despre lipsa statorniciei pe care o trăim clipă de clipă. Prin păcatele noastre distrugem şi astăzi chipul tău, acel chip pe care ar trebui să-l căutăm şi cu care ar trebui să ne asemănăm. Şi astăzi, ca şi atunci, deşi schimonosit de durere, privirea ta caută acel chip care are mai mare nevoie de iertare. Domnul meu şi Dumnezeul meu, tu nu abandonezi niciodată păcătosul, chiar dacă urăşti păcatul său. Atunci îl căutai pe Iuda şi ai fi vrut să-l salvezi. Ah, dacă şi-ar fi regretat păcatul şi ar fi plâns amar, dacă ar fi întâlnit privirea iubitoare s-ar fi salvat. Simţirea iubirii tale i-ar fi alungat gândurile negre şi disperarea. Atunci l-ai căutat cu privirea pe el. Pentru el a fost prea târziu… Astăzi ne cauţi pe noi, cei care ne zbatem în păcatele, gândurile şi deznădejdile noastre. Vrei să ne salvezi. Vrei să ne faci să-ţi simţim iubirea. Nu îngădui să fie prea târziu pentru convertirea noastră.

Meditând această primă staţiune, condamnarea ta la moarte de care suntem atât de vinovaţi, vrem doar ca privirile noastre să se întâlnească. Să ne simţim iubiţi de tine. Să prindem curaj şi să plângem amar acele păcate prin care te ţinem răstignit pe cruce. Nu, Doamne, nu lăsa să ne spălăm pe mâini asemenea lui Pilat şi să spunem că suntem nevinovaţi de sângele tău. Nu lăsa, Doamne, să fim lipsiţi de curaj şi să te dăm din nou pe mâna călăilor. Nu, Doamne, nu mai îngădui să fim de partea celor care te alungă din case, din şcoli, din familii şi din societate. Nu, Doamne, nu mai îngădui să te urcăm iarăşi pe calvar, ci fă să te primim în inimile noastre. Ajută-ne ca, plângându-ne păcatele, să ne îndreptăm viaţa şi să fim cei dintâi care te prezintă omenirii ca Adevăr de mărturisit, Viaţă de trăit şi Cale de urmat.

Domnul şi Dumnezeul nostru, avem nevoie de iubirea şi iertarea ta. Vrem ca meditând preţioasa ta pătimire să beneficiem de tot rodul ei şi mai ales să se trezească în noi dorinţa de convertire. La această primă staţiune îţi cerem, o bune Isus condamnat pe nedrept la moarte, harul căinţei: vrem să regretăm toate păcatele prin care am ofensat iubirea ta şi te-am condamnat la moartea cea mai dureroasă şi cea mai ruşinoasă. Fă ca în aceste clipe de rugăciune privirile noastre să se întâlnească: chipul tău şi ochii tăi îndureraţi să refacă în noi chipul frumos al Creatorului, chip desfigurat de păcatele noastre. Amin.

Aici puteţi medita:

Stațiunea a IX-a: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€1,00

9 gânduri despre „Isus este condamnat la moarte!

  1. Nu ma lasa , Doamne sa te ranesc din nou,
    Nu ingadui , Doamne ca eu-cea mai pacatoase dintre toti sa te condamn la moarte -iar si iar-
    Nu ma lasa , Doamne singura in intunericul acestei lumi.

    Iti cer doar sa ma ierti si Te rog da-mi duhul tacerii ca sa nu comentez cand ceilalti ma judeca, sa tac cand sunt „certata”, sa tac desi mintea mi-e plina , sa nu fiu revoltata. sa nu iau in seama toate ce sunt spuse despre mine.. Te rog iarta-ma si ajuta-ma sa tac, asa cum ai tacut si Tu cand ai fost condamnat la moarte.

    Am cea mai mare nevoie sa ma ierti si sa ma primesti din nou langa Tine. Nu-mi place sa fiu departe de Tine, desi o fac, de multe ori nedandu.mi seama…

    Ajuta-ma ca zilnic sa iau crucea pe umeri si sa nu ma mai plang atat , pentru nimic.
    Iarta-ne ,Doamne si atrage-ne pe toti la pieptul Tau.

    Ne inchinam Tie, Cristoase si te binecuvantam, caci prin Sfanta Ta Cruce ne-ai rascumparat pe noi, cei pacatosi..

    Apreciază

  2. Ma gindesc adesea la Isus cit de nevinovat a fost si cite a putut indura pentru pacatele mele, eu care sunt o pacatoasa.
    Il rog sa ma ierte, sa meditez mereu la crucea lui cea sfinta pe care a dus-o pina la moarte, sa pot si eu sa-mi duc crucea mea pina la sfirsit.
    De fiecare data cind pacatuiesc il rog sa ma ierte, dar el nu a avut mila de la nimeni, toti l-au condamnat!
    TE ROG, BUNUL MEU ISUS, IN POSTUL MARE, AI MILA DE NOI PACATOSII SI NE IARTA NOUA PACATELE NOASTRE SI AJUTA-NE SA NU MAI PACATUIM AMIN!
    MULTUMESC

    Apreciază

  3. Domnul meu si Dumnezeul meu, iarta-ma , te rog, ca te ranesc zi de zi cu greselile si pacatele mele!
    Va multumesc din suflet PR. LAURENTIU!

    Apreciază

  4. fiecare picatura a sudorii de Sange a lui Isus din Gradina Maslinilor sa oferim pentru pacatele noastre si pentru ca iubirea lui Dumnezeu si de aproapele sa se raspandeasca in lume.Amin

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: