Oprește-te! Privește! Întoarce-te!

Această prezentare necesită JavaScript.

„Este trist de constatat cum, în faţa vicisitudinilor zilnice,
se înalţă glasuri care, profitând de durere şi de incertitudine,
nu ştiu să semene altceva decât neîncredere…
Acesta este timpul pentru a ne lăsa atinşi la inimă…
A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie şi de tristeţe.
Adevărata viaţă este ceva foarte diferit şi inima noastră ştie bine asta”.

Omilia papei la Miercurea Cenuşii (14 februarie 2018)

Timpul Postului Mare este un timp propice pentru a corecta acordurile disonante din viaţa noastră creştină şi a primi mereu vestea mereu nouă, plină de bucurie şi de speranţă a Paştelui Domnului. Biserica, în înţelepciunea sa maternă, ne propune să acordăm atenţie specială la tot ceea ce poate răci şi oxida inima noastră credincioasă.

Ispitele la care suntem supuşi sunt multiple. Fiecare dintre noi cunoaşte dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte. Şi este trist de constatat cum, în faţa vicisitudinilor zilnice, se înalţă glasuri care, profitând de durere şi de incertitudine, nu ştiu să semene altceva decât neîncredere. Şi dacă rodul credinţei este caritatea – aşa cum îi plăcea Maicii Tereza de Calcutta să repete – rodul neîncrederii este apatia şi resemnarea. Neîncredere, apatie şi resemnare: demonii care cauterizează şi paralizează sufletul poporului credincios.

Postul Mare este timpul preţios pentru a demasca aceste şi alte ispite şi a lăsa ca inima noastră să bată din nou după palpitaţia inimii lui Isus. Toată această liturgie este impregnată de acest sentiment şi am putea spune că el răsună în trei cuvinte care ne sunt oferite pentru „a încălzi inima credincioasă”: opreşte-te, priveşte şi întoarce-te.

Opreşte-te un pic, lasă această agitaţie şi această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simţi că nu se ajunge niciodată nicăieri. Opreşte-te, lasă această obligaţie de a trăi în mod accelerat, care risipeşte, desparte şi ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuităţii… timpul lui Dumnezeu.

Opreşte-te un pic în faţa necesităţii de a apărea şi de a fi văzut de toţi, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face să uiţi valoarea intimităţii şi reculegerii.

Opreşte-te un pic în faţa privirii orgolioase, a comentariului fugar şi dispreţuitor care se naşte din faptul de a fi uitat duioşia, pietatea şi respectul faţă de întâlnirea cu ceilalţi, în special cei vulnerabili, rănişi şi chiar cufundaţi în păcat şi în greşeală.

Opreşte-te un pic în faţa impulsului de voi să se controleze totul, să se ştie totul, să se devasteze totul, care se naşte din faptul de a fi uitat recunoştinţa faţă de darul vieţii şi faţă de atât de mult bine primit.

Opreşte-te un pic în faţa zgomotului asurzitor care atrofiază şi asurzeşte urechile noastre şi ne face să uităm puterea rodnică şi creatoare a tăcerii.

Opreşte-te un pic în faţa atitudinii de a instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere şi din autocompătimire şi duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora pentru a împărtăşi poverile şi suferinţele.

Opreşte-te în faţa golului a ceea ce este instantaneu, momentan şi efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de valoarea parcursurilor şi de a ne şti mereu pe drum.

Opreşte-te. Opreşte-te pentru a privi şi a contempla!

Priveşte. Priveşte semnele care împiedică să se stingă caritatea, care menţin vie flacăra credinţei şi a speranţei. Feţe vii ale duioşiei şi bunătăţii lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.

Priveşte faţa familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viaţă şi, printre atâtea lipsuri şi strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din casa lor o şcoală de iubire.

Priveşte feţele, care ne interpelează, feţele copiilor şi tinerilor noştri încărcate de viitor şi de speranţă, încărcate de mâine şi de potenţialităţi care cer dăruire şi protecţie. Vlăstare vii ale iubirii şi ale vieţii care mereu îşi fac spaţiu în mijlocul calculelor noastre meschine şi egoiste.

Priveşte feţele bătrânilor noştri brăzdate de trecerea timpului: feţe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noştri. Feţe ale înţelepciunii active a lui Dumnezeu.

Priveşte feţele bolnavilor noştri şi ale atâtora care se ocupă de ei; feţe care în vulnerabilitatea lor şi în slujirea lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o problemă de calcul sau de utilitate.

Priveşte feţele căite ale atâtora care încearcă să remedieze propriile erori şi greşeli şi, pornind de la mizeriile lor şi de la durerile lor, luptă pentru a transforma situaţiile şi a merge înainte.

Priveşte şi contemplă faţa Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranţă; mâna întinsă pentru aceia care se simt răstigniţi, care experimentează în propria viaţă povara eşecurilor, a înşelărilor şi a dezamăgirilor.

Priveşte şi contemplă faţa concretă a lui Cristos răstignit, răstignit din iubire faţă de toţi fără excludere. Faţă de toţi? Da, faţă de toţi. A privi faţa sa este invitaţia plină de speranţă din acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei şi resemnării. Faţă care ne invită să exclamăm: Împărăţia lui Dumnezeu este posibilă!

Opreşte-te, priveşte şi întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la braţele doritoare şi întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te aşteaptă (cf. Ef 2,4)!

Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu şi a Tatălui vostru” (cf. In 20,17). Acesta este timpul pentru a ne lăsa atinşi la inimă… A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie şi de tristeţe. Adevărata viaţă este ceva foarte diferit şi inima noastră ştie bine asta. Dumnezeu nu încetează şi nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).

Întoarce-te fără frică pentru a experimenta duioşia vindecătoare şi reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să vindece rănile păcatului şi să împlinească profeţia făcută părinţilor noştri: „Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).

Opreşte-te, priveşte, întoarce-te!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: